Adina Mosincat – The final frontier- Retezat 2011

In viata intalnesti cativa oameni care reusesc sa schimbe ceva in tine. Adina Mosincat si Cristi Pitic sunt doi dintre fostii mei colegi din Timisoara care mi-au schimbat gandirea despre ceea ce inseamna mersul pe munte. Chiar daca sunt nascut in Ardeal, cu muntele in spatele casei, abia dupa ce i-am cunoscut pe ei am inteles ce inseamna sa ai in sange acest microb.

De cateva ore am aflat cu durere ca Adina a murit in Retezat in dimineata zilei de 25 martie 2011. A mers impreuna cu alti doi prieteni sa vada rasaritul pe varful Peleaga, insa alunecat pe gheata si a cazut in gol 200 de metri.

Am aflat cu totul intamplator despre aceasta tragedie datorita unui comentariu postat la o poza de a ei pe Facebook. Ca treaba sa fie si mai ciudata, ultima poza a ei a fost cu o cruce intr-o noapte cu luna plina. Parca anticipa ceea ce avea sa se intample ...


Am incercat sa imi amintesc cateva intamplari, sa imi adun cateva ganduri despre Adina. Pentru mine a fost mai mult decat o colega de servici, sau decat o fata inteligenta care isi facea doctoratul in Elvetia.

Adina a fost unul din partenerii mei la tenis de masa si din cand in cand am fost si parteneri de drumetii. Spun din cand in cand caci eram cam prea “soft” pentru genul de excursii pe care le facea ea.

Nu a fost doar o iubitoare a muntilor, a fost si un bun fotograf si chiar si un bun blogger. Post-urile ei au fost intotdeauna o delectare sa le citesti, chiar daca ti se ridica cateodata parul in cap de groaza de ce putea sa i se intample (http://jurnaldecreasta.blogspot.com)

Imi amintesc ca in 2007 am incercat, alaturi de alti prieteni de a ei, sa dam de un semn de viata de la ea in timp ce facea cu trekking prelungit prin Nepal, China, Pakistan si India. De data aia nu a patit nimic. Imi amintesc de asemenea de un alt post in care zicea cum a ramas fara apa, pe nu stiu ce munte din Turcia. Si atunci a fost ok. Ma gandesc ca de multe ori a fost la un pas de moarte prin toti muntii prin care a trecut, insa de fiecare data a sfidat-o cu un zambet strengaresc pe buze.




Acum 6 ani in aceeasi perioada, Adina a fost in Retezat, tot la un rasarit de soare.



Asa isi incepea postul: The final frontier – Retezat (26-27/03/2005) : Retezat - din nou acasa! Ma intreb cum ma va primi de data aceasta muntele, daca mi-a iertat tradarea si daca o sa-mi poata zambi ca unui fiu ratacitor.


De data asta Adina, muntele nu te-a iertat. Te-a luat egoist pentru el ...

Dumnezeu sa te odihneasca in pace prietene drag!

Dorin

Queensland-ul sub ape

Nu despre asta am crezut ca o sa scriu ca primul blog din acest an. Insa cum probabil s-a aflat si in Romania, statul in care locuim, Queensland-ul a fost puternic lovit de inundatii.

Pe cat laudam cerul albastru fara nici un nor, de cateva luni bune ploua aproape in fiecare zi.
De cateva zile insa ploua neincetat si incet incet scenele socante care le-am vazut la televizor se apropie si de Brisbane. Deja una dintre suburbiile din nord ale orasului e afectata, iar maine se preconizeaza ca inca alte 29 de suburbii o sa fie inundate.

Deocamdata suburbia unde locuim noi nu e pe lista asta, zic insa deocamdata caci nu se stie ce o sa se intample pe viitor. Cand discuti de teritorii cat Germania si Franta la un loc inundate de apa, nu mai poti fi sigur de nimic. Am auzit ca sunt cele mai groaznice inundatii de cand exista Australia ca stat. Se preconizeaza ca peste 20.000 de proprietati o sa fie afectate de ape doar in Brisbane.


Niste prieteni de-ai nostri vroiau sa mearga in concediu in Toowoomba (un orasel care se afla la vreo doua sute de km de Brisbane), insa din cauza ca un electrician care nu a venit la timp s-au pornit la drum mai tarziu si au trebuit sa se intoarca caci drumul a fost blocat. Ca noroc ca nu au mai putut ajunge, ca au fost ceva inundatii care s-au intamplat intr-un timp record si i-a luat pe multi pe nepregatite (ca un fel de tsunami).

In situatii ca astea tot in ce te poti increde e Dumnezeu. Asa cum zicem de atatea ori in rugaciuni, poate fara sa fim foarte constienti de ceea ce zicem, acum e unul din timpurile in care ni se testeaza cu adevarat credinta: Faca-se voia ta Doamne! Stim ca suntem copii ai tai si ca ne porti de grija!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti si sa aiba mila de cei a caror case sunt sub ape!

Dorin

O seara romaneasca

Sarbatorile de Craciun ne bat la usa. Pana nu demult le ziceam sarbatori de iarna, insa de ceva vreme le intampin in pantaloni scurti si tricou.

Chiar daca inca nu simt din plin atmosfera Craciunului, tot ma bucur de concediul care o sa vina, de cadourile pe care sper sa mi le aduca mosu’. Sper ca in aceasta mini-vacanta sa ma odihnesc din continua alergare de colo-colo, sa reflectez la anul care a trecut si cine stie .. sa imi fac planuri pentru urmatorul an.

Insa oriunde as fi si indiferent ce fel de clima este afara, Craciunul are o insemnatate deosebita pentru noi ca si crestini: nasterea Mantuitorului nostru Isus Hristos. E un moment de reflectie a ceea ce Dumnezeu face in viata noastra

Saptamana trecuta am participat la o seara de colinde romanesti de aici de la 15.000 de km departare de tara. A fost o seara speciala, in care pe langa colindele care le indragesc am auzit si alte cantari minunate, ca de exemplu balada lui Ciprian Porumbescu.

Au fost o multime de profesionisti care au cantat, un alt motiv pentru care sa ma mandresc din natiunea din care fac parte, o natiune de oameni talentati si destepti. Aproape fiecare din cei care au cantat aseara stiu sa cante la cel putin doua instrumente, trei dintre ei au facut conservatorul la trei instrumente diferite pian, trompeta si vioara (unul chiar in Elvetia).

Iar o prietena de-a noastra, care canta in corul Queensland-ului, ne-a delectat auzul cu o colinda care ne-a rascolit sufletul. Seara s-a terminat cu o masa copioasa din care nu au lipsit mancaruri traditionale romanesti de sezon: sarmalute, salata de boef si cozonacii.

Recitind ultimul blog din 2009, mi-am dat seama ca anul asta a fost intr-adevar unul de nota 10 pentru intreaga noastra familie, asa cum imi doream.

Personal m-am bucurat ca am mers in Romania si m-am intalnit cu o parte din voi, ca am sarbatorit 10 ani de casnicie la Paris, ca am alergat primul meu maraton, ca am alergat o cursa caritabila si reusit sa strang cu ajutorul vostru bani pentru copiii bolnavi din Brisbane, ca am terminat de citit Biblia, ca am fost sanatos si pentru prima data in viata ca am lucrat pentru mine (ne-am facut o firma de IT, care a sarbatorit zilele trecute un an).

Se zice ca parintii sunt mai fericiti de rezultatele copiilor decat de rezultatele lor. E adevarat! Sunt mandru de ei si de ceea ce au realizat! A fost un an in care au tras tare, insa si rezultatele sunt pe masura.

Daca in 2009 Mihai a fost campionul scolii la “connect 4”, anul asta a fost campionul scolii la inot la categoria de varsta de 9 ani (dupa ce a terminat locul intai la toate cele 4 stiluri de inot), a luat un premiul "Academic Excellence" (adica e in primii 5 copii la invatatura din clasele a 4-a din scoala), a avut un concert la vioara impreuna cu colegii lui din “Junior Orchestra” si continua sa cante si la pian (vineri o sa cante o colinda impreuna cu o alta fetita la 4 maini).

Iulia a terminat si ea clasa 1 printre primele (are aproape numai A-uri) si a castigat si ea concursul de inot pe scoala, insa nu a primit medalie caci nu s-a facut campionat. E la inceput de drum cu scoala, insa se pare ca ii calca pe urmele lui Mihai.

Am incercat sa le insuflu dragostea sa faca miscare si sunt fericit ca amandoi practica inot si American Kenpo (si el si Iulia au luat zilele trecute centura galbena).

Inchei acest blog, la fel ca si anul trecut urandu-va si voua tot ce imi doresc si eu in viata mea pentru 2011!

De abia astept sa vina 2011 si sa ma bucur de incercarile pe care o sa le aduca cu el!

Sper ca Dumnezeu sa lucreze in vietile noastre si sa ne faca mai buni, mai iubitori si mai darnici.

Dorin

Camasile cu patratele

Nu stiu daca e adevarat ca femeile isi cumpara o gramada de pantofi, si nici daca barbatii au o gramada de tricouri. Eu aparent eu am o gramada de tricouri (asta daca e sa te iei dupa Alina).

Nu sunt de aceeasi parere cu ea chiar daca de cateva ori mi-a numarat cu mult peste 25 de tricouri favorite (cele la care nu pot sa renunt si sa le duc la Salvation Army
si nici sa le iau sa tund iarba cu ele).

Anyway .. am si cateva camasi. Probabil si alea peste 10 chiar daca folosesc in mod curent doar vreo 5.

Fiind programator in Australia trebuie sa merg la servici imbracat cu pantaloni de stofa si camasa de luni pana joi inclusiv, ziua de vineri e "casual Friday" in care te poti imbraca in blugi si cu tricou (nu stiu daca peste tot e la fel, ca eu am lucrat mai mult pentru companii guvernamentale).

Lucru interesant e faptul ca majoritatea barbatilor poarta camasi cu maneca lunga in detrimentul celor cu maneca scurta, dar fiind cald in Brisbane ei isi sufulca manecile (probabil ca par mai hotarati sa termine task-urile la care lucreaza in felul asta) :)

Marea majoritate cumparate de aici, cateva insa le-am cumparat din Romania si parca fiecare camasa are istoria ei.

De ex. am una care am cumparat-o de la Aboriginal (nush daca mai exista magazinul asta in Timisoara si nu stiu daca ii si prin alte orase). Ei zic ca ii magazin australian, asa ca va dati seama ca mi-am luat cateva lucruri de la ei pe vremea cand ma gandeam ca o sa emigrez in Australia.

Nu stiu cat de australian sau nu e magazinul respectiv (NA. Nu am vazut nici un magazin cu numele asta in Brisbane), ceea ce stiu e ca atunci cand mi-am luat camasa respectiva la servici un coleg de-al meu din Australia mi-a zis ca si bunica-sa are o fata de masa de aceeasi culoare). Hmmm ... am mai purtat-o de cateva ori si la alte locuri de munca, insa de fiecare data nu a trecut neobservata. Asa ca am mutat-o din top 5.

Mi-am mai luat odata o camasa cu maneca scurta, in carouri de culoare galbena. Am fost foarte incantat de investitie. Dupa vreo cateva saptamani tin minte ca am fost din nou la Metro si mi-am luat o camasa similara, doar ca o alta nuanta de culoare. Foarte incantat si de aia. Doar ca atunci cand a vazut-o Alina mi-a zis: Trebuie sa iti fi placut tare mult camasa de ti-ai luat doua la fel. Uppss ...

Odata m-am mai intalnit cu un roman care mi-a admirat una din camasile mele cu patratele .. si a marturisit ca si lui ii plac. Va dati seama ce bucuros am fost! Deci nu sunt singurul ... I-am inteles si "durerea" atunci cand mi-a zis ca nevasta-sa ii zice ca toate camasile lui au acelasi material ca si batistele. :)

Insa vedeta camasilor mele e o camasa care mai luat-o din Timisoara. De cand am vazut-o in magazin mi-am zis asta ii o camasa adevarata de business man.

Despre ea e povestea din seara asta. Asta ii camasa care valoreaza foarte mult caci mi-a adus toate job-urile din Australia. Ea a fost cea care a suportat toate transpiratiile reci care m-au trecut la interviuri.

Azi a fost ziua cand probabil ca am purtat-o ultima data (deh cei 4-5 ani de cand o am si-au spus cuvantul) si probabil ca trebuie sa ma apuc de invatat pentru urmatorul interviu acum ca nu o sa mai am. :)

La revedere camasa norocoasa! Se anunta un "shopping" de camasi cat de curand!

Voi ce haine/lucruri favorite aveti? Care chiar daca is de cand ii bunica, parca tot nu va vine sa renuntzati la ele...

Dorin

P.S. Am terminat cel de-al doilea puzzle intr-un timp record (3 saptamani). Sa vedem cat dureaza sa il punem in rama

Din nou pe blog …

Azi am primit un mail putin mai ciudat … era ceva de genul “Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai. Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări !”

M-am mai desumflat putin cand Alina a dat o cautare pe google si a gasit acelasi mesaj de 861 de ori. Insa mi-am spus .. stai putin, chiar daca nu l-am fascinat pe Vlad, asa cum s-a laudat el in mesaj, sunt o gramada de omuleti dragi mie care asteapta sa vada “ce mai punem la cale”. Ei bine, pentru voi e acest post ...

Cu unii dintre voi m-am intalnit in Romania asa pe fuga. Insa vorba lui taica-mio acum parca “developez” clipele acelea petrecute cu fiecare din voi si ma gandesc cat sunt de norocos sa va am. Nu vreau sa fiu sentimental ca e tarziu in noapte ... asa ca o sa trec repede la subiectul discutiei din seara asta: Puzzle-urile ...


Cand am venit in Australia ne-am luat un puzzle mare de o mie de piese cu un castel faimos din Bavaria (Neuschwanstein). A fost unul din lucrurile de care iti inchipui ca o sa fie “fun” de facut cu familia. Intradevar a fost .. pana cand ai de facut padurea. Nenumarate nuante de verde pe bucatele cu forme care mai de care mai neregulate.

Ne-a luat mai bine de doi ani sa il terminam. Doi ani .. si trei case diferite in care am locuit. Partea cu puzzle-ul care e interesanta e ca nu ai nicioata o masa goala in casa care sa fie dedicata lui ... cel putin nu pentru o perioada asa de mare de timp. Apoi vine faza cu copiii prietenilor care vin la tine in vizita. Pana nu termini intreg puzzle-ul nu stii daca ai recuperat toate bucatelele din buzunarele lor cand dadeau sa plece acasa. Apoi la faza cu mutatul parca pune capac la toate. Incerci sa gasesti doua cartoane in care sa il pui, le legi bine cu scotch, il intinzi usor desupra alor lucruri pe care le transporti in portbagajul masinii si apoi vine unul dintre prietenii tai, care isi da seama ca asezand cartonul pe verticala se castiga mai mult spatiu :)

Apoi urmeaza ultimele saptamani. Vezi ca numarul de piese incepe sa se imputineze, si chiar daca mai ii destul de mult verde, parca totusi te gandesti ca ... nu mai ii mult. Apoi emotia asezarii ultimei piese. Si crezi ca e gata ... wrong. Inca o gramada de pasi intermediari (sa il dai cu glue, sa lasi sa se usuce, sa ii gasesti o rama, si sa il inramezi). Suna logic, nu-i asa ?? Ultima propozitie ne-a luat si ea vreo jumatate de an. Doar hotararea Alinei de a nu cumpara un altul pana cand nu l-am agatat pe asta in cui a facut sa il inramez (altfel poate ca si acum ar fi stat pe dulap plin de praf).

Dar parca nu vreau sa vorbesc doar de puzzle-uri in seara asta. Sau nu numai despre acest tip de puzzle-uri. Mai sunt cred ca inca un alt tip de puzzle-uri .. nu stiu daca au nume. Sunt bucatelele care iti formeaza viata. Ma gandesc ca aici poate imi intra copiii, poate ceva prieteni buni, poate lucrurile pe care vrei sa le faci in viata. Cateva se potrivesc parca usor, pe altele parca simti ca nu sunt chiar la locul lor ...si le mai muti putin, pana cand le gasesti si lor locul.
Am gasit saptamana asta un lucru interesant intr-o carte pe care am inceput-o sa o citesc, un lucru care m-a pus pe ganduri. Era o definitie data timpului. E un fel de “daily miracle” (N.A. miracol zilnic). Pana acum parca ma gandeam doar la faptul ca e poate unul din putinele lucruri ce le am in comun cu Bill Gates e ca amandoi avem aceleasi 24 de ore (altul e ca la amandoi ne place serialul “24”).

Insa aici in cartea asta vorbeste despre timp ca despre un lucru care il ai din abundenta, si ca indiferent in ce fel l-ai cheltuit ieri azi mai ai un calup de 24 de ore care iti stau la dispozitie sa faci ceva ce sa conteze, in puzzle-ul de mai sus. Nu poti risipi decat clipa de acum. E imposibil sa intri in datorii. Nu poti risipi ziua de maine. Ea e acolo pentru tine, te asteapta. Nu poti risipi ora urmatoare, ea iti sta la dispozitie, intacta. Poate de aici e si mesajul pe care il zice Tony Robbins “the past does not equal the future” (N.A. Trecutul nu e egal cu viitorul). Nu conteaza cat de cate ori ai esuat in trecut, conteaza ce o sa faci de aici incolo. Cuvantul “esuat” nu ar trebui sa existe in vocabularul nostru ... de fapt ai facut o gramada de lucruri care ti-au aratat “cum nu merge”. Si reversul medaliei e adevarat, adica daca ai avut in trecut succes, asta nu iti garanteaza ca si pe viitor o sa fie tot asa.

Asa ca m-am gandit sa imi risipesc clipa de fata discutand cu voi despre puzzle-uri. Ce piese am mai pus in puzzle-ul meu? Brisbane marathon ( alergat pe 1 august), concediul in Romania, focul de tabara de la Herculane, serile din Unirii, baia in Dunare, cele trei zile la Paris, jocul de darts cu cumnatul meu, timpul petrecut cu familia, poza in care apar trei generatii (bunicul meu de 95 de ani, eu si Mihai), Marty-ul din Cluj, salina din Turda, discutiile despre emigrarea in Australia, si multe, multe alte piese care au format imaginea “vara lui 2010”.

Ce urmeaza? La ce piese lucrez acum? O centura neagra la American Kenpo (is curios in cati ani o sa termin puzzle-ul asta) si ....inca un puzzle de 1000 de piese de care ne-am apucat de o saptamana cu o imagine frumoasa din Grecia.



Care sunt puzzle-urile din viata voastra? Ce incercati sa construiti? Ce imagine grandioasa o sa iasa?

Socceroos ...

Cu doar doua ore intaintea unui meci care e privit de australieni ca si o finala (meciul cu Ghana), as vrea sa postez cateva ganduri despre cum se vede Cupa Mondiala de aici din Australia.

Cu cateva luni mai intainte am incercat sa imi iau concediu in aceasta perioada si sa il petrec in Romania si sa ma bucur de mondialul asta in compania tovarasilor mei, oameni care inteleg sportul asta :)
Aici chiar si cand joaca Australia, tot cel mai important eveniment al saptamanii trecute a fost un meci de rugbi in care echipa Queensland-ului a invins pe cei din Sydney si au luat pentru a 5-a oara consecutiv trofeul...

Cum nu s-a putut sa imi iau concediul decat in august incerc sa ma uit din camaruta mea la acest campionat.. singur singurel(cateodata mai vine si Alina si ne uitam impreuna la unele meciuri). Ora la care se disputa merciurile este fie 21:30, fie 12 noaptea, fie 4:30 dimineata. Cred ca va dati seama ce “ochi ca de broasca care s-a uitat la sudura” am eu dimineata cand ma duc la munca.

De vreo saptamana mi-am “mutat” dormitorul in camera mare .. adica dorm la televizor. Nu reusesc intotdeauna sa vad toate meciurile care se difuzeaza noaptea, insa cateodata ma mai trezesc si daca ii meciul interesant ma uit la el, daca nu dorm mai departe.

Referitor la faza asta, tin minte o faza care mi s-a parut funny cand au fost socrii mei aici la noi. Intr-o dimineata, mama Alinei a venit in camera mare si cand m-a vazut dormind pe canapea s-a gandit ca poate ne-am certat si ca am plecat din dormitor. Cred ca s-a linistit cand a vazut-o pe Alina dormind in fotoliu :)

Am primit un mail imediat dupa primul meci al Australiei cu Germania din care reiesea ceva de genul:“tara mea adoptiva a batut pe tzara ta adoptiva”. Unii dintre voi au ghicit: e vorba de Sorin Ivascu (a.k.a. Sorel), omul caruia ii datorez venirea mea in Australia (numai el stie cat m-a batut la cap sa venim impreuna. Ulterior el s-a razgandit alegand Germania). I-am trimis si eu un mail “de imbarbatare” dupa meciul pierdut de nemti in compania sarbilor.

Acum inteleg de ce e bine sa ai dubla cetatenie .. pot sa ma bucur (caci sper ca o sa ma bucur in seara asta) cand echipa noastra (in cazul asta Australia) joaca un meci la o cupa Mondiala. Sper ca pe viitor bucuria mea sa fie dubla si sa ma bucur si pentru Romania.

Am fugit sa vad meciul cu Olanda .. si sa ma imbrac si eu in culorile galben-verzi ale australienilor. Hai Australia!

Cheers,
Dorin

Ca sa vedeti cata incredere am in ei, azi am cumparat o gramada de tricouri/jersee in culorile Australiei ... ca parca vad ca o sa treaca de grupe si o sa li se dubleze preturile.

Note to myself: la urmatorul campionat mondial o sa imi iau o intreaga luna pauza si o sa savurez fiecare meci asa cum se cuvine!

Genunchiul ...

De vreo cateva saptamani tot incerc sa scriu acest blog .. insa am tot amanat momentul sperand sa nu fiu nevoit sa scriu despre lucrul asta.

De aproape trei saptamani nu am mai alergat. Totul a inceput cu dimineata zilei de luni 24 mai, zi in care trebuia sa alerg 3 ore. Dupa doua ore de alergare am simtit o durere ascutita in genunchiul stang (asta ii genunchiul “bun”, zic asta pentru cine nu stie ca am fost operat de vreo 3 ori la genunchiul meu drept). Am incercat sa o ignor, mai apoi am incercat sa fac ceva “intinderi”, insa durerea a persistat si a trebuit sa ma opresc din antrenament si sa ma plimb pana acasa. A durat o ora sa ajung acasa caci atunci cand m-am oprit am fost la vreo doua cartiere departare de casa :)

Am lasat-o mai usor cu antrenamentul, caci m-am gandit ca poate trebuie sa ii dau ceva vreme o sa se refaca. Am fost si la o prietena de familie care e fizioterapeut si mi-a zis ca sfatul ei e sa o las mai moale.

Dupa o saptamana am incercat iar sa alerg, insa dupa un minut a trebuit sa ma opresc (asta da antrenament intens!!!). Dupa inca o saptamana “am reusit” sa alerg 18 minute, iar acum vreo doua zile am ajuns la 29 de minute de alergare in continuu. Partea proasta e ca am nevoie de mai mult de 29 de minute sa termin maratonul.

Am incercat in saptamanile astea sa merg la sala si sa imi mentin nivelul de fitness facand alte activitati care sa nu presupuna alergarea, insa cred ca e momentul in care trebuie sa imi dau seama ca visul meu sa alerg maratonul trebuie sa mai astepte.

Imi e destul de greu sa iau decizia asta caci am pus multa “sudoare” in astea 15 saptamani de antrenamente. Cred insa ca e o decizie buna, caci nu vreau sa risc sa fac mai mult rau.

Am alergat in toate momentele zilei (dimineata la 4 la vreo 8-10 grade (deja la noi ii iarna), la amiaza pe calduri de 35 de grade, noaptea la 12, pe ploaie, pe ceata :)).

Daca ar fi sa sumarizez in cifre pregatirea mea pentru maraton de anul asta:

- 534 km alergati in 15 saptamani.
- Mi-am batut recordul la 10 km (47minute si 17 secunde)
- Am alergat half-maraton (cel mai repede in 1 ora 44 minute 48 de secunde).
- Cea mai lunga distanta alergata fara oprire: 25 km.
- Cel mai mult timp alergat: 3 ore.
- Cei mai multi km facuti intr-o saptamana (59.4 km).

Si weekendul trecut am facut o drumetie cu Adi Cristea (prietenul cu care am venit in Australia) de vreo 24 km. Nu am nici o problema cand merg, insa deocamdata sa alerg ma deranjeaza.

Poate e o lectie de la Doamne, Doamne, un fel de “lesson learned”, care sa ma faca sa realizez ca totusi depind de El in realizarea tuturor planurilor mele .. si de data asta se pare ca am avut planuri “diferite”.

O sa continui sa fac miscare, insa trebuie sa ma "reprofilez" in ceea ce priveste activitatile mele sportive.

Tinem aproape,

Dorin