Pancakes (un "fel" de clatite pe care ma incapatanez sa le fac, chiar daca de fiecare data declansez alarma de incendiu) cu maple sirop canadian, affogato (cafea expresso cu o lingura de inghetzata de vanilie), un mini-concert de vioara si pian (chiar daca au fost doua cantece diferite cantate simultan) si un mic dans tribal al Alinei (care a trebuit sa mearga azi la munca sa termine un proiect la care eu o sa ii asigur maintenanta incepand de saptamana viitoare) asa a inceput dimineata asta pentu mine… ce mai “life is great!”
Asta e primul blog de la intoarcerea noastra din vacanta in Romania si as vrea sa impartasesc cu voi cateva din gandurile care ma framanta de ceva vreme. In cautarea unor “raspunsuri” la intrebarile existentiale (gen “incotro vreau sa ma indrept in viata?” sau una si mai grea “ce o sa fac cand o sa fiu mare?”) mi-am focusat atentia in luna august pentru a atinge cateva din lucrurile care sunt importante in viata mea, insa nu urgente.
Am ajuns la “luxul” sa fac ceva care poate nu are sens pentru multa lume, insa are sens pentru mine. Lucrurile din aceasta categorie (a lucrurilor importante insa nu urgente) sunt tentat de cele mai multe ori sa le aman la nesfarsit , pentru ca din pacate traiesc intr-o lume in care sunt mai mult reactiv decat proactiv. In fiecare zi simt ca trebuie sa fac lucruri care se asteapta altii de la mine sa le fac, sau lucruri care e de datoria mea sa le fac, etc.
De data asta am decis sa fac altceva. In speranta ca o sa reusesc sa aduc putin “momentum” in viata mea si din ciclul “reinventeaza-te in fiecare an”, am decis ca sunt trei lucruri care mi le doresc sa le fac luna asta: sa alerg la Bridge to Brisbane, sa inot mai eficient si a tastez mai repede.
Am sa explic de ce sunt importante aceste lucruri acum in viata mea :
Sa le iau pe rand: Bridge to Brisbane .. e o competitie draga mie.
In 2009 mi-am redescoperit pasiunea de a alerga datorita faptului ca m-am inscris sa alerg acesta proba. Doi ani si un marathon mai tarziu :), inca gasesc aceasta cursa “interesanta”. Poate mai putin pentru nevoia de a ma intrece pe mine insumi (a se citi de a imi bate recordul personal de 47 minute si ceva pe distanta de 10 km) ci mai degraba pentru faptul ca imi da posibilitatea sa “dau ceva inapoi” (nu e cel mai potrivit mod de a traduce “pay back”, stiu). Competitia asta (ca majoritatea curselor de pe aici) pe langa latura sportive mai are si o latura caritabila. Anul asta insa cei de la B2B au facut ceva mai ingenious: te lasa sa iti alegi fundatia caritabila careia vrei sa ii donezi banii.
In primavara asta am alergat impreuna cu Alina, Mihai si Iulia o alta cursa si atunci toti banii au fost donati unei asociatii: Kids under cover. Citind mai multe despre aceasta organizatie si despre modul in care se implica ei in viata adolescentilor care nu au un acorperis deasupra capului, m-am decis sa strang pentru ei 500 de dolari australieni. Deja, inca inainte de a face oficial acest anunt am un prim “sponsor”.
In scurt timp o sa pun un link in partea dreapta a blog-ului (sub titlul "se cauta un sponsor:") cu poza acestei asociatii si daca credeti in mine si vreti sa va implicati puteti sa ii ajutati pe acesti tineri sa mai aibe o a doua sansa dand click pe aceasta poza. Pana atunci aici e un link care o sa va duca la o pagina in care puteti sa faceti o donatie pentru aceasta fundatie. Un lucru similar ati facut cand m-ati ajutat sa strang bani pentru spitalul de copii din Brisbane cand am alergat “tunnel run”.
Nu cred ca e foarte greu sa ajungi in situatia lor. Poate e mai usor decat va puteti inchipui. Cred ca doar doua, trei decizii gresite trebuie sa iei in viata si viata poate avea un cu totul alt curs decat in mod normal (sau decat ti-ai fi dorit). Pentru unii insa si mai putin norocosi nu trebuie nici macar sa faca aceste doua trei decizii gresite, trebuie doar sa fie intr-o familie (sunt tentat sa pun ghilimele pe acest cuvant) in care sa traiasca niste lucruri care pentru mine sunt neimaginabile (sa fie abuzati de parinti, sa fie aruncati pur si simplu in strada, etc.) la o varsta cand poate ai cel mai mult nevoie de caldura, de dragoste, de ghidare, in asa fel incat sa ai o sansa sa fii cel mai bun din ce poti sa fii in viata.
Cred ca nici unul dintre noi cand a fost mic nu s-a gandit … ce fain, cand o sa fiu mare o sa fiu homeless. De abia astept!!!
Peste 105.000 de oameni sunt homeless in Australia (aceasta tara care mie mi se pare ca e cel mai apropiata de descrierea raiului de pe pamant) si din acestia aproape jumatate sunt tineri sub 25 de ani. Doi din trei din acesti tineri daca ajung pe strazi cand mai sunt in scoala, renunta la scoala in primul an de cand au plecat de acasa. Peste 23% din acestia sunt copii sub 18 ani si 80% din ei sunt refuzati sa fie primiti din nou acasa, odata ce au plecat.
Iar aceasta fundatie tocmai asta face... se ocupa cu constuirea de case pentru astfel de tineri si se ocupa cu acordarea de burse de studiu ca sa faca posibil ca acesti tineri sa ramana in scoala.
Consider important sa oferi o a doua sansa unui om (si cu atat mai mult unui tanar). Nu toti din acesti tineri au norocul sa aiba o astfel de sansa (si probabil ca nu toti o sa o foloseasca). Insa pentru acei care o fac, consider ca acest lucru e ca si cum te-ai naste a doua oara. Iar oportunitatea de a te implica si tu personal in treaba asta o consider ….priceless.
Al doilea “challenge”: sa inot mai rapid.
De mai bine de trei ani ii duc pe ambii mei pitici la inot. Sunt incantat sa ii vad ca fac miscare si sa vad progresele pe care le fac. Insa mai mult decat lucrul asta sunt incantat sa vad ce gratios “taie” apa in cele 4 stiluri pe care le invata (crawl, fluture, spate si bras).
Sunt convins ca in cativa ani o sa imi dea lectii (deja o fac) ... insa nu vreau nici eu sa ma las mai prejos. Asa ca atunci cand am auzit de la antrenorul lui Mihai ca se reiau grupele de adult swimming nu am putut decat sa rapund prezent. Cochetam cu gandul sa imi fac un abonament anual la bazinul care e aproape de casa noastra inca inainte de a pleca in Romania si astfel am renunt la sala. E ciudat (si in acelasi timp adevarat) ca trebuie sa renunti la un lucru bun ca sa faci altul si mai bun. I've go to say "no" to the good say "yes" to the best! (Zig Ziglar)
Mi-a mai pierit putin entuziasmul in prima dimineata cand a trebuit sa ma trezesc la 5 dimineata, la vreo 5-6 grade (oare de ce trebuie sa inot in miezul iernii?!!?), ca sa fiu la 5:30 in fata bazinului, putin ingrozit ca o sa imi inghete toate “celea”. Insa cuvantul e cuvant. Promisiunea pe care am facut-o antrenorului trebuia sa o respect. Trebuie sa marturisesc ca am fost placut surprins sa vad ca parcarea era pe jumatate plina si ca mai sunt si alti nebuni in afara de mine. O ora si … un kilometru jumatate mai tarziu, am fost tare mandru de isprava mea. Chiar daca am inotat afara si chiar daca s-a facut lumina doar la 6:15 am, apa a avut 28.1 grade.
Dupa acest experiment, am primit permisiunea Alinei sa il iau si pe Mihai cu mine. Asa ca de doua ori pe saptamana, intre 5:30 si 6:30 a.m. marti si joi stiti unde ne gasiti. Zilele alea e putin ciudat ca tot atunci am si antrenamentele kenpo … dar ce sa faci. Nimic nu se face fara putin sacrificiu.
Trebuie sa fac o mica pauza .. ca sunt la biblioteca si acum e ora 10 (cand se citesc povestile pentru copii). Ma scuzati .. o sa revin!
Am revenit! … Din ciclul sa fac altceva in ziua mea libera, cum tot aveam sa aduc ceva carti si DVD-uri care imi expirau azi, am decis sa imi iau laptop-ul la biblioteca si sa scriu acest post de acolo. Cine stie poate o sa il termin pe o banca in parc ….
Dar sa revenim la povestea mea cu inotul. Ca sa aiba putin mai mult sens toata experienta asta a mea (pe langa faptul ca ma antrenez cu Mihai) mi-am propus sa imi imbunatatesc cel mai bun timp al meu la 50m freestyle. Cred ca daca iti setezi tinte e cel mai bun motivator “to stay on track” (cum se traduce asta? sa ramai pe sine?!, sa nu deraiezi). Asadar in a doua saptamana din septembrie o sa incerc sa inot cei 50 m sub 43 de secunde. Cand m-am apucat inotam distanta asta in 46 de secunde.
Si ultimul lucru pe agenda e tastatul rapid. Pe langa fascinatia care o am pentru oamenii care reusesc sa tasteze intr-un ritm de 60-80 de cuvinte pe minut, m-am gandit ca indiferent de calea pe care o sa o urmez in viata, sa tastez rapid o sa ma ajute. Am citit in una din cartile lui Brian Tracey ca daca reusesti sa tastezi la o viteza de 120 cuvinte pe minut, poti tasta la fel de rapid cum vorbesti.
Fiind programator, majoritatea timpului meu la servici il petrec in fatza tastaturii. Cu toate acestea insa sunt platit pentru programele pe care le scriu si nu pentru viteza cu care scriu aceste programe. Nu stiu daca imbunatatirea vitezei cu care o sa tastez o sa ma faca sa fiu un programator mai eficient , insa is convins ca o sa ma ajute in viata. Poate sa ca o sa reusesc sa scriu mai multe blog-uri (desi tastatul mai rapid nu inseamna neaparat si un salt calitativ a celor scrise :)).
Asadar … challenge-ul e sa imi dublez aproape viteza cu care tastez acum si sa ajung la 64 cuvinte pe minut. In momentul cand m-am apucat de antrenament tastam cu o viteza de 34 cuvine pe minut cu 98% accuracy. Data: 3 septembrie 2011.
Si ca sa imbin si utilul cu placutul am propus prietenilor mei sa facem o competitie de “batut la tastatura”. Fiecare dintre ei care vrea sa se inscrie la aceast concurs trebuie sa puna 5 dolari, urmand ca banii astia sa mearga in contul aceleasi fundatii: Kids undercover, castigatorul urmand sa primeasca un “premiu funny”.
Stacheta competitiei e ridicata destul de sus, caci avem o prietena de familie care e personal assistant pentru un profesor universitar si deja ea tasteaza cu o viteza de peste 65 de cuvinte pe minut. Mai are si avantajul ca e venita de peste 20 de ani in Australia si engleza e pentru ea acum limba materna. Insa astea nu ma sperie, ci ma motiveaza. Trebuie sa marturisesc ca de fiecare data cand particip la o competitie, sau chiar si atunci cand joc un joc imi dau toata silinta sa castig.
Gata … am fugit sa ii cumpar un cadou Alinei. Azi sarbatorim 11 ani de casatorie. Ceva idei???
Dorin
P.S. Inchei cu un fragment pe care l-am primit in dimineata asta de la mama Alinei, care nu mai are nevoie de comentarii:
Daca cineva ne-ar fi spus in 2000 ca peste cativa ani veti fi cetateni ai Australiei,am fi zis ca fabuleaza. Doar ne-am dat fata dupa un bargaoan,ce sa caute de cealalta parte a globului?
