Prima zi de interviuri, Luni, 4 Iunie ...sau Nelly & Pitic
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.
De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
2 comments:
Dragilor,
M-am bucurat mult sa va citesc primele impresii. M-am bucurat si sa va vad in pozele lui Adi.
Tin pumnii. Va imbratisez cu drag,
Monica
Multumim pt vedere (trimisa de Sorel in numele vostru al tuturor)
Am agatat-o la avizier, langa acvariul de care avea grija mai demult Dorin :)
Chiar Dorin, nu ti-e dor de pestisori?
Radu
Post a Comment