Un altfel de cursa ...

Pentru cine imi urmareste postarile mele de pe Facebook (unde tot asa de rar scriu ca si pe blog) banuieste ca tot ce ma preocupa zilele astea e alergarea. Hmmm?! Oare ce mai vrea acum? Parca zicea ca o sa scrie despre altceva.

Am terminat cu cursele caritabile, cu alergarile pe poduri sau prin tuneluri .. insa mi-a mai ramas ceva care trebuie sa fac. De data asta nu o sa o fac nici pentru bolnavii de inima, nici pentru cei de epilepsie, nici macar pentru copiii cu probleme din Brisbane. O sa o fac pentru copilul din mine.
O sa alerg maratonul!

Am o gramada de vise care mai de care mai nebunesti cu lucrurile pe care vreau sa le fac in viata, insa maratonul nu era printre ele.

Sa lucrez la Microsoft, da, sa cant pe scena cu Carlos Santana, da, o centura neagra la o karate, da … nu insa si maratonul.

Bine, bine .. si totusi ce-mi veni sa il pun in pole-position?

Am fost fascinat de mic copil de povestea soldatului grec Pheidippides care a fugit prima data 42 de km doar ca sa spuna “Am invins!” dupa care sa cada mort la pamant.

Pentru mine cursa asta e mai mult de cat o cursa de anduranta. E o lupta cu tine insuti … din care tu esti invingator! Are ceva din motto-ul care vreau sa imi calauzeasca viata: “Quiters never win and winners never quit!”

E ceva care daca reusesc sa il alerg o sa imi demonstreze in primul rand mie ca nu e nimic ce nu pot face in viata!

Pe mine m-a fascinat si ma fascineaza programul de pregatire.

Cand m-am gandit mai serios sa alerg maratonul mi-am downloadat un program de antrenament. Pentru ca tot ce mi-am dorit pe vremea aia era doar sa il termin inainte de 6 ore si jumatate (atunci se “taie” timpul) si mi-am zis ca un program pentru beginners (incepatori) e suficient. E o performanta in sine sa alegi 42 de km, nu? Te plaseaza intr-o clasa anume ... clasa invingatorilor.

Programul incepe cu 20 de minute de alergare. Cel putin la prima vedere nu pare prea mult. Mai ales ca nu te pune nimeni sa ii alergi repede. Nici nu stiu daca trebuie sa ii alergi .. poate ca incepi cu un jogging usor .. si daca o sa pufai prea tare, te opresti din alergarea usoara si “mergi accelerat”. Comform programului in 25 de saptamani te pregateste de maraton.

Eu am pierdut primele 4 saptamani, caci la inceputul anului inca nu aveam visul asta.

Totul a inceput cand m-am inscris pentru Clem7 run: 8 Februarie 2010 - 3 km in 30 de minute pe banda de alergare de la sala.

Au trecut 10 saptamani de atunci ... si intre timp am alergat 307.78 km. Acum doua saptamani am alergat primul meu half marathon (21 km) in 1h: 56 minute: 44 sec.

Nu am inca nici o idee de unde o sa scot si a doua parte de 21 km, insa sunt foarte increzator ca o sa reusesc sa ii parcurg si pe aia. Ba mai mult decat atat ... mi-am schimbat putin si goal-ul: vreau sa il termin in 4 ore. Asta e target-ul meu.

Alerg de 4 ori pe saptamana (marti, miercuri, vineri (ture mai scurte) si duminica o cursa mai lunga (cel mai mult timp alergat 2 ore si 20 de minute).

Inca nu m-am apucat serios de treaba caci nu acord prea mare importanta alimentatiei (desi stiu ca e unul din lucrurile care poate contribui substantial la calitatea pregatirii).

Sunt mandru insa ca nu am mai pus nici o picatura de alcool in gura de 5 luni (de cand m-am apucat de Oshawa) lucru pe care mi l-am propus sa il respect tot anul 2010. Si de asemenea cam de la inceputul anului nu mai beau nici un fel de suc (natural, ne-natural, acidulat, etc).

O sa fie destul de interesant cand o sa ma intalnesc cu “baietzii” anul asta in Ro si o sa isi dea seama ca sunt doar pe “apa plata si lamaie”, insa e un lucru care e in concordanta cu ceea ce cred eu ca e mai bine pentru mine.

Azi am fost si la o clinica sportiva sa imi vada genunchiul un specialist. Pe langa faptul ca tipul asta e doctor, e si alergator. A alergat la viata lui 19 maratoane (cel mai bun timp: 2 ore si 33 minute), si ca sa il citez “doar nu o sa se opreasca la un numar impar”. Mai scrie si in Runner’s World Magazine. Sunt super happy ca mi-a dat unda verde si el. A fost o experienta super interesanta ... si foarte diferita de relatia doctor-pacient din Romania. Ar merita sa scriu un post doar despre chestia asta.

Stiu ca familia mea era (si banuiesc ca inca mai este) ingrijorata cu excesul meu de zel, in ceea ce priveste activitatile mele sportive, insa vreau sa ii asigur si pe aceasta cale ca totul e ok :)

Inchei postul asta cu un citat care mi-a placut in mod deosebit: "It's not the size of the dog in the fight, it's the size of the fight in the dog" Mark Twain (N.R. Nu conteaza marimea cainelui in lupta ci marimea luptei in caine)

Dorin

10 saptamani pana la marea mea incercare: maratonul de la Gold Coast din 4 iulie, ziua Americii (Nu stiu cum o sa ma simt cand o sa il alerg, insa privelistea ma astept sa fie super!(vezi poza de mai sus))

Hristos a inviat!

Hristos a inviat! transmitem familiei, prietenilor si tuturor crestinilor, care zilele acestea sarbatoresc ceva mai mult decat iepurasul care depune oua de ciocolata

Fie ca primavara sa va intre pe geamuri in case, dulapuri, par si plamani, dar mai ales in suflete...

XOX

Clem7 ... sau alergarea prin tunel

Am revenit ... Am luat o pauza de doua zile de la tot ce presupune activitate sportiva, caci inca ma mai resimt dupa cursa de duminica. In engleza e o vorba “parca a trecut un camion peste mine” ..cred ca echivalentul romanesc e: parca m-a batut cu leuca :)

Dar hai sa incepem cu inceputul ... Cum a fost cursa? Mi-am batut recordul? A meritat?

Inainte insa de a va povesti cum s-au desfaurat evenimentele vreau sa va spun cateva lucruri despre tunelul Clem7 prin care am alergat. E cel mai lung tunel din Australia, intreg proiectul a costat 3 miliarde de dolari; practic strabate tot down-town-ul Brisbane-ului (a scurtat drumul cu ... 24 de semafoare!!!)

Constructia lui a inceput in septembrie 2006 si a fost terminat cu 7 luni mai repede. A fost facut cu doua masini gigantice nemtesti (261m lungime, 4000 de tone fiecare) care fora 22 de metri pe zi. O astfel de masina costa 50 de milioane de dolari. S-au excavat 3.5 milioane de tone de piatra.

Un drum prin acest tunel o sa coste 4.7 dolari.

Inapoi la ziua de duminica ... Pe o vreme mohorata, intre doua ploi, m-am pornit la drum la 4 dimineata. Mi-a cam fost groaza ca trebuie sa caut un loc de parcare si o sa pierd startul cursei, asa ca m-am decis sa merg ceva mai repede.

La ora aia nici un om nu a fost pe strada; una-doua masini ce pareau ratacite se grabeau si ele sa ajunga acasa. Asadar drumul pana in city a fost foarte rapid. Mi-am zis sa imi incerc norocul si sa merg cat mai aproape de locul de unde se dadea startul. Zis si facut!

Partea dinspre nord a tunelului se afla la 50 de metri de cladirea unde am lucrat la primul meu job in Australia, si mai stiam ceva stradute pe care speram sa gasesc ceva parcare. Suburbiile din inima Brisbane-ului au casele lipite unele de altele si stazile parca sunt mai mici si locurile de parcare sunt mai greu de gasit. Totusi la ora aia aveam o sansa.

Strada pe care am ales sa merg trece printr-o zona mai “gri” a orasului: The Valley (un fel de China Town). Dintr-o data m-am trezit parca in mijlocul unei multimi zgomotoase, cu lume pestrita, oameni beti, boschetari, prostituate, etc. Asta trebuia sa fie locul de intalnire cu unul dintre colegii mei care a alergat si el duminica. Am si vizualizat aparita mea in pantaloni scurti, numar pe tricou in mijlocul lor. Hmmm .. incalzirea era garantata :)

Am continuat drumul si in final dupa cateva ture pe niste stradute intortocheate am gasit un loc de parcare in fata unui restaurant. Am parcat, am oprit motorul si am asteptat in tacere vreo jumatate de ora, incercand sa trec neobservat omuletilor care tinandu-se de o bere, la bustul gol incercau sa exerseze ceva lovituri de karate.

Sa nu credeti ca vreu sa fac pe lupul moralist, caci nu foarte “Demult, tare demult ...” vorba cantecului celor de la Vama Veche am plecat si eu cu un semn de circulatie sub brat in urma unei seri de ramas bun la restaurantul la care am lucrat in State. Culmea a fost atunci ca o tipa a oprit si ne-a dus (pe mine si Gore, pe prietenul meu care era si el putin afumat) pana la unit-ul unde stateam in Big Sky, Montana.

Dar sa revenim .. m-am intalnit cu Sandesh (colegul meu indian) si ne-am indreptat spre locul cu pricina. Nu mare ne-a fost mirarea sa vedem o puzderie de omuleti care deja erau la start, chiar daca mai erau inca vreo 40 de minute pana la ora 6, ora startului.

Ne-am croit drum pana cat mai aproape de start si am asteptat startul facand cateva “intinderi” si “joc de glezne”. La 6 fix, dupa sunetul pistolului, am inceput sa ne punem in miscare.

Mai intai un fel de mers usor, apoi accelerat, apoi tropait usor (mai mult pe loc) ca in final sa ne dam drumul. Primii 2, 3 km au fost mai mult fuga in zig-zig, incercand sa imi croiesc drum prin multime. Mi-am dat seama ca am inceput cam tare cursa, insa nu mi-am pus mari probleme.

O surpriza neplacuta a fost aerul din tunel. Ma asteptam sa dea drumul la toate sistemele lor de ventilatie, insa doar doua ventilatoare mari de evacuare au fost pornite (si astea erau la cele doua capete ale tunelului). Una peste alta aerul din tunel a fost mai umed decat m-am asteptat si mai greu de respirat. Lucru care avea sa ma coste....

Asa cum v-am spus traseul care urma sa-l alerg era dus-intors. Deci am strabatut tunelul pe ambele lui sensuri. M-am bucurat sa vad luminita de la capatul de sud al tunelului ... si asta nu pentru lumina, cat mai ales pentru aerul curat al diminetii cu care mi-am umplut plamanii. M-am simtit ca unul care si-a tinut respiratia cateva minute sub apa si care, in momentul in care iese la suprafata, parca nu mai poate sa respire. Cand m-am uitat la ceas am vazut cu stupoare ca am alergat cei 5 km in 23:37 de minute (cu 7 secunde peste recordul meu personal la distanta asta). M-am gandit eu ca am inceput prea in forta, insa abia atunci am realizat gresala pe care am facut-o! Mi-am dat seama ca nu mi-am dozat bine efortul ..

Revenirea in tunel, corelat cu faptul ca mintea mea imi zicea “mai incet, mai incet” parca mi-a pus plumb in picioare. Am incercat sa ma autoincurajez, si sa ignor aerul greu, insa parca toate lucrurile incepeau sa fie din ce in ce mai grele, totul se intampla in “slow motion”.

Partea a doua a traseului s-a dovedit astfel un cosmar. Vedeam cum parca timpul incepe sa mearga mult mai repede, si distanta sa mi se para tot mai mare. Parca fiecare km pe care il alergam era din ce in ce mai lung. A trebuit sa ma opresc de vreo 4 ori si sa imi reglez respiratia, insa dupa fiecare oprire, parca pornirea era si mai anevoioasa. Pentru ca sa fe si mai dureroase lucrurile, in momentul in care te opresti ti se pare ca sute de oameni trec pe langa tine .. parca isi iau revansa pentru ca i-ai intrecut la inceput. Pe la km 8 mi-am luat si apa de baut (organizatorii au postat cateva mese cu pungulite de apa tot din 2 in 2 km). De obicei incerc sa ocolesc locurile acelea, caci drumul e alunecos datorita apei care se varsa si pungilor care sunt aruncate pe jos.

Una peste alta am ajuns si la borna cu km 10. Bucuria nu a fost foarte mare, caci abia atunci am realizat ca traseul este mai lung, caci tunelul nu se terminase. Un alt lucru pe care organizatorii au omis sa il spuna. Asa ca mi-am oprit cronometrul la 50:06 minute. 23 de secunde m-au despartit de target-ul meu (de a imi bate recordul pe 10 km). Am mers restul de 500 de metri pana la finish line ... chiar ultimii metri am incercat un sprint care m-a facut sa mai castig cateva pozitii. Timpul oficial la cei 10.5 km a fost de 53:57. Am fost locul 460 (din 5000 de participanti).

Concluzii: A fost o cursa istorica, plina de invataminte. In sfarsit am inteles pe pielea mea ceea ce spuneau alergatorii de maraton ca ultimii km intr-o cursa de anduranta nu ii alergi cu picioarele ci cu mintea. Mi s-a confirmat inca odata faptul ca in timpul unei curse alergi cu pana la 5 minute mai repede decat la antrenamente. Si inca un lucru mi-am dat seama: aici nu exista sa trisezi la antrenamente. S-a vazut ca m-am antrenat doar 3 saptamani pentru cursa asta.

Sunt multumit de rezultat, sunt mandru de medalia pe care mi-au dat-o insa sunt si mai mandru de tricoul pe care l-am primit ca am reusit sa strang mai mult de 150 de dolari. Suma totala pe care am strans-o cu ajutorul vostru a fost de 320 de dolari. Va multumesc inca odata pentru gestul vostru si... sunt mandru ca va am ca prieteni!

Dorin – alergatorul

P.S. Acum ca a trecut cursa o sa incerc sa scriu si ceva posturi care nu presupuna alergarea :)

Goal achieved

Acum trei saptamani va spuneam ca am doua target-uri pentru cursa asta: strangerea a 200 de dolari si obtinerea unui timp bun (sub cel de anul trecut de 49 de minute).

Amandoua mi se pareau mai mult niste vise datorita timpului scurt de pana la cursa.

Primul obiectiv a fost chiar depasit. Pana in momentul in care scriu aceste randuri am reusit sa strang 250 de dolari australieni. Sunt super fericit caci parca inca odata s-a demonstrat ideea ca nu conteaza in ce vremuri traim, si cu toata recesiunea in care suntem (sau de care tocmai am trecut) exista oameni care se pot desprinde de problemele de zi cu zi si sa faca astfel de gesturi atat de nobile.

Acum tine de mine sa imi bat si recordul meu la alergat 10 km. In sensul asta saptamana trecuta am alergat in patru zile 32.19 km , am inotat si am jucat tenis de camp. Inca mai trebuie sa imi imbunatatesc alergarea cu vreo 6 minute, insa vreau sa cred ca totul este posibil vorba celor de la Adidas (Impossible is nothing).

Am aflat cateva detalii despre aceasta cursa de la seful meu (Americanu’) care o sa alerge si el duminica. Intreg traseul e in forma de “V” avand punctul cel mai de jos la 80 de metrii sub pamant. Traseul o sa fie in forma de cerc asa ca o sa am doua urcari (la mijlocul cursei si la sfarsit).

Multumesc inca odata sponsorilor mei, oameni minunati care mi-au demonstrat ca inca lumii ii pasa! Asta ma motiveaza sa ma antrenez si mai tare!

Inchei postul asta cu un citat care l-am gasit pe un jurnal de antrenament pentru maraton:
“If my mind can conceive it, and my heart can believe it, I know I can achieve it!” (Jesse Jackson) (N.R. Daca mintea mea poate sa conceapa un lucru, si inima mea crede in el, stiu ca pot sa il realizez!)

Dorin

Golden boy

Trebuie sa recunosc ca in momentele astea cand scriu aceste randuri sunt miscat atat de povestile cu copiii suferinzi care apar in filmuletele de pe link-ul din post-ul precedent, cat si pentru faptul ca inca inainte de a face cunoscut acest link deja am primit 50 de dolari.

Mersi Mariuse! Si ii multumesc si donatorului anonim! Donatiile voastre au facut, in decurs de doar cateva zile, ca banii stransi sa ajunga la 25% din target-ul propus.

Asta imi demonstreaza ca inca mai sunt cititori pe acest blog si ca in pofida faptului ca postez destul de rar, prietenii care citesc aceste randuri, nu numai ca dau dovada de rabdare, dar mai au si un suflet bun.

Acum sa revin la metoda de antrenament...

Ca sa ajung la conditia fizica de anul trecut cand am alergat la Bridge to Brisbane, pe langa mers la sala si alergare, m-am reinscris la inot. Asa ca saptamana trecuta am alergat in vreo 3 zile, am fost la inot, am jucat tenis si .. cricket. Moment istoric caci sunt probabil singurul bargaoan care a jucat sportul asta. Sper ca acest lucru sa imi creasca sansele de a ajunge primar la mine in sat :)

Mi-am mai angajat si un antrenor care se ocupa de alergarea mea pe sosea. Initial am incercat sa alergam impreuna, insa se pare ca are nevoie de antrenament mai mult decat mine. Asa ca am ajuns la un compromis: el merge pe bicicleta, iar eu incerc sa ma tin de el. E o solutie win-win, amandoi avand de castigat. Cat despre plata ... asta se reduce la cateva imbratisari si niste vorbe de incurajare. Ati ghicit: e vorba de baiatul meu Mihai.

In momente ca acestea, vazand prin ce necazuri trec unele familii cu copiii lor, nu pot decat sa ma gandesc cat sunt eu de norocos ca am doi copii sanatosi. Ei sunt copiii mei de ... aur.

Inchei aici emisiunea din seara asta, insa promit sa revin

Dorin

Un an de nota 10 ....

Va salut prin intermediul blogului si va doresc (chiar daca cu o luna intarziere) un an de nota 10!

Ca de fiecare data la inceput de an ma gandesc despre ce sa va scriu. Sunt multe subiecte despre care as putea scrie si care ar putea sa intereseze pe cine citeste randurile astea, insa vreau sa incep blogul de anul asta cu ultima mea isprava. Azi m-am inscris la un “fun run” o cursa caritabila de 10 km.

Se pare ca am prins gustul de anul trecut de a amesteca doua lucruri care mi se par importante caci te definesc ca individ. Prima este miscarea (un lucru care mi-a placut sa il fac de o viata) si cel de-al doilea: privilegiul de a “ajuta pe cineva”, de a da ceva inapoi ca un semn de multumire ca ai primit destul. De data asta fondurile o sa fie donate copiilor cu probleme de la Royal Children’s Hospital Foundation.

Si totusi ce are special aceasta cursa?? Un lucru ar fi ca numarul de participanti la acest eveniment e limitat: 5000 de oameni. Insa lucrul care o face speciala e ca o sa fie pe sub pamant .. mai precis printr-un tunel care s-a construit pe sub intreg “down-town” Brisbane.

E cursa de inaugurare a unui proiect de 3 miliarde de dolari. E sansa mea sa alerg la 60 m sub Brisbane river ...




Mi-am propus ca pentru aceasta cursa sa strang 200 de dolari. Partea faina e ca orice "ma poate sponsoriza". Aici e link-ul unde o puteti face! Sau puteti da click pe imaginea din dreapta care contine logo-ul cursei.

Consider ca orice dolar dat este pentru o clauza nobila! De asemenea pe link-ul ala o sa vedeti cati bani am strans.

Asa ca o sa scurtez postul asta si sa imi pregatesc planul cum sa atac acesti 10.000 de metri astfel incat sa fiu cat mai rapid. Daca tot se face istorie cu aceasta cursa, ar fi frumos sa imi bat recordul personal de anul trecut de 49 de minute.

Mai am 25 de zile ... antrenamentul incepe ... acum! Cu un somn bun, ca de maine dimineata incepe "distractia"

Dorin

Sarbatori fericite!

Un alt nou an isi face aparitia la orizont, acum cand ne pregatim sa ii spunem “bye, bye” la anul 2009.

A fost un an foarte bun pentru noi.

Am fost sanatosi, am avut de lucru, am reusit sa ne intalnim cu taica-mio, am vazut niste locuri incredibile (am facut snorkeling la Marea bariera de corali, am fost pe Daydream island), am fost pe cruise, am fost la grand prix-ul de la Melbourne, am fost la concert la P!nk, am alergat la “Bridge to Brisbane”, am mai participat la inca o competitie caritabila “Walk for bible”, etc.

Copiii nostri au terminat foarte bine scoala:

Mihai a avut un an de exceptie! A fost intr-o clasa mixta (cu elevi din clasa a 3-a si a 4-a) si a fost unul dintre cei mai buni din clasa (spun astea bazandu-ma pe notele obtinute la sfarsit de an). A fost campion la connect 4 pe scoala, a invatzat sa cante la pian si la vioara, a facut fotbal, a ajuns in echipa de “squads” la inot, a mers la trei concursuri pe Australia (a luat “high distinction” (adica a fost intre primii 1% din Australia) la matematica si “science”, si “distinction” (primii 5%) la “computer science”)

Iulia a terminat grupa pregatitoare si de la anul o sa fie si ea la scoala. Si ea a mers foarte bine cu scoala, insa nu a primit note. A avansat si ea vreo 4 nivele la inot! Deocamdata asta e singur sport pe care il face.

Pentru mine e un bun prilej sa trag linie si sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care mi le-a dat anul asta. Nu a fost meritul nostru pentru tot ceea ce ni s-a intamplat ci totul i se datoreaza doar Lui.

De abia astept sa vina 2010 si sa ma bucur de incercarile pe care o sa le aduca cu el!

Profit de acest ultim blog ca sa va urez si voua tot ce imi doresc si eu in viata mea pentru 2010 si nu uitati ca viata e o calatorie si nu o destinatie!

Inchei cu un gand pe care l-am primit de la Sorin Ivascu: Bucurati-va de viata in fiecare zi ca si cum ati primi-o cadou in fiecare dimineata!

Dorin