Teoria geamurilor sparte, desi se aplica universal in toate domeniilor, eu am citit-o intr-o carte de programare. Si apoi am regasit-o in diferite aspecte ale vietii.
Despre ce era vorba? O cladire ramane parasita. Trece timpul si ea sta intr-o stare relativ buna. Nu se ocupa nimeni de ea, dar nici nu o strica nimeni. Pana intr-o zi cand cineva sparge un geam. In acel moment, cladirea incepe sa se degradeze. Urmeaza alte geamuri sparte, grafitti, se fura din ea, pana cand cladirea ajunge intr-o stare irecuperabila. Dar totul a inceput cu primul geamul spart.
In cartea respectiva era vorba de software, de codul scris, pentru care momentul cand cineva decide sa nu mai respecte standardele e similar momentului in care s-a spart primul geam. Atunci incepe declinul si geamul spart declanseaza o succesiune de evenimente nedorite din aceeasi gama. Ideea era sa nu lasam “geamuri sparte”, iar, cand inevitabil, se sparge unul, sa avem grija sa-l inlocuim cat mai repede.
La fel e si in viata. Prima data cand am intarziat, prima data cand am jignit pe cineva, prima data cand m-am complacut in mediocritate, etc. E mult mai usor sa tii in conditii bune un lucru care merge decat sa “repari” unul in stare de declin. Entropia asta din Univers face ca lucrurile sa se duca spre haos, nu spre ordine si, oricat am fi de naivi, nu putem crede ca ordinea se poate face singura.
Am si eu o gramada de geamuri sparte in viata mea. Unele mai recente, multe vechi. Acum, ca vine primavara, trebuie sa mai repar dintre ele. Si am zis sa incep cu comoditatea de a scrie pe blog. Nu-i spart de mult… :)
Cheers,
Alina
PS Luni (1 sept) e prima zi de primavara. Un fel de 1 martie, dar fara martisoare. Doar artificii si avioane.
Saturday, August 30, 2008
Saturday, August 2, 2008
Fara fite
In Australia oamenii sunt, in general, destul de prietenosi si fara fite. Unii ii considera chiar prea simpli. Nu vreau sa fac comparatii rasuflate insa am intalnit in Romania o multime de oameni care sunt convinsi ca s-au nascut cu o stea in frunte si scopul lor in viata e sa le scoata ochii la toti ceilalti cu treaba asta. Din fericire in Australia, proportia e mult mai mica.
Ca sa ma fac mai bine inteleasa, am cateva exemple (cred eu) graitoare.
1. Lucram langa biroul unui councilor. Asta e un reprezentant in consiliul local, se ocupa de o regiune din oras (putem sa-i zicem primar de sector).
In pauza de masa, vara asta, eu si colega mea ieseam si mancam pe o banca afara, care era chiar in fata biroului cu pricina. Stiam cum arata primarelul, ca i-am tot vazut poza pe afise in campania electorala, asa ca il recunosteam cand il vedeam intrand si iesind in cladire.
Ce m-a frapat pe mine era ca, de fiecare data cand venea cu cineva, ii deschidea usa si astepta sa intre. Nu la unul, la toti! Si nu-l filma nimeni :).
I-am zis prietenei mele: “Crezi ca unul de-al nostru (n.r. din Romanica) ar face asa?”, Iar ea: “Eu cred ca aia suna inainte, sa aiba vreme lumea sa deschida larg portile si sa intinda covorul rosu.”
2. Femeia de serviciu de unde lucrez eu e o tipa tare vorbareata. Si cateodata, cand vine dimineata sa aspire, dupa ce termina, sta acolo si incepe sa spuna ce a mai patit ea. Si toti o ascultam cu atentie, fara sa o intrerupem, ca si cum ne-ar interesa de nu se mai poate… ceea ce, intre noi fie vorba, nu e cazul…
3. Mihai mi-a zis odata ca i-a spus directorul de la el de la scoala ce fruct minunat e portocala. Iar eu mirata: “Ai vorbit cu directorul?” Dar el “Da, sigur.”. Si eu, ca unul invatat ca, daca ai vorbit cu directorul, inseamna ca ai facut ceva naspa, cer mai multe amanunte . Imi zice : “M-am dus la el sa-mi desfaca portocala, ca stii ca eu nu pot singur” - “Tie directorul iti desface portocalele?” - “Da, cand e pe acolo”.
Numai eu ma mir cum de directorul scolii satisface cereri din astea. Cand ii spun altcuiva, imi zice: “Pai ce te miri, are si el doua maini si poate sa faca asta, care-i problema?”.
Ma gandesc, daca ajungem inapoi in Romania si Mihai al meu il cauta pe director in pauza sa-i lege sireturile (sau mai stiu eu de ce are nevoie) si mai are si noroc sa nu fie omul prea glumet, ce vorbe “dulci” isi aude.
Nu are rost sa va mai spun ca, daca aveti complexe de superioritate, o sa urati Australia, pentru ca, daca nu va cheama Brad Pitt, nu pica nimeni in fund de admiratie pentru voi. Si nici nu-i intereseaza cine e taica-to si ce masina conduci. Chiar nu-i intereseaza. Ai crede ca se prefac ca nu-i intereseaza si se uita pe furis dupa tine, dar, ca sa vezi, chiar nu-i intereseaza.
Am auzit de emigranti care s-au intors acasa, deoarece, chiar daca aveau o masina meseriasa, se simtea oarecum debusolati ca, la ce bun sa ai asa masina frumoasa, daca nu se uita nimeni dupa ea.
Cica nu-i usor sa traiesti in anonimat daca te-ai obisnuit sa fii vedeta :)…
Cheers,
Alina
Ca sa ma fac mai bine inteleasa, am cateva exemple (cred eu) graitoare.
1. Lucram langa biroul unui councilor. Asta e un reprezentant in consiliul local, se ocupa de o regiune din oras (putem sa-i zicem primar de sector).
In pauza de masa, vara asta, eu si colega mea ieseam si mancam pe o banca afara, care era chiar in fata biroului cu pricina. Stiam cum arata primarelul, ca i-am tot vazut poza pe afise in campania electorala, asa ca il recunosteam cand il vedeam intrand si iesind in cladire.
Ce m-a frapat pe mine era ca, de fiecare data cand venea cu cineva, ii deschidea usa si astepta sa intre. Nu la unul, la toti! Si nu-l filma nimeni :).
I-am zis prietenei mele: “Crezi ca unul de-al nostru (n.r. din Romanica) ar face asa?”, Iar ea: “Eu cred ca aia suna inainte, sa aiba vreme lumea sa deschida larg portile si sa intinda covorul rosu.”
2. Femeia de serviciu de unde lucrez eu e o tipa tare vorbareata. Si cateodata, cand vine dimineata sa aspire, dupa ce termina, sta acolo si incepe sa spuna ce a mai patit ea. Si toti o ascultam cu atentie, fara sa o intrerupem, ca si cum ne-ar interesa de nu se mai poate… ceea ce, intre noi fie vorba, nu e cazul…
3. Mihai mi-a zis odata ca i-a spus directorul de la el de la scoala ce fruct minunat e portocala. Iar eu mirata: “Ai vorbit cu directorul?” Dar el “Da, sigur.”. Si eu, ca unul invatat ca, daca ai vorbit cu directorul, inseamna ca ai facut ceva naspa, cer mai multe amanunte . Imi zice : “M-am dus la el sa-mi desfaca portocala, ca stii ca eu nu pot singur” - “Tie directorul iti desface portocalele?” - “Da, cand e pe acolo”.
Numai eu ma mir cum de directorul scolii satisface cereri din astea. Cand ii spun altcuiva, imi zice: “Pai ce te miri, are si el doua maini si poate sa faca asta, care-i problema?”.
Ma gandesc, daca ajungem inapoi in Romania si Mihai al meu il cauta pe director in pauza sa-i lege sireturile (sau mai stiu eu de ce are nevoie) si mai are si noroc sa nu fie omul prea glumet, ce vorbe “dulci” isi aude.
Nu are rost sa va mai spun ca, daca aveti complexe de superioritate, o sa urati Australia, pentru ca, daca nu va cheama Brad Pitt, nu pica nimeni in fund de admiratie pentru voi. Si nici nu-i intereseaza cine e taica-to si ce masina conduci. Chiar nu-i intereseaza. Ai crede ca se prefac ca nu-i intereseaza si se uita pe furis dupa tine, dar, ca sa vezi, chiar nu-i intereseaza.
Am auzit de emigranti care s-au intors acasa, deoarece, chiar daca aveau o masina meseriasa, se simtea oarecum debusolati ca, la ce bun sa ai asa masina frumoasa, daca nu se uita nimeni dupa ea.
Cica nu-i usor sa traiesti in anonimat daca te-ai obisnuit sa fii vedeta :)…
Cheers,
Alina
Subscribe to:
Posts (Atom)
