Remembrance day - 11/11/11

 In fiecare an in ceasul al 11-lea a zilei a 11-a, a lunii a 11-a (11 a.m. 11 noiembrie) se tine un moment de reculegere, in toate tarile din Commonwealth, pentru toti militarii care au cazut pe front, azi implinindu-se 93 de ani de cand s-a incheiat primul razboi mondial.

Aceasta zi se mai numeste si Poppy Day (ziua macului), aceasta floare (si nu calculatorul Apple) a devenit simbolul Zilei Amintirii datorita poeziei „In Flanders Fields”. Se spune ca o multime de astfel de flori au umplut campurile de lupta ale Flandrei (sudul Belgiei si nord-vestul Frantei) in primul razboi mondial, si culoarea rosu aprins simbolizeaza sangele varsat pe front.

Poezia aceasta a fost scrisa de un doctor canadian, locotenet-colonelul John McCrae, in data de 3 mai 1915, dupa ce a asistat la moartea celui mai bun prieten de-al lui. El insusi a murit de pneumonie in 1918 tot pe front.

Aceasta poezie, scrisa pe o fila din carnetelul doctorului, a fost rupta si aruncata chiar de autor ... si chiar si asa mototolita a ajuns sa fie, dupa ce a fost "salvata" de un camarad si transmisa revistei "Punch" spre publicare,  ''cel mai popular poem al primului război mondial''.

Cautand pe Internet am dat de un blog al unui roman, Claudiu Val,  care a tradus aceasta poezie si a scris mai multe lucruri interesante despre istoria ei (vezi link). Sper sa nu se supere daca o sa o public si eu:





În câmpiile Flandrei, macii flutură-n vânt,
Printre şiruri de cruci, peste-al nostru mormânt.
Mai zboară sub cer ciocârlia-ndrăzneaţă,
Însă cântecul ei, simfonie măreaţă,
De bubuitul de tunuri e-nfrânt.

Noi am murit. Câteva zile doar sînt
De când ne bucuram de amurg şi dimineaţă.
Iubeam, eram iubiţi, şi-acum suntem pământ,
În câmpiile Flandrei.

Cerem urmaşilor, cu legământ:
Luaţi torţa din braţul nostru frânt
Şi purtaţi-o spre victoria măreaţă!
De nu, ne-am săvârşit degeaba din viaţă,
Şi degeaba macii flutură-n vânt,
În câmpiile Flandrei.

Imi place ca australienii, chiar daca nu au avut parte de razboaie sangeroase pe teritoriul tarii, nu isi uita eroii si au doua sarbatori anuale (Rememberance day si ANZAC day) in cinstea lor.

O lectie de invatat si pentru noi, romanii, caci nu stiu daca mai sarbatorim ziua de 23 August 1944 asa cum se cuvine.

Dorin

Principiile managementului personal – Habit 3

Pasul 1 (Fii proactiv), de care vorbeste Stephen Covey in cartea sa, se refera la faptul ca noi, ca si fiinte umane, suntem raspunzatori de vietile noastre. Comportamentul nostru e o functie a hotararilor noastre si nu a conditiilor de viata: trebuie sa fim in stare sa luam initiative si sa ne asumam responsabilitati (responsabil – “response-able” (raspuns-abilitate – abilitatea noastra de a alege raspunsul.

Apoi vorbeste despre cea de-a doua deprindere: (Incepe cu gandul la final). Aceast al doilea pas te ajuta sa iti gasesti propria definitie a succesului. Ne arata importanta crearii unei “declaratii de misiune” (suna ciudata traducerea “mission statement”-ului). 

O sa revin la acest pas dupa ce o sa termin de citit astea 8 carti si o sa il recitesc cu atentie, caci si eu vreau sa imi fac un “mission statement” atat personal, cat si unul pentru familia mea.

In postul asta as vrea sa ma opresc asupra pasului 3: Pune prioritatile pe primul loc.

Vorbeam despre diferenta dintre leadership si management. Spuneam ca leaderul identifica lucrurile care sunt importante, iar managerul se ocupa cu punerea lucrurilor care trebuie facute in ordinea prioritatilor si urmareste realizarea lor zi de zi, ceas de ceas.

Un om de succes are obiceiul sa faca lucrurile pe care oamenilor care nu realizeaza mai nimic in viata nu le place sa le faca. Nici acestuia nu ii place sa le faca, dar neplacerea asta este subordonata scopului pe care il are in minte. Aceasta subordonare necesita un scop, o misiune, un simt acut al directiei si valorii, un arzator “da!” in interiorul nostru care ne ajuta sa spunem “nu” la alte lucruri pe care suntem tentati sa le facem, insa care nu ne ajuta sa atingem obiectivele pe care ni le-am propus.

Mi s-a parut interesant cand Covey vorbeste in cartea lui despre 4 “generatii” ale managementului timpului, fiecare din aceste etape vine sa completeze pe cea anterioara, dandu-ne un control mai mare in viata noastra.

Prima generatie se poate caracteriza prin notite si liste, ca si efort de recunoastere a lucrurilor care ne “mananca” timpul si energia.

A doua generatie poate fi caracterizata de calendare si agende. Acest val reflecta incercarea de a privi in viitor, de a planifica evenimente si actiuni.

A treia generatie aduce ideea de prioritizare, de clarificare a valorilor. Focusul este pe stabilirea obiectivelor, tintelor, astfel incat timpul si energia sa fie canalizate si sa fie in armonie cu aceste valori. De asemenea contine conceptul de planificare zilnica si de a face acele lucruri care aduc cea mai mare valoare. Insa, in aceasta generatie, accentul este pus pe eficienta si astfel se creeaza asteptari care sunt in contradictie cu oportunitatile de a dezvolta relatii armonioase, sau de a preintampina anumite nevoi umane, sau de a te bucura in mod spontan de viata de zi cu zi.

A patra generatie insa are o alta abordare: considera ca “managementul timpului” este un termen impropiu – problema nu e de a administra mai bine timpul, ci de a ne administra mai bine pe noi insine. In loc de a se concentra pe lucruri si pe timp, asteptarile generatiei a patra pun accentul pe intretinerea si sporirea relatiilor si pe obtinerea unor rezultate.

Elementele esentiale ale generatiei a patra sunt prezentate in matricea de management a timpului (vezi poza), noi ne petrecem timpul in unul dintre aceste cadrane.

Sunt doi factori care definesc o activitate: urgenta (lucrurile care necesita atentia noastra imediata) si importanta (ce are de a face cu rezultatele, ceva ce aduce o contributie misiunii tale, valorilor si obiectivelor prioritare). Urgentele provoaca reactii, pe cand situatiile importante (care nu sunt si urgente) cer mai multa initiativa, mai multa proactivitate.

Cadranul 1 este cadranul “crizelor”, al “problemelor”. Activitati: incercam sa rezolvam o criza, probleme presante, proiecte pe termen fix. Daca petrecem marea majoritate a timpului nostru in acest cadran, rezultatele la care ne putem astepta sunt urmatoarele: stres, epuizare, managementul crizelor, criza de timp, supraaglomerare.

Cadranul 3 e cadranul “urgentelor” neimportante, cei care isi petrec timpul aici au impresia ca de fapt sunt in cadranul 1. Activitati: intreruperi, apeluri, email, rapoarte, sedinte, probleme presante, activitati marunte. Rezultate: focus pe activitati pe termen scurt, managementul crizelor, reputatia de a avea un caracter cameleonic, sentimentul victimizarii, pierderea controlului, relatii dureroase sau ruinate.

Persoanele care isi petrec marea majoritate a timpului in cadranele 3 si 4 duc o viata iresponsabila. Activitati: munca de rutina, emailuri, conversatie la telefon, timp irosit, activitati placute. Rezultate: iresponsabilitate totala, pierderea locului de munca, dependent de altii sau de institutii pentru nevoile de baza ale existentei.

Persoanele eficace se feresc de cadranele 3 si 4 (deoarece activitatile din aceste cadrane, urgente sau nu, nu sunt importante) si incearca sa reduca timpul petrecut in cadranul 1, folosindu-si timpul mai mult in cadranul 2. Activitati: Prevenire, cultivarea relatiilor, recunoasterea de noi oportunitati, planificare, recreere, sport. Poate fi aplicat principiul lui Pareto de care vorbeam intr-un post anterior, cand am scris lectiile invatate din cartea lui Tim Ferriss – 80% din rezultate decurg din 20% din actiuni.

Tema de casa: identificati in ce cadran petreceti cea mai mare parte din timpul dumneavoastra si incercati sa mariti timpul petrecut in cadranul 2, reducand timpul petrecut in celelalte cadrane!

Tinem aproape,

Dorin

Contractul … si ratusca de 1,2 milioane de dolari

Acum trei saptamani am incheiat un contract cu Mihai, baiatul meu de 10 ani, un fel de experiment care s-a dovedit un real succes.

Acest contract are 5 puncte care trebuiau indeplinite pentru a fi respectat. Lucrurile pe care s-a angajat sa le faca sunt urmatoarele:

1.  Sa termine de citit o carte de peste 300 de pagini.
2.  Sa faca practica de 6 ori pe saptamana la vioara (15 minute pe zi) si la pian (30 minute pe zi).
3.  Sa isi faca tema la scoala.
4.  Sa isi pastreze camera curata (si o sa fie verificat de doua ori pe zi, o data inainte de a pleca la scoala si inca o data dupa-masa).
5.  Sa aiba grija ca "planta lui" sa fie udata.

Ieri a fost data cand contractul a incetat. Contractul pentru ca sa fie respectat trebuia ca sa aiba o rata de succes de minim 95%.


Toate activitatile au fost facute la timp (mai putin curatul intr-o dimineata de sambata inainte de a merge la inot).

Nu numai ca le-a facut, insa a citit inca trei carti in plus in astea trei saptamani (trebuie sa imi zica si mie secretul cum face), a repetat cateva zile la vioara, chiar daca a avut o coarda rupta (si am fost surprins sa vad ca a sunat chiar bine, caci s-a folosit de coarda urmatoare si a incercat sa prinda aceeasi nota, mutandu-si degetele ceva mai sus), a castigat medalia de argint la un concurs cu orchestra scolii (la un festival de muzica organizat pentru toate scolile din Brisbane).

Tot din ciclul a incepe a-i plasa tot mai multe responsabilitati, a trecut cu brio si testul de a veni o data pe saptamana singur acasa si a-si face temele (sau sa citeasca). Asadar, de acum incolo, in mod oficial o sa aiba o  dupa-masa in care are program de voie si nu mai trebuie sa mearga la after-school.

Iar ca si rasplata pentru contractul asta a fost ca azi intrega familie a mears sa sarbatoreasca impreuna aceasta reusita a lui Mihai la Gold Coast, dandu-se intr-o barca-autobuz: Aqua-duck :)

A fost una din cele mai placute experiente, caci pe langa faptul inedit de a ne da cu o ambarcatiune amfibie, am aflat o gramada de lucruri despre acest oras (al 6-lea ca marime din Australia, un punct de atractie pentru milioane de turisti...un fel de Mamaia a noastra).

Astfel am aflat ca unul din cele 40 de hoteluri zgarie-nori care au aparut in ultimii cativa ani are, de exemplu, cel mai rapid ascensor din lume (poti ajunge la etajul 77 in mai putin de 43 de secunde), sau ca am baut o cafea la Palatul Versace intr-o ceasca pe care, daca vrei sa o cumperi, ai da 250 de dolari (N.R. cafeaua a costat 7 dolari).

De asemenea am vazut cateva ambarcatiuni ale unor oameni de succes din Australia (care pentru privilegiul de a le avea ancorate aici platesc pana la 1,100 de dolari pe saptamana … peste 50,000 de dolari pe an).
Am mai vazut casa de vacanta a lui Bill Gates pe care o are aici (si alte doua case de o parte si de alta pe care le-a cumparat probabil ca sa aiba putin mai multa intimidate, toate trei evaluate la 28 milioane de dolari), si casa de vacanta a lui Jackie Chan, actorul din ultimul Karate Kid.

Si copiii s-au bucurat (nu numai copilul din mine), mai ales ca i-a lasat si pe ei sa o conduca pe ocean. Probabil ca e cea mai scumpa jucarie pe care au condus-o pana acum: 1,2 milioane de dolari.

Well done Michael! Great work!

Dorin

Cartea nr. 4: Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Stephen R. Covey

  Inca o saptamana, inca o carte...doar inceputa, caci de data asta nu am chiar terminat-o la momentul cand scriu blog-ul asta.

M-am decis totusi sa scriu azi din doua motive: unul e ca vreau sa mai "strecor" inca un post luna asta, si profit de urmatoarele 30 de minute sa fac acest lucru, si al doilea e ca am ajuns la carti care sunt asa de "adanci", incat chiar daca ar fi sa analizez doar 10 idei ce le pot desprinde din paginile lor si le-as scrie intr-un singur articol, ar face ca acesta sa fie foarte lung.

Asa ca astazi am sa scriu primele idei pe care le-am gasit in paginile cartii lui Stephen Covey.

1. Pregatire: 

Ce stiu deja? Autorul este un vorbitor de talie mondiala, cartea este un best seller, vorbeste despre paradigme si prezinta 7 pasi in a deveni mai bun in ceea ce faci.
De ce vreau sa citesc aceasta carte? Sa fiu mai eficace
Ce vreau sa stiu? Cei 7 pasi care sa ma ajute sa ma imbunatatesc si modul in care sa ii si aplic.

2. Previzualizare:

Carte vanduta in 15 milioane de exemplare, tradusa in 38 de limbi, e considerata "Cea mai influenta carte a secolului 20".

3. Cititre pasiva

Idei:

•  Vorbeste despre provocarile umane: despre frica si insecuritate, despre generatia "vreau totul, acum!", despre rolul de victima, despre neputinta, despre "te ajut, dar ce am eu de castigat?", despre foamea de a te face inteles, etc.
•  Autorul prezinta diferenta dintre caracterul etic (care are la baza integritatea, umilinta, fidelitatea, curajul, dreptatea, rabdarea, simplitatea, modestia, etc) si personalitatea etica (care se bazeaza pe atitudine si comportament, abilitati si tehnici).
• Noi nu vedem lumea asa cum este ea, ci cum suntem noi (cum ne formam niste perceptii, cum acestea guverneaza ceea ce vedem si cum ceea ce vedem guverneaza modul nostru de comportament). De exemplu, daca privesti poza alaturata, ce vezi? O batrana? ... Esti sigur? :)
• Stephen Covey spune urmatoarele: "Ce suntem vorbeste mult mai elocvent decat ceea ce spunem sau ceea ce facem".
• Daca vrem sa facem schimbari minore in viata noastra putem sa ne focusam pe atitudine si comportament, insa daca vreau sa fac schimbari majore trebuie sa ne focusam pe lucrurile de baza care ne formeaza caracterul.
• Abordarea pe care o propune e schimbarea ta din interior in exterior.

Pasii de care vorbeste in cartea lui te fac sa "cresti" de la dependenta, la independenta iar mai apoi la interdependenta.

Pasul 1: Fii proactiv (depinde de tine si nu de altii cum reactionezi la ceea ce iti arunca viata)
Pasul 2: Incepe gandindu-te la "sfarsit" (vezi unde vrei sa ajungi in viata si in felul ala traseaza-ti pasii marunti care sa te duca acolo).
Pasul 3: Prioritizeaza lucrurile

Acesti primi trei pasi reprezinta victoriile tale "interioare", pe care nu le vad ceilalti din jurul tau.

Pasul 4: Gandeste Win-Win (Castig-Castig)
Pasul 5: Prima data cauta sa intelegi (ceea ce vrea interlocutorul tau), apoi fa-te inteles
Pasul 6: Sinergia (suma capabilitatilor oamenilor dintr-o echipa e mai mare decat suma fiecaruia in parte)

Pasii astia te ajuta la "victoriile publice".

Pasul 7. Ascute-ti fierastraul (revizuieste in permanenta primii 6 pasi, invata continuu)

Alte idei:

• Vorbeste in cartea lui sa iti tratezi angajatii la fel cum ai vrea ca ei sa ii trateaze pe cei mai buni clienti ai tai !!!
• Care e diferenta intre a fi eficace si a fi eficient: putem sa fim foarte ocupati cu toate activitatile pe care le facem zilnic si chiar putem sa fim si eficienti (in sensul ca rezolvam o gramada din lucrurile pe care le avem de facut) si totusi, asta nu inseamna ca suntem si eficace. Putem sa muncim din greu si sa urcam pe treptele succesului ca sa constatam mai apoi ca de fapt scara e pusa pe zidul gresit!
• Care e diferenta intre leader si manager? Manager is doing the things right, leader is doing the right things. (N.R. Managerul face lucrurile bine, pe cand leaderul are viziunea lucrurilor bune care trebuie facute)
• Victoriile "interioare" trebuie sa preceada pe cele publice.

Mi-a placut descrierea obiceiurilor: ele sunt intersectia a trei cercuri:

 - cunostinta (ce sa faci? de ce sa faci un anumit lucru?)

 - indemanare (cum sa faci un anumit lucru?)

 - dorinta (sa vrei sa faci un anumit lucru)


Iar pentru a crea un obicei si a il "imprima adanc" in viata noastra, trebuie sa lucram pe toate aceste trei planuri. Si trebuie sa lucram la cate un obicei odata, timp de 30 de zile, pana cand devine parte integranta din noi.

Spor la treaba ... si va doresc sa fiti eficace, in timp ce sunteti si eficienti :)

Dorin

Cartea nr. 3: Torturat pentru Hristos de Richard Wurmbrand

 A fost cartea pe care am citit-o cel mai repede, in cateva ore, dintre cele trei de pana acum.

Insa parca a fost si cel mai greu de citit, si nu datorita felului cu care a fost scrisa, ci datorita sentimentului de durere pe care mi l-a produs cand am aflat de atrocitatile la care a fost supus acest pastor roman de societatea comunista care ne-a condus vreme de aproape jumatate de secol.

Tot saptamana trecuta am vizionat un film „The way back” (N.R. Drumul inapoi) in care e povestita experienta a 7 oameni care au evadat dintr-o inchisoare din Siberia si au strabatut 6500 de km pana cand au dat de libertate.

Ei au trebuit sa traverseze cateva tari (Rusia, Mongolia, China) pana ce au ajuns in India. Intreg drumul a durat 18 luni, fara mancare (se hraneau cu doar ce gaseau in drumul lor), strabatand niste locuri destul de neprietenoase (Siberia iarna, desertul Gobi si muntii Himalaya).

E incredibila dorinta de a fi un om liber si prin ce incercari supraomenesti au trecut acele personaje pentru a obtine acea mult dorita libertate.

E un film reusit, inspirat dupa fapte reale, in care joaca doi actori romani: Alexandru Potocean si Dragos Bucur. Daca aveti posibilitatea sa il vedeti, faceti-o ca merita!

Vazand acest film, mi-am amintit de o alta poveste dureroasa a unui evreu care si-a vazut intreaga familie exterminata intr-unul din lagarele de concentrare naziste si, vrand sa evadeze, s-a dezbracat in pielea goala si s-a strecurat printre cadavrele din camionul unde erau arucati evreii dupa ce erau scosi din camerele de gazare. Cand a venit noaptea cu greu a reusit sa scape din groapa unde a fost aruncat, aproape strivit de „maldarul” de morti care au fost aruncati deasupra lui.

A alergat descult si dezbracat toata noaptea 45 de km pana la un sat unde a gasit un adapost. Aceasta a fost imaginea pe care am avut-o in minte atunci cand am alergat anul trecut maratonul!

Revenind la Wurmbrand, prima data am auzit acest nume cand inca eram in Romania si pe TVR1, daca nu ma insel, a fost facuta o emisiune "Mari romani”, iar pe locul trei a fost chiar el (dupa Stefan cel Mare si Eminescu), un nume pentru mine complet necunoscut.

De atunci am mai auzit de el si despre cartile pe care le-a scris, iar acum cateva luni am avut de facut o prezentare despre o fundatie „Vocea martirilor” pentru o actiune caritabila, organizatie al carei fondator a fost Richard Wurmbrand.

Facand un studiu despre aceasta organizatie, am aflat cate ceva despre viata lui, am povestit cu niste prieteni de ai mei care l-au cunoscut personal si abonandu-ma la newsletter-ul acestei organizatii am primit gratuit cartea „Torturat pentru Hristos” scrisa de el.

Ce am aflat din paginile acestei carti?

Am aflat ca acest roman-evreu si-a pierdut parintii din primii ani de viata si a fost crescut intr-o familie care nu i-a dat nicio educatie religioasa. Ba mai mult decat atat, a ajuns sa fie un ateu convins, ca si majoritatea comunistilor din vremea lui, considerand notiunea de Dumnezeu si Hristos ca fiind daunatoare mintii omenesti.
 

O experienta interesanta, aproape miraculoasa, l-a facut sa il cunoasca pe Dumnezeu. Intr-unul din satele de munte din Romania, un dulgher batran, odata s-a rugat lui Dumnezeu si a zis: „Dumnezeule, tu stii ca ti-am fost credincios toata viata mea si doresc ca rasplata pe care mi-o poti da Tu, aici, pe pamant, pentru credinciosia mea, e sa nu mor pana cand nu o sa aduc un evreu la Hristos, caci evreii au fost din poporul ales al Tau. Dar sunt sarac, batran si bolnav si nu pot sa merg acum sa caut un evreu, iar in satul meu nu este nici macar unul. Asadar adu, te rog, un evreu la noi in sat si o sa fac tot ce imi sta in putinta sa il aduc la Hristos”

Richard declara ca „ceva irezistibil m-a atras spre satul acela. Nu aveam nici un motiv sa merg acolo. Dintre peste 12.000 de sate, eu a trebuit sa merg in acel sat”.

Auzind ca e evreu, batranul dulgher s-a apropiat de Wurmbrand si i-a dat o Biblie sa citeasca. O Biblie diferita de toate Bibliile pe care le-a rasfoit Richard, mai mult din curiozitate, pana atunci. A fost o Biblie care nu a fost scrisa doar cu cuvinte, ci parca avea „flacari de dragoste”, ce se datorau rugaciunilor batranului si ale sotiei acestuia. Nu a trecut mult si Richard (si mai apoi sotia lui) s-au intors la Domnul.

A ajuns sa fie ordinat pastor intr-o biserica Luterana, apoi a urmat un episod in care Romania a fost ocupata de nemti. Fiind evreu, a avut de suferit (familia sotiei lui a fost trimisa in lagararele naziste), iar fiul lui, Mihai, a trebuit sa isi schimbe numele ca sa scape de moarte.

Apoi a urmat ocupatia sovietica, si unul din lucrurile pe care le-a facut a fost sa impartaseasca invataturile biblice soldatilor rusi.

Odata cu instaurarea comunistilor la putere, Richard a inceput lucrarea pentru Dumnezeu in biserici considerate ilegale. Se intalneau in case, in paduri, in subsoluri. Toata aceasta activitate a dus la arestarea lui de catre autoritatile comuniste la 29 februarie 1948. A urmat o prima perioada de incarcerare de 8 ani si jumatate. A fost eliberat pentru o scurta perioada de timp, dupa care a urmat o a doua tura de tortura de inca 6 ani.

E incredibil prin ce a trecut acest om. I-au fost sfaramate 4 vertebre si numeroase oase (cei care l-au intalnit au spus ca nu putea sa isi stranga sireturile la pantofi din cauza ca i-au zdrobit oasele de la picioare). L-au taiat, l-au ars si i-au facut 18 gauri in corp. Zicea ca Dumnezeu a facut un miracol si faptul ca ca a scapat cu viata, probabil, a fost ca noi sa ii ascultam strigatul in numele bisericilor ilegale care se afla si in ziua de astazi in diverse locuri din lume.

Cruzimea ateismului e greu de imaginat. Cand un om nu are credinta in rasplata faptelor lui bune si cand nu se teme de lucrurile rele, atunci nu are niciun motiv sa mai fie uman.

Povestea despre un pastor, Florescu, care a fost torturat spre a-i "turna" pe cei care ii frecventau biserica. In prima faza l-au batut, l-au taiat cu cutitele, l-au ars cu fier inrosit in foc. Apoi i-au bagat in celula lui sobolani infometati. Nu a putut dormi zile intregi caci a trebuit sa se apere in permanenta de ei. Apoi a fost fortat sa stea in picioare timp de doua saptamani, zi si noapte.

Vazand ca nu pot sa scoata nimic de la el l-au adus pe baiatul lui de 14 ani si au inceput sa il bata in celula in care era el. Atunci pastorul i-a spus baiatului: „Alexandru, trebuie sa le spun ce vor sa afle de la mine. Nu pot sa mai suport sa vad cum te tortureaza si pe tine!”. Baiatul i-a raspuns: „Tata, nu face nedreptatea asta sa am un tata tradator. Rezista! Daca o sa ma omoare in bataie am sa mor cu cuvintele astea pe buze: „Isus si patria mea”.

Comunistii revoltati l-au omorat pe baiat, sangele lui improscand pe peretii intregii celule. El a murit laudandu-l pe Dumnezeu! Insa incercati sa va puneti in pielea acelui parinte ...

Detinutilor li se dadea sa manance o singura felie de paine pe saptamana si o supa infecta in fiecare zi. Au ajuns sa imparta si felia asta de paine si medicamentele pe care le aveau si care ar fi putut sa le salveze viata cu cei care odinioara i-au torturat, odata ce acestia din urma ajungeau sa fie la randul lor aruncati in inchisoare.

Wurmbrand a spus: „Nu sunt revoltat ca am pierdut 14 ani din viata in inchisoare, caci aici am vazut lucruri frumoase. Am fost unul din cei mai neinsemnati puscariasi, dar am avut privilegiul sa stau in celula cu adevarati sfinti, eroi ai credintei. Ei au murit bucurosi pentru Hristos!”

A mai spus ca a avut de invatat de la gardienii care il torturau: „Cum ei nu l-au lasat pe Isus sa fie in inima lor, am decis ca nici eu sa nu ii las loc Satanei in inima mea”. A considerat ca cea mai cumplita tortura a fost spalarea de creier la care a fost supus in inchisoare, mai dureroasa decat toate suferintele pe care le-a rabdat. 17 ore pe zi, saptamani, luni si ani la rand tot ceea ce auzeau ei era: „Comunismul este bun! Comunismul este bun! Comunismul este bun! Credinta este o prostie! Credinta este o prostie! Credinta este o prostie! Renunta! Renunta! Renunta!”

Timp de 14 ani nu a avut acces la nicio Biblie. Nu se mai putea ruga ca si inainte. Era infometat, drogat, indobitocit cu doctrine comuniste. Pana si rugaciunea „Tatal nostru” i se parea prea lunga si nu se putea concentra sa o spuna, asa ca singura rugaciune pe care o spunea zi de zi, ceas de ceas a fost: „Isus, te iubesc! Isus, te iubesc!”

Un alt mesaj pe care l-am gasit pretutindeni in cartea lui a fost dragostea pentru oamenii care l-au torturat. A spus: „Am urat comunismul, insa i-am iubit pe comunisti”, „M-am uitat la oameni nu cum erau, ci cum puteau sa devina si vedeam in cei care ma torturau un viitor apostol Pavel” (care a fost cunoscut pentru faptul ca a torturat el insusi pe primii crestini, inainte sa se intoarca la Hristos)

O floare, pe care o calci in picioare, te rasplateste cu parfumui ei. Tot asa, crestinii, torturati de comunisti, le rasplateau aceasta tortura prin dragoste. Acest mesaj impresionant cat si rugaciunile acestor crestini din inchisorile comuniste nu puteau sa ramana fara niciun raspuns: cativa dintre cei ce ii persecutau au devenit crestini si au suferit bucurosi mai tarziu in inchisori pentru credinta lor in Dumnezeu.

Wurmbrand a spus ca nu a avut sansa, ca multi alti frati in credinta, sa moara o moarte de martir in inchisoare. A fost eliberat si au fost platiti $ 10.000 pentru rascumpararea sa si a familiei sale din Romania comunista de catre o misiune norvegiana si a crestinior evrei britanici.

Inainte de a pleca a fost chemat de doua ori la Partid si i-au spus: „Acum ca pleci poti sa vorbesti de Hristosul tau cat vrei, insa ai grija sa nu spui nimic de noi, caci pentru 1000 de dolari gasim un ucigas care sa te lichideze. Sau o sa inventam tot felul de lucruri despre tine si o sa te distrugem moral.”

Odata ajuns peste hotare insa, Richard Wurmbrand nu a putut sa tina ascuns prin ce a trecut el si ca el o multime de credinciosi din tarile comuniste.

A vorbit intregii lumi, a scris o multime de carti traduse in peste 70 de limbi, a prezis caderea comunismului cu 20 de ani inainte sa se intample... si la o manifestatie americana, indignat de mesajul transmis de un pastor simpatizant a miscarii de stanga, a luat microfonul si le-a prezentat tuturor „diploma lui de doctor in comunism” desfacandu-si pana la brau camasa si aratandu-le cicatricele adanci de pe torace.

Mesajul lui pentru noi este sa mergem pe urmele lui Hristos! Asta ar trebui sa fie idealul nostru in viata.

God bless,

Dorin

10 Strategii pentru cresterea increderii in sine a copilului tau

Vorbeam in post-ul anterior despre falsele valori care sunt promovate in societatea noastra: frumusetea, inteligenta si banii si promiteam ca am sa revin cu strategiile propuse de

James Dobson in cartea sa pentru construirea increderii in sine (self-esteem). 

Asadar…. Am revenit :)

Strategia 1: Examineaza valorile in casa ta.

Noi, ca si parinti, suntem produsele societatii ale carei valori tocmai le-am condamnat. Am fost invatati in mod repetat sa apreciem frumusetea si inteligenta, toti vrem sa avem copii care sa impresioneze lumea inconjuratoare.

Adeseori cea mai mare stricaciune este pricinuita neintentionat acasa, locul care ar trebui sa fie sanctuarul copilului. Intrebarea pe care o pune Dobson e urmatoarea: cu ce drept cerem copiilor nostri sa fie super-copii, cand noi suntem doar niste oameni obisnuiti? 

Trebuie sa fim atenti ce le spunem copiilor. Putem sa ii echipam cu increderea necesara incat sa treaca peste presiunile la care sunt supusi de colegii lor, sau putem sa ii lasam fara aparare spunand lucruri care le scad moralul.

Diferenta o face calitatea comunicarii pe care o avem cu copiii nostri. Un copil care e convins de dragostea parintilor si de respectul lor o sa se vada ca fiind valoros.

Multi copii sunt convinsi ca parintii ii iubesc, insa nu sunt convinsi ca sunt apreciati suficient. Asemenea atitudini aparent contradictorii nu sunt atat de neobisnuite in relatiile umane (de exemplu o sotie care isi iubeste sotul alcoolic, insa il dispretuieste pentru ceea ce a devenit). De aceea, ei pot spune “Sigur ca ma iubesc, ca doar sunt copilul lor, vad ca sunt important pentru ei, insa nu sunt mandri de mine. Sunt o dezamagire pentru ei..”

E asa de usor sa cadem in capcana asta (trebuie sa recunosc ca si eu ma simt vinovat de cateva din urmatoarele). De exemplu, daca cineva le pune o intrebare directa, ii intrerupem si dam noi raspunsul in locul lor. Sau le tinem o predica, inainte de a face o vizita la niste prieteni, despre felul in care sa se comporte si sa nu ne faca de ras.

Asadar, dragostea e doar jumatate din task-ul de a creste increderea copilului tau. Cealalta jumatate trebuie sa o constituie respectul pe care il acordam.

In viziunea lui Dobson, exista patru bariere care pot face ca sa se indoiasca de valoarea lui, chiar daca il iubim.

•  Lipsa de sensibilitate a parintilor: trebuie sa fim atenti ce spunem cand sunt si ei de fata.

De exemplu vorbea despre mama unui pacient de a lui care spunea despre copilul ei care se afla la doar cativa metri distanta: cand s-a nascut, Roger avea febra, doctorii nu mai stiau ce sa ii faca. I-au dat niste medicamente gresite. Acum Roger nu o sa mai fie la fel. Doctorii spun ca are ceva malformatie pe creier si acum nu poate sa invete bine la scoala”. Nu prea e incurajator pentru bietul baiat ceea ce vorbeste mama lui, nu-i asa?

•  Oboseala si presiunea 

De ce trebuie sa ne reamintim cateodata sa fim sensibili la nevoile copiilor nostri? Cum de uitam? Cred ca raspunsul e: viteza cu care abordam viata, problemele de la serviciu, gandul la ce punem pe masa, etc. Intreaga noastra lista cu ceea ce avem de facut (to-do list), in care nevoile copiilor parca nu isi gasesc locul.

• Sentimentul de vinovatie – exista un conflict intre nevoile copiilor si indatoririle pe care le au parintii. Oare le acord suficienta atentie? Oare nu am reactionat gresit cand am luat deciziile pe care le-am luat? Repet greselile pe care am simtit ca le-au facut parintii mei cu mine?

Acest sentiment de vinovatie poate in primul rand sa afecteze bucuria pe care ar trebui sa o simtim atunci cand ne crestem copiii si sa o transforme intr-o experienta dureroasa. In al doilea rand, este afectat modul in care ii crestem: reactia tipica e sa le cumparam tot ceea ce ne cer (imi amintesc ca am intalnit o romanca in Roma care ne spunea ca trimite bani parintilor ei sa ii cumpere orice vrea baiatului ei, simtindu-se vinovata ca nu poate fi impreuna cu el si crezand ca poate ultimul model de telefon poate repara durerea pe care o simte copilul ei). Un alt mod de manifestare e sa fim mai permisivi, sa il lasam sa faca ce vrea. In al treilea rand, copiii pot simti acest sentiment al parintilor si se pot intreba “Sunt eu de vina?”

Cel mai bun mod de a rezolva treaba asta e de a o lamuri odata pentru totdeauna, folosind-o ca un motiv pentru schimbare. Sentimentul de vinovatie este o emotie valoroasa, furnizand energia necesara ce ne face sa schimbam unele lucruri in viata noastra si ne poate ajuta sa crestem. 

• Rivali in dragoste – atunci cand unul dintre junior simte ca fratiorul cel mai mic a captat intreaga atentie a parintilor.

Strategia 2: Rezerva Adolescenta pentru adolescenti

Copiii din ziua de azi sunt bombardati cu o gramada de jucarii gen Barbie care ii fac sa puna mare accent pe frumusete. De asemenea sunt o multime de  programe pentru copii (sau desene animate) care parca, in loc sa ii ajute, ii “strica” si mai tare. Un alt lucru la care trebuie sa fim atenti e sa vedem la ceea ce se uita copii nostri pe Internet, caci e foarte usor in loc de “toys” (N.R. jucarii) sa gaseasca link-uri la “sex-toys”.

Strategia 3: Invata-l pe copilul tau politica de “non-auto-denigrare”

Una dintre caracteristicile unei persoane care se simte inferioara e sa discute despre deficientele ei.

O persoana supraponderata se simte nevoita sa se scuze prietenilor cu care se afla la masa atunci cand isi comanda o prajutura cu multa frisca. Parca din explicatiile ei poti deduce ceea ce gandeste: “Sunt deja gras destul chiar si daca nu mananc asta”. La fel o persoana care crede ca e mai prostuta o sa admita deschis “Sunt destul de slaba la matematica, parca nu pot aduna 2 si cu 2”. Acest mod de auto-denigrare se intalneste destul de des. Ascultati-va pe voi insiva! O sa fiti surprinsi cat de des va plangeti de mila prietenilor vostri.

Haideti sa ne oprim sa de auto-denigram! Si sa ii invatam si pe copiii nostri sa nu faca acest lucru, pentru ca autocritica continua poate deveni un obicei rau si nu ii ajuta cu nimic.

Este o mare diferenta intre acceptarea vinovatiei (cand este valida) si paravrageala despre inferioritatea unuia (sau chiar si a noastra).

Strategia 4: Ajuta-l pe copilul tau sa compenseze

Compensatia este cea mai buna arma a copilului tau impotriva inferioritatii. Contrabalanseaza-i slabiciunile prin capitalizarea punctelor lui forte.

Viziunea copilului asupra lui este produsul a doua influente: calitatea vietii familiale si experienta sociala din afara familiei. Prima e mai usor de controlat decat a doua. Nu putem sa il imbracam pe copilul nostru cu niciun fel de armura emotionala care sa il protejeze de respingerea sau ridiculizarea colegilor lui de la scoala. E dureros sa se rada de tine, sa te jigneasca cineva, sa te bata cineva sau chiar sa te ignore cineva. Insa personalitatea noastra se dezvolta datorita acestor mici (sau mai mari) necazuri, asta in cazul in care nu suntem zdrobiti de tot in acest proces. E un fel de … “ce nu ne omoara, ne face mai puternici”.

Chiar daca ne vine greu sa credem, copiii nostri au nevoie de mici esecuri sau dezamagiri in perioada lor de formare. E ca si ilustratia cu un copac care daca este intr-o padure tropicala nu are radacinile adanc infipte in pamant (ca unul care se afla intr-un teren mai arid) si orice vant care este mai puternic il doboara la pamant. Copiii care invata sa isi rezolve problemele sunt mai in siguranta decat acei care niciodata nu au fost nevoiti sa le infrunte.

Task-ul nostru ca si parinti nu e sa eliminam fiecare incercare din viata lor, ci sa le fim aliati si sa ii incurajam atunci cand sunt in necaz, intervenind cand amenintarile sunt peste puterile lor si sa le dam uneltele care sa ii ajute sa depaseasca aceste obstacole. Iar una dintre aceste unelte e compensarea. 

Trebuie sa ii ajutam pe pitici sa isi gaseasca lucrurile la care sunt buni si sa se foloseasca de ele. De exemplu, sportul e unul din lucrurile cu care “pot iesi in fata” copiii. Iar punctul-cheie in a-i forma excelenti atleti e sa inceapa de mici. E greu sa ii convingi sa faca un sport, care ca orice lucru la inceput, cand nu ai experienta, pare un chin. Insa prin perseverenta (mai ales din partea parintilor) o sa ajunga sa aiba mici succese, care o sa se transforme in si mai mari succese in prezenta colegilor de clasa, si lucrul asta o sa ii dea incredere sa il faca sa fie mai bun si in alte domenii.

Strategia 5: Ajuta-l pe copil sa concureze

Aici nu ma refer doar la competitii sportive sau academice, ci sa concureze in societatea noastra, cu sistemul de valori pe care le are. De exemplu, daca e mai slab la anumite materii, cauta sa il ajuti, sau ia-i un meditator, daca are dintii strambi, mergi cu el la dentist si cumpara-i aparat dentar.

Nu putem sa ignoram cu desavarsire regulile jocului, insa putem sa avem multumirea sa stim ca jocul propriu-zis nu e asa de important.

Ideea e sa ii invatam de mici care sunt adevaratele valori in viata: dragostea pentru aproapele tau, respectul fata de parinti, blandetea, integritatea, cinstea, sinceritatea, dragostea pentru Dumnezeu.

Strategia 6: Disciplineaza copilul fara a-i stirbi respectul de sine.

Ingredientele pentru o disciplina sanatoasa

•  Spune-i copilului regula inainte ca aceasta sa fie incalcata (el trebuie sa stie ce se asteapta de la el si de ce). Aici ma simt cu musca pe caciula, caci nu de putine ori fac regulile( sau dau pedepsele) cand observ un lucru care nu imi place.
•   Un copil care in mod deliberat testeaza autoritatea prin nerespectarea unei reguli asteapta sa fie pedepsit. Nu il dezamagiti! :)
• Nu il pedepsiti pentru greseli si accidente. Nu ii dati “la fund” pentru ca a uitat sa isi faca patul dimineata, sau pentru ca nu a dat de mancare la caine. De asemenea nu il bateti pentru ceva ce a facut ieri.
•  Dupa o pedeapsa (sau o bataitza) copilul are nevoie sa ii aratati ca il iubiti. E un moment bun sa ii spuneti de ce a gresit si cum poate sa evite greseala data viitoare.
•  Bataile, urechelile (spanking) trebuie sa inceteze cand copilul are 8,9 ani. (trebuie sa imi notez si eu lucrul asta) Niciodata sa nu dati intr-un adolescent. Deoarece schimbarile prin care trece un adolescent sunt asa de drastice si sunt atatea lucruri de care indoieste, bataia e o ultima insulta, care-l face sa se simta ca un copilas.

Strategia 7: Fiti atenti ce se intampla la scoala

Trebuie sa facem o distinctie intre un copil care invata/prinde mai greu si unul lenes, care refuza sa invete.

In primul caz ar trebui sa gasim modalitati sa il ajutam (de ex. sa ii gasim un meditator, sau sa incercam sa il ajutam noi). In cel de-al doilea caz, Dobson sugereaza sa incerci sa il rasplatesti pentru notele obtinute. Nu prea sunt de acord cu lucrul asta… Poate ca intr-o alta carte a lui "Dare to Discipline" (N.R. Indrazneste sa il disciplinezi) e explicat mai bine subiectul asta.

Strategia 8: Evita sa creezi dependenta si sa fii prea protector

Daca un copil la nastere este total dependent de parinti, pe parcursul copilariei trebuie sa ii dam, treptat, controlul asupra vietii lui.

Strategia 9: Invata-l pe copil sa fie bun -  sa fie respectuos nu numai cu oamenii mai mari, ci si cu colegii lui de joaca.

Strategia 10: Pregateste-l pentru adolescenta 

Chiar daca mai am cativa ani pana cand ajung copiii mei acolo, deja am citit sumar capitolul .. si nu stiu de ce parca ma apuca o senzatie de “groaza”. Sper insa sa fie mai cuminti/buni decat am fost eu :)

Happy parenting,

Dorin

Cartea nr. 2: Building confidence in your child, Dr James Dobson

Inca o saptamana, inca o carte …

Este a doua carte a psihologului american James Dobson pe care am citit-o. De fiecare data cand citesc astfel de carti imi dau seama cat de important e rolul pe care il avem noi, ca si parinti, in cresterea copiilor nostri. 

“Meseria de parinte” e una din cele mai grele meserii din lume, o meserie care te tine ocupat 365 de zile pe an, timp de 20 de ani, fara weekend-uri, fara concedii, fara pauze (decat atunci cand ai norocul sa ii “trimiti in delegatie” pe juniori la bunici si parca poti pentru cateva zile sa sufli linistit, totusi fiindu-ti dor de acele vietati mici care iti umplu casa de zgomot si viata). E o meserie cu multe frustrari, insa cu si mai multe bucurii si probabil una care iti aduce cele mai multe satisfactii. 

Scriam intr-un post anterior ca definitia unui parinte e: o persoana care lucreaza 20 de ani ca sa creeze o persoana de succes. Insa care sunt “lucrurile” pe care trebuie sa le facem ca si parinti? (si mai ales cele pe care nu trebuie sa le facem?) La toate aceste intrebari am sperat sa gasesc raspunsuri sau macar niste idei care sa ma faca sa trag niste concluzii despre ce presupune aceasta munca de a fi parinte.

Haideti sa vedem cum a decurs cititul cartii si ce am aflat din ea …

Am folosit acelasi sistem de citire de 5 pasi despre care am vorbit in post-ul cu citire rapida.

Pasul 1: Pregratire (1:56)

• Ce stiu? James Dobson – autor crestin, pshiholog care are propria emisiune la radio.
• De ce vreau sa citesc aceasta carte? – sa fiu un parinte mai bun, sa ii ajut pe copiii mei sa fie mai increzatori in fortele lor.
• Ce trebuie sa stiu? Ce vreau sa aflu din aceasta carte? – modalitati de motivare a lor, sa ii incurajez mai mult …

Pasul 2: Previzualizare (9:16)

• Cartea aceasta a fost vanduta in peste un milion de exemplare, insa best seller-ul lui Dobson probabil ca ramane “Strong willed child” (N.R. Copilul incapatanat). 
• Emisiune radiofonica “Family talk with Dr. James Dobson” (Discutii de familie cu Dr. James Dobson).
• 10 capitole scrise marunt, 237 de pagini, multe istorioare
• Interesanta e sectiunea de Notes de la finalul cartii, caci descrie bibliografia folosita pentru fiecare capitol din carte (in cazul in care te intereseaza un subiect anume si vrei sa il aprofundezi)

Pasul 3: Citire pasiva (21:29)

• Sublinierea cuvintelor care mi-au sarit in ochi, cautarea ideilor principale
• Autorul vorbeste despre imbinarea cresterii copiilor cu invataturile biblice
• tipologii de copii carora le lipseste increderea in sine 
• 10 strategii pentru cresterea increderii, are un capitol despre adolescenta (pe care o sa il citesc doar sumar, urmand sa il recitesc cand copiii mei o sa ajunga la acea perioada de viata)
• adulti descurajati
• modalitati de “aparare” impotriva societatii in care facem parte.

Pasul 4 si 5: Citirea activa si citirea selectiva

Traim intr-o societate care impune niste standarde parca imposibil de atins daca ar fi sa ne uitam la “imaginile perfecte” care ne sunt sugerate de vedetele promovate de mass-media.

S-a facut un studiu si chiar participantele unui concurs de frumusete, gen Miss Univers, au gasit o gramada de lucuri pe care le-ar schimba in ceea ce priveste infatisarea lor. Inclusiv printesa Diana, cea care a fost una dintre cele mai admirate femei de pe intreaga planeta, a avut complexe de felul cum arata si se presupune ca asta ar fi dus la boli ca anorexie si bulimie pe care le-ar fi avut. 

Daca asta se intampla cu persoanele care sunt “idolatrizate” de o multime de tineri din zilele noastre, ce putem sa spunem despre restul copiilor care arata “normal”, care nu sunt asa de “binecuvantati” cu o infatisare gen Jennifer Aniston sau Brad Pitt? Ca sa nu mai vorbesc, Doamne fereste, daca cei care au “nesansa” sa poarta ochelari? Sau sa fie mai “prostuti”, sau mai “plinuti”. Nu mai stiu care sunt poreclele de acum, insa pe “vremea mea” ii numeam pe ochelaristi “aragaz cu 4 ochiuri”, sau “grasu’ compasu’”, sau … 

Falsele valori care sunt promovate in societate sunt in ordine: frumusetea, inteligenta si banii. Parca cu cat crestem in varsta, ordinea acestora tinde sa se schimbe ..

Cartea lui Dobson nu incearca sa reconstruiasca lumea sau sa schimbe valorile umane, ci sa ii ajute pe copii sa poata sa faca fata mai bine societatii din ziua de azi. Si aici vine rolul parintilor care ar trebui sa le dezvolte copiilor forta interioara necesara supravietuirii obstacolelor pe care acestia o sa le aiba de infruntat in viata.

De asemenea Dobson prezinta zece “strategii” pentru construirea respectului de sine (self-esteem), oferind raspunsuri si recomandari specifice fata de “amenintarile” din lumea inconjuratoare asupra copiilor nostri.

Strategii pentru copii de varsta mica:

• Construirea unei ambiante de respect si dragoste in cadrul familiei
• Combaterea rutinei si a oboselii parintilor
• Combaterea rivalitatilor dintre frati si a sentimentului copiilor ca dragostea parintelui trebuie cucerita
• Abordarea falselor idei ale societatii moderne care le sunt prezentate in fata ochilor
• Introducerea atitudinilor pozitive referitor la increderea in sine

Strategii pentru copii de varsta mijlocie:

• Ajutarea copiilor sa compenseze slabiciunile, lucrand asupra punctelor forte
• Pregatirea copiilor sa concureze intr-o lume competitiva
• Slefuirea incapatanarii, fara a le distruge spiritul
• Transformarea amenintarilor educationale in incredere
• Instalarea independentei si responsabilitatii
• Invatarea copiilor sa fie sensibili la nevoile celorlalti

Strategii pentru adolescenti:

• Cum sa pregatesti un copil pentru varsta de adolescent
• Cum poti sa raspunzi la sentimentele de respingere pe care le au adolescentii
• Formarea unor atitudini sexuale sanatoase
• Usurarea procesului de instrainare dintre parinti si copii

Strategii pentru adulti:

• Identificarea surselor depresiei
• Confruntarea cu sentimentele de inferioritate
• Mijloace terapeutice cu care ii putem ajuta pe ceilalti din jurul nostru

E ciudat cum un copil frumos percepe lumea ca fiind calda, primitoare, pe cand un copil urat o vede mai degraba rece. 

S-au facut niste studii care arata urmatoarele: copiii mai frumosi primesc note mai bune la scoala, iar adultii se asteapta de la copiii care sunt urati sa fie mai neastamparati. Cand li s-au aratat un set de poze cu copii si le-a cerut sa identifice pe acei care probabil sunt mai neastamparati, de cele mai multe ori adultii au ales pe cei care sunt mai urati. Tot acestia au fost alesi si cand au fost selectati cei care nu sunt asa de cinstiti.

Chiar si pentru acelasi lucru rau facut, cei care sunt mai frumosi nu sunt pedepsiti tot atat de sever ca si ceilalti.

Copiii care sunt mai frumosi sunt considerati mai inteligenti, mai de succes si se asteapta de la ei sa fie cuminti si sa faca treaba buna in viata, pe cand cei urati sunt vazuti mai degraba mincinosi, neprietenosi sau antisociali.

Ca urmare a unor asemenea stereotipuri oamenii frumosi au in viata mai multe oportunitati decat cei mai putin frumosi. De exemplu, astfel de persoane au mai putine roluri in filme, poate niciodata nu o sa se casatoreasca sau au mai putini prieteni. E interesant ca aceste stereotipuri se evidentiaza mai mult la fete in comparatie cu baietii.

Si acest sistem distorsionat de valori il transmitem copiilor nostri inca de cand sunt mici. Majoritatea povestilor sunt despre printi si printese frumoase, nu-i asa?

Mi-a placut afirmatia lui George Orwell care spunea “Toti oamenii sunt egali, insa unii sunt mai egali decat altii”.

Insa s-au facut niste studii in ceea ce priveste perspectivele pe care le au acesti “feti frumosi” si “printese” ale zilelor noastre: o mare parte dintre ei (care probabil ca se bazeaza doar pe frumusete) ajung sa fie mai nefericiti mai tarziu (probabil ca e mai dur si procesul de imbatranire ;)).

Nu e de mirare ca copiii inteleg inca de la 3, 4 ani ce loc important il are frumusetea. 

Al doilea atribut esential uman, inteligenta, parca e mai subtil decat frumusetea. Un copil care nu e asa destept nu are tatuat pe frunte coeficientul de inteligenta si supravietuieste primii ani din viata avand respectul de sine intact. Poate sa ajunga la 5,6 ani pana cand sa isi dea seama de diferentele dintre el si prietenii lui mai destepti. Apoi dezastrul incepe! Odata cu inceperea scolii, intreaga lui lume incepe sa se crape si totul se trasforma in cioburi. Scoala este un loc periculos pentru copiii care au o incredere de sine fragila. 

Asadar, ce e de facut? 

Solutia in numarul viitor :)

Spor la citit si la ... crescut bine copiii.

Dorin