Thursday, June 16, 2011

My Lionnel Messi

Nu vreau sa vorbesc in acest post despre atacantul Barcelonei, unul dintre cei mai scumpi jucatori de fotbal ai planetei, ci vreau sa vorbesc despre un altfel de jucator de fotbal care, momentan, nu evolueaza la nici o echipa de fotbal. Una din diferentele dintre cei doi, pe langa masiva diferenta de 849.985 de euro de salar lunar, e ca el a inscris zilele astea primul gol in trei sezoane, fata de cele 52 de goluri din 53 de meciuri inscrise de jucatorului Barcelonei doar in acest sezon. Si totusi care e asemanarea intre el si Messi? E ca e la fel de pretios pentru echipa lui ca si Messi pentru echipa catalana, ceva ce americanii numesc … priceless.

Poate ca nu a luat titlul de cel mai bun jucator al finalei Champions League insa si-a aparat cu success titlul de campion al scolii la connect4, titlu castigat anul trecut. Ba mai mult era sa joace finala, cu Iulia care a fost si ea finalista intre clasele 1-4. Ati ghicit, e vorba de baiatul meu, Mihai.

Am reflectat zilele astea la o idee pe care am auzit-o mai demult, si anume aceea ca success-ul lasa urme.

E destul de putin probabil sa ajungi sa faci un lucru, fara sa fii transpirat din greu la antrenamente. Insa daca strangi din dinti si tragi din greu in fiecare zi, nu dupa multa vreme o sa ajungi sa culegi rezultatele muncii tale. Si parca aceste rezultate, vin pe mai multe planuri. Cred ca o gramada de lucruri in viata, tin 80 la suta de behaviour (comportament, modul in care iti traiesti viata) si doar 20% de stiinta de a face acel lucru. Si acest lucru e valabil indiferent ca vrei sa ai o viata sanatoasa, sa tii o dieta care sa aiba success, sau ca e o modalitate de a iti administra finantele.

Astfel o zi din viata micului meu campion incepe cu jumatate de ora de cantat la pian, urmata de un sfert de ora de exersat la vioara. Si se incheie cu jumatate de ora de citit si cateva exercitii de matematica si engleza. Nu stiu daca e mult sau putin, insa consistenta asta din viata lui si a Iuliei sper sa dea roade.

Cred ca incet rolul meu ca si parinte sa schimbat de la antrenor, la cel de manager. In echipa Blaga, si eu si Alina avem mai mult un rol de finantatori, un fel de Abramovich de la Chelsea (comparatie care ma face sa zambesc, caci poate e tot asa de “fortata” ca si cea cu Messi).

In staff-ul nostru insa ii avem pe Brett si Mrs.Morris (care se ocupa de aptitudinile muzicale), pe Cameron si Nick (care se ocupa de partea de inot), pe Don si Suzzane (antrenorii lor de kenpo), pe Daniella (care se ocupa de partea spirituala), Mr Look si Mrs. Peasey (care se ocupa cu scoala lor). Am renuntat la idea de a le face eu pe toate, si mai degraba ii las pe oamenii astia talentati, care au o pasiune in ceea ce fac, sa ii antreneze ei.

La seminarul la care am fost la Sydney am auzit o definitie interesanta a notiunii de parinte: o persoana care lucreaza 20 de ani ca sa creeze o persoana de success.

Cu Mihai am ajuns la jumatatea drumului, cu Iulia am trecut de prima treime. Poate prima jumatate a fost cea mai usoara, caci e jumatatea cand vrea sa urmeze exemplul tau, cand pentru fiecare baiat parintele reprezinta un Superman. Incet, incet ma astept ca sa fie influentat din ce in ce mai mult de anturajul din care face parte. Si asta ma cam sperie la momentul asta. Dar asta e viata! Toti am trecut prin faza asta (abia acum inteleg cand zicea taica-mio ca e happy de colegii mei de camera din facultate). Cred ca e destul de adevarat proverbul romanesc “spune-mi cu cine te aduni, ca sa iti spun cine esti!”

Tot ce putem face ca si parinti ii sa ii echipam in astia 20 de ani cu un set de “tools” care speram sa ii ajute in viata. Insa poate si mai important e sa ne rugam ca Doamne Doamne sa aiba el grija de ei, caci o poate face cu mult, mult mai bine decat noi.

Un alt lucru care insa trebuie sa il fac ca si parinte e sa petrec mai mult timp cu ei. Alina mi-a atras atentia acum ceva vreme ca nu le acordam suficient timp (si asta se intampla si din cauza programului nostru destul de incarcat, si parte si datorita faptului ca s-a maritat cu o fiinta (mult prea) sociala, care considera ca trebuie sa investesti timp ca sa iti mentii relatiile de prietenie).

Insa in momentul in care suntem (sau avem) musafiri, dintr-o data in loc sa ne crestem noi copiii ii lasam pe altii sa ii creasca (fie televizorul care e pus pe desene, sau jocul de pe calculator, etc). Si asta ii un challenge in viata mea: sa gasesc o balanta intre timpul care il acord prietenilor, timpul care mi-l acord mie (mersul la sala, la kenpo, la tenis, etc), si timpul care il petrec cu ei. Partea mai putin funny e ca Alina are dreptate (sunt genul de barbat care sa recunoasca ca nevasta are dreptate).

O alta problema e ca Mihai a ajuns la varsta la care nu mai vrea sa petreaca timp cu tine, chiar daca tu iti faci timp pentru el (e cam 50-50). E si el bombardat de o gramada de lucruri care i se par mai interesante de facut decat sa se joace cu mine (sincer sa fiu, nu prea am pe nimeni in familie care sa vrea sa se joace cu mine Monopolly, poate ca e prea lung jocul, poate ca nu prea stiu sa fac deal-uri bune, nu stiu :)). Ma uit la el si parca ma vad pe mine. E happy daca il lasi sa isi vada de treaba lui.

Cu Iulia e altceva. Oricand poate renunta la un film sau o emisiune favorita la TV doar ca sa joace un joc de rummy cu noi (sau orice alt lucru care sa presupuna compania noastra). Oare se intampla lucrul asta ca e cu trei ani mai mica decat Mihai si inca e la varsta cand se bucura de compania noastra, sau pur si simplu are alta personalitate, alt “love language” (vezi cartea “Cele 5 limbaje ale dragostei” a lui Gary Chapman). Timpul va lamuri si lucrul asta.

Se pare ca postul acesta l-am scris poate si datorita faptului ca trei zile am fost departe de cei trei memrii ai echipajului meu (si am putut sa apreciez ce norocos ii sa ii am in viata mea), poate si ca raspuns la intrebarea care mi-a pus-o Mihai cand m-a vazut ca am plecat de la servici ca sa fiu la o festivitatea de premiera cand a luat titlul de student of the week (student al saptamanii) si cand mi-a spus “Tata, esti mandru de mine?”. Da Mihai, sunt mandru de tine! Este un privilegiu pentru mine ca Doamne Doamne mi te-a transferat in echipa mea si sper sa imi dea suficienta minte incat sa te ajut sa devii un om de success, un om care sa fii o inspiratie pentru pe altii in societatea din care o sa faci parte, un crestin care sa fii “o lumina” in lumea asta.

Dorin, un tata mandru …

Saturday, June 11, 2011

Impresii din prima zi de la conferinta ... sau Rachel Botsman si Andrew Morello

E ciudat sa nu mai scrii de cateva luni, si apoi sa postezi doua lucruri in aceeasi zi. Asta poate se datoreaza faptului ca nu am mai avut nimic de zis in astea cateva luni la fel de semnificativ ca si in ultimul post despre Adina sau poate si datorita unui lucru care mi s-a parut atat de adevarat cand l-am auzit astazi: “When people don’t know what to do... they do nothing!” (N.A. Cand oamenii nu stiu ce sa faca … atunci nu fac nimic”).

Uitandu-ma in urma nu pot sa zic ca nu am facut chiar nimic in timpul asta, caci daca sunteti prietenii mei pe facebook poate ati aflat ca am alergat prima cursa caritabila impreuna cu toata familia (si fiecare ne-am batut propriu record personal), sau poate cativa dintre voi stiti ca am fost la Sydney de Pasti (acum 100 de ani, right?! …cel putin atat mi se pare ca a trecut de atunci), sau ca am citit pe “nerasuflate” o carte a lui Dave Ramsey “total money makeover”, carte pe care o recomand din suflet, caci parca eu am scris-o, etc. Insa toate chestiile astea care nu miros decat a “lauda de sine” nu m-au motivat destul incat sa scriu un blog. Insa iata ca azi e altceva ..

Vorbind de energie in postul precedent .. parca inca sunt “pumped up” dupa aproape 12 ore de seminar, asa ca m-am hotarat sa va scriu niste impresii la cald despre ceea ce s-a intamplat in prima zi de conferinta.

Unul dintre keyspeaker-ii (parca suna mai inteligent decat “vorbitorii”) de astazi care m-au impresionat a fost Rachel Botsman.

Primele cateva minute nu am inteles prea multe din subiectul pe care ea l-a prezentat si anume “collaborative consumption” (consum colaborativ). Poate pentru ca subiectul mi-a fost cu totul nou, chiar daca s-ar astepta lumea de la mine (si cand zic lumea, ma includ si eu intre cei care au asteptari mari de la mine) ca prin natura lucrului care il fac (fiind un IT guy) sa fiu la punct cu toate chestiile astea “techy trendy” (tweeter, facebook, etc). Cred ca ar trebui sa ma las de tradus neologismele astea pe care le traduc mai mult pentru parintii mei si ai Alinei care imi sunt cititori “fideli” (ceea ce e destul de greu de crezut ca pot sa am si asa ceva tinand cont de cat de des scriu), insa care restul oamenilor care citesc postul asta cred ca va strarnesc doar zambete.

Oricum sa revenim … am aflat o gramada de lucruri interesante de la tipa asta despre ceea ce inseamna piete de redistributie (redistribution markets), sisteme care sunt bazate pe servicii (vezi zipcars.com, drivemycarrental.com.au), studii de caz despre niste companii care ofera servicii inedite (Air bed& breakfast www.airbnb.com), despre trend-ul care evolueaza daca vreti de la social networking la service networking (vezi taskrabbit.com). Cand o sa aflu ceva mai multe despre treaba asta poate o sa ii acord un intreg post (nu sunt sigur nici macar ca site-urile de care am zis le-am scris bine, insa greselile astea o sa mi le iertati, caci v-am zis ca vreau sa scriu impresiile la cald, fara prea mult research, nu-i asa???)

Una peste alta o prezentare super reusita, a unei tipe care a studiat la Oxford si la Harward si care a vorbit la confeinte TED, si care …este atat de insarcinata, incat parca vedeai cum i se misca bebele in burta. Site-ul ei e: www.collaborativeconsumption.com

O alta persoana care a avut lucruri interesante de impartasit cu noi a fost Daniel Kertcher, un canadian de origine, stabilit de ceva vreme in Sydney, care a vorbit despre bursa si actiuni la bursa. Site-ul lui pentru persoanele super curioase care imi citesc blog-ul: www.tradingpursuit.com)

Steve McKnight e omul a carui carte pe care am citit-o acum cativa ani (de la 0 la +260 proprietati in 7 ani) m-a determinat sa vin la Sydney. De fapt compania lui a organizat aceasta conferinta. A avut doua sesiuni astazi, super interesante fiecare. O gramada de lucruri despre ceea ce se intampla la ora actuala pe piata de imobiliare de aici din Australia.

Insa omul care m-a impresionat cel mai tare a fost Andrew Morello. Acum un an si ceva cred am vazut primul show “The Apprentice” (varianta australiana a celebrei emisiuni a lui Donald Trump). Si Andrew Morello a fost castigatorul primei editii. Un tip care m-a fascinat in timpul show-ului prin modul sau exuberant de a face afaceri. Un tip care in ciuda kg sale (cred ca bate usor 140 kg) e plin de energie, energie care ne-a transmis-o astazi la toti cei prezenti in sala.

Pana zilele trecute nici macar nu am stiut ca e pe lista de vorbitori la aceasta editie a conferintei si probabil ca daca nu as fi urmarit seria “The Apprentice” poate ca nu m-as fi dus sa il vad, caci prezentarea lui a fost in acelasi timp cu alte prezentari interesante. Insa nu regret nici o clipa ca m-am dus. A fost acelasi om care m-a fascinat sa il aud si acum “pe viu” ca si cel de “pe sticla”.

Ba mai mult, pentru ca m-am pus intr-un colt al salii, putin mai izolat de restul grupului, cand ne-a povestit despre o experienta din viata lui despre o studenta “geekish” cu care a vorbit si care ii spunea ca i se pare destul de ciudat sa paseasca zona de confort si sa mearga sa dialogheze cu alti colegi de ai ei, a venit la mine si m-a intrebat “Cum te cheama?” I-am raspuns “Dorin”. Ei el a zis oamenilor care erau in sala “e ca si cum ati veni acum toti sa stati langa Dorin si sa il intrebati ce mai face".

A dat apoi un citat din Brian Tracy “Move out of your comfort zone. You can only grow if you are willing to feel awkward and uncomfortable when you try to do something new” (N.R. Iesi din zona de confort. Poti sa cresti doar daca esti dispus sa te simti ciudat si necomfortabil cand incerci sa faci ceva nou).

La sfarsitul prezentarii, am pasit si eu “afara din zona mea de confort” si am mers sa discut cu el si sa il rog sa facem o poza impreuna. A fost foarte amabil si am stat de povesti cateva minute.Printre altele afland ca sunt din Romania, mi-a spus ca si el e fiu de emigrant Italian si cat suntem de norocosi amandoi ca am ajuns in tara asta care e intr-adevar "tara tuturor oportunitatilor".

Inchei aici aceste ganduri mai mult sau mai putin cursive dupa o astfel de zi. Sa aveti un sfarsit de saptamana fantastic! Si tinem aproape…

Dorin

Friday, June 10, 2011

Sydney … si planuri de vacanta

Ieri am ajuns in Sydney la o conferinta de real estate care va avea loc in urmatoarele trei zile. E a doua oara in mai putin de doua luni cand ajung in Sydney si de data asta o sa il “explorez” de unul singur, caci mi-am lasat trupa acasa in Brisbane.

Mai am doar o saptamana si cateva zile pana la concediu si sper ca ceea ce o sa aud aici sa fie ca o gura de “energie” de care am atata nevoie.

Ultimele luni au fost putin mai monotone, prins cu serviciu si cu rutina de zi cu zi. Parca nu iti vine sa incepi nimic gandindu-te ca in cateva saptamani pleci in vacanta, asa ca suntem pe “pilot automat”, incercand sa terminam ultimele lucruri incepute aici, insa cu gandul la Romania … si la Roma.

Anul asta daca tot ajungem in tara, o sa incercam sa gustam din ceea ce are de oferit o alta capitala europeana. Daca anul trecut a fost Paris, anul asta e Roma. De data asta o sa mergem in formatie completa, caci vrem sa ne bucuram impreuna de bucata de istorie + mancarea si vinul cu care sunt sigur ca o sa ne intampine.

O sa fie un prilej bun sa invete juniorii mei putina istorie antica si un bun prilej si pentru mine sa imi reamintesc despre stramosii nostri.

Dorin