Welcome to my world!

Asa dupa cum poate banuiti din titlul acestui post as vrea sa ma mai scriu cateva lucruri mai interesante pe care le-am trait. Asadar, ce am ai facut?

. Mi-am schimbat traseul si modul de a ajunge la lucru: daca la inceput luam un tren care ma ducea din fata casei pana in statia de tren din suburbia unde lucrez, acum conduc vreo 7 km pana unde invatza piticii, dupa care iau trenul pana in centru si de acolo autobuzul care ma lasa aproape in fata cladirii in care lucrez. Parca sunt un spion ...rus (cum cred de altel si colegii) care incearca sa scape de eventualii urmaritori :)

Am renuntat astfel sa mai alerg dupa tren si am mai renuntat si la mersul "accelerat" spre statie (in 3 luni am reusit sa imi imbunatatesc viteza de deplasare, de la 30 de minute "gafaite" de la gara la servici, la ... 7 minute!). Cred ca folosind noul traseu ajung mai repede la servici cu vreun sfert de ora + ca ii scutesc si pe pitici de un drum la scoala.

Bineinteles ca putem alege acest traseu inca de acum trei luni (Alina mi-a trimis si link-urile cu autobuzele pe care le-as putea lua), insa am procedat ca si taietorul de lemne care a zis: Nu vezi cate lemne am de taiat? Nu am vreme sa mai imi ascut si securea ...

. Am luat primul tren spre servici(la 4:40 a.m.), ceea ce m-a facut sa prind rasaritul in tren. Mi-am dat seama ca am ajuns primul in cladire cand am dezactivat alarma. A fost o experienta care as vrea sa o repet, caci am putut sa imi vad de treaba cateva ore bune fara sa fiu deranjat de cineva.

Drumul spre lucru trece peste un pod peste Brisbane River. De fiecare data cand trec acest pod, care face legatura intre partea de sud si centru, ma opresc din orice fac si imi rup cateva secunde sa admir maretia zgarie-norilor care formeaza downtown-ul (sau CBD-ul cum ii zic astia .. central business district).

Imediat dupa pod urmeaza un bloc care are panorama spre river. Mi se pare ca cine isi permite sa stea acolo trebuie sa invarta multi bani (probabil ca o chirie intr-un apartament de genul asta e cat salarul pe care il am eu :)

Am vazut case de milioane de dolari, situate pe malul oceanului, care aveau ponton cu yaht in "curte", insa daca ar fi sa aleg, parca mai mult as vrea sa stau in acel bloc. Poate privelistea e de vina ...


. In una din serile cand am stat mai tarziu la servici, la intoarcere pe tren am avut parte de o "serenada": un "aboriginal" (asa le zic australienii aborigenilor), putin "vesel", fara nici un dinte in gura, canta, pe o voce guturala a la Ray Charles, o melodie din care tot ce am inteles a fost "Welcome to my world!" (N.R. Bine ati venit in lumea mea). Cu acest mesaj ii intampina pe toti cei care se urcau in tren.

Pentru cateva minute l-am studiat cu atentie, parca putin invidios pe starea lui de beatitudine, care facea ca toate gandurile si grijile mele sa para lipsite de importanta. In momente ca acestea iti dai seama de rutina de zi cu zi in care esti prins, rutina pe care Kiyosaki o numeste in cartile lui "rat race" (cursa dupa cascaval - sa mergi la servici, sa faci bani cu care sa iti platesti facturile, chiria, etc.) Acest om parea ca nu are nici o problema! Si cred ca in momentele acelea, chiar nici nu avea :)

. Am participat la un exercitiu de simulare de incendiu la servici. Totul a inceput cu o alarma de avertizare, urmata la cateva zeci de secunde de o alarma in toata regula. Am crezut ca e o simulare de genul celor de la Siemens pe care le ignori.Insa cand am vazut ca vin omuleti cu casti de protectie rosii, care ne scot din sali si ne "mana" ca pe oi pe scari la vale (atunci am inteles semnificatia mesajelor "sa nu folositi liftul in caz de incendiu"), mi-am dat seama ca astia iau lucrurile in serios. Treaba insa nu s-a oprit aici. Dupa ce toti cei cateva sute de omuleti am ajuns in fata cladirii am fost dusi, grupati pana la un parc din apropiere. Odata ajunsi acolo, ne-au multumit ca am participat la exercitiu si ne-au invitat inapoi la munca.

. In weekendul care a trecut l-am ajutat pe un prieten sa se mute intr-o casa de toata frumusetea, care are o bucatarie cat jumatate din apartamentul meu din Timisora. Este noua, nouta (chiar atunci l-am ajutat sa isi mai zugraveasca inca odata baile + un perete din bucatarie).

Insa nu despre asta vreau sa va scriu, ci despre un alt lucru care m-a impresionat: faptul ca am "participat" la prima cina a familiei lui intr-o noua casa. A fost un moment emotionant sa ii vezi cat de fericiti erau ei, cand dupa mai bine de un an de cand si-au luat pamantul, s-au asezat la masa si au mancat prima lor "zama de fasole" cu ceapa .... buna, buna, ca la mama acasa ...

Pofta buna! .. si somn usor :)

Cheers,

Dorin