My Lionnel Messi

Nu vreau sa vorbesc in acest post despre atacantul Barcelonei, unul dintre cei mai scumpi jucatori de fotbal ai planetei, ci vreau sa vorbesc despre un altfel de jucator de fotbal care, momentan, nu evolueaza la nici o echipa de fotbal. Una din diferentele dintre cei doi, pe langa masiva diferenta de 849.985 de euro de salar lunar, e ca el a inscris zilele astea primul gol in trei sezoane, fata de cele 52 de goluri din 53 de meciuri inscrise de jucatorului Barcelonei doar in acest sezon. Si totusi care e asemanarea intre el si Messi? E ca e la fel de pretios pentru echipa lui ca si Messi pentru echipa catalana, ceva ce americanii numesc … priceless.

Poate ca nu a luat titlul de cel mai bun jucator al finalei Champions League insa si-a aparat cu success titlul de campion al scolii la connect4, titlu castigat anul trecut. Ba mai mult era sa joace finala, cu Iulia care a fost si ea finalista intre clasele 1-4. Ati ghicit, e vorba de baiatul meu, Mihai.

Am reflectat zilele astea la o idee pe care am auzit-o mai demult, si anume aceea ca success-ul lasa urme.

E destul de putin probabil sa ajungi sa faci un lucru, fara sa fii transpirat din greu la antrenamente. Insa daca strangi din dinti si tragi din greu in fiecare zi, nu dupa multa vreme o sa ajungi sa culegi rezultatele muncii tale. Si parca aceste rezultate, vin pe mai multe planuri. Cred ca o gramada de lucruri in viata, tin 80 la suta de behaviour (comportament, modul in care iti traiesti viata) si doar 20% de stiinta de a face acel lucru. Si acest lucru e valabil indiferent ca vrei sa ai o viata sanatoasa, sa tii o dieta care sa aiba success, sau ca e o modalitate de a iti administra finantele.

Astfel o zi din viata micului meu campion incepe cu jumatate de ora de cantat la pian, urmata de un sfert de ora de exersat la vioara. Si se incheie cu jumatate de ora de citit si cateva exercitii de matematica si engleza. Nu stiu daca e mult sau putin, insa consistenta asta din viata lui si a Iuliei sper sa dea roade.

Cred ca incet rolul meu ca si parinte sa schimbat de la antrenor, la cel de manager. In echipa Blaga, si eu si Alina avem mai mult un rol de finantatori, un fel de Abramovich de la Chelsea (comparatie care ma face sa zambesc, caci poate e tot asa de “fortata” ca si cea cu Messi).

In staff-ul nostru insa ii avem pe Brett si Mrs.Morris (care se ocupa de aptitudinile muzicale), pe Cameron si Nick (care se ocupa de partea de inot), pe Don si Suzzane (antrenorii lor de kenpo), pe Daniella (care se ocupa de partea spirituala), Mr Look si Mrs. Peasey (care se ocupa cu scoala lor). Am renuntat la idea de a le face eu pe toate, si mai degraba ii las pe oamenii astia talentati, care au o pasiune in ceea ce fac, sa ii antreneze ei.

La seminarul la care am fost la Sydney am auzit o definitie interesanta a notiunii de parinte: o persoana care lucreaza 20 de ani ca sa creeze o persoana de success.

Cu Mihai am ajuns la jumatatea drumului, cu Iulia am trecut de prima treime. Poate prima jumatate a fost cea mai usoara, caci e jumatatea cand vrea sa urmeze exemplul tau, cand pentru fiecare baiat parintele reprezinta un Superman. Incet, incet ma astept ca sa fie influentat din ce in ce mai mult de anturajul din care face parte. Si asta ma cam sperie la momentul asta. Dar asta e viata! Toti am trecut prin faza asta (abia acum inteleg cand zicea taica-mio ca e happy de colegii mei de camera din facultate). Cred ca e destul de adevarat proverbul romanesc “spune-mi cu cine te aduni, ca sa iti spun cine esti!”

Tot ce putem face ca si parinti ii sa ii echipam in astia 20 de ani cu un set de “tools” care speram sa ii ajute in viata. Insa poate si mai important e sa ne rugam ca Doamne Doamne sa aiba el grija de ei, caci o poate face cu mult, mult mai bine decat noi.

Un alt lucru care insa trebuie sa il fac ca si parinte e sa petrec mai mult timp cu ei. Alina mi-a atras atentia acum ceva vreme ca nu le acordam suficient timp (si asta se intampla si din cauza programului nostru destul de incarcat, si parte si datorita faptului ca s-a maritat cu o fiinta (mult prea) sociala, care considera ca trebuie sa investesti timp ca sa iti mentii relatiile de prietenie).

Insa in momentul in care suntem (sau avem) musafiri, dintr-o data in loc sa ne crestem noi copiii ii lasam pe altii sa ii creasca (fie televizorul care e pus pe desene, sau jocul de pe calculator, etc). Si asta ii un challenge in viata mea: sa gasesc o balanta intre timpul care il acord prietenilor, timpul care mi-l acord mie (mersul la sala, la kenpo, la tenis, etc), si timpul care il petrec cu ei. Partea mai putin funny e ca Alina are dreptate (sunt genul de barbat care sa recunoasca ca nevasta are dreptate).

O alta problema e ca Mihai a ajuns la varsta la care nu mai vrea sa petreaca timp cu tine, chiar daca tu iti faci timp pentru el (e cam 50-50). E si el bombardat de o gramada de lucruri care i se par mai interesante de facut decat sa se joace cu mine (sincer sa fiu, nu prea am pe nimeni in familie care sa vrea sa se joace cu mine Monopolly, poate ca e prea lung jocul, poate ca nu prea stiu sa fac deal-uri bune, nu stiu :)). Ma uit la el si parca ma vad pe mine. E happy daca il lasi sa isi vada de treaba lui.

Cu Iulia e altceva. Oricand poate renunta la un film sau o emisiune favorita la TV doar ca sa joace un joc de rummy cu noi (sau orice alt lucru care sa presupuna compania noastra). Oare se intampla lucrul asta ca e cu trei ani mai mica decat Mihai si inca e la varsta cand se bucura de compania noastra, sau pur si simplu are alta personalitate, alt “love language” (vezi cartea “Cele 5 limbaje ale dragostei” a lui Gary Chapman). Timpul va lamuri si lucrul asta.

Se pare ca postul acesta l-am scris poate si datorita faptului ca trei zile am fost departe de cei trei memrii ai echipajului meu (si am putut sa apreciez ce norocos ii sa ii am in viata mea), poate si ca raspuns la intrebarea care mi-a pus-o Mihai cand m-a vazut ca am plecat de la servici ca sa fiu la o festivitatea de premiera cand a luat titlul de student of the week (student al saptamanii) si cand mi-a spus “Tata, esti mandru de mine?”. Da Mihai, sunt mandru de tine! Este un privilegiu pentru mine ca Doamne Doamne mi te-a transferat in echipa mea si sper sa imi dea suficienta minte incat sa te ajut sa devii un om de success, un om care sa fii o inspiratie pentru pe altii in societatea din care o sa faci parte, un crestin care sa fii “o lumina” in lumea asta.

Dorin, un tata mandru …