#%$#@#

La inceput, accentul aussie ma termina. Australienii vorbesc un pic mai ciudat decat englezii. Cuvintele noi, pe care le invat aici, le retin cum le rostesc ei. Ma greu mi se pare cu cele pe care le stiu deja, le inteleg cand le zic ei si eu cand le spun, le spun altfel.

Ma duc la primul interviu (cu Tom, remember?). Si ma intreba „Deci tu ai lucrat in #%$#@#, nu?”. Il rog sa mai repete. Imi zice : „In #%$#@#, nu?”. Am recunoscut ca-i acelasi cuvant, dar n-am inteles la ce se refera. Ma gandeam ce limbaj de programare o fi ala si, cu toata rusinea, ii spun ca n-am inteles si-l rog sa mai repete. Il vad ca se agita si zice: „Cred ca am gresit si am luat CV-ul altcuiva.” Ma uit peste masa la foile lui si-mi dau seama ca el imi zicea intr-un fel ciudat Siemens! Ii zic: „Vrei sa zici Zimans.” Si el : „Da, #%$#@#.” :) Am facut haz si am trecut mai departe. Dupa aceea ne-am mai impotmolit cand m-a intrebat cu echipa (team) cat a fost de mare si el am inteles ca vorbeste de cat timp am lucrat (time). Foarte asemanator de „time” felul in care zic ei „team”. Oricum, la o discutie face-to-face, in afara de stangacii din astea, merge bine. Mai dificil e la telefon. Erau niste recruiteritze care ma tot sunam cand eram in oras si imi dadeau tot felul de informatii: adrese, firme, nume si nu eram sigura ca inteleg bine. Asa ca am ajuns sa le spun cand ma sunau: „Ma scuzati, eu sunt in oras si nu va aud prea bine. Va rog sa-mi scrieti un e-mail cu toate acestea informatii si va voi contacta eu cand ajung acasa”. Eram la inceput si nu-mi puteam permite sa pierd interviuri pt ca n-am inteles bine o adresa sau numele vreunei persoane de contact.

E foarte puternic accentul asta. Mi-am dat seama cand am intalnit romani veniti aici de cativa ani si am vazut cum se simte accentul australian cand vorbesc romaneste. Mai ales adolescentii, care s-au nascut aici, stiu vorbi romaneste din familie, dar stand mult timp la scoala, au vorbit engleza mai mult si le vine mult mai natural. Am vorbit cu o fata foarte draguta, care anul asta da la facultate si s-a nascut aici. A fost tare interesant, ca o intrebam in romaneste, raspundea in romaneste, dupa aceea ne explica ceva in engleza, noi ii raspundeam in engleza, dupa aceea iar in romaneste.... Am ajuns sa cred ca pot recunoaste un roman dupa cum vorbeste de cand timp sta aici. Si in general, metoda a mers destul de bine. Dar m-am fentat rau de tot la un supermarket, unde era un tanar de vreo 17 ani, care mi-a zis ca si el e clujean si eu am crezut ca-i venit de cateva luni, un an maxim, ca vorbea foarte frumos. Dupa aceea ne-am intalnit din nou (ca lumea e mica) si am aflat de la tatal lui ca baiatul s-a nascut in Australia, dar asa zice el ca-i clujean, ca e mai patriot de felul lui :).

Dupa prima zi de lucru, ma dureau falcile cat am vorbit engleza. Mi-a explicat o prietena ca in fiecare limba, sunt alti muschi faciali antrenati in vorbire. Vocalizeaza diferit si fluxul de aer e directionat altfel. Iulia mea de 3 ani nu vorbeste engleza mai deloc, dar sunt momente cand vorbeste romaneste si are accent. Probabil cum sta mult timp la gradinita si toti copiii vorbesc engleza, incepe sa imite felul in care rostesc ei cuvintele. Si asta a iesit. Sper insa, mai ales noi, adultii, sa vorbim romaneste ca lumea, oricat timp am sta aici, nu ca Raducioiu dupa un an la Bari ...

Ca sa intelegi mai bine ce se intampla: 8 ei zic „ait”, Salisbury e „Solbri”, laugh e „lof” si asa mai departe. Acum, dupa 2 luni, la lucru mi se mai intampla sa nu-i inteleg cand vorbesc in slang sau cand rad sau striga. Destul de rar mi se intampla sa nu inteleg pe cineva cand vorbeste normal, dar mai sunt si situatii din astea. De exemplu e un politist in gara, care are un caine imens in lesa si cu care ma mai conversez pana vine trenul (mai ales cand sunt cu copiii, ca astia se tot uita dupa caine). Pe asta il inteleg destul de greu, noroc ca vorbim de vreme, asa ca macar din punct de vedere al vocabularului nu am probleme.

La nivel de conversatie, sunt cateva chestii de baza, pe care daca le prinzi e destul de ok. Cand te intalnesti cu cineva te intreaba „How are you?” si tu zici „Good, thank you. / Not so bad, thanks/ Fine”. Daca vrei mai intrebi : „Yourself?”. Daca cineva iti zice „Sorry” ii raspunzi „You’re fine/ No worries”. Asta auzi destul de des „No worries, mate/buddy”, „No drama”. La inceput mi se parea ca e prea familiar sa le zici mate sau buddy, dar e ok. La magazin cand mergi sau daca te suna de la banca, cablu, etc... te intreaba prima data „How are you?” de parca te-ar cunoaste. M-a intrebat la casa la magazin „Ce faci in week-endul asta, ceva interesant?” si cand ii multumesti iti zice „You’re welcome” si mi s-a intamplat sa-mi zica honey/sweetheart, ba chiar love!!! Asta mi s-a parut destul de ciudat, dar n-am patit doar eu, asa ca am zis ca asa-s astia mai prietenosi din fire. In fine, cand te desparti de cineva ii zici „see you later”, chiar daca ii clar ca nu-l mai vezi pana maine. Se pare ca „bye” se foloseste mai mult cand pleci pentru mai multa vreme.

Cheers and see you later, buddies!
Alina