Los Angeles - Déjà vu

6 ore de zbor si 4000 de km mai tarziu am ajuns pe LAX.

Bucuria mea ca am condus in Hawaii si ca mi-am amintit cum se circula pe dreapta a fost de scurta durata dupa ce am vazut drumul pe 6 benzi bara in bara de la aeroport pana la hotel. Am fost inspirati sa luam un shuttle-bus in loc de un taxi si am "impartit calatoria" cu inca o pereche de tineri care au fost dusi pana la un hotel de langa Disneyland.

Chiar daca ziua de cazare incepe la ora 3 pm, receptionista a fost super de treaba si ne-a dat camera imediat ce am ajuns. Asa ca dupa un dus revigorant am iesit sa gasim ceva de mancare la restaurantele din jurul hotelului. Mergand pe strada am trecut pe langa niste magazine unde acum 14 ani mi-am facut ceva cumparaturi. Stranie senzatie! Parca m-am intors pentru moment in timp, doar ca de data asta eram cu un junior care imi zice tata :)

Astazi ne-am gandit sa fie o zi mexicana (o sa vedem sau nu daca decizia a fost inteleapta maine cand o sa mergem in excursie la Las Vegas), asa ca am inceput cu un breakfast cu pizza mexicana + doua taccos la Taco Bell. Ne-am saturat cu un singur meniu si dupa ce ne-am re-umplut paharele de suc (care cred ca au fost de cel putin un litru!) ne-am intors la hotel sa tragem un pui de somn.

E o experienta interesanta pe care o traiesc acum cu Mihai. Parca in Australia nu mi-am dat seama cum ii trece toata ziua, dar traind in aceeasi camera inevitabil ascult muzica pe care o asculta si el si vad Instagramele sau alte chestii care il intereseaza.

Apoi am decis sa consumat vreo 10 calorii din cele 2000 mancate la micul dejun, astfel am mers la o baie in piscina hotelului. Ne-am simtit privilegiati caci am fost singurii clienti. Asa ca am profitat si dupa cateva bombe si un mini-concurs de inot (Yes, inca il mai pot invinge pe disante scurte) ne-am lafait pe sezloangele din dotare. Ne-am bucurat de soarele californian care nu te arde ca cel de la noi.

Mai tarziu ne-am intalnit cu un fost coleg de-al meu de facultate si cu sotia lui. Iulian si Monica sunt aici de vreo 12 ani si ambii sunt profesori universitari (Iulian la o facutlate de calculatoare din Riverside California, iar Monica preda econimie la o universitate din Tuxon, Arizona). Oameni super faini!

Mi-am luat o cartea de telefon de la AT&T si am taiat-o la ocean. Ne-au dus la ceva plaje din Orange County care mi-au amintit de la plajele de la Boni Beach din Sydney. Case de zeci de milioane, iarba verde (bineinteles ca e udata zilnic, ca nu prea ploua in LA) si oameni relaxati (chiar pentru o zi de luni dupamasa).

Apoi am mers la Huntington Beach, plaja la care veneam in 1999 cand am stat in Anaheim. Parca neschimbata! Aceleasi shop-uri si restaurante.

Seara s-a incheiat cu un fahita la un restaurant autentic mexican. Nu ii greu sa gasesti restaurante autentice caci mexicanii sunt dominanti aici in California. L-am gasit dupa ce am citit review-urile pe Yelp. Mancare ieftina si super gustoasa. Stii ca o nu ai dat gres cu alegerea cand vezi oala mare care se afla pe "soba" si cand iti tranteste pui-ul pe gratar in fata ochilor tai :)

A fost cea mai buna fahita pe care am mancat-o vreodata. Parca nici nu se compara cu cele pe care le-am facut eu cand am fost bucatar mexican in Montana :)

M-a facut sa spun in gandul meu "todo bien" cand ne-a intrebat simpatica chelnarita despre cum a fost mancarea

Gracias amigos!

Dorin

Aloha Hawaii

Prima zi Honolulu, Hawaii - Aloha

Dupa ce ne-am facut rapid check-out-ul si mi-au luat amprentele la vama am inchiriat o masina si pe aici ti-e drumul.

Primul popas l-am facut la Burger King unde am testat sa vad daca Wooper-urile au acelasi gust ca si Hungry Jack-ul din Australia. Satisfacuti de rezultat am mers la Hanauma Bay unde am facut snorkeling. Pana la urma faptul ca nu am facut nici o rezervare inainte de a ajunge acolo a fost super OK. La fata locului am facut deal-uri mai bune, decat as fi facut on-line. 

Ce mi s-a parut interesant ca inainte sa mergi efectiv pe plaja toata lumea a trebuit sa vada un film de 9 minute in care pe langa un pic de istorie despre cum a luat fiinta insula a fost si un mic instructaj despre ceea ce trebuie sa faci ca sa protejezi acea rezervatie naturala.

Si au fost trei reguli simple: look, but don't touch (uita-te insa nu atinge) 

, a doua "don't stand on me, I'm alive" (nu sta in picioare pe mine, ca sunt si eu viata), si "don't feed me, I'm fine" (nu imi da de mancare ca sunt OK). Ideea e ca la prima vedere coralii sunt bucati de piatra, insa de fapt sunt fiinte vii si trebuie avuta grija sa nu ii calci in picioare. Iar pestii se pot imbolnavii de la mancarea pe care le-o dau turistii ... si pe de alta parte au destula verdeata de mancat de pe corali.

Chiar daca nu am stat decat cateva ore a meritat distactia. E un loc superb, parca un colt de rai. Am vazut o gramada de pesti ca la teleenciclopedia la doar cativa zeci de metrii de mal. Una dintre specii doar in Hawaii se mai gaseste. Am vazut si cativa pesti ca si cel pe care l-am pescuit in Australia. 

Un alt lucru care mi s-a parut distractiv a fost un mic "trenulet" care te ducea pentru 1 dolar cele vreo 300-400 de metri de la locul de parcare pana la plaja, iar pentru 1,25 de dolari te ducea inapoi sus in varful dealului unde era parcarea.

Apoi am mers sa vedem "Diamond Head". Un loc spectaculos, de unde ai o vedere panoramica a partii de sud a insulei, insa care iti punea putin conditia fizica la incercare caci am avut ce urca pana in varful muntelui pe o caldura de 30 de grade.

Apoi am mers la Waikiki Beach. Mihai a fost inspirat si am inchiriat un surf mare cat o zi de post si am facut paddle surfing. Super fain! Mai ales cand ne rasturnam amandoi. Cred ca asta a fost highlight-ul zilei de ieri pentru Mihai.

Una peste alta Hawaii-ul a fost super frumos.

Mi-au placut si oamenii care respecta natura si parca au un motto care suna cam asa: "Pamantul este stapanul si noi suntem servitorii lui".

Chiar daca Oahu (insula pe care am fost in Hawaii) e comerciala, totusi oamenii incearca sa mentina frumusetile naturale si traditiile lor polineziene. 

Probabil ca m-a facut sa apreciez mai mult plajele pe care le avem la cativa pasi de noi in Australia si sa ma faca sa le incerc la intoarcere valurile.

A hui hou kakou - Until we meet again

Dorin

Tata si fiu

2013 a fost (si inca este) un an exceptional pentru Mihai al meu. A inceput cu alegerea lui ca si capitan al scolii, apoi cu acceptarea lui la Mansfield, examenul la State High, calificarea la faza regionala atat la inot cat si la alergare, straight “A”s pe report card, iar mai nou “High Distinction” la Science, plasandul in primii 1% elevi din Australia si Noua Zeelanda, si medalie de aur la “Math Team Challenge”. Si anul nu e terminat! Mai are cateva trofee de castigat :)

Inainte de examenul de la Brisbane State High i-am spus ca daca intra la acest liceu o sa mergem doar noi doi baietii in Los Angeles! Nu trebuie neaparat sa mearga la el, ci doar sa intre. Examenul pe care il avea de sustinut ar fi fost ca si o incununare a celor 7 ani de munca.

Si a intrat!  Printre primii chiar. Asa ca maine pe vremea asta o sa fim in drum spre LA. Cu un mic stop in ... Hawaii!

Let the party begin!

Dorin

Inainte de al treilea maraton

Jumatate din anul acesta a trecut parca "in fuga" ... si la propriu si la figurat. Mi-au mai ramas doar 42,2 km de alergat ca sa mai bifez inca un maraton pe lista realizarilor mele.

Oare o sa il termin? Oare o sa pot alerga tot timpul? Pot sa obtin un timp mai bun decat anul trecut? Astea sunt cateva din gandurile care ma framanta de ceva zile.

La toate aceste intrebari o sa am un raspuns in urmatoarele zile.

Interesant ca si de data asta am emotii. Cred ca si daca ar fi sa alerg al 100-lea maraton, emotiile o sa fie acolo. Distanta unui maraton este atat de mare incat sa te face sa traiesti intr-o incertitudine. Pana cand nu treci linia de sosire nu poti sti daca esti capabil sa mai bifezi inca unul.

Initial anul asta mi-am propus sa alerg doar un semi-maraton avand ca si tinta 1 ora si 30 de minute. Insa mi-am dat seama pe parcurs ca un semi-maraton nu e o tinta indeajuns de puternica sa ma motiveze sa ma pregatesc cu adevarat. Asa ca dupa cateva luni de antrenament, mi-am schimbat-o.

Cand te antrenezi pentru un maraton ajungi sa alergi multe semi-maratoane (anul asta am alergat de cel putin 10 ori distante mai mari de 21.1 km). Anul asta am alergat "doar" 912 km fata de cei aproape 960 km cati ii aveam anul trecut. Si probabil ca sunt cu vreo 3 kg mai greu (astazi aveam 81.6 kg).

Cred ca kg in plus o sa conteze probabil mai mult decat diferenta de 50 km alergati in antrenament :)

Am incercat si anul asta sa ma tin de un program propus de Pat Caroll, un atlet australian care a castigat de 4 ori maratonul de la Gold Coast. In principiu am incercat sa alerg de doua ori pe saptamana distante de  10-14km si duminica o distanta mai lunga. Insa ce am facut diferit fata de anul trecut a fost sa adaug inca o alergare de recuperare lunea (tot in jur de 10km) cand nu a contat timpul.

Tot astazi am recitit si posturile pe care le-am scris anul trecut si postul meu favorit cu Grizon (cred ca de acolo a inceput gandul cu alergarea unui maraton).

Cautand pe maraton.info.ro am mai gasit cateva articole interesante ale unor alergatori de maraton care aminteau de Grizon, inclusiv un citat de-al lui:

Pe drumul dintre maternitate si cimitir cei mai multi oameni merg incet, iar unii alearga. Paradoxal, cei care merg incet ajung primii.

Grizon spunea intr-un foarte frumos articol ca, in situatia in care ai renunta la maratoane si alergari, nu-ti garanteaza nimeni ca  in timpul ramas vei face ceva mai constructiv, mai eficient si mai sanatos; ci e posibil sa capeti obiceiuri daunatoare si regretabile.

Inchei cu un citat a lui Viktor Rothlin (campion european de maraton) care sumarizeaza destul de bine ce inseamna maratonul: 

“La start te vei simti ca un copil, la finish ca o persoana matura. Intre aceste doua momente, multi vor putea sa isi retraiasca viata. De aceea e maratonul atat de special. Nu conteaza timpul obtinut, e vorba doar de parcurgerea unei distante care iti permite sa devii un alergator adevarat”

Dorin - the marathon man

Interviul

Saptamana trecuta am avut placerea sa merg la un interviu. De data asta a fost un alt tip de interviu. Nu pentru un job, ci pentru un loc la liceu. Baiatul meu, Mihai, este in clasa a 7-a si de la anul viitor o sa mearga la liceu. Alina si cu mine am luat in calcul doua variante pentru liceele unde l-am putea da pe Mihai: BSHS (Brisbane State High School): cea mai buna scoala publica din oras, unde se intra pe baza de examen si  MSHS (Mansfield State High School): un alt liceu foarte bun, in zona noastra, unde se intra pe baza unui interviu.

Astfel saptamana trecuta a fost programat sa aiba un interviu cu directorul scolii Masfield State High.

Ma asteptam ca interviul sa mearga bine, caci Mihai este un elev foarte bun la invatatura. M-am interesat de la colegii mei care au copii la Mansfield despre director, care sunt valorile scolii si m-am gandit cam ce ar putea sa il intrebe pe Mihai si pe noi in vederea deciziei pe care o sa o ia (daca sa il accepte pe Mihai sau nu la liceul lui).

Primul lucru pe care l-a facut directorul dupa ce ne-a invitat in biroul lui a fost sa ii spuna lui Mihai ca este impresionat de rezultatele lui la invatatura. A luat dosarul pe care il avea pregatit in fata si ne-a spus ca el discuta cu fiecare copil care vine sa se inscrie la liceul lui si ca se uita nu numai la coloana rezultatelor ci si la cea a efortului. Pentru el aceasta e mai importanta (si de aceea prefera sa se uite la ultimele report card-uri decat sa isi aleaga viitorii elevi in urma unui examen).

Faptul ca Mihai este „a straight A kid” a spus ca e incurajator, caci inseamna ca e interesat sa se imbunatateasca zi de zi. Si asta se asteapta de la elevii lui: sa aiba disponibilitatea sa se lase modelati de catre profesori si sa aiba o atitudine pozitiva care sa ii pregateasca nu doar sa termine cu bine liceul, ci sa fie oameni in viata. Trebuie sa fii pregatit pt cand lucrurile nu vor merge usor. I-a zis lui Mihai: "Acum tu ai note bune si poate ti se pare usor. Trebuie sa intelegi ca cei care au succes sunt oameni care pun efort consistent si cand nu e usor si cand e usor. Trebuie sa te imbunatatesti tot timpul. Asta e valabil si pt mine, tot timpul e un domeniu la care lucrez ca sa fiu un director mai bun."

Apoi a vorbit despre inca alte doua lucruri care sunt foarte importante daca vrei sa ajungi la Mansfield.

• „Say NO to bullying”

Nu numai ca nu tolereaza genul asta de comportament la el in scoala, insa merge pana acolo ca a fost sa discute si cu alti elevi de la alte scoli, care intr-o dimineata s-au legat de unul din elevii lui in statia de autobuz.

I-a spus lui Mihai ca nu-i promite ca n-o sa aiba probleme cu alti copii, care sa se lege de el, in scoala sau in afara scolii, dar ii promite ca daca afla, va actiona. Si ca spera ca aceasta discutie sa fie ultima in legatura cu acest subiect. Adica sa nu fie Mihai implicat niciodata in astfel de incidente.

• Prietenii pe care ti-i alegi

Nu numai la varsta liceului ci permanent in viata esti influentat de cercul prietenilor tai. Trebuie sa fii atent sa ti-i alegi cu grija, caci ei sunt cei care o sa te traga in jos, sau dimpotriva o sa te sprijine, ajutandu-te sa devii mai bun. Spunea ca el e tipul de director care se implica in viata elevilor lui in mod direct. Vorbea si despre un parteneriat director-parinti in acest sens. Am aflat ulterior de cazuri in care directorul ii suna acasa pe parintii unui copil sa ii spuna ca anturajul cu anumiti copii nu este benefic pentru ei.

I-a spus: „Trebuie sa intelegi ca viitorul si caracterul tau sunt mai importante decat niste oameni de care n-o sa-ti amintesti peste 20 de ani cum i-a chemat.”

Pe urma am mai vorbit despre programele din cadrul scolii. Are 13 clase de a 8-a la anul, dar una e cu predare in franceza. Fac in franceza matematica, fizica, chimie, biologie si stiinte sociale. Clasa aia e foarte buna pentru ca ii accepta pe baza de note si e concurenta mare pentru ca alte scoli nu au asa ceva.

Am mai discutat diverse, i-am pus intrebari. Ne-a multumit ca ne-am facut timp sa mergem, noi ca ne-a primit. A zis ca-i face placere sa discute cu parinti ca noi. L-am complimentat si noi pt realizarile scolii, etc... Mi-a placut ca la o scoala de 1700 de elevi in total, se straduieste sa-i stie pe toti si sa le cunoasca parintii.

Interviul s-a incheiat cu o incurajare ca Mihai sa reuseasca si la examenul pe care o sa il sustina saptamana viitoare la Brisbane State High. Si apoi sa ia o decizie la care din scolile resprective sa mearga. Insa a spus ca ar fi incantat sa il aiba ca elev si toata treaba s-a incheiat ceremonios cu o strangere de mana.

Ieri am primit si scrisoarea de la Mansfield care incepe cu „Felicitari, Mihai! Scrisoarea asta iti ofera un loc la Mansfield State High in clasa a 8-a in 2014!” 

Dorin, un tata mandru

Tinta atinsa - 42,2 km alergati in 3:39:48

Duminica trecuta (1 iulie 2012) am atins doua din tintele mele din acest an:

• am alergat 1000 de km
• am alergat un maraton sub 4 ore

Pentru mine ziua a inceput la ora 3 jumatate dimineata. Dupa un mic dejun sumar mi-am luat hainele de cursa (plus multe haine groase pe deasupra, caci probabil ca afara la ora aia erau putin sub 10 grade), apoi mi-am trezit trupa si am bagat-o in masina. Apoi am mers sa il iau pe Cristi Margaoan (un prieten de-al meu cu care am alergat ultimii 10 km din Brisbane marathon si multi km in antrenamentul de anul asta) si impreuna am pornit spre Gold Coast, orasul unde avea sa fie maratonul.

Cei 60 de km i-am facut relativ repede caci autostrada era destul de libera la ora aceea. Spun destul de libera, caci ca si mine mai erau inca cateva mii de oameni care aveau acelasi plan ca si mine si anume sa ajunga la linia de start a maratonului.

Am ajuns in Gold Coast in jur de 5:30 (cu jumatatea de ora inaintea cursei de half-marahon). Cand sunt 28000 de alergatori inscrisi sa alerge in Gold Coast, parcarea poate sa fie una din probleme. Din fericire pentru mine Cristi m-a ajutat sa nu trebuiasca sa ma gandesc la lucrul asta. Asadar l-am lasat pe el sa imi parcheze masina in timp ce eu si restul trupei ne-am indreptat spre lina de start.

Anul acesta startul cursei de maraton a fost programat la 7:15 am. A fost o zi superba de alergat cu 15 grade la start (si probabil 22 pe la amiaza).

Planul meu pentru aceasta cursa a fost sa alerg primii 21.1 de km sub 5 minute, sperand ca in final sa reusesc sa am o medie de sub 5 ore 41 de secunde (ca sa imi ating tinta de 4 ore). Asadar m-am plasat in grupa B alaturi de alergatorii care isi propuneau sa alerge maratonul in 3 ore si 45 de minute, insa dupa cativa km mi-am dat seama ca pot sa alerg mai repede decat ritmul lor, asa ca m-am alaturat celor cu 3 ore si 30 de minute.

Pentru cine nu a alergat astfel de curse vreau sa fac o precizare. La astfel de curse sunt cativa alergatori profesionisti (pace-runners) care au niste baloane legati de ei pe care scrie timpul in care ei o sa termine distanta propusa. Si in timpul cursei tot ceea ce trebuie sa faci e sa te „tzii” de ei.

Eu am mai avut si alte mijloace de reper care sa imi spuna ritmul in care alergam: am avut Iphone-ul cu mine si am o aplicatie instalata pe el (Runkeeper) care imi spunea la fiecare 5 minute care ii ritmul in care alerg si am mai avut si o bratara pe mana cu timpii intermediari pe care trebuie sa ii ating, daca vreau sa alerg cursa in 3 ore si 45 de minute.

Asta a fost planul pe care mi l-am facut de acasa, insa sa vedem cum am alergat:

Primul km a fost foarte incet: 5:08 minute. Lucrul asta s-a datorat sutelor de oamneni pe care ii aveam in fata (mi-a luat mai bine de 1 minut sa trec linia de start de la „gun time”). Apoi, pe masura ce s-au mai rasfirat,  am inceput sa alerg mai repede.

Cheia intr-o cursa de maraton e sa alergi constant. Astfel timpul pentru primii 20 de km au fost aproape identici:

• 24.26 minute la primii 5
• 24.22 minute urmatorii 5km (5-10)
• 24.20 minute urmatorii 5km (10-15)
• 24:44 minute urmatorii 5 km (15-20)

Prima jumatate a cursei am alergat-o in 1 ora 43 de minute 20 de secunde, cu un ritm de mediu de 4 minute 53 secunde pe km.

Asadar pana aici am fost in grafic. Asta s-a datorat si faptului ca nu a trebuit sa ma opresc sa beau apa, caci am alergat cu o centura (running belt) care are doua sticle mici de apa si m-am oprit doar sa beau sports drink (bautura care contine tot felul de electroliti (gen Powerade, Gatorade), care sa iti inlocuiasca mineralele pierdute prin transpiratie in timpul cursei)

Unde am intampinat dificultati in timpul cursei?

Pe la km 27 insa m-a apucat o durere acuta in partea dreapta, durere care nu mi-a mai dat voie sa respir. Asadar urmatorii 3 km am luat aer „cu linguritza” :) Apoi a trecut, Yuppiee!

Pe la km 34-37 a inceput sa intervina oboseala. Simteam ca ma misc din ce in ce mai incet, insa insufletit de mesajele pe care unii din voi mi le-ati postat in timpul cursei am continuat sa alerg cu un ritm de 5:30 – 5:45 minute pe km.

In jurul km 40 mi-am atins cei 1000 de km pe care i-am alergat anul asta. Lucrul asta mi-a dat „aripi” si am terminat cursa in forta.

Una peste alta .. sunt fericit! Inca odata s-a dovedit ca cele 83 de antrenamente pe care le-am facut anul asta (cu o medie de 12 km alergati / antrenament) m-au facut sa imi imbunatatesc recordul anterior de maraton cu ...45 de minute.

Pentru cei care sunt interesati sa alerge aceasta distanta (si pentru mine ca sa revizuiesc peste ani si ani) mai jos sunt timpii oficiali (din 5 in 5 km) si timpii inregistrati de runkeeper (la fiecare km)

Split point	Split times	Race timer	Distance	Pace	Speed
5KM	0:24:26	0:24:26	5	4:53	12.27
10KM	0:24:22	0:48:49	5	4:52	12.3
15KM	0:24:20	1:13:10	5	4:52	12.32
20KM	0:24:44	1:37:55	5	4:56	12.12
25KM	0:25:11	2:03:06	5	5:02	11.91
30KM	0:26:22	2:29:28	5	5:16	11.37
35KM	0:27:43	2:57:12	5	5:32	10.82
40KM	0:30:18	3:27:30	5	6:03	9.9
Finish	0:12:18	3:39:48	2.2	5:35	10.73
Half Way Splits
Half Way	1:43:20	1:43:20	21.1	4:53	12.25
Finish	1:56:28	3:39:48	21.1	5:31	10.87

km       Pace (min/km)

1          5:08

2          4:52

3          4:47

4          4:44

5          4:49

6          4:47

7          4:46

8          4:45

9          4:52  

10        4:52

11        4:56

12        4:50

13        4:48

14        4:53

15        4:50

16        4:56

17        4:52

18        4:46

19        4:54

20        5:00

21        4:54

22        4:54

23        5:01

24        5:09

25        5:02

26        5:03    

27        5:08

28        5:13

29        5:19

30        5:18

31        5:26

32        5:17

33        5:22

34        5:35

35        5:45

 36       6:03

 37       6:01

 38       6:06

 39       5:59

 40       5:52

 41       6:01

 42       5:54

 43       4:59

O sa iau o mini-vacanta de la antrenamente si apoi o sa ma focusez pe urmatoarele tinte din anul asta: Bridge to Brisbane 10 km in Septembrie (cursa mea de suflet) si centura verde la Kenpo in Decembrie.

Keep runnning,

Dorin

Ultra Marathon man – Dean Karnazes

In seara asta m-am uitat la un film pe care un coleg de-al meu mi l-a dat. E despre un barbat care la petrecerea lui de 30 de ani, dupa ce a baut cu prietenii lui intr-un bar, s-a hotarat la 11 noaptea sa face ceva ce nu a facut in ultimii lui 15 ani ... sa se apuce de alergat. Ceea ce a facut chiar in seara aceea. 

In cativa ani a reusit sa inspire o intreaga natiune alergand 50 de maratoane in 50 de zile in 50 de State din America. Pentru aceasta isprava Dean Karnazes a alergat 2096 km in total (a ars 160.355 de calorii), a stricat 5 perechi de adidasi si a pierdut trei unghii de la picioare.

"Run when you can, walk if you have to, crawl if you must; just never give up." (Dean Karnazes)

(N.R. Alearga cand poti, mergi daca nu ai incotro, taraste-te daca trebuie, insa nu renunta niciodata)

Insa eroul meu e un francez, Serge Girard, care in 2009-2010 a alergat prin toate tarile Uniunii europene (trecand bineinteles si prin Romania). Am regasit un post nefinalizat pe care am vrut sa il scriu despre el ....

V-am zis ca nu o sa mai scriu despre alergare pentru o vreme. Insa zilele astea am citit incredibila poveste a unui francez, Serge Girard, si pentru ca inca este in Romania (o sa va zic imediat si ce face acolo) as vrea sa o impartasesc cu voi azi.

Nefiind in tzara, nu imi dau seama daca in mass-media s-a zis ceva despre el. Tipul asta e unul care nu are toate rotitele la cap. E un Forrest Gump al zilelor noastre. E un alergator care a strabatut toate continentele de la vest la est, stabilind vreo 4 recorduri mondiale. Isprava despre care insa vreau sa va vorbesc e ca vrea sa alerge prin tzarile uniunii europene. Bine, bine .. si ce ii cu asta?

Partea care m-a uimit a fost ca vrea sa alerge 25.000 km si vrea sa faca lucrul asta in 365 de zile (fix un an), fara sa se opreasca sa se odihneasca nici macar o zi. Parca nici acesta afirmatie nu e destul de puternica. Daca insa va spun ca alearga in jur de 70 de km in fiecare zi, timp de un an, fara nici o pauza, poate ca va face sa fiti mai atenti la performanta lui.

Dar am sa las cifrele sa vorbeasa de la sine:

    * 25.000 km alergati

    * echivalentul a 600 maratoane!!!

    * 365 days

    * 70 km/day

    * Day of rest : 0

    * Tari strabatute : 25

    * France, Spain, Portugal,Italy, Greece, Bulgaria, Romania, Hungary, Slovenia, Austria, Slovakia, Czech republic, Poland, Lithuania, Latvia, Estonia, Finland, Sweden, Denmark, Germany, Netherlands, Luxembourg, Belgium, Great Britain, Ireland, France.

    * Kg pierdute : 10kg (departure weight 64kg - arrival weight 54kg)

    * Pantofi folositi : 50

    * 8000 calorii consumate pe zi

    * 10 litri de apa bauti pe zi

    * 9 ore de somn pe noapte

    * Temperaturi extreme : -20°C in Finland, +30°C

    * 20 de oameni o sa il asiste pe rand in timpul acestei curse

Pe site-ul lui poti vedea unde se afla exact cu alergarea lui. Cand m-am uitat ultima data se indrepta spre Ungaria.

• 1997: trans-USA (Los Angeles to New York) - 4,597 km in 52 days, 23 hours, 20 min (world record)

• 1999: trans-Australia (Perth/Sydney) - 3,755 km in 46 days, 23 hours, 12 min (former world record, beat by Achim Heukemes)

• 2001: trans-South America (Lima/Rio de Janeiro) - 5,235 km in 73 days, 3 hours, 40 min (world record)

• 2003/2004: trans-Africa (Dakar/Cairo) - 8,295 km in 123 days, 2 hours, 40 min (world record)

• 2005/2006: trans-Eurasia (Paris/Tokyo-) - 19,097 km in 262 days (probably world only attempt)

• 2009/2010: one year: 27,011 km in 365 days (world record)^[1]

Asta era poza lui facuta cand a trecut granita din Bulgaria

Doi mai mai tarziu ma aflu inaintea celui de-al doilea maraton din viata. Se pare ca nu a fost doar o bifa pe lista mea de lucruri pe care vreau sa le fac in viata, caci sunt la a doua isprava de genul asta.

Sunt pe ultimii metri (la figurat vorbind) din cei 1000 de km pe care mi i-am propus sa ii alerg anul asta (pana acum am alergat 959.66 km). Asa ca sper ca Gold Coast marathon-ul o sa imi dea prilejul sa sarbatoresc de doua ori:

• al doilea maraton alergat din viata si
• 1000 de km alergati in 6 luni ... si o zi J

De data asta puteti sa alergati cu mine. Ce vreau sa spun cu asta? Chiar daca nu o sa fiti poimaine in Gold Coast, o sa puteti sa vedeti pe unde sunt in timpul cursei. Ba mai mult decat atat, puteti sa imi lasati mesaje de incurajare pe urmatorul link , mesaje care o sa imi apara pe niste ecrane uriase in timpul cursei.

O sa revin cu noutati.

Aveti grija de voi .. si keep running

Dorin