Los Angeles - Déjà vu

6 ore de zbor si 4000 de km mai tarziu am ajuns pe LAX.

Bucuria mea ca am condus in Hawaii si ca mi-am amintit cum se circula pe dreapta a fost de scurta durata dupa ce am vazut drumul pe 6 benzi bara in bara de la aeroport pana la hotel. Am fost inspirati sa luam un shuttle-bus in loc de un taxi si am "impartit calatoria" cu inca o pereche de tineri care au fost dusi pana la un hotel de langa Disneyland.

Chiar daca ziua de cazare incepe la ora 3 pm, receptionista a fost super de treaba si ne-a dat camera imediat ce am ajuns. Asa ca dupa un dus revigorant am iesit sa gasim ceva de mancare la restaurantele din jurul hotelului. Mergand pe strada am trecut pe langa niste magazine unde acum 14 ani mi-am facut ceva cumparaturi. Stranie senzatie! Parca m-am intors pentru moment in timp, doar ca de data asta eram cu un junior care imi zice tata :)

Astazi ne-am gandit sa fie o zi mexicana (o sa vedem sau nu daca decizia a fost inteleapta maine cand o sa mergem in excursie la Las Vegas), asa ca am inceput cu un breakfast cu pizza mexicana + doua taccos la Taco Bell. Ne-am saturat cu un singur meniu si dupa ce ne-am re-umplut paharele de suc (care cred ca au fost de cel putin un litru!) ne-am intors la hotel sa tragem un pui de somn.

E o experienta interesanta pe care o traiesc acum cu Mihai. Parca in Australia nu mi-am dat seama cum ii trece toata ziua, dar traind in aceeasi camera inevitabil ascult muzica pe care o asculta si el si vad Instagramele sau alte chestii care il intereseaza.

Apoi am decis sa consumat vreo 10 calorii din cele 2000 mancate la micul dejun, astfel am mers la o baie in piscina hotelului. Ne-am simtit privilegiati caci am fost singurii clienti. Asa ca am profitat si dupa cateva bombe si un mini-concurs de inot (Yes, inca il mai pot invinge pe disante scurte) ne-am lafait pe sezloangele din dotare. Ne-am bucurat de soarele californian care nu te arde ca cel de la noi.

Mai tarziu ne-am intalnit cu un fost coleg de-al meu de facultate si cu sotia lui. Iulian si Monica sunt aici de vreo 12 ani si ambii sunt profesori universitari (Iulian la o facutlate de calculatoare din Riverside California, iar Monica preda econimie la o universitate din Tuxon, Arizona). Oameni super faini!

Mi-am luat o cartea de telefon de la AT&T si am taiat-o la ocean. Ne-au dus la ceva plaje din Orange County care mi-au amintit de la plajele de la Boni Beach din Sydney. Case de zeci de milioane, iarba verde (bineinteles ca e udata zilnic, ca nu prea ploua in LA) si oameni relaxati (chiar pentru o zi de luni dupamasa).

Apoi am mers la Huntington Beach, plaja la care veneam in 1999 cand am stat in Anaheim. Parca neschimbata! Aceleasi shop-uri si restaurante.

Seara s-a incheiat cu un fahita la un restaurant autentic mexican. Nu ii greu sa gasesti restaurante autentice caci mexicanii sunt dominanti aici in California. L-am gasit dupa ce am citit review-urile pe Yelp. Mancare ieftina si super gustoasa. Stii ca o nu ai dat gres cu alegerea cand vezi oala mare care se afla pe "soba" si cand iti tranteste pui-ul pe gratar in fata ochilor tai :)

A fost cea mai buna fahita pe care am mancat-o vreodata. Parca nici nu se compara cu cele pe care le-am facut eu cand am fost bucatar mexican in Montana :)

M-a facut sa spun in gandul meu "todo bien" cand ne-a intrebat simpatica chelnarita despre cum a fost mancarea

Gracias amigos!

Dorin

Aloha Hawaii

Prima zi Honolulu, Hawaii - Aloha

Dupa ce ne-am facut rapid check-out-ul si mi-au luat amprentele la vama am inchiriat o masina si pe aici ti-e drumul.

Primul popas l-am facut la Burger King unde am testat sa vad daca Wooper-urile au acelasi gust ca si Hungry Jack-ul din Australia. Satisfacuti de rezultat am mers la Hanauma Bay unde am facut snorkeling. Pana la urma faptul ca nu am facut nici o rezervare inainte de a ajunge acolo a fost super OK. La fata locului am facut deal-uri mai bune, decat as fi facut on-line. 

Ce mi s-a parut interesant ca inainte sa mergi efectiv pe plaja toata lumea a trebuit sa vada un film de 9 minute in care pe langa un pic de istorie despre cum a luat fiinta insula a fost si un mic instructaj despre ceea ce trebuie sa faci ca sa protejezi acea rezervatie naturala.

Si au fost trei reguli simple: look, but don't touch (uita-te insa nu atinge) 

, a doua "don't stand on me, I'm alive" (nu sta in picioare pe mine, ca sunt si eu viata), si "don't feed me, I'm fine" (nu imi da de mancare ca sunt OK). Ideea e ca la prima vedere coralii sunt bucati de piatra, insa de fapt sunt fiinte vii si trebuie avuta grija sa nu ii calci in picioare. Iar pestii se pot imbolnavii de la mancarea pe care le-o dau turistii ... si pe de alta parte au destula verdeata de mancat de pe corali.

Chiar daca nu am stat decat cateva ore a meritat distactia. E un loc superb, parca un colt de rai. Am vazut o gramada de pesti ca la teleenciclopedia la doar cativa zeci de metrii de mal. Una dintre specii doar in Hawaii se mai gaseste. Am vazut si cativa pesti ca si cel pe care l-am pescuit in Australia. 

Un alt lucru care mi s-a parut distractiv a fost un mic "trenulet" care te ducea pentru 1 dolar cele vreo 300-400 de metri de la locul de parcare pana la plaja, iar pentru 1,25 de dolari te ducea inapoi sus in varful dealului unde era parcarea.

Apoi am mers sa vedem "Diamond Head". Un loc spectaculos, de unde ai o vedere panoramica a partii de sud a insulei, insa care iti punea putin conditia fizica la incercare caci am avut ce urca pana in varful muntelui pe o caldura de 30 de grade.

Apoi am mers la Waikiki Beach. Mihai a fost inspirat si am inchiriat un surf mare cat o zi de post si am facut paddle surfing. Super fain! Mai ales cand ne rasturnam amandoi. Cred ca asta a fost highlight-ul zilei de ieri pentru Mihai.

Una peste alta Hawaii-ul a fost super frumos.

Mi-au placut si oamenii care respecta natura si parca au un motto care suna cam asa: "Pamantul este stapanul si noi suntem servitorii lui".

Chiar daca Oahu (insula pe care am fost in Hawaii) e comerciala, totusi oamenii incearca sa mentina frumusetile naturale si traditiile lor polineziene. 

Probabil ca m-a facut sa apreciez mai mult plajele pe care le avem la cativa pasi de noi in Australia si sa ma faca sa le incerc la intoarcere valurile.

A hui hou kakou - Until we meet again

Dorin

Tata si fiu

2013 a fost (si inca este) un an exceptional pentru Mihai al meu. A inceput cu alegerea lui ca si capitan al scolii, apoi cu acceptarea lui la Mansfield, examenul la State High, calificarea la faza regionala atat la inot cat si la alergare, straight “A”s pe report card, iar mai nou “High Distinction” la Science, plasandul in primii 1% elevi din Australia si Noua Zeelanda, si medalie de aur la “Math Team Challenge”. Si anul nu e terminat! Mai are cateva trofee de castigat :)

Inainte de examenul de la Brisbane State High i-am spus ca daca intra la acest liceu o sa mergem doar noi doi baietii in Los Angeles! Nu trebuie neaparat sa mearga la el, ci doar sa intre. Examenul pe care il avea de sustinut ar fi fost ca si o incununare a celor 7 ani de munca.

Si a intrat!  Printre primii chiar. Asa ca maine pe vremea asta o sa fim in drum spre LA. Cu un mic stop in ... Hawaii!

Let the party begin!

Dorin

Inainte de al treilea maraton

Jumatate din anul acesta a trecut parca "in fuga" ... si la propriu si la figurat. Mi-au mai ramas doar 42,2 km de alergat ca sa mai bifez inca un maraton pe lista realizarilor mele.

Oare o sa il termin? Oare o sa pot alerga tot timpul? Pot sa obtin un timp mai bun decat anul trecut? Astea sunt cateva din gandurile care ma framanta de ceva zile.

La toate aceste intrebari o sa am un raspuns in urmatoarele zile.

Interesant ca si de data asta am emotii. Cred ca si daca ar fi sa alerg al 100-lea maraton, emotiile o sa fie acolo. Distanta unui maraton este atat de mare incat sa te face sa traiesti intr-o incertitudine. Pana cand nu treci linia de sosire nu poti sti daca esti capabil sa mai bifezi inca unul.

Initial anul asta mi-am propus sa alerg doar un semi-maraton avand ca si tinta 1 ora si 30 de minute. Insa mi-am dat seama pe parcurs ca un semi-maraton nu e o tinta indeajuns de puternica sa ma motiveze sa ma pregatesc cu adevarat. Asa ca dupa cateva luni de antrenament, mi-am schimbat-o.

Cand te antrenezi pentru un maraton ajungi sa alergi multe semi-maratoane (anul asta am alergat de cel putin 10 ori distante mai mari de 21.1 km). Anul asta am alergat "doar" 912 km fata de cei aproape 960 km cati ii aveam anul trecut. Si probabil ca sunt cu vreo 3 kg mai greu (astazi aveam 81.6 kg).

Cred ca kg in plus o sa conteze probabil mai mult decat diferenta de 50 km alergati in antrenament :)

Am incercat si anul asta sa ma tin de un program propus de Pat Caroll, un atlet australian care a castigat de 4 ori maratonul de la Gold Coast. In principiu am incercat sa alerg de doua ori pe saptamana distante de  10-14km si duminica o distanta mai lunga. Insa ce am facut diferit fata de anul trecut a fost sa adaug inca o alergare de recuperare lunea (tot in jur de 10km) cand nu a contat timpul.

Tot astazi am recitit si posturile pe care le-am scris anul trecut si postul meu favorit cu Grizon (cred ca de acolo a inceput gandul cu alergarea unui maraton).

Cautand pe maraton.info.ro am mai gasit cateva articole interesante ale unor alergatori de maraton care aminteau de Grizon, inclusiv un citat de-al lui:

Pe drumul dintre maternitate si cimitir cei mai multi oameni merg incet, iar unii alearga. Paradoxal, cei care merg incet ajung primii.

Grizon spunea intr-un foarte frumos articol ca, in situatia in care ai renunta la maratoane si alergari, nu-ti garanteaza nimeni ca  in timpul ramas vei face ceva mai constructiv, mai eficient si mai sanatos; ci e posibil sa capeti obiceiuri daunatoare si regretabile.

Inchei cu un citat a lui Viktor Rothlin (campion european de maraton) care sumarizeaza destul de bine ce inseamna maratonul: 

“La start te vei simti ca un copil, la finish ca o persoana matura. Intre aceste doua momente, multi vor putea sa isi retraiasca viata. De aceea e maratonul atat de special. Nu conteaza timpul obtinut, e vorba doar de parcurgerea unei distante care iti permite sa devii un alergator adevarat”

Dorin - the marathon man

Interviul

Saptamana trecuta am avut placerea sa merg la un interviu. De data asta a fost un alt tip de interviu. Nu pentru un job, ci pentru un loc la liceu. Baiatul meu, Mihai, este in clasa a 7-a si de la anul viitor o sa mearga la liceu. Alina si cu mine am luat in calcul doua variante pentru liceele unde l-am putea da pe Mihai: BSHS (Brisbane State High School): cea mai buna scoala publica din oras, unde se intra pe baza de examen si  MSHS (Mansfield State High School): un alt liceu foarte bun, in zona noastra, unde se intra pe baza unui interviu.

Astfel saptamana trecuta a fost programat sa aiba un interviu cu directorul scolii Masfield State High.

Ma asteptam ca interviul sa mearga bine, caci Mihai este un elev foarte bun la invatatura. M-am interesat de la colegii mei care au copii la Mansfield despre director, care sunt valorile scolii si m-am gandit cam ce ar putea sa il intrebe pe Mihai si pe noi in vederea deciziei pe care o sa o ia (daca sa il accepte pe Mihai sau nu la liceul lui).

Primul lucru pe care l-a facut directorul dupa ce ne-a invitat in biroul lui a fost sa ii spuna lui Mihai ca este impresionat de rezultatele lui la invatatura. A luat dosarul pe care il avea pregatit in fata si ne-a spus ca el discuta cu fiecare copil care vine sa se inscrie la liceul lui si ca se uita nu numai la coloana rezultatelor ci si la cea a efortului. Pentru el aceasta e mai importanta (si de aceea prefera sa se uite la ultimele report card-uri decat sa isi aleaga viitorii elevi in urma unui examen).

Faptul ca Mihai este „a straight A kid” a spus ca e incurajator, caci inseamna ca e interesat sa se imbunatateasca zi de zi. Si asta se asteapta de la elevii lui: sa aiba disponibilitatea sa se lase modelati de catre profesori si sa aiba o atitudine pozitiva care sa ii pregateasca nu doar sa termine cu bine liceul, ci sa fie oameni in viata. Trebuie sa fii pregatit pt cand lucrurile nu vor merge usor. I-a zis lui Mihai: "Acum tu ai note bune si poate ti se pare usor. Trebuie sa intelegi ca cei care au succes sunt oameni care pun efort consistent si cand nu e usor si cand e usor. Trebuie sa te imbunatatesti tot timpul. Asta e valabil si pt mine, tot timpul e un domeniu la care lucrez ca sa fiu un director mai bun."

Apoi a vorbit despre inca alte doua lucruri care sunt foarte importante daca vrei sa ajungi la Mansfield.

• „Say NO to bullying”

Nu numai ca nu tolereaza genul asta de comportament la el in scoala, insa merge pana acolo ca a fost sa discute si cu alti elevi de la alte scoli, care intr-o dimineata s-au legat de unul din elevii lui in statia de autobuz.

I-a spus lui Mihai ca nu-i promite ca n-o sa aiba probleme cu alti copii, care sa se lege de el, in scoala sau in afara scolii, dar ii promite ca daca afla, va actiona. Si ca spera ca aceasta discutie sa fie ultima in legatura cu acest subiect. Adica sa nu fie Mihai implicat niciodata in astfel de incidente.

• Prietenii pe care ti-i alegi

Nu numai la varsta liceului ci permanent in viata esti influentat de cercul prietenilor tai. Trebuie sa fii atent sa ti-i alegi cu grija, caci ei sunt cei care o sa te traga in jos, sau dimpotriva o sa te sprijine, ajutandu-te sa devii mai bun. Spunea ca el e tipul de director care se implica in viata elevilor lui in mod direct. Vorbea si despre un parteneriat director-parinti in acest sens. Am aflat ulterior de cazuri in care directorul ii suna acasa pe parintii unui copil sa ii spuna ca anturajul cu anumiti copii nu este benefic pentru ei.

I-a spus: „Trebuie sa intelegi ca viitorul si caracterul tau sunt mai importante decat niste oameni de care n-o sa-ti amintesti peste 20 de ani cum i-a chemat.”

Pe urma am mai vorbit despre programele din cadrul scolii. Are 13 clase de a 8-a la anul, dar una e cu predare in franceza. Fac in franceza matematica, fizica, chimie, biologie si stiinte sociale. Clasa aia e foarte buna pentru ca ii accepta pe baza de note si e concurenta mare pentru ca alte scoli nu au asa ceva.

Am mai discutat diverse, i-am pus intrebari. Ne-a multumit ca ne-am facut timp sa mergem, noi ca ne-a primit. A zis ca-i face placere sa discute cu parinti ca noi. L-am complimentat si noi pt realizarile scolii, etc... Mi-a placut ca la o scoala de 1700 de elevi in total, se straduieste sa-i stie pe toti si sa le cunoasca parintii.

Interviul s-a incheiat cu o incurajare ca Mihai sa reuseasca si la examenul pe care o sa il sustina saptamana viitoare la Brisbane State High. Si apoi sa ia o decizie la care din scolile resprective sa mearga. Insa a spus ca ar fi incantat sa il aiba ca elev si toata treaba s-a incheiat ceremonios cu o strangere de mana.

Ieri am primit si scrisoarea de la Mansfield care incepe cu „Felicitari, Mihai! Scrisoarea asta iti ofera un loc la Mansfield State High in clasa a 8-a in 2014!” 

Dorin, un tata mandru