Vacanta in .. Australia

Sunt ceva luni bune de cand nu am scris. .. ultimul post se termina cu o promisiune ca o sa va scriu despre noua mea (pe atunci) masina Rover. Era vorba de noua masina de tuns iarba. Vorba Alinei .. o sa trebuiasca odata sa stau si sa scriu un articol despre toate lucrurile de care am zis ca o sa scriu si nu am mai facut-o (gen .. primul pescuit oceanic, Maria Sharapova, etc)

Intre timp articolul ala a disparut odata cu disparitia laptopului si a altor cateva gadget-uri (iPods, camera foto, etc).

Ce am mai facut in ultimul timp? Incerc sa sumarizez ultimele 3,4 luni in cateva randuri

Asa pe scurt … cu lucrul .. rutina obisnuita (lucru-acasa). Proiectul la care lucrez e pe ultima suta de metri (am terminat de dezvotat toate functionalitatile, acum suntem la faza de testare si de deployment pe serverele de acceptance si production). A fost o experienta interesanta care se pare ca a fost una de success (zic se pare, ca o veche vorba romaneasca spune “sa nu zici hop pana nu sari gardul”).

Cu casa … ne-am mutat, ne-am acomodat, platim darile .. si incet, incet platim mortgage-ul si ne tot facem planuri ce si cum sa “imbunatatim” la ea. Deocamdata toate astea sunt in stadiu de proiect si toate depind de fondurile aferente pentru fiecare “imbunatatire”.

Un alt lucru important care ni s-a intamplat e faptul ca parintii Alinei au venit in vizita la noi pentru o luna de zile. Nu stiu cine s-a bucurat mai tare, noi sau copiii nostri. Cred ca fiecare s-a bucurat diferit ..

Eu m-am bucurat in primul rand pentru hotararea lor de a traversa jumatate de pamant sa ne vada. Poate noua ca suntem mai tineri ne este mai usor sa trecem printr-o asfel de experienta, insa cred ca nu le-a fost chiar simplu sa schimbe cateva avioane, sa se descurce prin unele dintre cele mai mari aeroporturi din lume (din Frankfurt, Londra, Singapore, unde ca sa schimbi terminalul mergi vreo 15 minute cu o masina), stresul cu limba, si nu in ultimul rand durata calatoriei. Cred ca au indurat cu stoicism toate lucrurile astea animati de gandul ca o sa ne vada pe noi.

Apoi un alt lucru pentru care m-am bucurat ca au venit e ca au putut sa vada partea asta de Australie prin ochii nostri. Si aici nu ma refer doar la frumusetile care ne inconjoara (ocean, munti, parcuri de distractie), cat si la oamenii pe care i-am gasit aici, oameni de care am tot vorbit in posturile noastre anterioare.

Cred ca in timpul cat au stat la noi au vizitat vreo 10 familii diferite. A fost un tur de forta pentru ei insa traiesc cu speranta ca dupa ce s-au intors in tzara sunt mai linistiti in ceea ce ne priveste si au vazut nu numai ca ne merge bine, dar si faptul ca nu suntem singuri in acest capat de lume. Apoi cred ca s-au lamurit ca povestile legate de paianjeni, crocodili, serpi, rechini, chiar daca sunt adevarate .. sunt totusi povesti si ca in realitate lumea e destul de relaxata in aceasta privinta. Exceptiile intaresc regula :)

Vizita lor a venit cum nu se poate mai bine … si aici nu ma gandesc doar la faptul ca au prins sfarsitul ienii si inceputul primaverii australiene (desi au fost cateva nopti mai racoroase), ci au venit in momentul in care copiii nostri o rupeau din ce in ce mai greu cu limba romana.

E destul de greu de conceput ca dupa un an si cateva luni de zile sa vina Mihai la mine si sa imi zica ca el nu mai intelege bine romaneste, insa asta e realitatea. Chiar daca noi vorbim cu ei romaneste acasa, faptul ca petrec 10 ore pe zi in compania australienilor ii face sa se descurce mai bine in engleza. Nu pot zice ca vorbesc engleza la perfectie, insa pot sa va spun ca intre ei copiii mei vorbesc in engleza. Si chiar daca asta a fost unul din scopurile pentru care am venit in Australia (sa imi invete copiii engleza) parca ma inspaimanta faptul ca incet, incet o sa piarda limba romana.

Asadar venirea socrilor i-a “fortat” pe copii sa vorbeasca mult mai mult romaneste. Inca mai pastram obiceiul ca in fiecare seara dupa terminarea temelor, Mihai sa ne citeasca cateva pagini in romaneste din cartile pe care le-a primit de la bunici. A fost o experienta interesanta pentru ambele parti, caci si socrii au prins cateva cuvinte in engleza de la pitici.

Venirea lor ne-a facut sa mergem si sa vizitam si alte locuri pe care inca nu le-am vazut. In afara de gradina zoologica a lui Steve si plajele din Gold Coast am mai mers si in cateva rezervatii naturale, o plaja artificiala din centrul Brisbane-ului, etc. Chiar daca nu am bifat toate locurile la care ne-am propus sa ii ducem, pe restul le-am lasat pentru urmatoarea lor vizita in Australia.

Tot la lucrurile pozitive as trece si... kilogramele pe care le-am pus pe noi. De “vina” e mancarea buna facuta de mama Nina. Frigiderul nostru inca mai are cateva borcane de zacusca. Daca in 8 ani de casnicie nu am mancat sarmale facute de Alina in ultimele doua saptamani am mancat de doua ori :).

Tata Valer s-a ocupat de “cosmetizarea” curtii. Astfel cativa copaci si un palmier au “platit” cu viata, am refacut un gard impreuna, am sadit un mandarin si un lamai, etc. Imi e dor de partidele de table pe care le dadeam seara la un pahar de vorba..

Apoi cred ca noi ne-am bucurat ca am fost mai relaxati in ceea ce priveste grija fata de pitici si ei ca au scapat de “rigorile” noastre. S-a vazut in prima zi de gradinita a Iuliei cand a inceput sa faca mofturi, insa s-a reintegrat foarte repede in normal.

Sper ca experienta asta sa fi fost benefica si pentru ei si chiar daca e deja o luna de cand au plecat de la noi, amintirile pe care le avem in suflet sunt proaspete. Sper de asemenea ca sa dea un exemplu si bargaoanilor mei ca daca vrei cu adevarat se poate (vorba reclamei) si nu in ultimul rand sper sa repete experienta asta si pe viitor.

Va multumesc inca odata pentru ca ne-ati vizitat!

Semnat .. ginerele Dorin :)

Barbie

Barbie = bbq (barbecue, gratar). Asa ii zice in Queensland (sau chiar in Australia, inca nu pot evalua exact ce se zice in Qld sau in Au sau in engleza peste tot). In Qld le place sa scurteze cuvintele, dupa ce-ti formezi un pic urechea incepi sa ai idee despre ce e vorba. De ex stiti ce-i aia “brekkie at Maccas”? (scrie pe un panou publicitar pe langa trec cu trenul; eu am vazut si poza si mi-a fost mai usor sa ma prind).

Dar ce vreau sa va zic in legatura cu barbie e ca nu numai numele poate sa te puna in incurcatura, ci si felul in care se face. Ne-a avertizat si pe noi cineva cand am ajuns si ne-a zis ca daca ne cheama aussies (australiens) la bbq, sa stim ca trebuie sa ne aducem noi tot ce vrem sa mancam, in afara de ce specifica ei explicit ca nu trebuie sa-ti aduci.

De exemplu, cand m-a chemat cineva de la lucru la gratar, a scris in email “I will provide the salad and bread, BYO (n.r. bring your own) meat and buzz” (Eu voi pune painea si salata, aduceti carnea si bautura). Si acum depinde cum va fi organizarea acolo, se poate manca la comun, dar se poate si sa isi manance fiecarea mancarea lui si sa-si bea bautura lui.

Avem niste vecini foarte prietenosi, de varsta noastra, au si ei doua fetite si cand au venit la noi la un gratar, m-a intrebat ce sa aduca. I-am zic ca nu trebuie nimic, dar ei au venit asa: cu carnati, mancare pentru copii, el si-a adus bere, ea gin and tonic. Mi-a cerut o felie de lamaie pt ginul ei, restul aveau de toate :). Le-am zis ca uite, la noi e altfel, noua ne place sa punem noi mancarea si bautura si tipa mi-a zis ca si ea e exact la fel, dar ca aici e conceptia cand vii la cineva vrei sa aduci tu tot ce ai nevoie, ca sa nu fie un deranj prea mare pentru gazda si ca, desi se pregateste cu de toate, nu i s-a intamplat niciodata sa vina cineva la ea si sa nu aduca stuff. A fost fain cu ei, li s-a parut interesanta salata de varza (ei nu fac asa) si le-a placut tare musdeiul.

Alta chestie ce e altfel aici ca si in America si ca in Romania e ca nu mananca la toate ketch-up. N-au ketchup in fast food-uri sau in pizzerii, au in schimb, daca ceri, tomato sauce. Chiar zicea un american ca el nu intelege cum e aia fara ketchup, si tomato sauce e in pliculete mici, ca ii ajunge un pliculet de cartof prajit. Nu intelegea nici cu vegemite cum e, asta e o chestie (gretoasa dupa parerea mea) pe care o mananca pe paine prajita cu unt toti australienii si le place la nebunie. Cica e ceva cultural, ei cresc cu aia si la copii la baga suzeta in vegemite sa vada cum e. Ca si americanul, nici eu nu inteleg, simt ca-mi scapa ceva… cica trebuie sa-ti pregateasca painea cu vegemite un australian, ca ei stiu cum sa faca!

Dar le place sa gateasca si le place sa incerce mancaruri noi. De cand am avut colegi asiatici, m-am obisnuit si eu cu mancaruri de-ale lor, ca ne aduceau diverse chestii la lucru si mai mergeam vinerea la restauranturi vietnameze si chinezesti.

Si ce am mai mancat oarecum deosebit e ou de strut. A trebui gaurit cu burghiul. Cica e cat 22 de oua normale. Altfel la gust n-am simtit nici o diferenta...

Tocmai am mancat, poate de-aia am simtit nevoia sa scriu un post depre potol.

Pa,
Alina

P.S. Na, stiti ce-i aia brekkie at Maccas? Daca nu, va zic eu: Breakfast at MacDonalds

O experienta

Mi-am propus cand am inceput sa scriu pe blog sa nu fac din el un jurnal cu ce am mai facut noi, ci mai degraba sa descriu lucruri ce tin de Australia si care dau savoarea acestui loc. Sau ganduri, reflectii, chestii care imi trec prin minte. Sa nu credeti ca daca cititi blogul stiti in amanunt care e viata noastra. S-ar putea sa ne intalnim si sa aveti surprize :).

Well, astazi nu ma pot abtine si fac o exceptie. Am fost iarasi la un interviu si simt ca si mor daca nu mai povestesc cum a fost.

Luni a venit seful meu la mine si la celalalt contractor, ne-a luat intr-o camaruta si ne-a zis exact ceea ce un contractor nu vreau sa auda: “Ma tem ca n-am vesti foarte bune pentru voi.”. Pe scurt, bugete, nu mai prea e de lucru, n-are rost sa ne mai tina, decizia s-a luat la foruri mai inalte, 4 saptamani preaviz si pa. O sun si eu pe recruiteritza mea zambareata, stia deja, bineinteles (asa e ea, informata), ii zic ca uite trebuie sa-mi caut de lucru, daca ai ceva ce mi se potriveste, spune-mi. Imi zice nu-ti fa griji, iti gasesc inainte sa termini cu astia. Eu ii zic “You’re amazing”, ea “Yes, I am.”. Are un stil inconfundabil. Tocuri mari, fuste scurte, cand intarzie isi cere scuze ca a fost sa-si cumpere pantofi, e asa jumatate prietenoasa, usor over the top, perfecta pt meseria asta. Imi zice “Ce zici de facultatea de medicina? Vrei sa mergi?”. Eu “Sigur, de ce nu?”

Si imi aranjeaza interviu la facultatea de medicina. Imi zice, uite, o sa te intalnesti cu X, tip foarte fain si cu picioarele pe pamant si cu multa experienta tehnica. Ma intalnesc cu X, intr-adevar, foarte amabil, imi zice ca e cam devreme, nu vrei o cafea. Eu nu, multumesc. El zice altceva, accept o apa plata, mergem jos la un fel de cafeteria, imi cumpara apa, el isi ia o cafea si la masuta aia mica s-a desfasurat interviul.

Mi-a explicat despre ce e vorba cu jobul si asa tangential am vorbit despre experienta mea in proiecte asemanatoare cu ale lui. Pe urma m-a intrebat daca ma intereseaza jobul, eu i-am zis ca da si mi-a zis: “Am ales pe un tip pt pozitia asta si am facut o greseala. Cand am plecat in concediu si a ramas aici fara mine i s-au spart toate in cap. Si s-a vazut. M-a facut sa arat bad. Nu-mi pot permite sa mai fac inca odata aceeasi chestie. Daca crezi ca nu te descurci, te rog sa-mi spui”. Pot sa va zic am simtit responsabilitatea raspunsului. I-am spus: “Nu cred ca inteleg exact care e dificultatea jobului de care vorbesti. Eu cred ca e o incercare pt mine si as vrea sa mi-o asum”. Zice el, bine, te angajez atunci. Daca cauti un job unde sa stai un pic, sa-ti imbunatatesti CV-ul si sa pleci pe urma, asta e pentru tine. Nu cred ca un om trebuia sa stea intr-un loc mai mult de 2 ani si le spun asta la toti angajatii mei. Ma intreaba de ce vreau sa merg pe contracte. Ii spun ca vezi, in Romania nu era asa ceva, mi s-a parut interesant si am vrut sa incerc. El imi zice : “Sa spun drept, eu m-am gandit la bani!”. Iar eu “Da, da, si banii sunt buni.”

Pe urma m-a dus sus sa ma prezinta la echipa. Am trecut prin sala de autopsii (din fericire nu era nimic acolo), l-am intrebat “Trebuie sa fac asta in fiecare zi? I’m not that keen.” A ras, nu stiu daca trebuie sa trec pe acolo de fiecare data. (Intre noi fie vorba, cred ca voi sta si eu acolo odata, sa vad de curiozitate, ce se intampla).

L-am intrebat daca pot avea program mai flexibil si i-am zis de copii si scoala, a zis ca e ok cu treaba asta.

Cand am plecat, m-a condus, i-am spus “Sper ca ai facut o alegere buna” si el mi-a raspuns: “Sunt sigur”.

Pot sa va spun ca am fost impresionata de ce s-a intamplat. Aveam si febra, imi sticleau ochii, n-am vrut sa iau ceva sa nu ma adoarma, am gresit un autobuz spre lucru, l-am sunat pe Buji si i-am povestit cu lux de amanunte tot. M-a sunat si recruiterita mea, stia ca m-a acceptat si parca o vedeam de cealalta parte a firului cum isi freaca mainile fericita ca a mai facut un aranjament. Mi-am cumparat pe urma ceva medicamente si iata-ma in fata calculatorului la lucru. N-am idee cu ce sa incep, trebuie sa ma adun si sa fac ceva, sa las treaba in ordine.

Asta-i povestea cu ultimul interviu! Am ajuns si doctoritza!

Alina

PS Povestea asta am scris-o in ziua cu interviul. Intre timp, mi-am luat ramas bun de la vechea trupa si, ca semn de apreciere ca au fost asa meseriasi, le-am facut sarmale :). Le-au placut tare mult si au zis ca vreau sa faca si ei, le-am dat reteta... asa-i ca-s patrioata daca ii invat pe australieni sa faca sarmale?