E clar ca de o luna jumate stam cu capul in jos, dar asta e nu e totul. Am gasit o multime de lucruri in oglinda. Sa va zic numai cateva dintre ele:
Clasicul condus pe partea dreapta, cu cele ce vin impreuna cu el: trebuie sa te asiguri invers, semnalizezi cu dreapta, pornesti stergatoarele cu stanga, schimbi vitezele cu stanga. Raman pedalele la locul lor si prioritatea de dreapta. A, si daca iei masina de fabricatie europeana, soferul e (normal) in dreapta, dar stergatoarele si semnalizarea pot fi ca in Romania.
Usile au alt sistem de inchidere. Trebuie in principiu sa invarti cheia invers, dar nu ca in Romania odata, de doua ori, de trei ori, gata, ci faci o jumatate de miscare si revii inapoi (ca si cum n-ai fi inchis de fapt). Asa e la noi acasa.
Avem buton la usa care se invarte invers decat se invarteau in Romania.
In nord e cald, in sud e rece. Prin urmare nu se mai aplica metoda din clasa a treia cu cautatul nordului dupa cum creste muschiul pe copaci.
Soarele rasare repede, in cateva minute e sus pe cer si are o traiectorie deosebita de ce stiam eu. Da impresia ca e mai aproape de pamant. La ora 5 incepe sa se faca noapte si se inchid magazinele pe la 6. Joia si sambata sunt deschise mai mult. Nu am vazut non stopuri, iar ora nu se schimba, cum e in restul lumii ora de vara si de iarna. S-a pus problema, s-a votat in Parlament, dar se pare ca le place asa.
Cerul e tot timpul albastru, fara nori. Noaptea, pe cer n-are rost sa cauti Carul Mare si Carul Mic, ca nu-s. Mi se pare ca sunt mai multe stele ca acasa si mai stralucitoare. Iar faptul ca se vad e bine, inseamna ca nu e poluare.
Mos Craciun din vederile lor e in pantaloni scurti si face surf. De Craciun e cel mai cald si ziua cea mai lunga. Colegii mei zic ca erau tare derutati cand erau mici si vedeau filme sau desene animate americane cu Mos Craciun pe sanie si copii mergand prin nameti la colindat.
Bunica mea m-a invatat ca in lunile care contin litera “r” (de la rece) adica (ian-apr; sep-dec) toate activitatile “acvatice” se desfasoara in casa. La strand sau in mare poti face baie numai in lunile fara “r” (mai-aug). Nu stiu cum ii invata pe ei bunicile :).
Aici in oras n-a nins niciodata. Sunt partii de ski in alte zone si foarte multe in Noua Zeelanda, dar se pare ca jocurile olimpice de iarna nu se tin aici, ca tot restul lumii e in pauza competitionala in iunie-august.
Priza are trei picioruse si alea nu sunt rotunde, ci drepte, ca niste lame. Doua pereche si una mai mare in jos. La prize avem intrerupatoare sa le oprim. Am aflat ca putem economisi electricitate asa.
Casele nu sunt construite sa mentina caldura, dimpotriva sa fie cat mai aerisite. Banuiesc ca materialele de constructie sunt cu totul altele. Setul classic de pat in general are in loc de fata de plapuma cearsaf. Dar daca te uiti si cauti bine, gasesti si fata de plapuma. Mai rar, dar este.
In parcuri n-am vazut veverite, dar am vazut ursuleti koala si canguri pitici care vin si mananca de la tine din mana. In loc de porumbei, papagali si in loc de castani si plopi, palmieri.
In Romania pe robinetul cu apa rece venea rece si pe ala cu calda venea tot rece. Aici vine pe robinetul de apa rece calduta si pe ala de calda fierbinte. Da fierbinte de ne facem ceai cu ea. Ne-am fript la inceput intr-o veselie. Cea mai buna practica e sa deschizi tot timpul prima data apa rece si doar dupa aceea pe cea calda. Asta bineinteles, daca nu vrei sa-ti faci ceai sau cafea.
Pentru comunitatea geek-ilor, apa se invarte ca la noi.
Sistemul de telefonie e acelasi, vorbesc pe vechiul meu telefon si din fericire, citesc tot de la stanga la dreapta :).
sreehC,
Alina
Friday, July 20, 2007
Thursday, July 19, 2007
Joaca s-a terminat ... sau ... fun before „the fun”
Azi e ziua cea mare, ziua in care incepe proiectul. Azi e ziua pentru care ne-am pregatit ultima luna. Dupa 4 prototipuri si o multime de incercari mai mult sau mai putin reusite, a venit vremea sa terminam experimentatul si sa incepem sa devenim productivi. Tot azi e ziua in care se ingheatza specificatia (pana ieri inclusiv s-au tot schimbat).
Inca incepand de vineri mi-am schimbat biroul. In sfarsit dupa o luna de munca am ajuns sa lucrez intr-un birou cu vedere la „Liqueur store” (a se citi cu fereastra). Am schimbat locul cu Emmanuel (unul dintre filipinezi) care cu cateva zile inainte mi-a zis „Hey, if you work hard, in couple of years you’ll have a desk like this)” (NR. Daca muncesti din greu, in cativa ani o sa ajungi sa ai si tu un birou ca asta). I-a cam picat fatza cand a vazut ca m-am mutat in locul lui .. insa i-am zis „thanks for the advice” (mersi de sfat).
A bombanit toata ziua „f_king russian”).Oricum am zis ca ii dau de baut o bere si sa cadem la pace. De fapt i-am dat mai multe, caci tot vineri la ora 12:45 sa terminat saptamana de lucru cu o petrecere (asa numitul „fun before fun”).
Am mers la un local unde se bea bere :) Am avut rezervat un sfert de pub. Cand am ajuns acolo am primit un fel de bratari verzi pe care scria VIP si ne-a spus ca barul e liber. Am inceput cu bere + mancare (aripioare de pui, carnaciori, pizza, cartofi prajiti, etc). Dupa aia am trecut la lucruri mai serioase (a se citi Redbull cu votca, $17). Dintr-o data au inceput sa se stranga relatiile.
La inceput am jucat biliard la masa 2. Parca ii mai ciudat sa joci biliard aici (in primul rand bilele sunt mici, ca cele de snooker) si au doar doua culori (rosu si galben). Apoi au venit sa imi spuna si alte reguli, insa dupa cateva minute le-am spus care sunt regulile pe care le stiam eu :). Asa ca am inceput sa mai intre si din bile. Insa uitandu-ma in jur mi-am dat seama ca joc la masa “imigrantilor” (jucam cu cei doi filipinezi, un indian si un israelian). Pe cand la masa 1 juca sefu Tony, cu Greg si cu Tim (adica sefii) + Kim (va mai amintitzi de Kim?? Asistenta lui Tony). Mi-am dat seama ca trebuie sa ma infiltrez la masa lor daca vreau sa fiu la masa „bogatilor”. Am profitat de un moment de acalmie dupa ce s-a servit masa si i-am provocat pe Greg si pe Tim. Ba mai mult decat atat le-am zis ca o sa joc cu una din testeritze. Cam cu tupeu din partea mea ... Dar bineinteles ca am avut bulan. Tipa juca destul de bine (ori baga bila, ori o lasa foarte aproape de gaura).
.jpg)
Asa ca mi-am facut numarul .. am facut ce stiu mai bine. I-am batut si am facut si misto de ei. Partea funny a fost ca si mi-au iesit niste lovituri pe care in mod normal (poate ca fara Redbull votka :) ) nu mi-ar fi reustit. Cora, daca m-ai fi vazut ai fi fost mandra de mine!!! Am jucat ca pe Eurosport! Una peste alta a fost super fain. Si nu i-am batut o data .. ci de fiecare data. Le ramaneau 5,6 bile pe masa, pe cand noua ne ieseau lovituri cu doua mante. Asa ca mi-am castigat porecla de „pool master” (tot ce mai tre sa fac e data viitoare sa stau si sa nu stric ce am reusit sa fac vineri).
Continuarea ... doar pe mail :) (nu uitatzi ca citeste si mama blogul asta).
BTW. Cand am ajuns acasa ce sa vezi petrecere mare. Dadea Adi de baut.
S-a angajat. Primul interviu cu angajatorul, primul job!! Super! Sa vada si el ce frumos e la munca :)
Live with passion!
Dorin
Inca incepand de vineri mi-am schimbat biroul. In sfarsit dupa o luna de munca am ajuns sa lucrez intr-un birou cu vedere la „Liqueur store” (a se citi cu fereastra). Am schimbat locul cu Emmanuel (unul dintre filipinezi) care cu cateva zile inainte mi-a zis „Hey, if you work hard, in couple of years you’ll have a desk like this)” (NR. Daca muncesti din greu, in cativa ani o sa ajungi sa ai si tu un birou ca asta). I-a cam picat fatza cand a vazut ca m-am mutat in locul lui .. insa i-am zis „thanks for the advice” (mersi de sfat).
A bombanit toata ziua „f_king russian”).Oricum am zis ca ii dau de baut o bere si sa cadem la pace. De fapt i-am dat mai multe, caci tot vineri la ora 12:45 sa terminat saptamana de lucru cu o petrecere (asa numitul „fun before fun”). 
Am mers la un local unde se bea bere :) Am avut rezervat un sfert de pub. Cand am ajuns acolo am primit un fel de bratari verzi pe care scria VIP si ne-a spus ca barul e liber. Am inceput cu bere + mancare (aripioare de pui, carnaciori, pizza, cartofi prajiti, etc). Dupa aia am trecut la lucruri mai serioase (a se citi Redbull cu votca, $17). Dintr-o data au inceput sa se stranga relatiile.
La inceput am jucat biliard la masa 2. Parca ii mai ciudat sa joci biliard aici (in primul rand bilele sunt mici, ca cele de snooker) si au doar doua culori (rosu si galben). Apoi au venit sa imi spuna si alte reguli, insa dupa cateva minute le-am spus care sunt regulile pe care le stiam eu :). Asa ca am inceput sa mai intre si din bile. Insa uitandu-ma in jur mi-am dat seama ca joc la masa “imigrantilor” (jucam cu cei doi filipinezi, un indian si un israelian). Pe cand la masa 1 juca sefu Tony, cu Greg si cu Tim (adica sefii) + Kim (va mai amintitzi de Kim?? Asistenta lui Tony). Mi-am dat seama ca trebuie sa ma infiltrez la masa lor daca vreau sa fiu la masa „bogatilor”. Am profitat de un moment de acalmie dupa ce s-a servit masa si i-am provocat pe Greg si pe Tim. Ba mai mult decat atat le-am zis ca o sa joc cu una din testeritze. Cam cu tupeu din partea mea ... Dar bineinteles ca am avut bulan. Tipa juca destul de bine (ori baga bila, ori o lasa foarte aproape de gaura).
.jpg)
Asa ca mi-am facut numarul .. am facut ce stiu mai bine. I-am batut si am facut si misto de ei. Partea funny a fost ca si mi-au iesit niste lovituri pe care in mod normal (poate ca fara Redbull votka :) ) nu mi-ar fi reustit. Cora, daca m-ai fi vazut ai fi fost mandra de mine!!! Am jucat ca pe Eurosport! Una peste alta a fost super fain. Si nu i-am batut o data .. ci de fiecare data. Le ramaneau 5,6 bile pe masa, pe cand noua ne ieseau lovituri cu doua mante. Asa ca mi-am castigat porecla de „pool master” (tot ce mai tre sa fac e data viitoare sa stau si sa nu stric ce am reusit sa fac vineri).
Continuarea ... doar pe mail :) (nu uitatzi ca citeste si mama blogul asta).
BTW. Cand am ajuns acasa ce sa vezi petrecere mare. Dadea Adi de baut.
S-a angajat. Primul interviu cu angajatorul, primul job!! Super! Sa vada si el ce frumos e la munca :)
Live with passion!
Dorin
Friday, July 13, 2007
Little Blagas
Am zis ca va povestesc odata de copii. Si astazi ma tin de cuvant…
Astia mititeii s-au obisnuit tare bine cu idea de stat in tari straine. Lor parca toate li se par mai normale ca noua, probleme de adaptare minime. Din cand in cand mai intreaba de bunici, dar mai povestim cu ei pe net si le trece dorul.
Cu scoala lui Mihai a fost (si este) un pic mai complicat. S-a decis ca fam. Blaga pune mare pret pe educatia copiilor, asa ca am petrecut mult timp inainte cautand o scoala potrivita si incercand sa inteleg sistemul lor de invatamant. Pana la urma ce-am inteles eu: ca scoala e o activitate tare lejera, se merge mult pe jocuri, activitati practice. Daca nu te ocupi de copil si nici el e prea constiincios de felul lui, poti avea surpriza sa te trezesti intr-o zi, pe cand sa-l dai la liceu ca e analfabet. Nu se incurajeaza competitia, in afara de cea sportiva, ca sa nu cumva sa se simta cineva prost. Cam asta e sistemul public, din cate am auzit eu. Exista scoli selective si unele religioase care au un sistem aparte. Si mai sunt scoli private, unde, teoretic, daca dai banul, ai un cuvant de spus si unde lucrurile se fac un pic in alt ritm. Dar depinde f. mult, ca si la noi, de invatatoare, de colectiv, de cultura scolii.
Aceste fiind spuse… ce am decis noi: ca la inceput e bine sa incepem cu o scoala publica bunicica, pana invata engleza, sa nu stresam prea tare copilul si dupa ce ne angajam si mai vedem cum merg lucrurile, refacem planurile. Zis si facut. Am gasit o scoala de care am auzit lucruri bune, multiculturala, unde au avut si au multi elevi straini si unde ne-am gandit ca s-ar simti in largul lui. Acolo era si un alt baiat roman, mama lui e tipa extraordinara, ne-a ajutat foarte mult cand ajuns aici (pt cunoscatori, matusa lui Sorel). A trebuit sa mergem la un interviu cu directoarea (ca nu era scoala in zona noastra). Partea buna a fost ca l-au acceptat. Partea proasta ca trebuia sa mergem 13 minute cu trenul (5 statii) si alti 2 km jumate pe jos. Asa ca am facut forma fizica ducand copilul la scoala. Calcul scurt, faceam 10 km pe zi numai pt scoala lui Mihai, tot boscorodind si sperand ca scoala aia sa merite plimbarea (in caz ca nu v-ati prins, faceam plimbarea cu Iulia cu tot). Asa a decurs prima saptamana. Intre timp am cercetat problema si am descoperit rute noi, mai scurte.
Dupa ce am inceput lucrul am dus-o pe Iulia la o gradinita (child care) langa scoala lui Mihai. Iar cum Mihai era in vacanta, l-am dus si pe la vacation care in acelasi loc cu Iulia. Ce fac astia la vacation care? Iau copilul si il duc in fiecare zi intr-o excursie. A fost la catarat pe perete artificial, la dat pe role, la muzeul de stiinta (acolo au peste 100 de experimente practice pt copii; vreau sa merg si eu odata), la picnic, etc... Te costa 50/zi de copil + activitatile aferente. Si trebuie sa le pui tu mancare la pachet pentru pranz. Din banii astia, daca esti macar resident permanent (si noi suntem), in functie de venit, iti da inapoi o parte din bani. Deocamdata noi am platit cateva saptamani in avans suma completa si am facut o aplicatie sa-mi returneze ceva. Dupa ce mi-o aproba imi va spune si de cati bani pot beneficia. Dar avand in vedere ca muncim amandoi, mare lucru n-o sa primim. Asta e sistemul lor, poti trai decent fara sa faci mai nimic, doar din ajutoarele de la stat. Daca lucrezi, platesti taxe, gradinite, etc... Dar sunt unele cheltuieli pe care le poti deduce la sfarsit de an financiar. O sa platim si noi un consultant sa ne lamureasca cu treaba asta si sa vedem cum putem sa mai reducem din taxe. Aici totul e sa fii informat si sa stii toate lucrurile pe care ai dreptul sa le primesti.
Revenind la copii… Mihai a mers pana acum 2 saptamani la scoala si 2 la vacation care si incepe sa vorbeasca cate ceva in engleza. De obicei cand zice ceva, zice cate o propozitie intreaga. Cum e el mai vorbaret, pana acum vorbea in romaneste cu toata lumea :), chiar daca isi dadea seama ca ceilalti nu inteleg. Invatatoarea mi-a zis ca mai face pe traducatorul colegul lui de banca de care v-am spus ca are parinti romani, ca invata si ea de la ei niste cuvinte in romaneste si e distractiv. Iar Iulia stie ce inseamna sa fii naughty si nice si are un poney de jucarie. Ea zice de obicei “yes” cand o intreaba cineva ceva. Asa au aflat la gradinita ca suntem din Lebanon si mama vorbeste arabeste :).
Iar ultima stire e ca ieri Mihai a fost numit student of the week - for a wonderful start in his new school (elevul saptamanii - pt un inceput minunat la noua scoala). I-au dat diploma si l-au premiat in fata scolii (un fel de careu, cum se facea pe vremea noastra). Suntem tare mandri de el si noi si Iulia care a zis ca Mihai e “studu mic” (asa zice ea student of the week).
Cam atat de aici. Sa aveti un week-end minunat.
Cheers,
Alina
Astia mititeii s-au obisnuit tare bine cu idea de stat in tari straine. Lor parca toate li se par mai normale ca noua, probleme de adaptare minime. Din cand in cand mai intreaba de bunici, dar mai povestim cu ei pe net si le trece dorul.
Cu scoala lui Mihai a fost (si este) un pic mai complicat. S-a decis ca fam. Blaga pune mare pret pe educatia copiilor, asa ca am petrecut mult timp inainte cautand o scoala potrivita si incercand sa inteleg sistemul lor de invatamant. Pana la urma ce-am inteles eu: ca scoala e o activitate tare lejera, se merge mult pe jocuri, activitati practice. Daca nu te ocupi de copil si nici el e prea constiincios de felul lui, poti avea surpriza sa te trezesti intr-o zi, pe cand sa-l dai la liceu ca e analfabet. Nu se incurajeaza competitia, in afara de cea sportiva, ca sa nu cumva sa se simta cineva prost. Cam asta e sistemul public, din cate am auzit eu. Exista scoli selective si unele religioase care au un sistem aparte. Si mai sunt scoli private, unde, teoretic, daca dai banul, ai un cuvant de spus si unde lucrurile se fac un pic in alt ritm. Dar depinde f. mult, ca si la noi, de invatatoare, de colectiv, de cultura scolii.
Aceste fiind spuse… ce am decis noi: ca la inceput e bine sa incepem cu o scoala publica bunicica, pana invata engleza, sa nu stresam prea tare copilul si dupa ce ne angajam si mai vedem cum merg lucrurile, refacem planurile. Zis si facut. Am gasit o scoala de care am auzit lucruri bune, multiculturala, unde au avut si au multi elevi straini si unde ne-am gandit ca s-ar simti in largul lui. Acolo era si un alt baiat roman, mama lui e tipa extraordinara, ne-a ajutat foarte mult cand ajuns aici (pt cunoscatori, matusa lui Sorel). A trebuit sa mergem la un interviu cu directoarea (ca nu era scoala in zona noastra). Partea buna a fost ca l-au acceptat. Partea proasta ca trebuia sa mergem 13 minute cu trenul (5 statii) si alti 2 km jumate pe jos. Asa ca am facut forma fizica ducand copilul la scoala. Calcul scurt, faceam 10 km pe zi numai pt scoala lui Mihai, tot boscorodind si sperand ca scoala aia sa merite plimbarea (in caz ca nu v-ati prins, faceam plimbarea cu Iulia cu tot). Asa a decurs prima saptamana. Intre timp am cercetat problema si am descoperit rute noi, mai scurte.
Dupa ce am inceput lucrul am dus-o pe Iulia la o gradinita (child care) langa scoala lui Mihai. Iar cum Mihai era in vacanta, l-am dus si pe la vacation care in acelasi loc cu Iulia. Ce fac astia la vacation care? Iau copilul si il duc in fiecare zi intr-o excursie. A fost la catarat pe perete artificial, la dat pe role, la muzeul de stiinta (acolo au peste 100 de experimente practice pt copii; vreau sa merg si eu odata), la picnic, etc... Te costa 50/zi de copil + activitatile aferente. Si trebuie sa le pui tu mancare la pachet pentru pranz. Din banii astia, daca esti macar resident permanent (si noi suntem), in functie de venit, iti da inapoi o parte din bani. Deocamdata noi am platit cateva saptamani in avans suma completa si am facut o aplicatie sa-mi returneze ceva. Dupa ce mi-o aproba imi va spune si de cati bani pot beneficia. Dar avand in vedere ca muncim amandoi, mare lucru n-o sa primim. Asta e sistemul lor, poti trai decent fara sa faci mai nimic, doar din ajutoarele de la stat. Daca lucrezi, platesti taxe, gradinite, etc... Dar sunt unele cheltuieli pe care le poti deduce la sfarsit de an financiar. O sa platim si noi un consultant sa ne lamureasca cu treaba asta si sa vedem cum putem sa mai reducem din taxe. Aici totul e sa fii informat si sa stii toate lucrurile pe care ai dreptul sa le primesti.
Revenind la copii… Mihai a mers pana acum 2 saptamani la scoala si 2 la vacation care si incepe sa vorbeasca cate ceva in engleza. De obicei cand zice ceva, zice cate o propozitie intreaga. Cum e el mai vorbaret, pana acum vorbea in romaneste cu toata lumea :), chiar daca isi dadea seama ca ceilalti nu inteleg. Invatatoarea mi-a zis ca mai face pe traducatorul colegul lui de banca de care v-am spus ca are parinti romani, ca invata si ea de la ei niste cuvinte in romaneste si e distractiv. Iar Iulia stie ce inseamna sa fii naughty si nice si are un poney de jucarie. Ea zice de obicei “yes” cand o intreaba cineva ceva. Asa au aflat la gradinita ca suntem din Lebanon si mama vorbeste arabeste :).
Iar ultima stire e ca ieri Mihai a fost numit student of the week - for a wonderful start in his new school (elevul saptamanii - pt un inceput minunat la noua scoala). I-au dat diploma si l-au premiat in fata scolii (un fel de careu, cum se facea pe vremea noastra). Suntem tare mandri de el si noi si Iulia care a zis ca Mihai e “studu mic” (asa zice ea student of the week).
Cam atat de aici. Sa aveti un week-end minunat.
Cheers,
Alina
Tuesday, July 3, 2007
Prima zi de munca ... sau de la trial la full version
Prima zi (miercuri 13 iunie) a inceput la ora 9, la sediul Dialog din Milton. A inceput cu intalnirea cu Kim Miller, team assistenta lui Tony.
Partea cu “induction day” a fost interesanta (pe langa toolurile on-line care mi-au fost prezentate, mi-a fost prezentata si locatia din Milton). S-a dovedit ca din cladirea in care am fost la interviu, doar parterul si intreg etajul 3 apartin lui Dialog. Apoi mi-a fost prezentata bucataria. Mi-am amintit de prima impresie care am avut-o acum 5 ani cand intram in bucataria de la Siemens si am vazut cuptorul cu microunde si masina de spalat vase. Spre deosebire de ea, aici aveai si un automat de cafea, care iti macina cafeaua in momentul in care apesi pe buton(N.R. azi am aflat ca a costat $5000) si un sandvich-maker. Mai aveau si un apa plata (ca la Fantana, sau Cumpana) si ceaiuri + lapte la discretie.
Mi-au mai placut si placutele care erau postate in bucatarie „Your mother doesn’t work here. Please wash your dishes” (traducere pentru parintzi: Mama ta nu lucreaza aici. Spala vasele!). Mai tarziu am vazut si alte astfel de anuturi, unul mai funny decat altul.
Dupa partea cu induction-ul, Tony ne-a luat cu masina si ne-a dus la sediul unde o sa dezvoltam programul, care pentru urmatorul an de zile o sa fie de fapt sediul unde o sa imi petrec o mare parte din viatza. O cladire frumoasa, Citilink, la care mi-a atras atentia logo-ului Siemens. Se prea poate sa fiu inca melancolic cu privire la timpul petrecut la Siemens. Deh, totusi au fost 5 ani. O viatza de om. Faina perioada!
Aici am intalnit echipa. M-am intalnit cu tipii cu care am dat interviul (Scott si Tim) si cu inca doi tipi Greg (team leader-ul echipei mele) si Maxime (the DBA guy, un olandez care s-a dovedit foarte de treaba). Dupa cateva minute in care mi-au fost facuta o prezentare sumara a proiectului, am trecut la treaba (instalarea calc-urilor cu VS2005, SQL 2005, etc). In timpul asta am primit si documentatia care contine o versiune draft cu modulul pe care trebuie sa il fac. Dupa ce mi-am instalat toate aceste tool-uri, mi s-a spus ce parte din modul sa fac ... si let’s kick it. Dupa cateva ore chiar a venit Scott si m-a intrebat ce am facut. Whau! Asta cand a zis ca vrea ca eu „to deliver” (sa produc), asta nu a glumit de loc. Cred ca la Siemens, puteam sta cu nasu in documentatie cateva zile, pana cand sa ma intrebe cineva ceva.
Locul. Deocamdata (sper :)) stam intr-un meeting room, in care doar doua calculatoare sunt cuplate la internet(asta pentru ca lucram pentru Queensland Health, si e o un intreg proces parole pe care trebuie sa le tastezi ca sa treci de diferitele firewalluri care te despart de world wide web. Ne-a fost aratat si locul unde o sa ne mutam peste cateva zile .. si sa nu iti vina sa crezi, locul ala chiar are ferestre prin care patrunde lumina! Whau .. abia astept sa se intamplea asta. Intre timp au mai venit inca 4 oameni (in doua serii) si camarutza care nu era ea mare, macar acum e plina. Daca vrei sa mergi la baie si la bucatarie, fii sigur ca tre sa deranjezi pe careva.
Modul si programul de lucru. Eu incep devreme (de cateva zile ajung la servici in jur de 7:15-7:30, pentru a putea pleca mai repede acasa sa ii iau pe juniori de la Daycare, pentru asta plec de acasa la ora 6:13 a.m. Alina are sarcina sa ii duca la scoala/gradi, asa ca tot ea are „beneficiul” de a face overtime. De obicei ziua de lucru incepe cu o fuga la gara. Caci indiferent cat de des vin trenurile, incerc sa il prind pe „primul”. Partea buna e ca stau la 5 minute de gara (sau 3, depinde cat de tare si de unde ma apuc de alergat). Trebuie sa imi revizuiesc partea cu „hit the snooze button” caci altfel o sa continui sa alerg dupa tren (macar nu apuc sa mananc, asa ca nu alerg cu burta plina).
Oricum inca is in plin program de organizare a timpului si inca nu pot spune ca am gasit o formula „magica” care sa ma ajute sa imi manage-uiesc timpul, insa ... „I’m working on it”
Later on ...
Sa revenim la povestea cu slujba. Deocamdata este totul provizoriu ( a se citii „mess”, vezi cablurile care atarna din tavan); lucram la al patrulea prototip pentru proiectul care o sa inceapa peste 15 zile. Partea asta este super ok .. ca incercam sa facem (si mai ales sa stricam tot ce nu pare o solutie viabila). Saptamana trecuta a fost o saptamana in care ..ca sa il citez pe Scott, „we code in anger” (adica am incercat sa vedem daca deadline-urile sunt realiste si am incercat sa ne tinem de specificatzii si sa programam ca si cand am lucra efectiv ”in the real project”). Toata chestia asta e faina, pacat ca nu prea merge cu realitatea (realitatea e ca nu am acces la internet, cand am cerut un caiet si un pix mi s-a parut ca se uita la mine ca si cand is cam pretentios. Si cand ne-au adus cele 2 „post-it notes” au avut grija sa spuna ca unul e pentru Dorin :)
Toata treaba trebuia sa fie provizorie si de vreo 2 saptamani tot ni se spune ca o sa ne mutam fie in mijlocul saptamanii in care suntem, fie la sfarsitul ei.
Azi am aflat ca Maxime (olandezul) si-a dat demisia. Sa fie conditziile de lucru? ;). Si-a gasit un job pe contract care automat iti aduce mai multzi banii (si probabil ca si mai mult stres, but nothing is for free, right??) Pana la urma s-a dovedit ca e un „olandez zburator”). Sincer imi pare rau ca a fost unul dintre putzinii oameni care mi-au dat sfaturi in legatura cu credit card, asigurare, etc. Sper ca in astea trei saptamani cat mai sta cu noi sa ma lamureasca si cu alte chestii care inca nu imi sunt cunoscute.
In locul lui Maxime a mai venit un Greg ... asta insa are vreo 150 de kg. A trebuit sa reamenajam toata mobila ca sa il putem primi.
Insa chestiile legate de lucru se intampla cu un ritm cu care nu am fost obisnuit. Mi-am amintesc de o faza care s-a intamplat intr-o zi: a venit Scott (arhitectul) si ne-a spus (pe la ora 11) daca e ok sa vina cu business analist-ii pe la 3 p.m. sa le aratam ce am facut pana acum, si apoi pe la ora 1 p.m. era deja cu ei la usa. La fel s-a intamplat si cu data cand trebuia sa inceapa proiectul. Tocmai am aflat ca s-a decalat cu o saptamana mai inainte. Sau ... intr-o vineri am mers la pranz la un pub si (dupa vreo trei beri de fiecare), cand ne-am intors la servici, ma asteptam sa stam linistitzi sa ne „pregatim de weekend” insa nu ... a venit Scott pe la fiecare si ne-a intrebat ce am facut, daca suntem „on the schedule”.
Una peste alta imi place ritmul asta. Cred ca e ceea ce imi lipsea ... banuiam eu ca asa se intampla in „real life” :) Se pare ca nici aici nu s-au adeverit povestile ca australienii is "kicked back and relaxed" ... poate nu astia ai mei, probabil ca asa is cei care trebuie sa ne elibereze etajul 1, unde o sa stam noi in viitor.
Oricum partea funny e ca vineri e „casual Friday” .. adica putem veni imbracatzi cu blugi si tricouri (in rest sunt in pantaloni de stofa si camasa). Tot azi am aflat ca vinerea viitoare o sa avem un „social event” pe banii firmei de data asta (si ca o sa mergem undeva unde o sa putem sa bem bere). That sounds good! Sper sa nu fie o tzeapa ca si in prima vineri, cand ni s-a spus ca suntem invitatzi de clientzi la „lunch” ca sa ne cunoastem mai bine, si in care mi-am comandat o portie delicioasa de calamari + un orange juice. Si pana la urma cand a fost la plata, am inteles de ce ceilaltzi colegi mancau sandvich-uri :). Noroc ca am fost inspirat sa imi iau banii cu mine (si aici se potriveste partea cu „there’s no such thing as a free lunch”).
Luch time ... de vreo doua zile am gasit un parc dragut la vreo 5 minute de mers pe jos de lucru. Am hotarat sa profit de vremea faina de afara (azi au fost 25 de grade .... in miezul iernii), si sa vad si eu cum arata lumina zilei. A fost super fain! Bineinteles ca am imbinat utilul cu placutul, caci mi-am luat de citit si ultima varianta de specificatzii, dupa ce am terminat mancarea.
Hai ca v-am plictisit destul pentru azi. Sper sa ne (re)vedem in curand (de cand Alina a inceput serviciul, am acaparat laptopul si am intrat la creatie pe tren). Ascult audible books si scriu povesti brisbaneze.
Sa auzim de bine!
Dorin
Thursday, June 21, 2007
Alte oferte
Si acum, in exclusivitate pentru cititorii acestui blog (sau cititorul, sa nu exagerez; mama il citeste sigur) povestea interviurilor celuilalt aspirant la un job din familia Blaga.
Eu am inceput mai incet, ca nu prea ma atragea ideea sa muncesc (asta puteam face si acasa). Dar daca trebe, trebe. Pana la urma m-am dus si eu, de voie, de nevoie sa vorbesc cu niste recruiteri. Si mi s-a parut tare interesant. Sa va zic cum a decurs.
Primul a fost Tom. El mi-a gasit imediat ceva pt Queensland Police, pe un contract. Era VB. NET. Cereau aia experienta serioasa. I-am zis la Tom ca eu am lucrat in C#, un singur proiect in VB.NET, da nu ma tem :). I-am zis insa: „Vezi ca eu am facut Sharepoint v3, release 2007, nu mai stie nimeni asa ceva”. Si a ramas ca imi cauta joburi pe Sharepoint si ca n-are rost sa ma mai incurc cu Police. Bun sfat! Pana la urma imi gaseste un job pe Sharepoint si inca unu care zice el ca e tare interesant pe C#, eu dau cu subsemnata ca-s de acord sa ma reprezinte (pt astea 2 joburi). Si pauza o vreme...
Ma duc dupa aia, la Emily, la recomandarea lui Dorin. V-a zis de ea. O stiti pe studenta de la Drept din film? Aia ii Emily (fizic). Blonda, frumoasa, top model. Si tare amabila (o sa va zic mai incolo, ca nu mi-a rezolvat mare lucru.) Stau la povesti cu Emily in biroul ei cu vedere la barcile de la rau si imi zice cum e piata, ca in IT e cerere mare pe .NET, ca sunt joburi, etc. Ma intreaba daca am mai povestit cu recruiteri, eu ii zic ca da si ii spun joburile la care ma va trimite Tom. Ea imi zice de un altul si ca o sa-mi caute si pe Sharepoint. Dupa aceea ma intreaba daca la alea la care voi merge (de la Tom) am informatii cu ce se mananca. Eu, of course, nu aveam, dar ii zic, sa nu par ignoranta, ca mi-a spus Tom cate ceva, dar ca, daca e dispusa sa-mi dea mai multe amanunte, m-as bucura. Si ea mi-a zis de fiecare in parte, lucruri bune in mare si daca ar fi sa aleaga ea ar merge pe ala de Sharepoint, ca e la stat, pt guvern si e bine vazut, sa-l ai dupa aia in CV. Ma sfatuieste sa merg la cat de multe interviuri si sa vad care mi se pare cel mai „sexy”. Ramane ca ne mai auzim, sa programam interviul. Si pauza...
Intre timp, o fosta colega din Cluj, care lucreaza si ea aici de ceva vreme si pe care am cunoscut-o doar acum, ma programeaza la un interviu la firma ei. Primul meu interviu direct cu firma, fara recruiteri, prin networking (care am citit ca statistic e cea mai buna modalitate de angajare). Firma micuta, acum lucreaza la un proiect in imobiliare. C#, Web Services, .NET Framework 3.0, Sql Server 2005. Ajung la ea din centrul cu feribotul (2 statii, 10 minute). Pana in centru 40 minute cu trenul. Era o seara faina (la ora 4, ca aici se face noapte repede), cu soare si am stat pe punte sa simt un pic de briza. M-am simtit tare in forma pe cand am ajuns. La interviu ma intreaba ce am lucrat si cum, generalitati. Le spun de experienta mea si, printre altele, le povestesc cu patos de Siemens, cum am fost noi atestati CMMi, cum facem code review, cum lucram cu source control si cu CTK, cu test planu-uri si test report-uri etc... (merci Mira si Lumi). Cred ca le-a placut. Au zis ca sunt calificata pentru ce au ei nevoie. Peste cateva zile mi-au facut o oferta. Eu, antrenata de buji, ca oricat primesti trebe negociat, le cer cu 5k/an mai mult. Imi zice (la telefon) ca trebuie sa vorbeasca cu seful lui si ca nu crede sa fie probleme cu cererea mea. Ma suna din nou in cateva ore si-mi zice ca e ok si daca pot sa incep din 2 iulie. Acum eram in dubii, ca as fi vrut sa merg la interviul pe Sharepoint. Chestia e ca imi placea foarte tare si de astia si n-as fi vrut sa-i pierd. Ii zic sa ma mai lase sa ma gandesc si revin cu un raspuns „as soon as posible”. Tipul zice ca ok, no worries. Candva o sa va povestesc de ce o negociere dintre un roman si un australian de obicei merge bine in favoarea romanului (ca avem si noi talentele noastre).
Acum gandul meu e sa ma concentrez cat mai mult pe Sharepoint. Mai povestesc cu ceva recruiteri. Anulez alte interviuri pe care mi le-au aranjat intre timp si care nu pareau interesante. Si pana la urma, singurul de care am aflat ca e pt mine (programare in Sharepoint, nu administrare) era cel de care mi-a zis Tom la inceput (l-am gasit si pe alte carari).
Interviul pentru pozitia asta l-am avut in zona 0, cladirea de langa Parlament (ca, deh, pentru prima data in viata mea stau si eu intr-o capitala ;)). O cladire securizata, unde isi desfasoara activitatea un departament care lucreaza in domeniul public, pt guvern. Ii spun la tip care e backgroundul meu, ce stiu eu sa fac si incerc sa inteleg cat mai mult din ce are nevoie. Chestia e ca astia au ceva aplicatii dezvoltate pe Sharepoint, insa nu au pe nimeni cu cunostinte acum. Vreau pe cineva care initial sa faca si un pic de administrare de servere, sa rescrie vechile aplicatii pe versiunea 3, sa vorbeasca cu clientii si sa faca un pic de analiza de business, dupa aceea sa faca suport pe aplicatiile alea si training la useri. Au 3000 de utilizatori la aplicatiile alea, dar doar 2000 le folosesc intens, restul ocazional. M-am cam desumflat, ca nu stiu cu atatea activitati, cat e programare si nici daca o sa pot sa le fac pe toate. Asa ca ii raspund cinstit si ii zic cum faceam la Siemens, ca eram o echipa mare, aveam PM, BA si persoana dedicata pentru suport. Si ca eu faceam doar analiza si programare. Imi zice ca va contacta a doua zi agentia si ca le da un raspuns, dupa ce mai vede si restul candidatilor. Raspunsul a fost ca ei cauta pe cineva cu mai multa experienta in activitatile pe care le cer. Elegant refuz :).
Asa ca tocmai am batut palma cu cealalta firma si din iulie ma prezint la munca. Imi pare rau ca n-a iesit nimic cu Sharepointul. Aceeasi problema o are si Adi cu SAP-ul. Ne-am inchipuit ca, fiind o capitala si un milioan jumate de locuitori, lucrurile sunt foarte inaintate si n-a fost chiar asa. Piata e buna pe domeniul mai larg de .NET, dar pe segmentele de nisa, inca nu se misca lucrurile cum am vrea noi. Poate mai incolo...
Cheers,
Alina
Eu am inceput mai incet, ca nu prea ma atragea ideea sa muncesc (asta puteam face si acasa). Dar daca trebe, trebe. Pana la urma m-am dus si eu, de voie, de nevoie sa vorbesc cu niste recruiteri. Si mi s-a parut tare interesant. Sa va zic cum a decurs.
Primul a fost Tom. El mi-a gasit imediat ceva pt Queensland Police, pe un contract. Era VB. NET. Cereau aia experienta serioasa. I-am zis la Tom ca eu am lucrat in C#, un singur proiect in VB.NET, da nu ma tem :). I-am zis insa: „Vezi ca eu am facut Sharepoint v3, release 2007, nu mai stie nimeni asa ceva”. Si a ramas ca imi cauta joburi pe Sharepoint si ca n-are rost sa ma mai incurc cu Police. Bun sfat! Pana la urma imi gaseste un job pe Sharepoint si inca unu care zice el ca e tare interesant pe C#, eu dau cu subsemnata ca-s de acord sa ma reprezinte (pt astea 2 joburi). Si pauza o vreme...
Ma duc dupa aia, la Emily, la recomandarea lui Dorin. V-a zis de ea. O stiti pe studenta de la Drept din film? Aia ii Emily (fizic). Blonda, frumoasa, top model. Si tare amabila (o sa va zic mai incolo, ca nu mi-a rezolvat mare lucru.) Stau la povesti cu Emily in biroul ei cu vedere la barcile de la rau si imi zice cum e piata, ca in IT e cerere mare pe .NET, ca sunt joburi, etc. Ma intreaba daca am mai povestit cu recruiteri, eu ii zic ca da si ii spun joburile la care ma va trimite Tom. Ea imi zice de un altul si ca o sa-mi caute si pe Sharepoint. Dupa aceea ma intreaba daca la alea la care voi merge (de la Tom) am informatii cu ce se mananca. Eu, of course, nu aveam, dar ii zic, sa nu par ignoranta, ca mi-a spus Tom cate ceva, dar ca, daca e dispusa sa-mi dea mai multe amanunte, m-as bucura. Si ea mi-a zis de fiecare in parte, lucruri bune in mare si daca ar fi sa aleaga ea ar merge pe ala de Sharepoint, ca e la stat, pt guvern si e bine vazut, sa-l ai dupa aia in CV. Ma sfatuieste sa merg la cat de multe interviuri si sa vad care mi se pare cel mai „sexy”. Ramane ca ne mai auzim, sa programam interviul. Si pauza...
Intre timp, o fosta colega din Cluj, care lucreaza si ea aici de ceva vreme si pe care am cunoscut-o doar acum, ma programeaza la un interviu la firma ei. Primul meu interviu direct cu firma, fara recruiteri, prin networking (care am citit ca statistic e cea mai buna modalitate de angajare). Firma micuta, acum lucreaza la un proiect in imobiliare. C#, Web Services, .NET Framework 3.0, Sql Server 2005. Ajung la ea din centrul cu feribotul (2 statii, 10 minute). Pana in centru 40 minute cu trenul. Era o seara faina (la ora 4, ca aici se face noapte repede), cu soare si am stat pe punte sa simt un pic de briza. M-am simtit tare in forma pe cand am ajuns. La interviu ma intreaba ce am lucrat si cum, generalitati. Le spun de experienta mea si, printre altele, le povestesc cu patos de Siemens, cum am fost noi atestati CMMi, cum facem code review, cum lucram cu source control si cu CTK, cu test planu-uri si test report-uri etc... (merci Mira si Lumi). Cred ca le-a placut. Au zis ca sunt calificata pentru ce au ei nevoie. Peste cateva zile mi-au facut o oferta. Eu, antrenata de buji, ca oricat primesti trebe negociat, le cer cu 5k/an mai mult. Imi zice (la telefon) ca trebuie sa vorbeasca cu seful lui si ca nu crede sa fie probleme cu cererea mea. Ma suna din nou in cateva ore si-mi zice ca e ok si daca pot sa incep din 2 iulie. Acum eram in dubii, ca as fi vrut sa merg la interviul pe Sharepoint. Chestia e ca imi placea foarte tare si de astia si n-as fi vrut sa-i pierd. Ii zic sa ma mai lase sa ma gandesc si revin cu un raspuns „as soon as posible”. Tipul zice ca ok, no worries. Candva o sa va povestesc de ce o negociere dintre un roman si un australian de obicei merge bine in favoarea romanului (ca avem si noi talentele noastre).
Acum gandul meu e sa ma concentrez cat mai mult pe Sharepoint. Mai povestesc cu ceva recruiteri. Anulez alte interviuri pe care mi le-au aranjat intre timp si care nu pareau interesante. Si pana la urma, singurul de care am aflat ca e pt mine (programare in Sharepoint, nu administrare) era cel de care mi-a zis Tom la inceput (l-am gasit si pe alte carari).
Interviul pentru pozitia asta l-am avut in zona 0, cladirea de langa Parlament (ca, deh, pentru prima data in viata mea stau si eu intr-o capitala ;)). O cladire securizata, unde isi desfasoara activitatea un departament care lucreaza in domeniul public, pt guvern. Ii spun la tip care e backgroundul meu, ce stiu eu sa fac si incerc sa inteleg cat mai mult din ce are nevoie. Chestia e ca astia au ceva aplicatii dezvoltate pe Sharepoint, insa nu au pe nimeni cu cunostinte acum. Vreau pe cineva care initial sa faca si un pic de administrare de servere, sa rescrie vechile aplicatii pe versiunea 3, sa vorbeasca cu clientii si sa faca un pic de analiza de business, dupa aceea sa faca suport pe aplicatiile alea si training la useri. Au 3000 de utilizatori la aplicatiile alea, dar doar 2000 le folosesc intens, restul ocazional. M-am cam desumflat, ca nu stiu cu atatea activitati, cat e programare si nici daca o sa pot sa le fac pe toate. Asa ca ii raspund cinstit si ii zic cum faceam la Siemens, ca eram o echipa mare, aveam PM, BA si persoana dedicata pentru suport. Si ca eu faceam doar analiza si programare. Imi zice ca va contacta a doua zi agentia si ca le da un raspuns, dupa ce mai vede si restul candidatilor. Raspunsul a fost ca ei cauta pe cineva cu mai multa experienta in activitatile pe care le cer. Elegant refuz :).
Asa ca tocmai am batut palma cu cealalta firma si din iulie ma prezint la munca. Imi pare rau ca n-a iesit nimic cu Sharepointul. Aceeasi problema o are si Adi cu SAP-ul. Ne-am inchipuit ca, fiind o capitala si un milioan jumate de locuitori, lucrurile sunt foarte inaintate si n-a fost chiar asa. Piata e buna pe domeniul mai larg de .NET, dar pe segmentele de nisa, inca nu se misca lucrurile cum am vrea noi. Poate mai incolo...
Cheers,
Alina
Wednesday, June 20, 2007
Oferta si .... negocierea
Se pare ca povestea devine saptamanala ... :) ... parca e tot mai greu sa imi gasesc timp sa ma asez si sa scriu.
A doua zi dupa interviu am primit un telefon de la Tony (Account Executive la Dialog) care mi-a spus ca i-a placut de mine si ca ma vrea in echipa lui. Mi-a spus ca ma vede mai degraba pe un post de senior developer, decat de team tehnical leader (insa ca in Dialog, oricum oamenii nu au etichete, si ca oamenii care acum sunt arhitecti, poate in urmatorul proiect sa fie developeri, sau business analists). Mi s-a parut interesant modul de rotire a oamenilor in diverse echipe si pe diverse pozitzii.
I-am cerut doua zile de gandire, spunandu-i ca mai am planificate inca doua inerviuri pentru pozitzii similare.
Interviurile le-am avut in ziua urmatoare cu doua recruterite (Emily & Sussanah). Au aparut si intrebarile care apar in cartile de „nail the job interview”: Daca l-as suna pe seful tau, ce crezi ca ar spune despre tine? Care sunt calitatzile tale? etc... Am primit o super oferta:85k-90k /an si la vreo 10 minute de casa (de mers cu trenul). Totul e sa ma intalnesc cu clientul. I-am spus lui Emily ca trebuie sa se miste repede, caci trebuie sa dau un raspuns ofertei celor de la Dialog.
Toate interviurile le-am avut in doua blocuri zgarie-nori de pe Eagle Street. Cam toate blocurile astea sunt office-uri, si sunt situate langa Brisbane River. Acum inteleg de ce cu cat esti mai mare boss ai birou cu geam mai mare. Pentru ca ai ce vedea! Chiar daca a fost o zi ploioasa, privelistea de la etajul 17 iti taia rasuflarea.
In dreapta se pot vedea apartamentele care sunt in centru (cred ca dai pe chirie un salar, vorba lui Sorel). Am vazut un penthouse care avea o gradina cu tot felul de copaci pe acoperisul de la bloc.
Nu am mai primit nici un raspuns pana la ora 12 a doua zi, asa ca i-am scris lui Tony si ca inainte de a semna pentru el, mai am niste lucuri de lamurit. I-am propus sa ne vedem a doua zi la ora 4. Dupa cateva minute am primit un telefon de la el si mi-a spus ca ne putem intalni si ca e bucuros ca am acceptat oferta lui.
A doua zi m-am dus la ora fixata (de data asta :)) si m-am intalnit cu el. Discutia a inceput cu cateva detalii despre proiect, apoi l-am intrebat ce se asteapta de la mine, care ar fi responsabilitatzile pe care un senior developer le are (mai bine sa aflu acum decat mai tarziu) ... si incet incet am ajuns la povestea cu „negocierea”. I-am spus ca suma care mi-a spus-o e destul de ok, insa eu m-am gandit mai degraba la .. si i-am zis un nou range, in care suma care mi-a spus-o el era de fapt limita inferioara. Insa i-am spus ca bineinteles ca stiu ca nu salarul e totul si l-am intrebat care ar fi si alte beneficii, pe langa salar. I-am spus de ex. ca la Siemens aveam gym, asigurari medicale, bonuri de masa, etc.
Si atunci Tony mi-a spus, ceea ce mi-au spus si toare recruteritele, ca astfel de beneficii au existat in Australia acum vreo 5 ani, si ca si el stie de toate chestiile astea ca a lucrat pentru Fujitu. Mi-a spus ca la Dialog au ceva facilitatzi daca vrei sa iti cumperi un laptop sau un PDA (ceva de genul ca potzi sa le platesti in 3 luni si ca banii care ii dai pe ele nu mai platesti taxe), sau ca iti platesc ceva trainiguri + examene (gen Microsoft), iti deconteaza cartile de specialitate pe care le cumperi, etc. Insa nici pe departe boierimea cu care m-a obisnuit Siemens-ul. Cand i-am spus de team building-uri, mi-a zis ca si el a participat la un BBQ (gratar) cu un client intr-o dupamasa si ca o sa avem „morning tea” o data la 2 saptamani.
Insa ca sa „compenseze” lipsa de beneficii imi creste oferta cu inca $5000. WHAU!!! Asa mai vii de acasa Tony! Ba mai mult decat atat, am obtinut promisiunea ca la sfarsitul celor trei luni de proba o sa avem un review atat in ce priveste capabilitatzile mele, cat si a salarului.
Asa ca am batut palma cu el! Incepand din 13 iunie (sper sa fie cu noroc) sunt un angajat permanent a lui Dialog Information Technology. Urmatorul an o sa fiu implicat poate in cel mai mare proiect care e in derulare in Queensland, un proiect pentru Mental Health (acum inteleg de ce m-au luat). O sa fie un proiect in care o sa fie implicatzi 28 de oameni (un project manager, un senior architect, 3 business analists, 4 testeri + 1 tester manager, un document writer, un team technical leader si 3 echipe de development de cate 4 oameni) Sunt 28??? Probabil ca nu ... apoi inseamna ca am mai uitat pe careva.
Concluzie: primul job in Aussie l-am obtinut in urma singurului interviu pe care l-am avut cu clientul. E jobul pe care in Romania (cand am vorbit prima data cu Tony) il credeam „too good to be true” .. sa vedem daca visul asta va ramane un vis frumos, sau ma voi trezi la realitate.
G-day mates!
Dorin
P.S. Din numerele viitoare: prima saptamana de lucru ... si primul pescuit oceanic.
A doua zi dupa interviu am primit un telefon de la Tony (Account Executive la Dialog) care mi-a spus ca i-a placut de mine si ca ma vrea in echipa lui. Mi-a spus ca ma vede mai degraba pe un post de senior developer, decat de team tehnical leader (insa ca in Dialog, oricum oamenii nu au etichete, si ca oamenii care acum sunt arhitecti, poate in urmatorul proiect sa fie developeri, sau business analists). Mi s-a parut interesant modul de rotire a oamenilor in diverse echipe si pe diverse pozitzii.
I-am cerut doua zile de gandire, spunandu-i ca mai am planificate inca doua inerviuri pentru pozitzii similare.
Interviurile le-am avut in ziua urmatoare cu doua recruterite (Emily & Sussanah). Au aparut si intrebarile care apar in cartile de „nail the job interview”: Daca l-as suna pe seful tau, ce crezi ca ar spune despre tine? Care sunt calitatzile tale? etc... Am primit o super oferta:85k-90k /an si la vreo 10 minute de casa (de mers cu trenul). Totul e sa ma intalnesc cu clientul. I-am spus lui Emily ca trebuie sa se miste repede, caci trebuie sa dau un raspuns ofertei celor de la Dialog.
Toate interviurile le-am avut in doua blocuri zgarie-nori de pe Eagle Street. Cam toate blocurile astea sunt office-uri, si sunt situate langa Brisbane River. Acum inteleg de ce cu cat esti mai mare boss ai birou cu geam mai mare. Pentru ca ai ce vedea! Chiar daca a fost o zi ploioasa, privelistea de la etajul 17 iti taia rasuflarea.
In dreapta se pot vedea apartamentele care sunt in centru (cred ca dai pe chirie un salar, vorba lui Sorel). Am vazut un penthouse care avea o gradina cu tot felul de copaci pe acoperisul de la bloc.
Nu am mai primit nici un raspuns pana la ora 12 a doua zi, asa ca i-am scris lui Tony si ca inainte de a semna pentru el, mai am niste lucuri de lamurit. I-am propus sa ne vedem a doua zi la ora 4. Dupa cateva minute am primit un telefon de la el si mi-a spus ca ne putem intalni si ca e bucuros ca am acceptat oferta lui.
A doua zi m-am dus la ora fixata (de data asta :)) si m-am intalnit cu el. Discutia a inceput cu cateva detalii despre proiect, apoi l-am intrebat ce se asteapta de la mine, care ar fi responsabilitatzile pe care un senior developer le are (mai bine sa aflu acum decat mai tarziu) ... si incet incet am ajuns la povestea cu „negocierea”. I-am spus ca suma care mi-a spus-o e destul de ok, insa eu m-am gandit mai degraba la .. si i-am zis un nou range, in care suma care mi-a spus-o el era de fapt limita inferioara. Insa i-am spus ca bineinteles ca stiu ca nu salarul e totul si l-am intrebat care ar fi si alte beneficii, pe langa salar. I-am spus de ex. ca la Siemens aveam gym, asigurari medicale, bonuri de masa, etc.
Si atunci Tony mi-a spus, ceea ce mi-au spus si toare recruteritele, ca astfel de beneficii au existat in Australia acum vreo 5 ani, si ca si el stie de toate chestiile astea ca a lucrat pentru Fujitu. Mi-a spus ca la Dialog au ceva facilitatzi daca vrei sa iti cumperi un laptop sau un PDA (ceva de genul ca potzi sa le platesti in 3 luni si ca banii care ii dai pe ele nu mai platesti taxe), sau ca iti platesc ceva trainiguri + examene (gen Microsoft), iti deconteaza cartile de specialitate pe care le cumperi, etc. Insa nici pe departe boierimea cu care m-a obisnuit Siemens-ul. Cand i-am spus de team building-uri, mi-a zis ca si el a participat la un BBQ (gratar) cu un client intr-o dupamasa si ca o sa avem „morning tea” o data la 2 saptamani.
Insa ca sa „compenseze” lipsa de beneficii imi creste oferta cu inca $5000. WHAU!!! Asa mai vii de acasa Tony! Ba mai mult decat atat, am obtinut promisiunea ca la sfarsitul celor trei luni de proba o sa avem un review atat in ce priveste capabilitatzile mele, cat si a salarului.
Asa ca am batut palma cu el! Incepand din 13 iunie (sper sa fie cu noroc) sunt un angajat permanent a lui Dialog Information Technology. Urmatorul an o sa fiu implicat poate in cel mai mare proiect care e in derulare in Queensland, un proiect pentru Mental Health (acum inteleg de ce m-au luat). O sa fie un proiect in care o sa fie implicatzi 28 de oameni (un project manager, un senior architect, 3 business analists, 4 testeri + 1 tester manager, un document writer, un team technical leader si 3 echipe de development de cate 4 oameni) Sunt 28??? Probabil ca nu ... apoi inseamna ca am mai uitat pe careva.
Concluzie: primul job in Aussie l-am obtinut in urma singurului interviu pe care l-am avut cu clientul. E jobul pe care in Romania (cand am vorbit prima data cu Tony) il credeam „too good to be true” .. sa vedem daca visul asta va ramane un vis frumos, sau ma voi trezi la realitate.
G-day mates!
Dorin
P.S. Din numerele viitoare: prima saptamana de lucru ... si primul pescuit oceanic.
Sunday, June 10, 2007
Interview day
Prima zi de interviuri, Luni, 4 Iunie ...sau Nelly & Pitic
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.
De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
La ora 8:26 am tren spre CBD (Central Business District), adica pe romaneste "down-town":) Primul interviu e la ora 10 cu Anita (asa se numeste recruteritza).
Prima surpriza, biletul care credeam ca e 5.80 (asa cum vazusem cu o zi inainte cand am facut simularea de bilete), se facuse 7.80... deh, nu mai era weekend. Norocul meu ca mi-am schimbat cu o seara inainte vreo $10 in maruntzis. Kingston Station, locul de unde se da startul e o gara mica care are un automat de bilete, in care iti setezi ce tip de bilet vrei si bagi banutzii si apesi pe buton. Pana la urma am dat banutzii si am asteptat rabdator sa vina trenul .. uitandu-ma la ceas mi-am dat seama ca eu am reglat ceasul dupa ...soare (cand am aterizat in Brisbane, am dat ceasul "aprox" cu 7 ore inainte). Big mistake, caci aici trenurile vin la fix, iar Doxa meu nu imi mai arata bine fixul. Noroc ca la ora aia doar un singur tren merge sper CBD. Jump in .. Alta chestie care am uitat-o: ochelarii de soare. Un soare care te orbeste prin geamul trenului. Oare ce am mai uitat? Ramane de vazut ...
Mi-am pus radio-ul de la phone si prima melodie care imi rasuna in urechi: "I'm like the bird" a lui Nelly Furtado (I'm like a bird, I'll only fly away/ I don't know where my soul is, I don't know where my home is ...) Parca pentru prima data am dat o alta atentie acestor versuri, am stat sa ma gandesc "este un semn??? E vorba de mine?"
Pe drum primesc un telefon de la Anita care ma intreaba daca nu am putea schimba ora interviului pe 11. Ce sa mai zic? Zic si eu un "All right"... printre dintzi si ma gandesc ce o sa fac de la 9:13 de cand ajunge trenul pana la 11. Mi-am luat ceva buffer de timp sa ma dezmeticesc odata ajuns in "the city" .. si sa nu ma pierd ca magarul in ceatza printre zgarie-nori. Ajung, scot harta si bat drumul pana pe strada unde are office-ul Anita. O gasesc in 10 minute, dupa mers pe la umbra, ca deh .... nu vreau sa ma topesc de tot. Ce am observat .. majoritatea omuletziilor care pareau business persons erau in pantaloni de stofa si in camasa cu maneca lunga (fara cravata), doar eu la costum + cravata .. dar deh, trece ca eu nu eram business person, doar o persoana care dorea sa isi gaseasca un business :)
M-am retras intr-un parc, unde mi-am mai facut odata speech-ul si cu vreo cateva minute inainte de ora fixata am intrat in cladire. O cladire de birouri, nu foarte inalta, insa destul de cocheta. Am apasat pe butonul de la etajul 7 si in cateva secunde am fost sus. Am intrat in office-ul agentie si i-am zis secretarei numele si cu cine vreau am interviu. Dupa cateva momente a venit Anita, o tipa dragutza, de culoare.
Dupa cateva discutii de spart gheatza am trecut direct in miezul problemei (mi-a arata cateva job-uri pe care le avea pregatite pentru mine si m-a intrebat daca is de acord sa ma "reprezinte"). Unele din aceste job-uri cereau sa stiu VB.NET (asta ii pentru oamenii tehnici care citesc aceste randuri, caci banui ca pentru ceilaltzi raman doar niste acronime). Cum toate proiectele mele le-am facut in C#, eu nu mi-am trecut macar VB.NET printre limbaje de programare. Mare gresala, caci mi-a zis Anita ca ei au ceva tool care iti parseaza CV-ul si daca nu gaseste cuvintele cheie care is cerute de job, iti da "skip". Asa ca m-a sfatuit sa-l trec in CV daca vreau sa am mai multe sanse de job. O alta chestie care mi s-a parut interesanta a fost aceea ca ea imi modifica CV-ul in functie de client, ca sa fie mai atractiv. Dupa ce a terminat de prezentat job-urile m-a intrebat daca am intrebari. Normal ca aveam ... am intrebat-o toate chestiile care ma interesau, inclusiv despre alte firme de recruting (ceea ce a mirat-o foarte tare, caci doar nu era sa spuna ca altzii is mai buni decat ei), si despre firma la care mai aveam sa am un interviu la ora 4:30 PM, Dialog Information Technology.
A fost destul de dragutza si mi-a raspuns la toate intrebarile: astfel am aflat ca aici ai in principiu doua optiuni: sa lucrezi pe contract sau sa iti gasesti un job permanent. Diferenta e uriasa intre cele doua .. de la salar (care e mult mai mare pe contract), pana la modalitatea de plata si cum si cine iti face tot managementul banilor. Cum ziceam partea faina pe contract e ca esti platit pe ora cu vreo 60-65$ (eu asa am avut o oferta), insa dupa ce se termina contractul potzi sta pe tusa cateva luni, pana prinzi altceva. De asemenea zilele cand esti bolnav, sau zilele de concediu nu ti-s platite. Tot ea mi-a spus ca la australieni nu prea mai exista si "benefit package" .. deh la Siemens ma invatzasem cu narav (gym, inot, meal tickets, team buildings, etc). Cam asta a fost primul interviu... o strangere de mana, urmata de promisiunea de a tzine legatura.
Apoi m-am urcat pe tren si am mers o statie pana in Milton (un cartier din Brisbane), unde peste vreo 4 ore aveam sa am si al doilea interviu. Acolo am incercat sa imi gasesc un parc in care sa ma adapostesc de soare. Am gasit un teren de "soccer" si cocotzat pe un bustean am inceput sa ma mai uit peste CV si peste cartea lui Robert C. Martin ("Agile development"), mergand pe principiul ca porcul chiar daca nu se ingrasa in ajun, macar sa para mai mare daca ii balonat. Destul de incomod stateam pe busteanul ala, si cred ca m-am asezat si in drumul unor furnici, care tot imi dadeau tarcoale, incercand sa ma incolteasca din toate partile.
La un moment dat imi suna mobilul. Era Anita, care imi spunea ca unul din job-uri cerea sa stiu VB.NET la nivel de senior programmer si ma intreba ce experienta am in SQL RDL (report definition language). I-am zis ca nu am auzit inca de asa ceva, dar ca probabil nu e "big deal" si ca is "proficient" in SQL. Nu stiu daca am convins-o, insa ea mi-a zis ca asteapta CV-ul updatat de la mine.
Cand sa ii salvez numarul, m-am gandit sa ii setez nu alt ring tone ... ca sa ma prind dupa sunet cine este. Si tot umbland printre ring tonuri, am dat de o inregistrare cu ultima prestatie a lui Cristi Pitic, inainte de a pleca in Canada. Asa ca la putin timp dupa asta m-am trezit cantand de unul singur Morishko, Ce frumoasa esti, Tigancusa .. sau alte cantece care aveau mare trecere la petrecerile noastre de odinioara. Toata faza asta m-a ajutat sa ma mai detasez de gandurile ca peste nici 3 ore o sa ma intalnesc cu Tony, account manager la Dialog Information Technology, si cu arhitectul si technical team leader de pe proiectul pe care ar trebui sa lucrez.
Parcul asta unde stateam era pe harta la catziva zeci de metri de sediul firmei, insa nu era nici un drum direct, asa ca m-am hotarat sa merg pana acolo ca sa imi dau seama cam cu cate minute inainte o sa trebuiasca sa ma pornesc sa ajung la timp. Am gasit sediul pe stradutele intortocheate, si surpriza in fatza lui era un mic parculet cu banci si ceva copaci care iti dadeau o umbra prietenoasa.
Greu mai trece timpul cand stai sa asteptzi ... parca din 10 in 10 minute ma tot uitam la ceas, si pe masura ce timpul trecea apareau si emotiile. Interviul asta l-am planificat inca din Romania, cand am primit un telefon de la Tony, intr-o dimineatza. Vroia sa ne intalnim inca de vineri, caci ei azi au inceput proiectul la care urma sa iau si eu parte si vroiau sa vada daca o sa se poata bizui pe mine sau nu. Pana la urma am reusit sa obtin o mica amanare de un weekend, ca sa imi mai rezolv din treburile organizatorice de la inceput. Am fost incantat de oferta lor caci proiectul la care lucreaza acum e o aplicatie web mare (12, 13 luni), pentru o echipa de 28 de oameni (project manager, 3 business analists, arhitect, technical team leader, o echipa de 4 testeri, catziva oameni pentru Crystal Reports, helpdesk, technicar writer-i, si 3 echipe de development, fiecare de 4 oameni). Niciodata nu am mai facut parte dintr-o asa echipa mare. Un alt lucru care mi-a placut la acest proiect e tehnologia folosita (.NET framework 2.0). Deci si din punctul asta de vedere ar fi un pas inainte. Too good to be true....
A venit si ora "Z" ...am tras aer in piept, mi-am strans cravata, mi
-am luat sacoul si am intrat in sediul firmei (vezi poza). La receptie i-am zis tipei cum ma cheama si ca trebuie sa ma intalnesc cu Tony la ora 4:30. La care tipa imi spune .. ati ajuns mai repede ...mai este o ora pana la ora stabilita. Am crezut ca intru in pamant. M-a intrebat daca vreau sa reprogramez interviul. I-am spus ca nu si i-am spus ca merg sa beau o cafea. De fapt tot ce am facut a fost sa ma intorc inapoi la bancutza mea din parculet. Bodoganind si dandu-mi pumni in c...e pentru lipsa mea de profesionism, m-am trantit pe banca si m-am pus pe asteptat inca o ora.De fapt nu am asteptat decat vreo 45 de minute caci m-a sunat Tony, care mi-a spus ca a auzit ca am ajuns mai repede si ca acum a termiat cu meetingurile si ca daca vreau sa ne intalnim mai repede el e "available". I-am spus ca is aproape de intrare si in 5 minute ajung. Tipa de la receptie ma primeste cu un "Hello Dorin" si ma intreaba daca nu vreau un pahar de apa sau un ceai. Accept apa si ma tolanesc in unul din fotoliile de la intrare. Pe un perete ma uit la trei televzoare imense pe care rula un clip cu "viziunea firmei". Cool .. m-au fermecat (a se citi "brainwashed").
In cateva minute ma intalnesc cu Tony, un tip prezentabil la vreo 40, 5o de ani. Mergem intr-un meeting room de langa receptie, nu inainte de a ii spune tipei de la poarta ca mai ii asteapta pe Scott si Tim. Distractia incepe! Doamne ajuta!
Interviul....
Ne asezam la o masa patrata, dupa care Tony ma intreaba cum imi place in Aussie si multe intrebari de warm up. Apoi incepe sa imi spuna cateva lucruri de Dialog (ca ii o comanie care are vreo 500 de angajatzi, ca is de 27 de ani in business in Australia, etc). Apoi imi spune cate ceva de proiectul care tocmai a inceput si despre echipa care o sa lucreze la el. Intre timp isi fac aparitia Scott (arhitectul proiectului) si Tim (techical team leader-ul). Primul lucru care m-a frapat a fost tineretea lui Tim. Amandoi niste tipi relaxatzi si binedispusi, ce tineau cateva foi in bratze (mai tarziu aveam sa aflu, ca acelea erau de fapt testele care aveau sa mi le dea). Dupa o scurta prezentare au inceput sa curga intrebarile. Mai intai prezentarea mea, firma la care am lucrat, proiectele la care am lucrat in .NET. Dupa care au inceput sa ma intrebe chestii generale despre aplicatii web si arhitectura. A urmat apoi o serie de intrebari gen: care e cel mai frumos cod pe care l-ai scris, si apoi care este cel mai urat cod pe care l-ai scris, etc. A urmat apoi partea de intrebari de OOP, C# si terminand cu ASP.NET. Au inceput cu intrebari simple (ex. Care e diferentza intre un obiect si o clasa), pana la ce este si cum functioneaza GAC-ul, etc. Ultima parte a interviului a costat in rezolvarea a 4 probleme: doua de OOP (in care mi se cerea sa spun ce face un cod), de scris un SQL Query + scris un mic programel. M-au lasat singur in sala, ei retragandu-se la o poveste pe hol. Dupa vreo 5, 10 minute am mers dupa ei. Mi-au verificat raspunsurile si s-au declarat multumitzi si m-au spus ca se vede ca stiu ceea ce am scris in CV ca stiu. M-au mai intrebat de cand sunt disponibil si mi-au spus ca o sa mai contacteze a doua zi sa imi spuna care este pozitia din proiect pe care urmeza sa o ocup. Le-am multmit, ne-am strans mainile si am iesit din cladire. Am mai zabovit cateva secunde in fatza cladirii caci inca ii mai vedeam printre jaluzele trase cum povestesc de mine.
Am scapat! Toata treaba a durat o ora jumatate. Nici nu am apucat sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul ...Inca imi mai era un pic de ciuda ca am gresit ora cand m-am prezentat la interviu, si as mai fi schimbat cate ceva la raspunsurile care le-am dat, insa una peste alta multumit de rezultat. Hai ca n-a fost rau! N-a fost rau deloc.
Rezultatul intr-un numar viitor al revistei.
Reporter de la Antipozi,
Dorin
Subscribe to:
Posts (Atom)
