Golden boy

Trebuie sa recunosc ca in momentele astea cand scriu aceste randuri sunt miscat atat de povestile cu copiii suferinzi care apar in filmuletele de pe link-ul din post-ul precedent, cat si pentru faptul ca inca inainte de a face cunoscut acest link deja am primit 50 de dolari.

Mersi Mariuse! Si ii multumesc si donatorului anonim! Donatiile voastre au facut, in decurs de doar cateva zile, ca banii stransi sa ajunga la 25% din target-ul propus.

Asta imi demonstreaza ca inca mai sunt cititori pe acest blog si ca in pofida faptului ca postez destul de rar, prietenii care citesc aceste randuri, nu numai ca dau dovada de rabdare, dar mai au si un suflet bun.

Acum sa revin la metoda de antrenament...

Ca sa ajung la conditia fizica de anul trecut cand am alergat la Bridge to Brisbane, pe langa mers la sala si alergare, m-am reinscris la inot. Asa ca saptamana trecuta am alergat in vreo 3 zile, am fost la inot, am jucat tenis si .. cricket. Moment istoric caci sunt probabil singurul bargaoan care a jucat sportul asta. Sper ca acest lucru sa imi creasca sansele de a ajunge primar la mine in sat :)

Mi-am mai angajat si un antrenor care se ocupa de alergarea mea pe sosea. Initial am incercat sa alergam impreuna, insa se pare ca are nevoie de antrenament mai mult decat mine. Asa ca am ajuns la un compromis: el merge pe bicicleta, iar eu incerc sa ma tin de el. E o solutie win-win, amandoi avand de castigat. Cat despre plata ... asta se reduce la cateva imbratisari si niste vorbe de incurajare. Ati ghicit: e vorba de baiatul meu Mihai.

In momente ca acestea, vazand prin ce necazuri trec unele familii cu copiii lor, nu pot decat sa ma gandesc cat sunt eu de norocos ca am doi copii sanatosi. Ei sunt copiii mei de ... aur.

Inchei aici emisiunea din seara asta, insa promit sa revin

Dorin

Un an de nota 10 ....

Va salut prin intermediul blogului si va doresc (chiar daca cu o luna intarziere) un an de nota 10!

Ca de fiecare data la inceput de an ma gandesc despre ce sa va scriu. Sunt multe subiecte despre care as putea scrie si care ar putea sa intereseze pe cine citeste randurile astea, insa vreau sa incep blogul de anul asta cu ultima mea isprava. Azi m-am inscris la un “fun run” o cursa caritabila de 10 km.

Se pare ca am prins gustul de anul trecut de a amesteca doua lucruri care mi se par importante caci te definesc ca individ. Prima este miscarea (un lucru care mi-a placut sa il fac de o viata) si cel de-al doilea: privilegiul de a “ajuta pe cineva”, de a da ceva inapoi ca un semn de multumire ca ai primit destul. De data asta fondurile o sa fie donate copiilor cu probleme de la Royal Children’s Hospital Foundation.

Si totusi ce are special aceasta cursa?? Un lucru ar fi ca numarul de participanti la acest eveniment e limitat: 5000 de oameni. Insa lucrul care o face speciala e ca o sa fie pe sub pamant .. mai precis printr-un tunel care s-a construit pe sub intreg “down-town” Brisbane.

E cursa de inaugurare a unui proiect de 3 miliarde de dolari. E sansa mea sa alerg la 60 m sub Brisbane river ...




Mi-am propus ca pentru aceasta cursa sa strang 200 de dolari. Partea faina e ca orice "ma poate sponsoriza". Aici e link-ul unde o puteti face! Sau puteti da click pe imaginea din dreapta care contine logo-ul cursei.

Consider ca orice dolar dat este pentru o clauza nobila! De asemenea pe link-ul ala o sa vedeti cati bani am strans.

Asa ca o sa scurtez postul asta si sa imi pregatesc planul cum sa atac acesti 10.000 de metri astfel incat sa fiu cat mai rapid. Daca tot se face istorie cu aceasta cursa, ar fi frumos sa imi bat recordul personal de anul trecut de 49 de minute.

Mai am 25 de zile ... antrenamentul incepe ... acum! Cu un somn bun, ca de maine dimineata incepe "distractia"

Dorin

Sarbatori fericite!

Un alt nou an isi face aparitia la orizont, acum cand ne pregatim sa ii spunem “bye, bye” la anul 2009.

A fost un an foarte bun pentru noi.

Am fost sanatosi, am avut de lucru, am reusit sa ne intalnim cu taica-mio, am vazut niste locuri incredibile (am facut snorkeling la Marea bariera de corali, am fost pe Daydream island), am fost pe cruise, am fost la grand prix-ul de la Melbourne, am fost la concert la P!nk, am alergat la “Bridge to Brisbane”, am mai participat la inca o competitie caritabila “Walk for bible”, etc.

Copiii nostri au terminat foarte bine scoala:

Mihai a avut un an de exceptie! A fost intr-o clasa mixta (cu elevi din clasa a 3-a si a 4-a) si a fost unul dintre cei mai buni din clasa (spun astea bazandu-ma pe notele obtinute la sfarsit de an). A fost campion la connect 4 pe scoala, a invatzat sa cante la pian si la vioara, a facut fotbal, a ajuns in echipa de “squads” la inot, a mers la trei concursuri pe Australia (a luat “high distinction” (adica a fost intre primii 1% din Australia) la matematica si “science”, si “distinction” (primii 5%) la “computer science”)

Iulia a terminat grupa pregatitoare si de la anul o sa fie si ea la scoala. Si ea a mers foarte bine cu scoala, insa nu a primit note. A avansat si ea vreo 4 nivele la inot! Deocamdata asta e singur sport pe care il face.

Pentru mine e un bun prilej sa trag linie si sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care mi le-a dat anul asta. Nu a fost meritul nostru pentru tot ceea ce ni s-a intamplat ci totul i se datoreaza doar Lui.

De abia astept sa vina 2010 si sa ma bucur de incercarile pe care o sa le aduca cu el!

Profit de acest ultim blog ca sa va urez si voua tot ce imi doresc si eu in viata mea pentru 2010 si nu uitati ca viata e o calatorie si nu o destinatie!

Inchei cu un gand pe care l-am primit de la Sorin Ivascu: Bucurati-va de viata in fiecare zi ca si cum ati primi-o cadou in fiecare dimineata!

Dorin

Ohsawa ...sau buckwheat

Pentru cine nu stie George Ohsawa este numele unui japonez care pe langa altele (probabil) a pus bazele unei diete...macrobiotice

Bine, bine .. si ce are asta cu "traficul de banane"

Acum cativa ani am urmat sfaturile unui prieten pentru care am un adanc respect care mi-a zis de o dieta de dezintoxicare (urasc cuvantul asta dieta, insa parca primele trei litere din acest cuvant (N.R. die = moarte) suna mai bine decat primele trei din cuvantul "cura")

Puternic motivat de faptul ca Alina nu credea ca o sa ma vada sa nu mananc carne la fiecare masa, am reusit pentru 10 zile sa mananc doar orez fiert (care nu avea nici sare macar), grau fiert si hrisca (pana atunci nici nu am auzit de "chestia" asta ... zic chestie, ca nu stiu in ce oala sa o bag; m-am uitat pe internet si astia o catalogheaza ca o pseudo-cereala).

Un lucru uimitor s-a intamplat ... pe la jumatatea distantei (adica prin ziua a 5-a) s-a intamplat exact ce Alex (asa il cheama pe prietenul meu) mi-a spus ca o sa se intample ... am inceput sa simt (parca cu papilele gustative) diferite mirosuri. Imi amintesc ca l-am luat intr-o dupamasa pe Mihai de la gradi si educatoarea i-a dat pe drum un sandwich cu unt, cascaval ras si rosie. Toate ingredientele astea le puteam deslusi foarte clar doar prin miros ... si parca fiecare imi lasa un gust distinctiv in gura. Nu prea cred ca face sens ce am zis .. dar cred ca in mare ati prins ideea. Daca o sa incercati sa tineti cura asta .. o sa vi se para "WOW!"

Ok .. si ca un efect secundar al acestei curi de 10 zile a fost ca am slabit ... 8 kg!

In ultima parte a fost ziua si kg! Efectul a fost atat de vizibil incat parea ca o sa ma scurg din pantaloni .. imi amintesc ca am dat putut sa strang cureaua cu vreo 3 gauri.

Mai tin minte putine lucruri .. unul e ca e "extrema" ..chiar daca 10 zile nu par a fi asa de multe, cand mananci doar orez toata ziua ..o sa ti se para o vesnicie. Surprinzator .. am fost plin de energie cand am facut-o (ma asteptam sa fiu ca o leguma alea 10 zile, insa nu a fost deloc asa .. tin minte ca am mers in continuare la sala, la lucru, etc)

Ok, ok .. si totusi ce e cu povestile astea din copilarie?

Faza e ca ieri am discutat cu un coleg de serviciu despre treaba asta .. si azi a venit la mine alt coleg (un sarb tare simpatic) care mi-a cerut mai multe amanunte despre ea. Si dupa cateva minute de povesti, cand l-am auzit ca vrea sa o incerce .. mi-am zis si eu ca nu ar strica sa vad daca sunt destul de motivat sa o mai tin odata.

Asa ca zilele ce urmeaza o sa fac un shop scurt sa vad de unde pot sa imi cumpar ingredientele necesare .. si incepand de luni, eu impreuna cu Vlad (asa il cheama pe colegul meu sarb) o sa tinem cura asta. Se mai baga careva? Ce zici Sorine? (Sorin .. pentru Simens-isti a.k.a. "Sorel" a fost unul din discipolii mei care a tinut-o si el .. si cu rezultate la fel de spectaculoase ca si mine.)

Pentru doritori regulile sunt pe cat de simple, pe atat de "provocatoare":

Ce se poate manca: orez brun (e voie si alb, insa parca am citit undeva ca orezul brun pentru ca e neprelucrat are mai multe fibre), grau, hrisca (astea toate fierte) si se pot face "pituci" din faina integrala.
De baut: apa sau ceai de busuioc.
Cat se poate manca: cat vrei .. insa credeti-ma ca dupa cateva zile .. nu prea o sa vrei sa mananci mult.
Altceva: nimic (nici ketchup, nici pui, nici peste, nici lapte, nici cafea .. si nici bere) :)
Zile in care iti vine sa renunti: a doua si a sasea.

o sa revin cu amanunte...

Dorin - de la dezintoxicare

Obiceiul … sau cum m-am plimbat 240 km

De fiecare data cand incep sa scriu un post ma gandesc la cat timp a trecut de cand l-am scris pe ultimul … sa caut scuze, hmm nu prea am. Am fost ocupat? Oare nu ii toata lumea? Hai mai bine sa va povestesc cate ceva ce am facut lunile astea si sper ca pe viitor sa fiu mai activ (oare nu sper lucrul asta de fiecare data?!)

Unii dintre voi stiti ca ultimul dintre Blagoi care ne-a facut o vizita a fost taica-mio. Si a fost si cel care a petrecut cel mai mult timp aici in Aussie (aproape 5 saptamani). Nu spun asta ca in ideea ca am considerat sederea lui o povara, ci ca sa va dati seama nu am mai stat atat timp cu el in ultimii 10 ani adunati.

A fost un timp de nepretuit. Am avut prilejul sa discutam ore intregi impreuna. Am vazut locuri care de o frumusete care iti taie rasuflarea. Ne-am plimbat depanand amintiri de pe vremea cand eram mic, am adormit amandoi la ora de pian a lui Mihai, am jucat table si sah impreuna. Ce mai a fost cu mult mai mult decat mi-am planificat ca o sa fie!

Dar sa luam cu inceputul ..

Inaintea venirii fiecarui membru al familiei noastre, impreuna cu Alina si copiii facem un consiliu de familie in care stabilim care sunt “obiectivele turistice” care o sa le aratam incercand sa il lasam sa guste putin din bunatatile de care suntem inconjurati aici in acest “colt de lume”. Suna de parca as fi in al 9-lea cer :)

Cand alegem aceste obiective avem doua criterii: primul ... mergem pe chestii “clasice” (adica lucruri incercate de noi, locuri care le-am vizitat, care ne-au placut, cu care mergem la sigur). Al doilea criteriu e cel al noutatii: profitam de vizita lor pentru a descoperi impreuna locuri noi.

Ok .. bifam weekendurile (cand organizam excursiile) si ne rugam ca sa avem vreme frumoasa ca sa putem sa facem tot ce ne-am propus.

A venit si ziua mult asteptata: aterizarea tatalui meu in Brisbane.

Cred ca am fost cel mai emotionat dintre tot familionul. L-am asteptat cum asteapta un copil pe Mos Craciun. Dimineata fuga la aeroport .. acolo vreo cateva ore de asteptare pana cand se face vama, timp in care ti se lungesc ochii la oamenii care tot apar pe culoar, de parca toata lumea vine numai cel pe care il astepti tu intarzie sa apara. Apoi prima imbratisare. Apoi primele impresii (cum a fost drumul, cum nu te-ai schimbat (chiar daca pe fiecare dintre noi se vede trecerea acestor 2 ani si jumatate), ce mai e pe acasa, etc).

Ca de fiecare data, bunicii care au venit la noi au avut “privilegiul” de a petrece mai mult timp cu copiii nostri (adica de a ii duce la scoala, de a ii lua de la scoala, etc). Astfel in prima zi i-am aratat traseul si i-am facut cunostinta cu profesorii.

Poate oboseala dupa cele 30 de ore de zbor, poate caldura mare, sau poate faptul ca am incercat sa parcurgem cei 700 m care ne despart de scoala intr-un ritm mai alert l-au facut pe taica-mio sa trebuiasca sa ia o pauza la jumatatea distantei.

Acest lucru + greutatea lui (117.5 kg) m-a facut sa schimb un plic planul care mi l-am facut in legatura cu sederea lui la noi. Si astfel dintr-un concediu relaxant in compania noastra, sederea lui s-a transformat intr-un “booth camp”. Am intrerupt mersul la sala, inotul si tenisul de camp ... si mi-am focusat toata energia in antrenarea lui.

In ziua urmatoare m-am intors de la servici cu “cadouri”: o pereche de adidasi noi nouti. Inarmat si cu un ceas care inregistreaza pulsul am inceput un program care a constat din doua plimbari zilnice de aproximativ o ora fiecare (dimineatza devreme si seara) intr-un ritm intre 50-80% din MHR (maximul heart rate).



Am mers pe principiul “daca faci un lucru in 30 de zile consecutiv, o sa ti se formeze o deprindere”. Si de aici a inceput “chinul” .. trezirea de dimineata la 5:20, plimbarea pana la 6:30 – 7. Si apoi acelasi lucru seara (cateodata ne-a prins si 11 noaptea pana cand ne-am intors acasa, insa a doua zi tot la 5:20 ne-am pornit la plimbare).

A fost un program destul de greu de tinut si pentru mine, care desi eram “fit” (tin sa va reamintesc ca tocmai am fugit 10 km in 49 de minute la Bridge to Brisbane in perioada aia) am slabit 2 kg de la aceste plimbari. Ca sa nu mai vorbesc de durere de picioare :)

Pe masura ce timpul a trecut, greutatea tatalui meu a mers in jos (la inceput mai repede (2kg in prima saptamana), apoi mai incet), insa conditia lui fizica s-a imbunatatit spectaculos. Spre finalul sederii lui aici, cred ca au fost zile in care am mers peste 15 km.

Am batut intreaga suburbie in care sunt in lung si in lat (ca sa mai schimbam peisajul). Cand a fos mai “profesionist” (a se citi cand s-a obisnuit cu plimbari mai lungi), mergeam dimineata si in alte suburbii (de exemplu am fost intr-o dimineata in centrul Brisbane-ului, si ne-am plimbat prin gradina botanica). Nu mica i-a fost mirarea cand la ora 5:30 – 6: 00 am intalnit cel putin o suta de omuleti care se plimbau ca si noi, alergau sau se dadeau cu bicicletele. Desi suntem catalogati natiunea cu cei mai multi obezi (raportati la numarul de locuitor), exista si australieni care fac miscare! Si asta de la colegii mei de la birou, care in pauza de masa merg sa fuga intr-un parc din apropiere, pana la vecinii mei chinezi care fac tai-chi in fata casei, sau la biciclistii din Southbank. Oamenii aia cred ca au alte preferinte culinare decat McDonalds.

Stiu ca acum ca a “scapat” de mine, poate e mai greu sa se tina de un astfel de program care sa presupuna activitate zilnica, insa vorba reclamei “Daca vrei cu adevarat, poti!”

Am incredere in el ca nu o sa se lase, si chiar daca timpul nu il ajuta, o sa continue ceea ce am inceput impreuna in Australia. Nu-i asa tata??

Cu ce obicei m-am ales eu din acest experiment? Cu trezitul la 5:15 in fiecare dimineata (chiar si duminica (din pacate) :)...si cu multe lectii de viata.

Lucrul extraordinar, caci toata viata mea am fost de principiul ca daca nu iti ajung 24 de ore, poti sa te trezesti mai devreme si sa castigi inca o ora.

O sa revin cu alte amanunte din cadrul sederii lui aici la noi (mai placute de data asta) si o sa va povesesc cum am reusit sa mobilizez 20 de oameni sa faca impreuna cu mine o plimbare de 7km. Toate astea intr-unul din numerele viitoare ...

Dorin, alias Johny Walker – keep on walking

O saptamana de neuitat

Saptamana asta a fost o saptamana incarcate in evenimente pentru mine …

Luni m-a rugat Mihai (N.R. fiul meu) sa merg si sa il vad la “parade”. Mi-a mai zis de cateva ori in decursul astor doi ani de cand e elev sa merg si sa il vad la scoala, insa lucrand in city pana nu demult imi era peste mana sa merg si sa il vad. De aproape un an lucrez in Brisbane Technology Park, un loc care e foarte aproape de unde stam si mi-am zis ca in pauza de masa as putea sa trag o fuga si sa merg sa il vad.

Ce este parada asta? E ca un fel de “careu” din zilele noastre... nush daca va mai amintiti cum era cand erati la scoala .. diferenta ar fi poate ca asta e un eveniment care se desfasoara odata pe saptamana (se tine lunea) si in care elevii sunt informati de activitatile care o sa se desfasoare in decursul saptamanii respective, sunt premiati elevii care au facut anumite activitati (de ex. “Student of the week”, e una dintre diplomele care li se inmaneaza in mod festiv). Saptamana asta a fost de exemplu “Ziua internationala a cartii” (inca de saptamana trecuta cei de la “prep” (N.R. cei din grupele pregatitoare) au fost intr-o zi la scoala imbracati in personajele lor favorite. Au fost astfel o gramada de printese (Iulia a fost Thinkelbell)... chiar si profele au fost costumate (una dintre profele lui Iulia a fost imbracata intr-un koala iar cealalta a fost un cowboy (de fapt cred ca mai corect s-ar spune cowgirl).

Cu acest prilej am aflat ca Mihai a castigat finala de juniori (clasele 1-4) a jocului “Connect 4” (parca ii varianta australina a “morii”din Ro) si lunea viitoare o sa aiba un meci cu “resident school champion” Tony Ho. Finala mare o sa fie dupa sistemul cel mai bun din 5 meciuri. Asa ca in weekendul asta o sa fim in “cantonament” :)

Tot la parada clasa lui a cantat unul din cantecele care imi place mie cel mai mult: “I am Australian” (N.R. Eu sunt australian). E un cantec care ma impresioneaza, caci sumarizeaza pe scurt istoria Australiei ... “a convict then a free man, I become Australian” (N.R. un detinut, iar apoi om liber, am devenit australian). La partea cu corul fiecare pitic a avut in mana o pancarda cu diferite tari a elevilor care invata in scoala (bineinteles ca Mihai a avut una pe care scria mare ROMANIA)

We are one, but we are many
And from all the lands on earth we come
We share a dream and sing with one voice:
I am, you are, we are Australian

Cantecul in sine e impresionant, insa sa il vezi cantat de copii de diferite culori si culturi il face parca si mai profund. Continua sa ma fascineze filozofia australiana sumarizata in aceste simple versuri: nu conteaza de unde ati venit, ce conteaza e ca impartim acelasi vis si tu si cu mine, noi amandoi suntem australieni.

Dupa doua zile l-am auzit din nou, de data asta intr-un cadru mult mai festiv, cand la primaria din Brisbane, impreuna cu inca vreo 700 de oameni am devenit australieni. A fost un moment emotionant care a culminat cu juramantul de credinta pe care l-am facut:

From this time forward, under God,
I pledge my loyalty to Australia and its people,
Whose democratic beliefs I share,
Whose rights and liberties I respect,
And whose laws I will uphold and obey.

Probabil ca avem si noi ceva similar cand cineva vrea sa devina cetatean roman (si daca nu avem poate ca ar trebui sa avem asa ceva). Aici parca mai mult decat oriunde in lume am simtit ca oamenii care traiesc pe aceste meleaguri chiar sunt guvernati de aceste lucruri si nu sunt doar niste vorbe goale (N.R. convingerile democratice pe care le impart, drepturi si libertati pe care le respect si a caror legi le sustin si ma supun lor).

Sa nu credeti ca am uitat ca sunt roman (de fapt eu sunt bargaoan, asta ma face sa fiu o specie mai aparte) si nu cred ca am sa uit vreodata lucrul asta, insa faptul ca acum sunt si australian imi da o mare satisfactie.

E ca si pregatirea mea pentru “Bridge to Brisbane” .... insa de data asta pregatirea asta a durat aproape 4 ani (cred ca in 2005 Sorin si Adi au sadit in mintea mea samanta asta cu Australia)... si cursa in sine am inceput-o in momentul in care am aterizat in Brisbane. Nu stiu daca am trecut de finish line .. cred ca poate doar m-am calificat intr-o alta echipa ... insa pana acum m-am bucurat de aceasta cursa si ziua de miercuri 2 septembrie 2009 constituie un “big tick” pe CV-ul vietzii familiei mele.

Asadar .. o cursa caritabila, o parada emotionanta si o noua cetatenie mult asteptata. What a great week! Si inca nu s-a terminat ... weekendul de abia acum incepe!

Sa aveti un weekend fain!

Dorin

3710 ...sau “I finished!”

banuiesc ca nu se mai oboseste nimeni sa deschida link-ul spre blogul asta datorita lipsei de activitate de pe el, asa ca am sa scriu pentru mine ... sa recitesc cand o sa fiu mai batran.

Pe scurt ce am mai facut in perioada asta ... in afara de ritualurile zilnice (lucru, scoala, sport, shopping) mi-am mai demolat cate ceva prin casa (a se citi ca mi-am mai facut inca o baie) + cateva alte mici modificari (pus parchet laminat). Scopul acestor investitii este venirea tatalui meu la noi.

Daca atunci cand a venit maica-mea am cumparat flori si leagan si umbrelute + mobila de stat pe afara, m-am gandit ca pe bargaoan poate il "dau pe spate" cu chestii mai de interior. Sper doar ca sa termin santierul pana vine, ca altfel am ratat "efectul surpriza". Oricum stiu ca pentru el faptul ca ne vede conteaza mai mult decat toate chestiile pe care le-as putea face. Is super incantat de venirea lui ca deh ... nu l-am mai vazut de 2 ani. Sunt convins ca astia doi ani ne-au schimbat pe toti destul de mult si ca o sa avem o gramada de lucruri de povestit. Sper sa ne ajunga timpul ....

Bine, bine .. da ce ii cu numarul? Am sperat sa fie numarul castigator la cursa de duminica. De cateva luni am pus la cale impreuna cu un tovaras indian de la lucru sa alergam proba de 10 km la competitia caritabila "Bridge to Brisbane". A fost prima mea competitie de fuga mai adevarata (asta chiar daca in tinerete am fost la nationale la Craiova). Anul asta au fost vreo 45.700 de omuleti care au participat in ambele probe (de 5km si 10 km). Banii care vor fi stransi cu prilejul asta o sa fie donati pentru bolnavii de inima.



Am inceput pregatirile acum cateva luni ... ca orice lucru care trebuie sa se termine peste 4, 5 luni e destul de greu sa fii focusat la ceea ce ai de facut ca sa fii “on track”.

Dupa vreo luna de fuga m-am asigurat ca pot alerga distanta asta .. si am facut 10 km in sala pe treadmill (N.R. banda de fuga) in 59’49’’. Tranpiratie peste tot, pufaiala ca o locomotiva veche cu aburi ... ca ultimele 2,3 minute am alergat la viteza 14-15 ca sa ma incadrez sub o ora.

Apoi am lasat alergatul de induranta si m-am focusat pe alergat de 40-50 de minute la 80% din MHR (ca sa ma ajute in acelasi timp sa topesc niste grasime). Toate astea au fost comasate cu un program in care am mers la sala de vreo 4,5 ori pe saptamana, de 1,2 ori la inot + odata pe saptamana jucat tenis de camp. O colega mi-a spus ca sunt “sport freak” si poate ca a avut dreptate.

La lucru am descoperit ca seful meu, un american, alearga in pauza de masa. Am fost mirat la inceput, caci nu prea parea alergator ( e un tip bine facut, asa la vreo 90 kg, insa nu parea genul de om care sa alerge distante medii-lungi). Apoi am aflat ca a fost alergator de performanta (cea mai lunga distanta pe care a alergat-o a fost 30 km). M-am dus la el si i-am zis daca ma ia si pe mine la o “tura” ... Am picat la tura de 10.5 km care avea in ea vreo 3 dealuri (din care primii 3 au fost urcus abrupt, ca pe casa). A fost cel mai mare provocare din viata mea (in materie de sport). Pe la jumatatea ei mi-am tot zis “can’t quit, winners never quit, hang in there” ... una peste alta am terminat-o in vreo ora. pufaind, insa am fost bucuros (dupa vreo 2 zile cand mi-au mai trecut durerile :)) ca nu m-am facut de rusine. Urmatoarele curse au fost mai scurte (doar de vreo 8 km) si mai omenesti (nu cu pante asa de abrupte si asa de lungi) ... si chiar am reusit sa le termin primul (cu un record personal de 39 minute la 8.2 km).

Dintre chestiile organizatorice: am facut un lobby la firma mea de recrutare si au organizat o echipa pentru cursa asta si au donat si ei alti 10 dolari pentru o alta fundatie caritabila (pentru bolnavii de epilepsie). Din cei 16 oameni care au alergat pentru echipa asta eu am reusit sa strang 8 (cu mine cu tot).

A venit si ziua cursei.

Ne-am intalnit toti 8 pe la vreo 5 dimineata, am luat un maxi–taxi care ne-a dus pana in oras. Cand am ajuns la destinatie, dupa vreo jumatate de ora, era o multime de oameni care mergeau, parca inca somnorosi sa se alinieze la start.



Startul a avut loc la 6:05 a.m. Primii care au luat startul au fost cei in carucioare. La 6:25 a avut loc startul celor de la 10 km. Au fost 5 grupe care s-au aliniat la start (grupa albastra, a alergatorilor care termina cursa sub 40 de minute, grupa rosie (sub 50 de minute), grupa verde (sub 60 de minute), grupa galbena (sub 120 de minute) si grupa alba a celor care parcurg distanta la pas de plimbare. Eu impreuna cu vreo alti 3 colegi am fost in grupa verde.

Am fost fascinat de intreaga organizare a competitiei ... pentru aceasta cursa a fost oprita o parte din cea mai aglomerata autostrada (ca de acolo s-a dat startul) si cateva strazi importante din city. Fiecare alergator a primit un tag care o sa iti afiseze timpul exact in care ai terminat competitia (doar saptamana viitoare o sa apara si rezultatele oficiale) La finish line am primit un tricou pe care scrie “I finished!” (N.R. Am terminat).



Una peste alta a fost o experienta foarte reusita. O zi superba de primavara, o cursa reusita (nici unul dintre noi nu s-a accidentat), doua fundatii caritabile. Deja gandul imi zboara la cursa de anul viitor .. cand o sa alerg in echipa rosie (dupa ceasul meu am terminat cursa in 49 de minute si 43 de secunde)