Bridge to Brisbane 2011 – Am invins!

De data asta parca nu mi se mai pare suficient textul care este tiparit pe spatele tricoului pe care l-am primit dupa Bridge to Brisbane “I finished!” de data asta sentimentul pe care il am e ca am iesit invingator.

In primul rand am castigat lupta cu mine insumi (am terminat cursa de 10 km in 46:15 minute, ceea ce inseamna o imbunatatire cu aproape 4 minute fata de 2009) si de aceea cred ca aceasta e o victorie pe care am sa o pretuiesc.

Acum o luna si ceva va spuneam despre tintele mele din aceste cateva luni: sa alerg mai rapid, sa inot mai rapid si sa tastez mai rapid. Ca sa fie S.M.A.R.T (specific- measurable-attainable-relevant- time-boud) mi-am si fixat obiective mai mult sau mai putin precise (sa alerg sub 47:17, sa inot 50m sub 40 secunde si sa tastez peste 64 cuvinte pe minut).

O sa vi le spun in oridinea in care le-am “testat”.

Mai intai a fost inotul. Joi 6 septembrie, am mers dimineata la bazin si i-am spus antrenorului ca vreau sa ma cronometreze la 50 m. Mi-a zis e ok .. si a modificat putin programul de antrenament. Am crezut ca testarea o sa fie imediat dupa cei 400 m de incalzire, insa a fost spre sfarsitul antrenamentului dupa 1,8 km :) ... asadar am fost “bine incalzit”

Am avut doua incercari .. la prima am sarit de pe bloc start-uri si la impactul cu apa mi-am pierdut ochelarii. M-am oprit, mi i-am strans mai tare si am mai sarit o data. De data asta a fost ceva mai bine, insa tot mi-a intrat apa la un ochi. Am tras tare, am facut o intoarcere la 25 de metrii (atat are lungimea bazinul) si pufaind ca o locomotiva am terminat cei 50 m in 40.5 secunde. Ar fi trebuit sa fiu multumit. Coborasem sub cei 43 de secunde propusi, imi imbunatatisem timpul cu 5 secunde jumatate, etc. Insa parca nu era suficient. Am simtit ca pot mai mult! In sinea mea imi doream sa scad sub 40 de secunde si am fost frustrat ca eram atat de aproape. (intre noi fie vorba se stie ca in sport 0.5 secunde pot sa insemne o distanta ca de la cer la pamant, insa pentru mine distanta asta parea realizabila). Am sarit iar in apa si am mai inotat 50 de metri lejer, dupa care a urmat a doua incercare.

De data asta l-am rugat pe Mihai sa imi dea ochelarii lui. I-am strans bine si am sarit de pe bloc start ca si cand ar fi fost incins. Pleosc, pleosc, pleosc …. 50 de metrii mai tarziu …38.93 de secunde. Hurray! I’ve done it!

Sambata 10 septembrie ... competitia de tastare rapida (touch-typing). Cu mic cu mare, ne-am strans la biserica unde mergem si in una din sali am instalat laptop-ul la care i-am atasat o tastatura normala si ne-am pregatit de intrecere. Cu cateva ore mai devreme am downloadat 3 texte in romana (de pe www.hotnews.ro) si trei texte in engleza (doua din ziare locale si unul din www.nytimes.com). Am vrut sa fie texte la prima vedere si pentru mine ca sa nu fiu in avantaj (tot ceea ce am facut a fost sa scot diacriticele din textele romanesti si sa le transform intr-un document text ca sa poata fi compatibile cu programul de tastare pe care il am instalat pe laptop).

Au fost trei probe: tastarea unui text in romana in 2 minute, tastarea unei propozitii dupa dictare legat la ochi (aici a contat acuratetea cu care ai tastat) si apoi tastarea unei propozitii in engleza (tot in 2 minute).

Propozitia a fost: Este important ca cei mici sa evite bagarea mainilor in gura sau freacarea ochilor atunci cand nu sunt proaspat spalati pe maini.

Cand mi-a venit randul sa tastez degetele au inceput sa imi tremure de parca aveam parkinson. A fost o experienta interesanta, caci spre deosebire de competitiile sportive in care de obicei timpul scos in cursa e mai bun decat cel de la antrenament, de data asta emotiile au facut sa tastez mai incet (si cu mai multe greseli decat de obicei).

Gata cu scuzele ... rezultatele mele au fost: 48 cuvinte pe minut la textul in romaneste (de fapt am tastat 52 de cuvinte pe minut cu acuratete de 91%) , 100% la scrisul propozitiei si 39 de cuvinte pe minut la scrisul textului in engleza (42 cuvinte pe minut tastate, cu 93% accuracy).

Am retastat azi textul in engleza, in conditii de antrenament, si a mers mult mai bine (47 cuvinte pe minut cu 97% accuracy). E un capitol la care trebuie sa mai lucrez ...

Proba a fost castigata de Luminita (tipa de care va spuneam in postul anterior) care a tastat cu 63 de cuvinte pe minut ambele texte si 100% acuratete la propozitia tastata fara sa vada.

Una peste alta a fost o intrecere reusita (parere subiectiva bineinteles ca doar am fost organizator).Chiar am vazut si niste texte scrise in .... klingoliana (ma refer bineinteles la propozitia scrisa legat la ochi). Proba copiilor a fost castigata de Mihai cu 12 cuvinte pe minut .. putin unfair caci a fost cel mai mare dintre pitici :)

Pe langa latura competitionala un alt lucru care a contat a fost ca am reusit sa strangem 50 de dolari pentru Kids Under Cover.

Ultima proba a fost alergarea distantei de 10 km. Inca o duminica in care m-am trezit la 4 dimineata. Proba cu echipamentul am facut-o cu o seara inainte, insa parca tot mi-a luat ceva vreme sa imi verific sa nu fi uitat ceva. Cred ca dimineata aia a fost una din ultimele dimineti racoroase inainte de venirea primaverii ...

Oricum la 5 eram deja in taxi si impreuna cu un prieten ne aflam in drum spre start-ul cursei. La vreo 6 km de locul cursei pe autostrada a trebuit sa oprim si am stat mai bine de 20 de minute aproape nemiscati, caci parca tot Brisbane-ul s-a trezit sa alerge si ei cursa asta cu noi.

Peste 42500 de participanti au fost anul acesta la B2B. Am avut ceva emotii ca nu ajungem la timp si o sa trebuiasca sa ma lupt cu o multime de lume, insa a fost super ok .. am ajuns cu 3,4 minute inainte de startul cursei. Faptul ca am terminat in 2009 sub 50 de minute m-a clasat in a doua grupa valorica si am avut "prioritate" la start.

O incalzire rapida, dupa care mi-am aruncat sacul de gunoi in care ma bagasem sa nu inghetz de frig (8 grade la ora startului), si ...da-i bataie!

Primele doua locuri au fost castigate de sportivi din Kenya, castigatorul a alergat distanta in 29 de minute si 37 de secunde (cu o viteza medie de 2’57’’ pe km).

Timpul meu a fost de 46:15 minute (cu o viteza medie de 4'37'' pe km) si am fost pe locul 1418 din cei 31.344 de concurenti care au luat startul la 10 km (chir daca doar 25.286 au terminat cursa). Super multumit de rezultat! Alina, Mihai si Iulia au participat si ei in proba de 5 km.

Insa parca lucrul care ma face sa fiu si mai mandru decat timpul pe care l-am scos e faptul ca impreuna cu o parte din voi am reusit sa strangem 1030 dolari pentru tinerii homeless din Australia. Lucrul asta m-a miscat si cred ca m-a ambitionat sa alerg mai repede.

Faptul ca am stans mai mult decat dublul target-ului initial in doar o saptamana, ma face sa ma gandesc ca mai sunt sperante, ca lumii inca mai ii pasa de ceea ce se intampla in jurul lor. Si ma face sa ma gandesc ca inca e ok sa visezi .. si vorba lui Donald Trump, daca tot o faci sa nu iti fie frica sa “think big” (sa visezi la scala mare)

Oameni din Romania, oameni din Australia cu care daca am schimbat cateva vorbe, colegi de servici, prieteni, oameni pe care nu ii cunosc m-au sprijinit in strangerea acestor fonduri. Pentru toti acestia nu am cuvinte sa va multumesc...

God bless you all!


A happy runner,
Dorin

Clem7 ... sau alergarea prin tunel

Am revenit ... Am luat o pauza de doua zile de la tot ce presupune activitate sportiva, caci inca ma mai resimt dupa cursa de duminica. In engleza e o vorba “parca a trecut un camion peste mine” ..cred ca echivalentul romanesc e: parca m-a batut cu leuca :)

Dar hai sa incepem cu inceputul ... Cum a fost cursa? Mi-am batut recordul? A meritat?

Inainte insa de a va povesti cum s-au desfaurat evenimentele vreau sa va spun cateva lucruri despre tunelul Clem7 prin care am alergat. E cel mai lung tunel din Australia, intreg proiectul a costat 3 miliarde de dolari; practic strabate tot down-town-ul Brisbane-ului (a scurtat drumul cu ... 24 de semafoare!!!)

Constructia lui a inceput in septembrie 2006 si a fost terminat cu 7 luni mai repede. A fost facut cu doua masini gigantice nemtesti (261m lungime, 4000 de tone fiecare) care fora 22 de metri pe zi. O astfel de masina costa 50 de milioane de dolari. S-au excavat 3.5 milioane de tone de piatra.

Un drum prin acest tunel o sa coste 4.7 dolari.

Inapoi la ziua de duminica ... Pe o vreme mohorata, intre doua ploi, m-am pornit la drum la 4 dimineata. Mi-a cam fost groaza ca trebuie sa caut un loc de parcare si o sa pierd startul cursei, asa ca m-am decis sa merg ceva mai repede.

La ora aia nici un om nu a fost pe strada; una-doua masini ce pareau ratacite se grabeau si ele sa ajunga acasa. Asadar drumul pana in city a fost foarte rapid. Mi-am zis sa imi incerc norocul si sa merg cat mai aproape de locul de unde se dadea startul. Zis si facut!

Partea dinspre nord a tunelului se afla la 50 de metri de cladirea unde am lucrat la primul meu job in Australia, si mai stiam ceva stradute pe care speram sa gasesc ceva parcare. Suburbiile din inima Brisbane-ului au casele lipite unele de altele si stazile parca sunt mai mici si locurile de parcare sunt mai greu de gasit. Totusi la ora aia aveam o sansa.

Strada pe care am ales sa merg trece printr-o zona mai “gri” a orasului: The Valley (un fel de China Town). Dintr-o data m-am trezit parca in mijlocul unei multimi zgomotoase, cu lume pestrita, oameni beti, boschetari, prostituate, etc. Asta trebuia sa fie locul de intalnire cu unul dintre colegii mei care a alergat si el duminica. Am si vizualizat aparita mea in pantaloni scurti, numar pe tricou in mijlocul lor. Hmmm .. incalzirea era garantata :)

Am continuat drumul si in final dupa cateva ture pe niste stradute intortocheate am gasit un loc de parcare in fata unui restaurant. Am parcat, am oprit motorul si am asteptat in tacere vreo jumatate de ora, incercand sa trec neobservat omuletilor care tinandu-se de o bere, la bustul gol incercau sa exerseze ceva lovituri de karate.

Sa nu credeti ca vreu sa fac pe lupul moralist, caci nu foarte “Demult, tare demult ...” vorba cantecului celor de la Vama Veche am plecat si eu cu un semn de circulatie sub brat in urma unei seri de ramas bun la restaurantul la care am lucrat in State. Culmea a fost atunci ca o tipa a oprit si ne-a dus (pe mine si Gore, pe prietenul meu care era si el putin afumat) pana la unit-ul unde stateam in Big Sky, Montana.

Dar sa revenim .. m-am intalnit cu Sandesh (colegul meu indian) si ne-am indreptat spre locul cu pricina. Nu mare ne-a fost mirarea sa vedem o puzderie de omuleti care deja erau la start, chiar daca mai erau inca vreo 40 de minute pana la ora 6, ora startului.

Ne-am croit drum pana cat mai aproape de start si am asteptat startul facand cateva “intinderi” si “joc de glezne”. La 6 fix, dupa sunetul pistolului, am inceput sa ne punem in miscare.

Mai intai un fel de mers usor, apoi accelerat, apoi tropait usor (mai mult pe loc) ca in final sa ne dam drumul. Primii 2, 3 km au fost mai mult fuga in zig-zig, incercand sa imi croiesc drum prin multime. Mi-am dat seama ca am inceput cam tare cursa, insa nu mi-am pus mari probleme.

O surpriza neplacuta a fost aerul din tunel. Ma asteptam sa dea drumul la toate sistemele lor de ventilatie, insa doar doua ventilatoare mari de evacuare au fost pornite (si astea erau la cele doua capete ale tunelului). Una peste alta aerul din tunel a fost mai umed decat m-am asteptat si mai greu de respirat. Lucru care avea sa ma coste....

Asa cum v-am spus traseul care urma sa-l alerg era dus-intors. Deci am strabatut tunelul pe ambele lui sensuri. M-am bucurat sa vad luminita de la capatul de sud al tunelului ... si asta nu pentru lumina, cat mai ales pentru aerul curat al diminetii cu care mi-am umplut plamanii. M-am simtit ca unul care si-a tinut respiratia cateva minute sub apa si care, in momentul in care iese la suprafata, parca nu mai poate sa respire. Cand m-am uitat la ceas am vazut cu stupoare ca am alergat cei 5 km in 23:37 de minute (cu 7 secunde peste recordul meu personal la distanta asta). M-am gandit eu ca am inceput prea in forta, insa abia atunci am realizat gresala pe care am facut-o! Mi-am dat seama ca nu mi-am dozat bine efortul ..

Revenirea in tunel, corelat cu faptul ca mintea mea imi zicea “mai incet, mai incet” parca mi-a pus plumb in picioare. Am incercat sa ma autoincurajez, si sa ignor aerul greu, insa parca toate lucrurile incepeau sa fie din ce in ce mai grele, totul se intampla in “slow motion”.

Partea a doua a traseului s-a dovedit astfel un cosmar. Vedeam cum parca timpul incepe sa mearga mult mai repede, si distanta sa mi se para tot mai mare. Parca fiecare km pe care il alergam era din ce in ce mai lung. A trebuit sa ma opresc de vreo 4 ori si sa imi reglez respiratia, insa dupa fiecare oprire, parca pornirea era si mai anevoioasa. Pentru ca sa fe si mai dureroase lucrurile, in momentul in care te opresti ti se pare ca sute de oameni trec pe langa tine .. parca isi iau revansa pentru ca i-ai intrecut la inceput. Pe la km 8 mi-am luat si apa de baut (organizatorii au postat cateva mese cu pungulite de apa tot din 2 in 2 km). De obicei incerc sa ocolesc locurile acelea, caci drumul e alunecos datorita apei care se varsa si pungilor care sunt aruncate pe jos.

Una peste alta am ajuns si la borna cu km 10. Bucuria nu a fost foarte mare, caci abia atunci am realizat ca traseul este mai lung, caci tunelul nu se terminase. Un alt lucru pe care organizatorii au omis sa il spuna. Asa ca mi-am oprit cronometrul la 50:06 minute. 23 de secunde m-au despartit de target-ul meu (de a imi bate recordul pe 10 km). Am mers restul de 500 de metri pana la finish line ... chiar ultimii metri am incercat un sprint care m-a facut sa mai castig cateva pozitii. Timpul oficial la cei 10.5 km a fost de 53:57. Am fost locul 460 (din 5000 de participanti).

Concluzii: A fost o cursa istorica, plina de invataminte. In sfarsit am inteles pe pielea mea ceea ce spuneau alergatorii de maraton ca ultimii km intr-o cursa de anduranta nu ii alergi cu picioarele ci cu mintea. Mi s-a confirmat inca odata faptul ca in timpul unei curse alergi cu pana la 5 minute mai repede decat la antrenamente. Si inca un lucru mi-am dat seama: aici nu exista sa trisezi la antrenamente. S-a vazut ca m-am antrenat doar 3 saptamani pentru cursa asta.

Sunt multumit de rezultat, sunt mandru de medalia pe care mi-au dat-o insa sunt si mai mandru de tricoul pe care l-am primit ca am reusit sa strang mai mult de 150 de dolari. Suma totala pe care am strans-o cu ajutorul vostru a fost de 320 de dolari. Va multumesc inca odata pentru gestul vostru si... sunt mandru ca va am ca prieteni!

Dorin – alergatorul

P.S. Acum ca a trecut cursa o sa incerc sa scriu si ceva posturi care nu presupuna alergarea :)

Goal achieved

Acum trei saptamani va spuneam ca am doua target-uri pentru cursa asta: strangerea a 200 de dolari si obtinerea unui timp bun (sub cel de anul trecut de 49 de minute).

Amandoua mi se pareau mai mult niste vise datorita timpului scurt de pana la cursa.

Primul obiectiv a fost chiar depasit. Pana in momentul in care scriu aceste randuri am reusit sa strang 250 de dolari australieni. Sunt super fericit caci parca inca odata s-a demonstrat ideea ca nu conteaza in ce vremuri traim, si cu toata recesiunea in care suntem (sau de care tocmai am trecut) exista oameni care se pot desprinde de problemele de zi cu zi si sa faca astfel de gesturi atat de nobile.

Acum tine de mine sa imi bat si recordul meu la alergat 10 km. In sensul asta saptamana trecuta am alergat in patru zile 32.19 km , am inotat si am jucat tenis de camp. Inca mai trebuie sa imi imbunatatesc alergarea cu vreo 6 minute, insa vreau sa cred ca totul este posibil vorba celor de la Adidas (Impossible is nothing).

Am aflat cateva detalii despre aceasta cursa de la seful meu (Americanu’) care o sa alerge si el duminica. Intreg traseul e in forma de “V” avand punctul cel mai de jos la 80 de metrii sub pamant. Traseul o sa fie in forma de cerc asa ca o sa am doua urcari (la mijlocul cursei si la sfarsit).

Multumesc inca odata sponsorilor mei, oameni minunati care mi-au demonstrat ca inca lumii ii pasa! Asta ma motiveaza sa ma antrenez si mai tare!

Inchei postul asta cu un citat care l-am gasit pe un jurnal de antrenament pentru maraton:
“If my mind can conceive it, and my heart can believe it, I know I can achieve it!” (Jesse Jackson) (N.R. Daca mintea mea poate sa conceapa un lucru, si inima mea crede in el, stiu ca pot sa il realizez!)

Dorin

Golden boy

Trebuie sa recunosc ca in momentele astea cand scriu aceste randuri sunt miscat atat de povestile cu copiii suferinzi care apar in filmuletele de pe link-ul din post-ul precedent, cat si pentru faptul ca inca inainte de a face cunoscut acest link deja am primit 50 de dolari.

Mersi Mariuse! Si ii multumesc si donatorului anonim! Donatiile voastre au facut, in decurs de doar cateva zile, ca banii stransi sa ajunga la 25% din target-ul propus.

Asta imi demonstreaza ca inca mai sunt cititori pe acest blog si ca in pofida faptului ca postez destul de rar, prietenii care citesc aceste randuri, nu numai ca dau dovada de rabdare, dar mai au si un suflet bun.

Acum sa revin la metoda de antrenament...

Ca sa ajung la conditia fizica de anul trecut cand am alergat la Bridge to Brisbane, pe langa mers la sala si alergare, m-am reinscris la inot. Asa ca saptamana trecuta am alergat in vreo 3 zile, am fost la inot, am jucat tenis si .. cricket. Moment istoric caci sunt probabil singurul bargaoan care a jucat sportul asta. Sper ca acest lucru sa imi creasca sansele de a ajunge primar la mine in sat :)

Mi-am mai angajat si un antrenor care se ocupa de alergarea mea pe sosea. Initial am incercat sa alergam impreuna, insa se pare ca are nevoie de antrenament mai mult decat mine. Asa ca am ajuns la un compromis: el merge pe bicicleta, iar eu incerc sa ma tin de el. E o solutie win-win, amandoi avand de castigat. Cat despre plata ... asta se reduce la cateva imbratisari si niste vorbe de incurajare. Ati ghicit: e vorba de baiatul meu Mihai.

In momente ca acestea, vazand prin ce necazuri trec unele familii cu copiii lor, nu pot decat sa ma gandesc cat sunt eu de norocos ca am doi copii sanatosi. Ei sunt copiii mei de ... aur.

Inchei aici emisiunea din seara asta, insa promit sa revin

Dorin

Un an de nota 10 ....

Va salut prin intermediul blogului si va doresc (chiar daca cu o luna intarziere) un an de nota 10!

Ca de fiecare data la inceput de an ma gandesc despre ce sa va scriu. Sunt multe subiecte despre care as putea scrie si care ar putea sa intereseze pe cine citeste randurile astea, insa vreau sa incep blogul de anul asta cu ultima mea isprava. Azi m-am inscris la un “fun run” o cursa caritabila de 10 km.

Se pare ca am prins gustul de anul trecut de a amesteca doua lucruri care mi se par importante caci te definesc ca individ. Prima este miscarea (un lucru care mi-a placut sa il fac de o viata) si cel de-al doilea: privilegiul de a “ajuta pe cineva”, de a da ceva inapoi ca un semn de multumire ca ai primit destul. De data asta fondurile o sa fie donate copiilor cu probleme de la Royal Children’s Hospital Foundation.

Si totusi ce are special aceasta cursa?? Un lucru ar fi ca numarul de participanti la acest eveniment e limitat: 5000 de oameni. Insa lucrul care o face speciala e ca o sa fie pe sub pamant .. mai precis printr-un tunel care s-a construit pe sub intreg “down-town” Brisbane.

E cursa de inaugurare a unui proiect de 3 miliarde de dolari. E sansa mea sa alerg la 60 m sub Brisbane river ...




Mi-am propus ca pentru aceasta cursa sa strang 200 de dolari. Partea faina e ca orice "ma poate sponsoriza". Aici e link-ul unde o puteti face! Sau puteti da click pe imaginea din dreapta care contine logo-ul cursei.

Consider ca orice dolar dat este pentru o clauza nobila! De asemenea pe link-ul ala o sa vedeti cati bani am strans.

Asa ca o sa scurtez postul asta si sa imi pregatesc planul cum sa atac acesti 10.000 de metri astfel incat sa fiu cat mai rapid. Daca tot se face istorie cu aceasta cursa, ar fi frumos sa imi bat recordul personal de anul trecut de 49 de minute.

Mai am 25 de zile ... antrenamentul incepe ... acum! Cu un somn bun, ca de maine dimineata incepe "distractia"

Dorin