10 Strategii pentru cresterea increderii in sine a copilului tau

Vorbeam in post-ul anterior despre falsele valori care sunt promovate in societatea noastra: frumusetea, inteligenta si banii si promiteam ca am sa revin cu strategiile propuse de

James Dobson in cartea sa pentru construirea increderii in sine (self-esteem). 

Asadar…. Am revenit :)

Strategia 1: Examineaza valorile in casa ta.

Noi, ca si parinti, suntem produsele societatii ale carei valori tocmai le-am condamnat. Am fost invatati in mod repetat sa apreciem frumusetea si inteligenta, toti vrem sa avem copii care sa impresioneze lumea inconjuratoare.

Adeseori cea mai mare stricaciune este pricinuita neintentionat acasa, locul care ar trebui sa fie sanctuarul copilului. Intrebarea pe care o pune Dobson e urmatoarea: cu ce drept cerem copiilor nostri sa fie super-copii, cand noi suntem doar niste oameni obisnuiti? 

Trebuie sa fim atenti ce le spunem copiilor. Putem sa ii echipam cu increderea necesara incat sa treaca peste presiunile la care sunt supusi de colegii lor, sau putem sa ii lasam fara aparare spunand lucruri care le scad moralul.

Diferenta o face calitatea comunicarii pe care o avem cu copiii nostri. Un copil care e convins de dragostea parintilor si de respectul lor o sa se vada ca fiind valoros.

Multi copii sunt convinsi ca parintii ii iubesc, insa nu sunt convinsi ca sunt apreciati suficient. Asemenea atitudini aparent contradictorii nu sunt atat de neobisnuite in relatiile umane (de exemplu o sotie care isi iubeste sotul alcoolic, insa il dispretuieste pentru ceea ce a devenit). De aceea, ei pot spune “Sigur ca ma iubesc, ca doar sunt copilul lor, vad ca sunt important pentru ei, insa nu sunt mandri de mine. Sunt o dezamagire pentru ei..”

E asa de usor sa cadem in capcana asta (trebuie sa recunosc ca si eu ma simt vinovat de cateva din urmatoarele). De exemplu, daca cineva le pune o intrebare directa, ii intrerupem si dam noi raspunsul in locul lor. Sau le tinem o predica, inainte de a face o vizita la niste prieteni, despre felul in care sa se comporte si sa nu ne faca de ras.

Asadar, dragostea e doar jumatate din task-ul de a creste increderea copilului tau. Cealalta jumatate trebuie sa o constituie respectul pe care il acordam.

In viziunea lui Dobson, exista patru bariere care pot face ca sa se indoiasca de valoarea lui, chiar daca il iubim.

•  Lipsa de sensibilitate a parintilor: trebuie sa fim atenti ce spunem cand sunt si ei de fata.

De exemplu vorbea despre mama unui pacient de a lui care spunea despre copilul ei care se afla la doar cativa metri distanta: cand s-a nascut, Roger avea febra, doctorii nu mai stiau ce sa ii faca. I-au dat niste medicamente gresite. Acum Roger nu o sa mai fie la fel. Doctorii spun ca are ceva malformatie pe creier si acum nu poate sa invete bine la scoala”. Nu prea e incurajator pentru bietul baiat ceea ce vorbeste mama lui, nu-i asa?

•  Oboseala si presiunea 

De ce trebuie sa ne reamintim cateodata sa fim sensibili la nevoile copiilor nostri? Cum de uitam? Cred ca raspunsul e: viteza cu care abordam viata, problemele de la serviciu, gandul la ce punem pe masa, etc. Intreaga noastra lista cu ceea ce avem de facut (to-do list), in care nevoile copiilor parca nu isi gasesc locul.

• Sentimentul de vinovatie – exista un conflict intre nevoile copiilor si indatoririle pe care le au parintii. Oare le acord suficienta atentie? Oare nu am reactionat gresit cand am luat deciziile pe care le-am luat? Repet greselile pe care am simtit ca le-au facut parintii mei cu mine?

Acest sentiment de vinovatie poate in primul rand sa afecteze bucuria pe care ar trebui sa o simtim atunci cand ne crestem copiii si sa o transforme intr-o experienta dureroasa. In al doilea rand, este afectat modul in care ii crestem: reactia tipica e sa le cumparam tot ceea ce ne cer (imi amintesc ca am intalnit o romanca in Roma care ne spunea ca trimite bani parintilor ei sa ii cumpere orice vrea baiatului ei, simtindu-se vinovata ca nu poate fi impreuna cu el si crezand ca poate ultimul model de telefon poate repara durerea pe care o simte copilul ei). Un alt mod de manifestare e sa fim mai permisivi, sa il lasam sa faca ce vrea. In al treilea rand, copiii pot simti acest sentiment al parintilor si se pot intreba “Sunt eu de vina?”

Cel mai bun mod de a rezolva treaba asta e de a o lamuri odata pentru totdeauna, folosind-o ca un motiv pentru schimbare. Sentimentul de vinovatie este o emotie valoroasa, furnizand energia necesara ce ne face sa schimbam unele lucruri in viata noastra si ne poate ajuta sa crestem. 

• Rivali in dragoste – atunci cand unul dintre junior simte ca fratiorul cel mai mic a captat intreaga atentie a parintilor.

Strategia 2: Rezerva Adolescenta pentru adolescenti

Copiii din ziua de azi sunt bombardati cu o gramada de jucarii gen Barbie care ii fac sa puna mare accent pe frumusete. De asemenea sunt o multime de  programe pentru copii (sau desene animate) care parca, in loc sa ii ajute, ii “strica” si mai tare. Un alt lucru la care trebuie sa fim atenti e sa vedem la ceea ce se uita copii nostri pe Internet, caci e foarte usor in loc de “toys” (N.R. jucarii) sa gaseasca link-uri la “sex-toys”.

Strategia 3: Invata-l pe copilul tau politica de “non-auto-denigrare”

Una dintre caracteristicile unei persoane care se simte inferioara e sa discute despre deficientele ei.

O persoana supraponderata se simte nevoita sa se scuze prietenilor cu care se afla la masa atunci cand isi comanda o prajutura cu multa frisca. Parca din explicatiile ei poti deduce ceea ce gandeste: “Sunt deja gras destul chiar si daca nu mananc asta”. La fel o persoana care crede ca e mai prostuta o sa admita deschis “Sunt destul de slaba la matematica, parca nu pot aduna 2 si cu 2”. Acest mod de auto-denigrare se intalneste destul de des. Ascultati-va pe voi insiva! O sa fiti surprinsi cat de des va plangeti de mila prietenilor vostri.

Haideti sa ne oprim sa de auto-denigram! Si sa ii invatam si pe copiii nostri sa nu faca acest lucru, pentru ca autocritica continua poate deveni un obicei rau si nu ii ajuta cu nimic.

Este o mare diferenta intre acceptarea vinovatiei (cand este valida) si paravrageala despre inferioritatea unuia (sau chiar si a noastra).

Strategia 4: Ajuta-l pe copilul tau sa compenseze

Compensatia este cea mai buna arma a copilului tau impotriva inferioritatii. Contrabalanseaza-i slabiciunile prin capitalizarea punctelor lui forte.

Viziunea copilului asupra lui este produsul a doua influente: calitatea vietii familiale si experienta sociala din afara familiei. Prima e mai usor de controlat decat a doua. Nu putem sa il imbracam pe copilul nostru cu niciun fel de armura emotionala care sa il protejeze de respingerea sau ridiculizarea colegilor lui de la scoala. E dureros sa se rada de tine, sa te jigneasca cineva, sa te bata cineva sau chiar sa te ignore cineva. Insa personalitatea noastra se dezvolta datorita acestor mici (sau mai mari) necazuri, asta in cazul in care nu suntem zdrobiti de tot in acest proces. E un fel de … “ce nu ne omoara, ne face mai puternici”.

Chiar daca ne vine greu sa credem, copiii nostri au nevoie de mici esecuri sau dezamagiri in perioada lor de formare. E ca si ilustratia cu un copac care daca este intr-o padure tropicala nu are radacinile adanc infipte in pamant (ca unul care se afla intr-un teren mai arid) si orice vant care este mai puternic il doboara la pamant. Copiii care invata sa isi rezolve problemele sunt mai in siguranta decat acei care niciodata nu au fost nevoiti sa le infrunte.

Task-ul nostru ca si parinti nu e sa eliminam fiecare incercare din viata lor, ci sa le fim aliati si sa ii incurajam atunci cand sunt in necaz, intervenind cand amenintarile sunt peste puterile lor si sa le dam uneltele care sa ii ajute sa depaseasca aceste obstacole. Iar una dintre aceste unelte e compensarea. 

Trebuie sa ii ajutam pe pitici sa isi gaseasca lucrurile la care sunt buni si sa se foloseasca de ele. De exemplu, sportul e unul din lucrurile cu care “pot iesi in fata” copiii. Iar punctul-cheie in a-i forma excelenti atleti e sa inceapa de mici. E greu sa ii convingi sa faca un sport, care ca orice lucru la inceput, cand nu ai experienta, pare un chin. Insa prin perseverenta (mai ales din partea parintilor) o sa ajunga sa aiba mici succese, care o sa se transforme in si mai mari succese in prezenta colegilor de clasa, si lucrul asta o sa ii dea incredere sa il faca sa fie mai bun si in alte domenii.

Strategia 5: Ajuta-l pe copil sa concureze

Aici nu ma refer doar la competitii sportive sau academice, ci sa concureze in societatea noastra, cu sistemul de valori pe care le are. De exemplu, daca e mai slab la anumite materii, cauta sa il ajuti, sau ia-i un meditator, daca are dintii strambi, mergi cu el la dentist si cumpara-i aparat dentar.

Nu putem sa ignoram cu desavarsire regulile jocului, insa putem sa avem multumirea sa stim ca jocul propriu-zis nu e asa de important.

Ideea e sa ii invatam de mici care sunt adevaratele valori in viata: dragostea pentru aproapele tau, respectul fata de parinti, blandetea, integritatea, cinstea, sinceritatea, dragostea pentru Dumnezeu.

Strategia 6: Disciplineaza copilul fara a-i stirbi respectul de sine.

Ingredientele pentru o disciplina sanatoasa

•  Spune-i copilului regula inainte ca aceasta sa fie incalcata (el trebuie sa stie ce se asteapta de la el si de ce). Aici ma simt cu musca pe caciula, caci nu de putine ori fac regulile( sau dau pedepsele) cand observ un lucru care nu imi place.
•   Un copil care in mod deliberat testeaza autoritatea prin nerespectarea unei reguli asteapta sa fie pedepsit. Nu il dezamagiti! :)
• Nu il pedepsiti pentru greseli si accidente. Nu ii dati “la fund” pentru ca a uitat sa isi faca patul dimineata, sau pentru ca nu a dat de mancare la caine. De asemenea nu il bateti pentru ceva ce a facut ieri.
•  Dupa o pedeapsa (sau o bataitza) copilul are nevoie sa ii aratati ca il iubiti. E un moment bun sa ii spuneti de ce a gresit si cum poate sa evite greseala data viitoare.
•  Bataile, urechelile (spanking) trebuie sa inceteze cand copilul are 8,9 ani. (trebuie sa imi notez si eu lucrul asta) Niciodata sa nu dati intr-un adolescent. Deoarece schimbarile prin care trece un adolescent sunt asa de drastice si sunt atatea lucruri de care indoieste, bataia e o ultima insulta, care-l face sa se simta ca un copilas.

Strategia 7: Fiti atenti ce se intampla la scoala

Trebuie sa facem o distinctie intre un copil care invata/prinde mai greu si unul lenes, care refuza sa invete.

In primul caz ar trebui sa gasim modalitati sa il ajutam (de ex. sa ii gasim un meditator, sau sa incercam sa il ajutam noi). In cel de-al doilea caz, Dobson sugereaza sa incerci sa il rasplatesti pentru notele obtinute. Nu prea sunt de acord cu lucrul asta… Poate ca intr-o alta carte a lui "Dare to Discipline" (N.R. Indrazneste sa il disciplinezi) e explicat mai bine subiectul asta.

Strategia 8: Evita sa creezi dependenta si sa fii prea protector

Daca un copil la nastere este total dependent de parinti, pe parcursul copilariei trebuie sa ii dam, treptat, controlul asupra vietii lui.

Strategia 9: Invata-l pe copil sa fie bun -  sa fie respectuos nu numai cu oamenii mai mari, ci si cu colegii lui de joaca.

Strategia 10: Pregateste-l pentru adolescenta 

Chiar daca mai am cativa ani pana cand ajung copiii mei acolo, deja am citit sumar capitolul .. si nu stiu de ce parca ma apuca o senzatie de “groaza”. Sper insa sa fie mai cuminti/buni decat am fost eu :)

Happy parenting,

Dorin