Aniversary

Sunt mai multe lucruri pe care le-am sarbatorit zilele trecute. De exemplu, un an de cand am aterizat in Australia.

Uitandu-ma peste pozele pe care le-am facut cand am ajuns ... nici nu imi vine sa cred cat de multe s-au intamplat in acest an. Cred ca cel mai spectaculos au crescut copiii, poate ca cu totzii ne-am maturizat (la mine era si cazul :))

Un alt eveniment a fost sarbatorirea unui an de la inceputul proiectului in care am lucrat (am pus verbul la trecut, caci pentru mine s-a terminat lucrul la acest proiect). Terminand la timp toate modulele care trebuiau implementate (o singura echipa mai are de finalizat un ultim modul), nu se mai justifica sa fie prezenta intreaga echipa (30 de oameni). Asa ca incet, incet o sa plece oameni din proiect. In primul val, in care am fost si eu, am fost 4 omuleti: unul dintre business analisti, unul dintre baietii de la baze de date si doi programatori (cate unul din fiecare din echipele de development care si-au terminat modulele).

Chiar daca toata lumea (mai ales sefii) e incantata de ce am realizat (cred ca e unul din putinele proiecte de asemenea avergura care sa se termine la timp in intreg Queensland-ul), simt o usoara nostalgie, ca sa nu zic chiar tristete cand ma gandesc la acest proiect in care mi-am pus o gramada de energie.

Simt ca am crescut ca si programator si ca impreuna cu toata trupa am reusit sa demonstram (si poate sa ne demonstram chiar noua) ca se poate! Chiar impotriva tuturor greutatilor cu care ne-am confruntat pe intreg parcursul proiectului (poate va mai amintiti de unul din primele bloguri in care va scriam ca in prima luna am stat claie peste gramada 10-12 omuleti intr-un training room care nu era mai mare decat living-ul meu de acasa, avand doar doua calculatoare cu care ne puteam conecta la internet).

Cred ca succesul proiectului a fost atitudinea „hai sa vedem cum putem face” mai mult decat „apoi nu se poate face din cauza ca...” O alta satisfactie pentru mine a fost faptul ca mi-am terminat task-urile asignate, in aprox 8 ore de munca pe zi (cred ca in general saptamana mea de lucru era de 43-45 de ore ... am avut colegi care stateau cate 50-60 de ore la servici pe saptamana), insa eu am reusit sa imi manage-uiesc timpul in asa fel incat sa fiu si cu familia mea si am incercat sa fac si sport impreuna cu Mihai....

Asa am inceput acest post acum vreo cateva saptamani, insa de atunci s-au intamplat atatea lucruri ca parca timpul de care am vorbit in randurile de mai sus au fost cu cativa ani in urma.

Intre timp am fost repartizat la un alt proiect. Tot aplicatie web, tot pentru guvern. Insa de data asta lucrez pentru Natural Resources and Water (probabil ceva echivalent cu ministerul mediului si apelor din Romania). Si mi s-a schimbat si pozitia ... m-au pus team technical leader (asta din ciclul sa nu iti doresti ceva ca poate o sa ti se indeplineasca).



Proiectul e super challenging (nu atat prin ca si aplicatie web in sine) cat prin faptul ca se conecteaza cu o gramada de alte sisteme guvernamentale. O alta chestie „cool” e metodologia in care o sa dezvoltam acest proiect: agile. Inca de cand lucram la Siemens mi-am fost fascinat de Extreme programming & Agile methodology (chiar le-am tinut o prezentare colegilor legata despre XP). Cred ca mi-au prins bine cartile lui Kent Beck pe care le-am citit ca sa fac prezentarea aia ca acum sa inteleg mai bine ce e cu biletelele pe care le avem pe pereti (a se citi user stories) si sa inteleg ce inseamna „velocity”.

Imi doresc sa iasa proiectul si sper sa nu uit lucrurile bune pe care le-a facut fostul meu team leader ca sa traga echipa dupa el. Si proiectul asta e multicultural: business analista e din India, developerii sunt fiecare din alta tzara (era sa zic fiecare din alt continent), cei trei colegi developeri sunt din Anglia, Israel si New Zeeland; clientul (care sta in sala cu noi) e singurul australian.

Un alt lucru de care sunt incantat e locatia unde dezvotam acest proiect. Lucrez intr-o cladire de 98 milioane de dolari din centrul Brisbane-ului: Mincom Building, o cladire cu un stil de design Japonez.

E considerata un “groundscraper” caci contine tot atata suprafata de birouri in cele 8 etaje ca si un zgarie-nori de 43 de etaje.

Cateva din provocarile de care arhitectii au trebuit sa tina seama cand au construit cladirea:
- 3 nivele subterane de parcare cu 330 de locuri
- Facilitati de recreere (cladirea are o gradinita, sala de gimnastica si bazin de inot in interiorul ei) ..
- Restaurant de asa dimensiune ca poate sa serveasca 120-150 de oameni
Auditorium de 220-300 de personae (77 de meeting rooms)
- 10 lifturi de mare performanta (dispuse pe trei coloane, fiecare ducand in alta parte a strazii)
- Sistem de aer conditionat care pentru a micsora cheltuielile folosestea temperatura ambientala primavara si toamna


Insa poate cel mai important lucru e ca intreaga cladire a fost construita peste 6 linii subterane de cale ferata, ceea ce a facut ca proiectul sa fie si mai greu de realizat din cauza vibratiilor si miscarilor intregii cladiri.

Toate aceste lucruri (job nou, pozitie noua si locatie noua) m-au facut sa aman trecerea mea din postura de angajat permanent in cea de contractor. "Embrace change" (N.R. Imbratisati schimbarea) e unul din motto-urile tehnologiei agile (si se pare ca asta am tot facut-o in ultimul an)

Probabil dupa terminarea proiectului la care lucrez acum o sa reanalizez si aceasta oportunitate, caci imi dau seama ca independenta financiara nu se poare realiza dintr-un salar lunar. Imi amintesc ca dupa ce am iesit de la evaluarea anuala, fericit de discutia pe care am avut-o cu seful meu am vazut in fata firmei un Audi R8 care apartinea unuia din sefii de la Dialog (care are pretul de catalog undeva peste 100.000 de dolari) si mi-am amintit o istorie pe care am citit-o undeva, care ar putea sa fie adevarata. Cica un angajator il ia pe angajat deoparte si ii spune „Mai ... Dorine, daca lucrezi si anul viitor tot asa cum ai lucrat si anul asta, da nu asa ... chiar mai bine si mai mult, vezi casa aia de pe malul oceanului? O vezi? Intr-o zi o sa fie ...a mea.”

Asa ca salut initiativa lui Nelu Toncean de a incerca ceva pe cont propriu. Bafta Nelule! Inchei acest post pe un ton optimist cu motto-ul lui: „I’m fit for more!”

Keep in touch

Dorin

Urmatorul meu post este despre noua mea masina Rover.