Si acum, in exclusivitate pentru cititorii acestui blog (sau cititorul, sa nu exagerez; mama il citeste sigur) povestea interviurilor celuilalt aspirant la un job din familia Blaga.
Eu am inceput mai incet, ca nu prea ma atragea ideea sa muncesc (asta puteam face si acasa). Dar daca trebe, trebe. Pana la urma m-am dus si eu, de voie, de nevoie sa vorbesc cu niste recruiteri. Si mi s-a parut tare interesant. Sa va zic cum a decurs.
Primul a fost Tom. El mi-a gasit imediat ceva pt Queensland Police, pe un contract. Era VB. NET. Cereau aia experienta serioasa. I-am zis la Tom ca eu am lucrat in C#, un singur proiect in VB.NET, da nu ma tem :). I-am zis insa: „Vezi ca eu am facut Sharepoint v3, release 2007, nu mai stie nimeni asa ceva”. Si a ramas ca imi cauta joburi pe Sharepoint si ca n-are rost sa ma mai incurc cu Police. Bun sfat! Pana la urma imi gaseste un job pe Sharepoint si inca unu care zice el ca e tare interesant pe C#, eu dau cu subsemnata ca-s de acord sa ma reprezinte (pt astea 2 joburi). Si pauza o vreme...
Ma duc dupa aia, la Emily, la recomandarea lui Dorin. V-a zis de ea. O stiti pe studenta de la Drept din film? Aia ii Emily (fizic). Blonda, frumoasa, top model. Si tare amabila (o sa va zic mai incolo, ca nu mi-a rezolvat mare lucru.) Stau la povesti cu Emily in biroul ei cu vedere la barcile de la rau si imi zice cum e piata, ca in IT e cerere mare pe .NET, ca sunt joburi, etc. Ma intreaba daca am mai povestit cu recruiteri, eu ii zic ca da si ii spun joburile la care ma va trimite Tom. Ea imi zice de un altul si ca o sa-mi caute si pe Sharepoint. Dupa aceea ma intreaba daca la alea la care voi merge (de la Tom) am informatii cu ce se mananca. Eu, of course, nu aveam, dar ii zic, sa nu par ignoranta, ca mi-a spus Tom cate ceva, dar ca, daca e dispusa sa-mi dea mai multe amanunte, m-as bucura. Si ea mi-a zis de fiecare in parte, lucruri bune in mare si daca ar fi sa aleaga ea ar merge pe ala de Sharepoint, ca e la stat, pt guvern si e bine vazut, sa-l ai dupa aia in CV. Ma sfatuieste sa merg la cat de multe interviuri si sa vad care mi se pare cel mai „sexy”. Ramane ca ne mai auzim, sa programam interviul. Si pauza...
Intre timp, o fosta colega din Cluj, care lucreaza si ea aici de ceva vreme si pe care am cunoscut-o doar acum, ma programeaza la un interviu la firma ei. Primul meu interviu direct cu firma, fara recruiteri, prin networking (care am citit ca statistic e cea mai buna modalitate de angajare). Firma micuta, acum lucreaza la un proiect in imobiliare. C#, Web Services, .NET Framework 3.0, Sql Server 2005. Ajung la ea din centrul cu feribotul (2 statii, 10 minute). Pana in centru 40 minute cu trenul. Era o seara faina (la ora 4, ca aici se face noapte repede), cu soare si am stat pe punte sa simt un pic de briza. M-am simtit tare in forma pe cand am ajuns. La interviu ma intreaba ce am lucrat si cum, generalitati. Le spun de experienta mea si, printre altele, le povestesc cu patos de Siemens, cum am fost noi atestati CMMi, cum facem code review, cum lucram cu source control si cu CTK, cu test planu-uri si test report-uri etc... (merci Mira si Lumi). Cred ca le-a placut. Au zis ca sunt calificata pentru ce au ei nevoie. Peste cateva zile mi-au facut o oferta. Eu, antrenata de buji, ca oricat primesti trebe negociat, le cer cu 5k/an mai mult. Imi zice (la telefon) ca trebuie sa vorbeasca cu seful lui si ca nu crede sa fie probleme cu cererea mea. Ma suna din nou in cateva ore si-mi zice ca e ok si daca pot sa incep din 2 iulie. Acum eram in dubii, ca as fi vrut sa merg la interviul pe Sharepoint. Chestia e ca imi placea foarte tare si de astia si n-as fi vrut sa-i pierd. Ii zic sa ma mai lase sa ma gandesc si revin cu un raspuns „as soon as posible”. Tipul zice ca ok, no worries. Candva o sa va povestesc de ce o negociere dintre un roman si un australian de obicei merge bine in favoarea romanului (ca avem si noi talentele noastre).
Acum gandul meu e sa ma concentrez cat mai mult pe Sharepoint. Mai povestesc cu ceva recruiteri. Anulez alte interviuri pe care mi le-au aranjat intre timp si care nu pareau interesante. Si pana la urma, singurul de care am aflat ca e pt mine (programare in Sharepoint, nu administrare) era cel de care mi-a zis Tom la inceput (l-am gasit si pe alte carari).
Interviul pentru pozitia asta l-am avut in zona 0, cladirea de langa Parlament (ca, deh, pentru prima data in viata mea stau si eu intr-o capitala ;)). O cladire securizata, unde isi desfasoara activitatea un departament care lucreaza in domeniul public, pt guvern. Ii spun la tip care e backgroundul meu, ce stiu eu sa fac si incerc sa inteleg cat mai mult din ce are nevoie. Chestia e ca astia au ceva aplicatii dezvoltate pe Sharepoint, insa nu au pe nimeni cu cunostinte acum. Vreau pe cineva care initial sa faca si un pic de administrare de servere, sa rescrie vechile aplicatii pe versiunea 3, sa vorbeasca cu clientii si sa faca un pic de analiza de business, dupa aceea sa faca suport pe aplicatiile alea si training la useri. Au 3000 de utilizatori la aplicatiile alea, dar doar 2000 le folosesc intens, restul ocazional. M-am cam desumflat, ca nu stiu cu atatea activitati, cat e programare si nici daca o sa pot sa le fac pe toate. Asa ca ii raspund cinstit si ii zic cum faceam la Siemens, ca eram o echipa mare, aveam PM, BA si persoana dedicata pentru suport. Si ca eu faceam doar analiza si programare. Imi zice ca va contacta a doua zi agentia si ca le da un raspuns, dupa ce mai vede si restul candidatilor. Raspunsul a fost ca ei cauta pe cineva cu mai multa experienta in activitatile pe care le cer. Elegant refuz :).
Asa ca tocmai am batut palma cu cealalta firma si din iulie ma prezint la munca. Imi pare rau ca n-a iesit nimic cu Sharepointul. Aceeasi problema o are si Adi cu SAP-ul. Ne-am inchipuit ca, fiind o capitala si un milioan jumate de locuitori, lucrurile sunt foarte inaintate si n-a fost chiar asa. Piata e buna pe domeniul mai larg de .NET, dar pe segmentele de nisa, inca nu se misca lucrurile cum am vrea noi. Poate mai incolo...
Cheers,
Alina
Thursday, June 21, 2007
Wednesday, June 20, 2007
Oferta si .... negocierea
Se pare ca povestea devine saptamanala ... :) ... parca e tot mai greu sa imi gasesc timp sa ma asez si sa scriu.
A doua zi dupa interviu am primit un telefon de la Tony (Account Executive la Dialog) care mi-a spus ca i-a placut de mine si ca ma vrea in echipa lui. Mi-a spus ca ma vede mai degraba pe un post de senior developer, decat de team tehnical leader (insa ca in Dialog, oricum oamenii nu au etichete, si ca oamenii care acum sunt arhitecti, poate in urmatorul proiect sa fie developeri, sau business analists). Mi s-a parut interesant modul de rotire a oamenilor in diverse echipe si pe diverse pozitzii.
I-am cerut doua zile de gandire, spunandu-i ca mai am planificate inca doua inerviuri pentru pozitzii similare.
Interviurile le-am avut in ziua urmatoare cu doua recruterite (Emily & Sussanah). Au aparut si intrebarile care apar in cartile de „nail the job interview”: Daca l-as suna pe seful tau, ce crezi ca ar spune despre tine? Care sunt calitatzile tale? etc... Am primit o super oferta:85k-90k /an si la vreo 10 minute de casa (de mers cu trenul). Totul e sa ma intalnesc cu clientul. I-am spus lui Emily ca trebuie sa se miste repede, caci trebuie sa dau un raspuns ofertei celor de la Dialog.
Toate interviurile le-am avut in doua blocuri zgarie-nori de pe Eagle Street. Cam toate blocurile astea sunt office-uri, si sunt situate langa Brisbane River. Acum inteleg de ce cu cat esti mai mare boss ai birou cu geam mai mare. Pentru ca ai ce vedea! Chiar daca a fost o zi ploioasa, privelistea de la etajul 17 iti taia rasuflarea.
In dreapta se pot vedea apartamentele care sunt in centru (cred ca dai pe chirie un salar, vorba lui Sorel). Am vazut un penthouse care avea o gradina cu tot felul de copaci pe acoperisul de la bloc.
Nu am mai primit nici un raspuns pana la ora 12 a doua zi, asa ca i-am scris lui Tony si ca inainte de a semna pentru el, mai am niste lucuri de lamurit. I-am propus sa ne vedem a doua zi la ora 4. Dupa cateva minute am primit un telefon de la el si mi-a spus ca ne putem intalni si ca e bucuros ca am acceptat oferta lui.
A doua zi m-am dus la ora fixata (de data asta :)) si m-am intalnit cu el. Discutia a inceput cu cateva detalii despre proiect, apoi l-am intrebat ce se asteapta de la mine, care ar fi responsabilitatzile pe care un senior developer le are (mai bine sa aflu acum decat mai tarziu) ... si incet incet am ajuns la povestea cu „negocierea”. I-am spus ca suma care mi-a spus-o e destul de ok, insa eu m-am gandit mai degraba la .. si i-am zis un nou range, in care suma care mi-a spus-o el era de fapt limita inferioara. Insa i-am spus ca bineinteles ca stiu ca nu salarul e totul si l-am intrebat care ar fi si alte beneficii, pe langa salar. I-am spus de ex. ca la Siemens aveam gym, asigurari medicale, bonuri de masa, etc.
Si atunci Tony mi-a spus, ceea ce mi-au spus si toare recruteritele, ca astfel de beneficii au existat in Australia acum vreo 5 ani, si ca si el stie de toate chestiile astea ca a lucrat pentru Fujitu. Mi-a spus ca la Dialog au ceva facilitatzi daca vrei sa iti cumperi un laptop sau un PDA (ceva de genul ca potzi sa le platesti in 3 luni si ca banii care ii dai pe ele nu mai platesti taxe), sau ca iti platesc ceva trainiguri + examene (gen Microsoft), iti deconteaza cartile de specialitate pe care le cumperi, etc. Insa nici pe departe boierimea cu care m-a obisnuit Siemens-ul. Cand i-am spus de team building-uri, mi-a zis ca si el a participat la un BBQ (gratar) cu un client intr-o dupamasa si ca o sa avem „morning tea” o data la 2 saptamani.
Insa ca sa „compenseze” lipsa de beneficii imi creste oferta cu inca $5000. WHAU!!! Asa mai vii de acasa Tony! Ba mai mult decat atat, am obtinut promisiunea ca la sfarsitul celor trei luni de proba o sa avem un review atat in ce priveste capabilitatzile mele, cat si a salarului.
Asa ca am batut palma cu el! Incepand din 13 iunie (sper sa fie cu noroc) sunt un angajat permanent a lui Dialog Information Technology. Urmatorul an o sa fiu implicat poate in cel mai mare proiect care e in derulare in Queensland, un proiect pentru Mental Health (acum inteleg de ce m-au luat). O sa fie un proiect in care o sa fie implicatzi 28 de oameni (un project manager, un senior architect, 3 business analists, 4 testeri + 1 tester manager, un document writer, un team technical leader si 3 echipe de development de cate 4 oameni) Sunt 28??? Probabil ca nu ... apoi inseamna ca am mai uitat pe careva.
Concluzie: primul job in Aussie l-am obtinut in urma singurului interviu pe care l-am avut cu clientul. E jobul pe care in Romania (cand am vorbit prima data cu Tony) il credeam „too good to be true” .. sa vedem daca visul asta va ramane un vis frumos, sau ma voi trezi la realitate.
G-day mates!
Dorin
P.S. Din numerele viitoare: prima saptamana de lucru ... si primul pescuit oceanic.
A doua zi dupa interviu am primit un telefon de la Tony (Account Executive la Dialog) care mi-a spus ca i-a placut de mine si ca ma vrea in echipa lui. Mi-a spus ca ma vede mai degraba pe un post de senior developer, decat de team tehnical leader (insa ca in Dialog, oricum oamenii nu au etichete, si ca oamenii care acum sunt arhitecti, poate in urmatorul proiect sa fie developeri, sau business analists). Mi s-a parut interesant modul de rotire a oamenilor in diverse echipe si pe diverse pozitzii.
I-am cerut doua zile de gandire, spunandu-i ca mai am planificate inca doua inerviuri pentru pozitzii similare.
Interviurile le-am avut in ziua urmatoare cu doua recruterite (Emily & Sussanah). Au aparut si intrebarile care apar in cartile de „nail the job interview”: Daca l-as suna pe seful tau, ce crezi ca ar spune despre tine? Care sunt calitatzile tale? etc... Am primit o super oferta:85k-90k /an si la vreo 10 minute de casa (de mers cu trenul). Totul e sa ma intalnesc cu clientul. I-am spus lui Emily ca trebuie sa se miste repede, caci trebuie sa dau un raspuns ofertei celor de la Dialog.
Toate interviurile le-am avut in doua blocuri zgarie-nori de pe Eagle Street. Cam toate blocurile astea sunt office-uri, si sunt situate langa Brisbane River. Acum inteleg de ce cu cat esti mai mare boss ai birou cu geam mai mare. Pentru ca ai ce vedea! Chiar daca a fost o zi ploioasa, privelistea de la etajul 17 iti taia rasuflarea.
In dreapta se pot vedea apartamentele care sunt in centru (cred ca dai pe chirie un salar, vorba lui Sorel). Am vazut un penthouse care avea o gradina cu tot felul de copaci pe acoperisul de la bloc.
Nu am mai primit nici un raspuns pana la ora 12 a doua zi, asa ca i-am scris lui Tony si ca inainte de a semna pentru el, mai am niste lucuri de lamurit. I-am propus sa ne vedem a doua zi la ora 4. Dupa cateva minute am primit un telefon de la el si mi-a spus ca ne putem intalni si ca e bucuros ca am acceptat oferta lui.
A doua zi m-am dus la ora fixata (de data asta :)) si m-am intalnit cu el. Discutia a inceput cu cateva detalii despre proiect, apoi l-am intrebat ce se asteapta de la mine, care ar fi responsabilitatzile pe care un senior developer le are (mai bine sa aflu acum decat mai tarziu) ... si incet incet am ajuns la povestea cu „negocierea”. I-am spus ca suma care mi-a spus-o e destul de ok, insa eu m-am gandit mai degraba la .. si i-am zis un nou range, in care suma care mi-a spus-o el era de fapt limita inferioara. Insa i-am spus ca bineinteles ca stiu ca nu salarul e totul si l-am intrebat care ar fi si alte beneficii, pe langa salar. I-am spus de ex. ca la Siemens aveam gym, asigurari medicale, bonuri de masa, etc.
Si atunci Tony mi-a spus, ceea ce mi-au spus si toare recruteritele, ca astfel de beneficii au existat in Australia acum vreo 5 ani, si ca si el stie de toate chestiile astea ca a lucrat pentru Fujitu. Mi-a spus ca la Dialog au ceva facilitatzi daca vrei sa iti cumperi un laptop sau un PDA (ceva de genul ca potzi sa le platesti in 3 luni si ca banii care ii dai pe ele nu mai platesti taxe), sau ca iti platesc ceva trainiguri + examene (gen Microsoft), iti deconteaza cartile de specialitate pe care le cumperi, etc. Insa nici pe departe boierimea cu care m-a obisnuit Siemens-ul. Cand i-am spus de team building-uri, mi-a zis ca si el a participat la un BBQ (gratar) cu un client intr-o dupamasa si ca o sa avem „morning tea” o data la 2 saptamani.
Insa ca sa „compenseze” lipsa de beneficii imi creste oferta cu inca $5000. WHAU!!! Asa mai vii de acasa Tony! Ba mai mult decat atat, am obtinut promisiunea ca la sfarsitul celor trei luni de proba o sa avem un review atat in ce priveste capabilitatzile mele, cat si a salarului.
Asa ca am batut palma cu el! Incepand din 13 iunie (sper sa fie cu noroc) sunt un angajat permanent a lui Dialog Information Technology. Urmatorul an o sa fiu implicat poate in cel mai mare proiect care e in derulare in Queensland, un proiect pentru Mental Health (acum inteleg de ce m-au luat). O sa fie un proiect in care o sa fie implicatzi 28 de oameni (un project manager, un senior architect, 3 business analists, 4 testeri + 1 tester manager, un document writer, un team technical leader si 3 echipe de development de cate 4 oameni) Sunt 28??? Probabil ca nu ... apoi inseamna ca am mai uitat pe careva.
Concluzie: primul job in Aussie l-am obtinut in urma singurului interviu pe care l-am avut cu clientul. E jobul pe care in Romania (cand am vorbit prima data cu Tony) il credeam „too good to be true” .. sa vedem daca visul asta va ramane un vis frumos, sau ma voi trezi la realitate.
G-day mates!
Dorin
P.S. Din numerele viitoare: prima saptamana de lucru ... si primul pescuit oceanic.
Sunday, June 10, 2007
Interview day
Prima zi de interviuri, Luni, 4 Iunie ...sau Nelly & Pitic
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.
De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
Friday, June 8, 2007
Sfaturi
M-am gandit sa scriu niste pareri, sfaturi pe care le-am noi le-am primit noi aici si care reflecta in mare masura modul in care noi am perceput tara asta pentru inceput. Le scriu cu liniuta, cum m-a invatat tovarasa invatatoare:
- Aveti grija sa spuneti intotdeauna please si thank you. Daca nu o s-o faci, veti fi considerati badarani. „How do you do?” Nu „Fine”, ci „Fine, thank you”
- Condusul pe partea stanga ti-l insusesti cu adevarat atunci cand, pe post de pieton, te asiguri corect cand treci strada
- Nu incerca sa muti muntii intr-o zi. Relaxeaza-te, intra in ritmul lor si va fi bine. Cum zic ei: No worries, mate!
- Nu te chinui prea tare sa te gandesti ce iti trebuie si ce nu cand esti la magazin. Ia-le pe toate si daca te razgandesti, du-le inapoi! Se poate duce si iaurtul, dupa ce l-ai inceput, daca ti se pare ca n-are gustul care iti place tie... Inca n-am incercat acest feature al economiei de piata.
- Orice vezi, animal, planta si nu le cunosti, tine distanta pana te edifici despre ce e vorba. Asta e un sfat bun si il voi urma clar. By the way... pasarile alea ca niste flamingo de care v-am zis mai demult ca se plimbau pe plaja, le-am vazut din nou, dar de data asta cocotate intr-un copac inalt. Spooky!
- Ia-ti carti si muzica romaneasca acolo. Haine si alte lucruri ti le poti lua si de acolo, dar astea nu si le vei duce lipsa. Am facut asta.
- Cuvantul si recomandarea conteaza mai mult decat semnatura si stampila. Aici nici nu au stampile. Obisnuiti-va cu ideea ca cuvantul vostru conteaza, chiar daca nu ati dat nimic in scris si o a doua sansa se obtine foarte greu. Un fel de Petrica si lupul...
- Incearca sa intri in legatura cu ei, cu cultura lor, cu modul de a gandi. Daca vrei sa ai sanse sa fii considerat vreodata unul de-al lor, cat esti acolo, fii unul de-al lor.
- Ai grija cat de tare dai muzica in casa, nu te holba peste gard la vecinul, nu te certa cu copiii pe strada.
- Grija mare cu apa. Sunt amenzi usturatoare daca te reclama vecinul ca-ti uzi gazonul cu furtunul.
- La magazin negociaza cu ei preturile! Pretul afisat nu e ultimul pret. Am incercat asta cand am facut cateva cumparaturi mai consistente si, spre uimirea noastra, a functionat.
- Aici e mai cald pt ca Pamantul e ca o oala imensa si cand oala asta e pusa pe foc, arde mai tare in partea de jos. E numai o chestiune de timp pana clocoteste tot continutul.
- Orice ti se pare anormal, e normal sa fie asa! Nu uita ca aici lumea sta cu capul in jos!
- Aveti grija sa spuneti intotdeauna please si thank you. Daca nu o s-o faci, veti fi considerati badarani. „How do you do?” Nu „Fine”, ci „Fine, thank you”
- Condusul pe partea stanga ti-l insusesti cu adevarat atunci cand, pe post de pieton, te asiguri corect cand treci strada
- Nu incerca sa muti muntii intr-o zi. Relaxeaza-te, intra in ritmul lor si va fi bine. Cum zic ei: No worries, mate!
- Nu te chinui prea tare sa te gandesti ce iti trebuie si ce nu cand esti la magazin. Ia-le pe toate si daca te razgandesti, du-le inapoi! Se poate duce si iaurtul, dupa ce l-ai inceput, daca ti se pare ca n-are gustul care iti place tie... Inca n-am incercat acest feature al economiei de piata.
- Orice vezi, animal, planta si nu le cunosti, tine distanta pana te edifici despre ce e vorba. Asta e un sfat bun si il voi urma clar. By the way... pasarile alea ca niste flamingo de care v-am zis mai demult ca se plimbau pe plaja, le-am vazut din nou, dar de data asta cocotate intr-un copac inalt. Spooky!
- Ia-ti carti si muzica romaneasca acolo. Haine si alte lucruri ti le poti lua si de acolo, dar astea nu si le vei duce lipsa. Am facut asta.
- Cuvantul si recomandarea conteaza mai mult decat semnatura si stampila. Aici nici nu au stampile. Obisnuiti-va cu ideea ca cuvantul vostru conteaza, chiar daca nu ati dat nimic in scris si o a doua sansa se obtine foarte greu. Un fel de Petrica si lupul...
- Incearca sa intri in legatura cu ei, cu cultura lor, cu modul de a gandi. Daca vrei sa ai sanse sa fii considerat vreodata unul de-al lor, cat esti acolo, fii unul de-al lor.
- Ai grija cat de tare dai muzica in casa, nu te holba peste gard la vecinul, nu te certa cu copiii pe strada.
- Grija mare cu apa. Sunt amenzi usturatoare daca te reclama vecinul ca-ti uzi gazonul cu furtunul.
- La magazin negociaza cu ei preturile! Pretul afisat nu e ultimul pret. Am incercat asta cand am facut cateva cumparaturi mai consistente si, spre uimirea noastra, a functionat.
- Aici e mai cald pt ca Pamantul e ca o oala imensa si cand oala asta e pusa pe foc, arde mai tare in partea de jos. E numai o chestiune de timp pana clocoteste tot continutul.
- Orice ti se pare anormal, e normal sa fie asa! Nu uita ca aici lumea sta cu capul in jos!
Tuesday, June 5, 2007
Primele impresii
Dupa 5 zile pe insula....
Am trecut in revista niste lucruri pe care vroiam sa le verific pe cand ajungem aici. A se nota ca ceea ce urmeaza constituie impresii personale, bazate pe experienta mea scurta in Australia si s-ar putea sa nu fie complet adevarate, fiind recunoscut faptul ca femeile sunt in majoritatea timpului subiective :).
Mit: In Australia iarna nu e iarna
Concluzie: true; Calendaristic e iarna, dar noi tot in tricou ne imbracam. Seara e mai rece, mai ales ca, in lipsa de prea mare necesitate, casele nu au incalzire centrala. La pranz e canicula cum e vara la noi. Si ai face bine sa-ti iei ochelari de soare, ca soarele e foarte stralucitor.
Mit: Australia e la mare distanta de Romania
Concluzie: fals; am vazut romani in fiecare zi, in magazine, pe strada, pe unde te astepti mai putin. Si or mai fi fost care nu m-au depistat. Eu tot strig dupa copii sa nu se departeze de mine, asa ca sunt usor de prins de unde imi trag radacinile:)
Mit: Wildlife la fiecare pas.
Concluzie: true; de asta m-am indoit la inceput, ca nu vedeam nici un animal, nici macar caini si pisici. Apoi mi-am dat seama ca erau peste tot in jurul meu, fara sa-mi dau seama. A intrat o soparla mica (geko ii zice) la noi in casa, iar noi am evacuat-o rapid. Apoi am aflat ca e buna la casa omului, ca mananca tantari :). In palmierii din fata casei (avem niste palmieri gigantici, cam de 15m), noaptea traiesc niste lilieci (mari, dar inofensivi) si in alti copaci niste papagali. Am mai vazut la o plaja artificiala niste pasari care seamana a flamingo, care se plimbau nestingherite printre oamenii care mancau acolo. Si pe urma furnici si fluturi.
Mit: Isi pazesc flora si fauna cu dintii.
Concluzie: true; cand am ajuns la aeroport, ne-a pus sa declaram daca am fost recent la vreo ferma sau la tara, daca avem pantofi in bagaje cu urme de noroi, daca avem alimente (proaspete, uscate, in orice alta forma), obiecte din lemn, seminte, drugs/ medicamente etc... Erau niste tipi, Quarantine officers cu niste caini care ne-au mirosit pe toti si la care le-am spus tot ce intra la vreuna dintre categoriile astea. Aveau afise unde popularizau carantina asta, unul dintre ele cu Steve Irwin si un crocodil.
Mit: Probleme mari cu apa.
Concluzie: true; este restrictie de nivelul 5 la folosirea apei. Noi am cumparat masina de spalat cu 4 stele (din 6) economie la consumul de apa si pt asta vom primi de la guvern 200$ din pretul ei inapoi (am mai avut aprox 200$ discount la ea ca avea o mica julitura intr-un colt). La toalete, cand tragi apa, ai 2 optiuni (un flash de 3l si altul de 6l - dupa caz:)). Datorita acestui sistem, se obtine o medie de 3.6l/flush (asta scrie pe un abtibild de pe WC-ul meu). Stiu oameni care folosesc apa care iese din masina de spalat sa-si ude gardul viu - si plantele alea traiesc!
Mit: in emisfera sudica, cand apa se scurge dintr-o cada plina, vartejul care se formeaza este in sens trigonometric, nu in sensul acelor de ceasornic ca la noi in Romania. Era o explicatie legata de magnetismul Pamantului.
Concluzie: nu sunt 100% sigura. Apa curge destul de uniform, nu face vartej asa ca in Romania. Odata mi s-a parut ca se invarte intr-o parte, alta data invers. Am o banuiala, dar inca nu ma pot pronunta. Trebuie sa mai fac un test si in Africa, sa ma edific :).
Mit: australienii au probleme cu greutate, din cauza alimentatiei nesanatoase si a sedentarismului.
Concluzie: busted; inca nu am vazut nici unul care sa intreaca limita. Stau mult mai bine ca romanii la capitolul asta. Si sunt atenti la ce mananca cei mici. Eu trebuie sa-i pun pachet la Iulia la gradinita, insa am o lista de alimente interzise.
Cam atat azi,
Noapte buna!
Alina
Am trecut in revista niste lucruri pe care vroiam sa le verific pe cand ajungem aici. A se nota ca ceea ce urmeaza constituie impresii personale, bazate pe experienta mea scurta in Australia si s-ar putea sa nu fie complet adevarate, fiind recunoscut faptul ca femeile sunt in majoritatea timpului subiective :).
Mit: In Australia iarna nu e iarna
Concluzie: true; Calendaristic e iarna, dar noi tot in tricou ne imbracam. Seara e mai rece, mai ales ca, in lipsa de prea mare necesitate, casele nu au incalzire centrala. La pranz e canicula cum e vara la noi. Si ai face bine sa-ti iei ochelari de soare, ca soarele e foarte stralucitor.
Mit: Australia e la mare distanta de Romania
Concluzie: fals; am vazut romani in fiecare zi, in magazine, pe strada, pe unde te astepti mai putin. Si or mai fi fost care nu m-au depistat. Eu tot strig dupa copii sa nu se departeze de mine, asa ca sunt usor de prins de unde imi trag radacinile:)
Mit: Wildlife la fiecare pas.
Concluzie: true; de asta m-am indoit la inceput, ca nu vedeam nici un animal, nici macar caini si pisici. Apoi mi-am dat seama ca erau peste tot in jurul meu, fara sa-mi dau seama. A intrat o soparla mica (geko ii zice) la noi in casa, iar noi am evacuat-o rapid. Apoi am aflat ca e buna la casa omului, ca mananca tantari :). In palmierii din fata casei (avem niste palmieri gigantici, cam de 15m), noaptea traiesc niste lilieci (mari, dar inofensivi) si in alti copaci niste papagali. Am mai vazut la o plaja artificiala niste pasari care seamana a flamingo, care se plimbau nestingherite printre oamenii care mancau acolo. Si pe urma furnici si fluturi.
Mit: Isi pazesc flora si fauna cu dintii.
Concluzie: true; cand am ajuns la aeroport, ne-a pus sa declaram daca am fost recent la vreo ferma sau la tara, daca avem pantofi in bagaje cu urme de noroi, daca avem alimente (proaspete, uscate, in orice alta forma), obiecte din lemn, seminte, drugs/ medicamente etc... Erau niste tipi, Quarantine officers cu niste caini care ne-au mirosit pe toti si la care le-am spus tot ce intra la vreuna dintre categoriile astea. Aveau afise unde popularizau carantina asta, unul dintre ele cu Steve Irwin si un crocodil.
Mit: Probleme mari cu apa.
Concluzie: true; este restrictie de nivelul 5 la folosirea apei. Noi am cumparat masina de spalat cu 4 stele (din 6) economie la consumul de apa si pt asta vom primi de la guvern 200$ din pretul ei inapoi (am mai avut aprox 200$ discount la ea ca avea o mica julitura intr-un colt). La toalete, cand tragi apa, ai 2 optiuni (un flash de 3l si altul de 6l - dupa caz:)). Datorita acestui sistem, se obtine o medie de 3.6l/flush (asta scrie pe un abtibild de pe WC-ul meu). Stiu oameni care folosesc apa care iese din masina de spalat sa-si ude gardul viu - si plantele alea traiesc!
Mit: in emisfera sudica, cand apa se scurge dintr-o cada plina, vartejul care se formeaza este in sens trigonometric, nu in sensul acelor de ceasornic ca la noi in Romania. Era o explicatie legata de magnetismul Pamantului.
Concluzie: nu sunt 100% sigura. Apa curge destul de uniform, nu face vartej asa ca in Romania. Odata mi s-a parut ca se invarte intr-o parte, alta data invers. Am o banuiala, dar inca nu ma pot pronunta. Trebuie sa mai fac un test si in Africa, sa ma edific :).
Mit: australienii au probleme cu greutate, din cauza alimentatiei nesanatoase si a sedentarismului.
Concluzie: busted; inca nu am vazut nici unul care sa intreaca limita. Stau mult mai bine ca romanii la capitolul asta. Si sunt atenti la ce mananca cei mici. Eu trebuie sa-i pun pachet la Iulia la gradinita, insa am o lista de alimente interzise.
Cam atat azi,
Noapte buna!
Alina
Saturday, June 2, 2007
Calatoria
Rege pentru o zi ...
incep descrierea celor 36 de ore de calatorie cu o parte emotionala: aparitia unui grup de sustinatori cu steagul Australiei in brate pe aeroportul din TM. Mare surpriza ... tocmai cand ma gandeam ca am scapat de ei :). Dupa imbratisarile si incurajarile de rigoare a urmat un drum destul de scurt cu TAROM-ul pana la Bucuresti. Totul a decurs conform planului si m-am bucurat ca piticii nu s-au speriat de toata treaba cu decolare/aterizare ... Am luat-o ca pe o joaca si asa a si fost. Mi-a ramas in minte o un varf din muntii Carpati care era pe ici pe colo acoperit de zapada. Fara sa vreau m-am gandit la faptul ca o astfel de priveliste nu o sa o am prea curand.
A urmat un prim pit-stop pe Otopeni de vreo 4 ore, unde am mai cascat gura urmarind scene dintr-un film care se turna acolo, dupa care ne-am imbarcat pentru Istambul, urmatoarea destinatie. Drumul a fost foarte scurt .. parca nici nu am decolat bine ca ne-a si spus ca peste 20 de minute o sa aterizam. Poate si faptul ca am trecut de la avionul cu elice la un aparat cu propulsie, sau datorita faptului ca distantza dintre Bucursti si Istanbul e de 200 de km si ceva a redus drumul la cateva zeci de minute de zbor. Nici aici nu au fost incidente majore cu copiii, doar ca inca o data s-a dovedit faptul ca putina smiorcaiala a unei femei (a se citi Iulia) poate induiosa inima asistentei. Motivul ceartei: locul la geam care a fost castigat de Mihai. Iulia a trebuit sa se consoleze ca ea o sa primeasca prima sucul. Pana la urma spiritele s-au calmat mai ales ca protagosistii disputei s-au indulcit cu o ciocolatzica primita de la stewardesa.
Aterizarea la Ist a fost urmata de un adevarat tur de forta prin aeroport, in incercarea noastra de a scapa de platit viza de intrare in Turcia, cand noi vroiam de fapt doar sa ne ridicam bagajele. Incercarea a esuat cu succes, si cu 50 de dolari mai putin in buzunar am mers sa ne ridicam bagajele si sa facem un nou check-in de data asta la o companie care speram sa ne trateze mai bine decat Tarom-ul. Un nou check-in si un noua destinatie: Dubai.
Diferentza dintre cele doua zboruri am simtzit-o inca de cand le-am vazut pe stewardese imbracate elegant cu un fel de turban rosu pe cap si o esarfa alba infasurata in jurul gatului. Am urcat intr-un imens Boeing 777-300, care mi s-a parut super luxos fatza de Airbusul cu care am ajuns in IST.
Fiecare tetiera avea cate un display pe care puteai sa iti selectezi filmul la care vroiai sa te uitzi (si cred ca erau peste 30 de titluri de unde puteai sa alegi), puteai sa monitorizezi si situatia zborului (inclusiv aveau doua camere una care iti arata ce vezi in fata, vederea pilotului si alta cu vedere sub avion, lucru impresionant caci ne-am vazut decolarea in direct si mai apoi cum arata milioanele de locuintze turcesti inghiesuite ca niste cutii de chibrituri). De asemenea puteai sa te joci diverse jocuri (chiar si in retea .. pacat ca nu a era si Broodwar-ul :) ...sau puteai sa urmaresti concerte sau documentare. Manipularea Tv-ului se facea de la o telecomanda (care daca o intorceai era si telefon) care semana mai mult ca o consola Play-Station. Toate filmele aveau si un trial ca sa te faca sa alegi in conostinta de cauza filmul pe care vrei sa il vezi.
Eu am ales o comedie romantica The Holiday (cu Cameron Diaz, Jude Law, Kate Winset) si mai tarziu m-am uitat la un interviu cu David Beckamp. Mi-am programat ca pentru urmatorul zbor sa ma uit la vreo doua episoade din The Apprentice, a lui Donald Trump. Totul pentru pregatirea viitoarelor interviuri ...
Un alt lucru care m-a impresionat a fost modul cum au fost tratatzi piticii ... prima data au primit cate un rucsacel cu "Fly Emirates" in care era o jucarioara, o carte de povesti si o chestie din aia de pus pe ochi ca sa potzi dormi fara sa te deranjeze lumina. Apoi au primit child mealuri, care pe langa mancarea propriu zisa mai aveau si un snack-pach .. in care aveau tot felul de ciocolatzele si alte chestii de "subrezit dintzii". La urmatorul zbor intr-un astfel de pachet au primit si o periutza smechera + pasta de dintzi care avea forma unui ruj de buze. La un moment dat a venit un steward cu un polaroid si i-a intrebat daca ii permite sa le faca poze. Doar Iulia s-a lasat induplecata :).
Ar mai fi multe de spus ...Ce mai m-am simtzit ca la Business Class :). Chiar mi-am pus intrebarea cu ce sunt rasfatzati cei de la Business Class .. Dupa ce am trecut prin cabina lor la iesire am vazut ca ei au primit cate o floare (la urmatorul zbor Dubai-Singapore era o orhidee). Facand atatea mile cu avionul am posibilitatea ca data viitoare sa calatoresc la first class la pretul unei calatorii de economy class, insa cine stie cand o sa fie data viitoare :)
Odata ajunsi in Dubai (dupa vreo 4 ore de zbor) am coborat la prima oprire, pentru ca noi eram in Tranzit. La cea de-a doua oprire era "Arrivals".
Aeroportul din Dubai e intr-adevar spectaculos, la parter fiind celebrul Duty-free. noi insa am urcat la primul etaj unde ne-am inghesuit pe niste scaune incercand sa prindem un pui de somn. intre timp Alina si trupa Cristea s-au dus sa "sparga niste dolari". Mai tarziu am facut schimb de tura cu Alina si am dat si eu o raita pe la partea de electronice din Duty-free. Excursia asta prim magazin m-a costat vreo 40 de dolari, caci mi-am luat un web cam Genius. Pe Adi l-a costat ceva mai mult, el luandu-si un laptop Toshiba.
Ne-am tocit in continuare oasele pana dimineatza pe scaunele din aeroport si apoi ne-am imbarcat spre urmatoarea destinatie: Singapore. Ce mi-a ramas in minte din aeroportul din Dubai a fost contrastul intre oamenii simpli (majoritatea erau indieni si asiatici) care dormeau pe unde apucau (pe jos, pe scaune, acoperitzi cu un prosop/cearceaf) si puzderia de Business lounge-uri in care se zareau fotolii comfortabile din piele.
Si cum minunile nu dureaza decat o zi ... urmatoarea cursa Emirates, chiar daca a fost tot cu un impunator 777-300, nu a mai avut facilitatzile din prima tura. Nu mai aveai 105 posturi de TV, Movies, Quest, Radio .. ci doar 6-8 filme .. pe care nu le puteai derula de la inceput. Pana si telecomanda parca era mai primitiva. Mancarea a ramas insa la fel de buna, la fel ca si modul de tratare a pasagerilor. Nu au lipsit nici lipsit pozele, insa si de data asta doar Iulia a fost cea fotografiata, Mihai tragand un pui de somn ...
Dupa o scurta escala tehnica in Singapore de jumatate de ora, ne-am urcat in acelasi avion, insotziti de un alt echipaj. Ultima escala intre Singapore si Brisbane ar trebui sa dureze 6 ore. Deocamdata atat din avion ....
Later on .... Am ajus! Uff .. ce bine e. Am fost intampinati cu flori de prieteni, iar soarele primitor ne zambeste cald impreuna cu semnul "Welcome to Queensland, the Sunny State".
Reporter de serviciu,
Dorin
incep descrierea celor 36 de ore de calatorie cu o parte emotionala: aparitia unui grup de sustinatori cu steagul Australiei in brate pe aeroportul din TM. Mare surpriza ... tocmai cand ma gandeam ca am scapat de ei :). Dupa imbratisarile si incurajarile de rigoare a urmat un drum destul de scurt cu TAROM-ul pana la Bucuresti. Totul a decurs conform planului si m-am bucurat ca piticii nu s-au speriat de toata treaba cu decolare/aterizare ... Am luat-o ca pe o joaca si asa a si fost. Mi-a ramas in minte o un varf din muntii Carpati care era pe ici pe colo acoperit de zapada. Fara sa vreau m-am gandit la faptul ca o astfel de priveliste nu o sa o am prea curand.
A urmat un prim pit-stop pe Otopeni de vreo 4 ore, unde am mai cascat gura urmarind scene dintr-un film care se turna acolo, dupa care ne-am imbarcat pentru Istambul, urmatoarea destinatie. Drumul a fost foarte scurt .. parca nici nu am decolat bine ca ne-a si spus ca peste 20 de minute o sa aterizam. Poate si faptul ca am trecut de la avionul cu elice la un aparat cu propulsie, sau datorita faptului ca distantza dintre Bucursti si Istanbul e de 200 de km si ceva a redus drumul la cateva zeci de minute de zbor. Nici aici nu au fost incidente majore cu copiii, doar ca inca o data s-a dovedit faptul ca putina smiorcaiala a unei femei (a se citi Iulia) poate induiosa inima asistentei. Motivul ceartei: locul la geam care a fost castigat de Mihai. Iulia a trebuit sa se consoleze ca ea o sa primeasca prima sucul. Pana la urma spiritele s-au calmat mai ales ca protagosistii disputei s-au indulcit cu o ciocolatzica primita de la stewardesa.
Aterizarea la Ist a fost urmata de un adevarat tur de forta prin aeroport, in incercarea noastra de a scapa de platit viza de intrare in Turcia, cand noi vroiam de fapt doar sa ne ridicam bagajele. Incercarea a esuat cu succes, si cu 50 de dolari mai putin in buzunar am mers sa ne ridicam bagajele si sa facem un nou check-in de data asta la o companie care speram sa ne trateze mai bine decat Tarom-ul. Un nou check-in si un noua destinatie: Dubai.
Diferentza dintre cele doua zboruri am simtzit-o inca de cand le-am vazut pe stewardese imbracate elegant cu un fel de turban rosu pe cap si o esarfa alba infasurata in jurul gatului. Am urcat intr-un imens Boeing 777-300, care mi s-a parut super luxos fatza de Airbusul cu care am ajuns in IST.
Fiecare tetiera avea cate un display pe care puteai sa iti selectezi filmul la care vroiai sa te uitzi (si cred ca erau peste 30 de titluri de unde puteai sa alegi), puteai sa monitorizezi si situatia zborului (inclusiv aveau doua camere una care iti arata ce vezi in fata, vederea pilotului si alta cu vedere sub avion, lucru impresionant caci ne-am vazut decolarea in direct si mai apoi cum arata milioanele de locuintze turcesti inghiesuite ca niste cutii de chibrituri). De asemenea puteai sa te joci diverse jocuri (chiar si in retea .. pacat ca nu a era si Broodwar-ul :) ...sau puteai sa urmaresti concerte sau documentare. Manipularea Tv-ului se facea de la o telecomanda (care daca o intorceai era si telefon) care semana mai mult ca o consola Play-Station. Toate filmele aveau si un trial ca sa te faca sa alegi in conostinta de cauza filmul pe care vrei sa il vezi.
Eu am ales o comedie romantica The Holiday (cu Cameron Diaz, Jude Law, Kate Winset) si mai tarziu m-am uitat la un interviu cu David Beckamp. Mi-am programat ca pentru urmatorul zbor sa ma uit la vreo doua episoade din The Apprentice, a lui Donald Trump. Totul pentru pregatirea viitoarelor interviuri ...
Un alt lucru care m-a impresionat a fost modul cum au fost tratatzi piticii ... prima data au primit cate un rucsacel cu "Fly Emirates" in care era o jucarioara, o carte de povesti si o chestie din aia de pus pe ochi ca sa potzi dormi fara sa te deranjeze lumina. Apoi au primit child mealuri, care pe langa mancarea propriu zisa mai aveau si un snack-pach .. in care aveau tot felul de ciocolatzele si alte chestii de "subrezit dintzii". La urmatorul zbor intr-un astfel de pachet au primit si o periutza smechera + pasta de dintzi care avea forma unui ruj de buze. La un moment dat a venit un steward cu un polaroid si i-a intrebat daca ii permite sa le faca poze. Doar Iulia s-a lasat induplecata :).
Ar mai fi multe de spus ...Ce mai m-am simtzit ca la Business Class :). Chiar mi-am pus intrebarea cu ce sunt rasfatzati cei de la Business Class .. Dupa ce am trecut prin cabina lor la iesire am vazut ca ei au primit cate o floare (la urmatorul zbor Dubai-Singapore era o orhidee). Facand atatea mile cu avionul am posibilitatea ca data viitoare sa calatoresc la first class la pretul unei calatorii de economy class, insa cine stie cand o sa fie data viitoare :)
Odata ajunsi in Dubai (dupa vreo 4 ore de zbor) am coborat la prima oprire, pentru ca noi eram in Tranzit. La cea de-a doua oprire era "Arrivals".
Aeroportul din Dubai e intr-adevar spectaculos, la parter fiind celebrul Duty-free. noi insa am urcat la primul etaj unde ne-am inghesuit pe niste scaune incercand sa prindem un pui de somn. intre timp Alina si trupa Cristea s-au dus sa "sparga niste dolari". Mai tarziu am facut schimb de tura cu Alina si am dat si eu o raita pe la partea de electronice din Duty-free. Excursia asta prim magazin m-a costat vreo 40 de dolari, caci mi-am luat un web cam Genius. Pe Adi l-a costat ceva mai mult, el luandu-si un laptop Toshiba.
Ne-am tocit in continuare oasele pana dimineatza pe scaunele din aeroport si apoi ne-am imbarcat spre urmatoarea destinatie: Singapore. Ce mi-a ramas in minte din aeroportul din Dubai a fost contrastul intre oamenii simpli (majoritatea erau indieni si asiatici) care dormeau pe unde apucau (pe jos, pe scaune, acoperitzi cu un prosop/cearceaf) si puzderia de Business lounge-uri in care se zareau fotolii comfortabile din piele.
Si cum minunile nu dureaza decat o zi ... urmatoarea cursa Emirates, chiar daca a fost tot cu un impunator 777-300, nu a mai avut facilitatzile din prima tura. Nu mai aveai 105 posturi de TV, Movies, Quest, Radio .. ci doar 6-8 filme .. pe care nu le puteai derula de la inceput. Pana si telecomanda parca era mai primitiva. Mancarea a ramas insa la fel de buna, la fel ca si modul de tratare a pasagerilor. Nu au lipsit nici lipsit pozele, insa si de data asta doar Iulia a fost cea fotografiata, Mihai tragand un pui de somn ...
Dupa o scurta escala tehnica in Singapore de jumatate de ora, ne-am urcat in acelasi avion, insotziti de un alt echipaj. Ultima escala intre Singapore si Brisbane ar trebui sa dureze 6 ore. Deocamdata atat din avion ....
Later on .... Am ajus! Uff .. ce bine e. Am fost intampinati cu flori de prieteni, iar soarele primitor ne zambeste cald impreuna cu semnul "Welcome to Queensland, the Sunny State".
Reporter de serviciu,
Dorin
Subscribe to:
Posts (Atom)
