Am fost saptamana trecuta la floating.
Ce e asta si cum functioneaza: te lasa intr-o capsula cu apa de vreo jumatate de metru, dar foarte sarata, atat de sarata incat nu te poti scufunda, doar plutesti acolo si e fizic imposibil sa te ineci. E o metoda foarte bun pentru relaxare, reduce stressul, relaxeaza muschii. O ora acolo echivaleaza cu 4 de somn. Sunt oameni care dorm asa toata noaptea. Cica sportivii de performanta si cei de la NASA fac asta. Atletii folosesc metoda pentru a imbunatati performantele si a grabi recuperarea. Iar eu... de curiozitate.
Te inchizi (daca chiar ai probleme cu spatii inchise si intunecoase poti lasa usita intredeschisa) si iti pune muzica. Apa e la temperatura corpului, foarte placuta. Si plutesti asa o ora. Am fost cu o prietena, am avut 2 capsule in aceeasi incapere. Am mers impreuna, dar ne-am inchis fiecare si ne-am relaxat separat :)
La inceput a fost putin ciudat pana m-am obisnuit si mi-am gasit pozitia cea mai buna. Ne-a zis sa experimentam pana gasim o pozitia confortabila, sa atingem cu mainile marginile, sa ne familiarizam cu "coconul". O singura grija: sa nu cumva sa te stergi la ochi :).
Conventia era cand suntem pregatite sa incepem, stingem lumina in camera si ne bagam acolo. Ei vor pune 15 minute muzica, dupa aceea liniste si la sfarsit inca 5 minute muzica. Pe cand se termina si tura asta de muzica, e semn ca ni s-a terminat ora. Ne-a zis sa nu ne grabim repede afara, dupa dus sa mai stam putin in liniste acolo, sa bem un pahar de apa, etc... Noi am mai rasfoit niste reviste vreo 10-15 minute si pe urma am plecat.
Am fost un pic in reluare toata ziua aia si urmatoarea pana pe la pranz, parca tot se miscau mai incep decat de obicei. Probabil asta e si ideea si floatingul si-a facut efectul... si acum ca scriu ma apuca somnul...
Saptamana viitoare merg la masaj. Sa vedem cum va fi, relaxant sau energizant.
Pa,
Alina
Tuesday, April 21, 2009
Thursday, March 19, 2009
Desteptatorul
Trebuie sa-mi invat copiii sa spuna "Buna dimineata"...
Probabil pe cand se trezesc ei, la 5:30 (tare matinali juniori astia), in Romania nici nu s-ar considera ca e inca dimineata. Dar cum in Qld rasare soarele vara inainte de 5, e deja lumina, asa ca nu mai au nici o scuza.
Ei se trezesc, mai fac ce fac in camera lor si dupa aceea, deschid usa la mine si incep: "Mama, mi-am pierdut un joc pe DS. Hai cauta-mi-l". Nu :"Buna dimineata, mama. Te-ai trezit? Ce zi frumoasa e astazi. Cand te trezesti, uita-te si dupa jocul meu, ca nu mai stiu unde l-am pus". Copiii n-au introducere si incheiere. Ei au doar probleme, toate de maxima prioritate.
Intr-o dimineata, vine Mihai,se baga intre noi in pat si incepe sa-mi turuie, nu pot sa va spun ce, probabil despre ultimul nivel al nu stiu carui joc pe care a reusit sa-l termine si acum vrea sa-mi impartaseasca succesul.
Pentru el, a termina un joc e o mare realizare si mi-a reprosat in cateva randuri ca nu ma bucur suficient de mult de succesele lui in materie. Cum ziceam, se baga in pat si incepe sa turuie cu entuziasm diverse chestii.
Eu, dupa ce am reusit sa deschid un ochi cu mare greu, il intreb cat e ceasul. Zice el: "6 fara 10". Iar eu: "Mai, as mai dormi 10 minute. Poti sa dai sonorul mai incet? Si daca m-ai trezi la 6 ar fi super". S-a invoit, bun baiat.
M-am intors pe partea cealalta si am incercat sa adorm din nou, facand abstractie ca se invarte in pat si nu-si gaseste locul de nerabdare sa treaca 10 minute si sa incepem povestile.
Mai sta el ce sta si dupa aceea se ridica, se apleaca peste mine si-mi striga, sa fie sigur ca aud: "Mai ai 3 minute!"
Cine n-are copii sa-si cumpere. Sunt mai eficienti la trezit decat orice desteptator.
Probabil pe cand se trezesc ei, la 5:30 (tare matinali juniori astia), in Romania nici nu s-ar considera ca e inca dimineata. Dar cum in Qld rasare soarele vara inainte de 5, e deja lumina, asa ca nu mai au nici o scuza.
Ei se trezesc, mai fac ce fac in camera lor si dupa aceea, deschid usa la mine si incep: "Mama, mi-am pierdut un joc pe DS. Hai cauta-mi-l". Nu :"Buna dimineata, mama. Te-ai trezit? Ce zi frumoasa e astazi. Cand te trezesti, uita-te si dupa jocul meu, ca nu mai stiu unde l-am pus". Copiii n-au introducere si incheiere. Ei au doar probleme, toate de maxima prioritate.
Intr-o dimineata, vine Mihai,se baga intre noi in pat si incepe sa-mi turuie, nu pot sa va spun ce, probabil despre ultimul nivel al nu stiu carui joc pe care a reusit sa-l termine si acum vrea sa-mi impartaseasca succesul.
Pentru el, a termina un joc e o mare realizare si mi-a reprosat in cateva randuri ca nu ma bucur suficient de mult de succesele lui in materie. Cum ziceam, se baga in pat si incepe sa turuie cu entuziasm diverse chestii.
Eu, dupa ce am reusit sa deschid un ochi cu mare greu, il intreb cat e ceasul. Zice el: "6 fara 10". Iar eu: "Mai, as mai dormi 10 minute. Poti sa dai sonorul mai incet? Si daca m-ai trezi la 6 ar fi super". S-a invoit, bun baiat.
M-am intors pe partea cealalta si am incercat sa adorm din nou, facand abstractie ca se invarte in pat si nu-si gaseste locul de nerabdare sa treaca 10 minute si sa incepem povestile.
Mai sta el ce sta si dupa aceea se ridica, se apleaca peste mine si-mi striga, sa fie sigur ca aud: "Mai ai 3 minute!"
Cine n-are copii sa-si cumpere. Sunt mai eficienti la trezit decat orice desteptator.
Monday, February 23, 2009
Zi de doliu
Astazi e zi de doliu national in Australia in memoria victimelor incendiilor din Melbourne.
S-a intamplat dupa cateva zie cu temperaturi peste 40 de grade, Melbourne avand si clima uscata, dublate de vant puternic si efectele au fost devastatoare. E unul dintre cele mai mari incendii din ultimii 150 de ani din lume. Au murit peste 209 de oameni (cifrele inca nu sunt finale) si au ars peste 1000 de case si 330 000 ha de pamant. Prin comparatie, incendiile din California au distrus 1500 de case si 200.000 ha, dar au murit doar 9 oameni.
Au fost stiri dureroase despre familii intregi care n-au mai putut fi salvate. Mie mi s-a parut cel mai greu cand am auzit ca au fost inchise regiuni intregi, nu mai avea voie nimeni sa se apropie, pompierii au facut tot posibilul sa salveze cat mai multi oameni, insa era prea periculos sa mai intre cineva. In acele regiuni mai erau inca oameni care sunau prietenii si nu mai puteau fi salvati.
A fost impresionant suportul si sustinerea pe care au primit-o victimele. In cateva zile s-a adunat 200 de milioane de dolari in donatii. Si au continuat pe urma, nu stiu cat s-a strans pana acum (cifre care trec prin organizatii caritabile, donatiile individuale nu le mai calculeaza nimeni). Au fost concerte care au donat banii. Au donat personalitati, a donat regina. Am auzit ca Pink a donat $250.000 (ea are mare succes in Australia, in ultima vreme toate concertele au fost “sold out” si zicea ca iubeste Australia si vrea sa arate asta). In scoli, la locurile de munca se strangeau sub diverse forme bani, care apoi erau donati la Crucea Rosie. La scoala la Mihai au facut din nou free dress day (asa fac ei cand se fac donatii) si copiii au adus bani. A doua zi, pe pancarda din fata scolii scria “Scoala noastra a donat $1680. Ne pasa”.
A fost o poza si un filmulet care au facut inconjorul lumii. E un pui de koala, cu labutele arse, care vine la un pompier si bea o sticla de apa. E neobisnuit atat ca koala sa vina la tine, cat si sa bea atata apa. Mai mult, a pus labuta pe mana pompierului. Imaginea asta a devenit un simbol al atitudinii de solidaritate si a spiritului de ajutor.
Investigatiile continua, unele din focurile cele mai mari se pare ca au fost puse intentionat si reaprinse dupa ce pompierii le-au stins. Echipa care a investigat atacurile teroriste din Bali s-a implicat si in aceasta noua ancheta.
Acum, incet, se recladesc cartiere intregi care au fost rase de pe fata pamantului. Viata incepe sa-si reintre in normal. Mi-a spus odata un australian, legat de criza economica, cum ca nu-ti dai seama in Australia cat suport primesc oamenii si cat se ajuta. Acum imi dau seama ca nu a fost doar o poveste.
Astazi la Rod Laven Arena, unde se tine Australian Open, s-au stans 7000 de oameni pentru un serviciu in memoria victimelor. Aici e un link la eveniment. Mi-a placut orchestra cum a cantat Halleluya, se vede si in filmulet (stiti ca e compus de Cohen?)
Va doresc o saptamana de milioane,
Alina
S-a intamplat dupa cateva zie cu temperaturi peste 40 de grade, Melbourne avand si clima uscata, dublate de vant puternic si efectele au fost devastatoare. E unul dintre cele mai mari incendii din ultimii 150 de ani din lume. Au murit peste 209 de oameni (cifrele inca nu sunt finale) si au ars peste 1000 de case si 330 000 ha de pamant. Prin comparatie, incendiile din California au distrus 1500 de case si 200.000 ha, dar au murit doar 9 oameni.Au fost stiri dureroase despre familii intregi care n-au mai putut fi salvate. Mie mi s-a parut cel mai greu cand am auzit ca au fost inchise regiuni intregi, nu mai avea voie nimeni sa se apropie, pompierii au facut tot posibilul sa salveze cat mai multi oameni, insa era prea periculos sa mai intre cineva. In acele regiuni mai erau inca oameni care sunau prietenii si nu mai puteau fi salvati.
A fost impresionant suportul si sustinerea pe care au primit-o victimele. In cateva zile s-a adunat 200 de milioane de dolari in donatii. Si au continuat pe urma, nu stiu cat s-a strans pana acum (cifre care trec prin organizatii caritabile, donatiile individuale nu le mai calculeaza nimeni). Au fost concerte care au donat banii. Au donat personalitati, a donat regina. Am auzit ca Pink a donat $250.000 (ea are mare succes in Australia, in ultima vreme toate concertele au fost “sold out” si zicea ca iubeste Australia si vrea sa arate asta). In scoli, la locurile de munca se strangeau sub diverse forme bani, care apoi erau donati la Crucea Rosie. La scoala la Mihai au facut din nou free dress day (asa fac ei cand se fac donatii) si copiii au adus bani. A doua zi, pe pancarda din fata scolii scria “Scoala noastra a donat $1680. Ne pasa”.
A fost o poza si un filmulet care au facut inconjorul lumii. E un pui de koala, cu labutele arse, care vine la un pompier si bea o sticla de apa. E neobisnuit atat ca koala sa vina la tine, cat si sa bea atata apa. Mai mult, a pus labuta pe mana pompierului. Imaginea asta a devenit un simbol al atitudinii de solidaritate si a spiritului de ajutor.Investigatiile continua, unele din focurile cele mai mari se pare ca au fost puse intentionat si reaprinse dupa ce pompierii le-au stins. Echipa care a investigat atacurile teroriste din Bali s-a implicat si in aceasta noua ancheta.
Acum, incet, se recladesc cartiere intregi care au fost rase de pe fata pamantului. Viata incepe sa-si reintre in normal. Mi-a spus odata un australian, legat de criza economica, cum ca nu-ti dai seama in Australia cat suport primesc oamenii si cat se ajuta. Acum imi dau seama ca nu a fost doar o poveste.
Astazi la Rod Laven Arena, unde se tine Australian Open, s-au stans 7000 de oameni pentru un serviciu in memoria victimelor. Aici e un link la eveniment. Mi-a placut orchestra cum a cantat Halleluya, se vede si in filmulet (stiti ca e compus de Cohen?)
Va doresc o saptamana de milioane,
Alina
Wednesday, February 4, 2009
Cand ti se pune pata...
Nu pot sa spun ca am fost "fan" vreodata. Dar am cate o saptamana intreaga cand mi se pune pata pe cate un cantec sau un artist si parca orice as face numai aia am in cap. Cum s-ar zice, sunt fan cu saptamana...
Anul asta a inceput cu o saptamana Audrey Hepburn. Am revazut secvente din filme, interviuri, i-am citit biografia, am vazut-o la Oscaruri, am citit despre actiunile umanitare in Somalia, Unicef, tot ce-am prins.
Dupa ce mi-a trecut faza AH m-a apucat (din nou) Leonard Cohen. Dar rau de tot de data asta. L-am ascultat mult si cand n-am ascultat tot asta cantam. Mi se pare un artist aparte, nu pot sa-l incadrez in nici un curent si e probabil ultimul dintre artistii generatiei sale (s-a nascut inaintea lui Elvis Prestley, Jimmy Hendrix si Jim Morisson!). Prima data scriitor, poet si filozof, pe urma cantaret, criticat ca nu canta cu adevarat, ci mai mult recita si totusi posesorul uneia dintre cele mai frumoase voci pe care am auzit-o candva. Prea “dark” sa aiba un succes nebun in America, fiind considerata muzica lui deprimanta si totusi eu gasesc in ea o forta ascunsa incredibila. Imi place mult.
Am mancat pranzul intr-o duminica cu niste prieteni si le zic si lor cat imi place mie LC. Ca sa aflu ca nu sunt singura... s-a lasat cu masa servita cu LC in surdina (aveau o gramada de CD-uri cu el) si pe urma a degenerat discutia spre Nick Cave (care si el are doctorate in filosofie), estetica uratului si Flori de Mucigai.
Saptamana trecuta m-am uitat la o emisiune intitulata 24h. Am mai vazut-o si in Romania, e vorba de ultimele 24 de ore din viata unor celebritati. E interesanta perspectica psihologica, sociala, investigatie si un pic de mit si mister... ramane! Emisiunea asta era despre Janis Joplin.
Am zis, gata, sa vezi ca schimb cantecele. Insa nu a fost asa de simplu, pt ca am aflat ca LC a avut un "episod" cu JJ si chiar a scris un cantec despre asta. Am ascultat cantecul respectiv (intitulat Chelsea Hotel) si am ramas tot cu cantecele lui.
Ieri, alta faza: in pauza de masa zice unul dintre doctorii care preda aici: "Pe seara imi scot nevasta out. Mergem la un concert. E un tip de 74 de ani, copiii mei ma cred demodat, dar noua ne place tare mult. Probabil n-ati auzit de el. Il cheama LC". Era tare incantat, cu biletele la buzunarul de la piept, le-a atins incet ca si cum vrea sa verifice ca le mai are.
Si acum, cand Cohen e in Australia, un pitic de la mine de pe creier mi-a soptit incet la ureche: "Acum ma privesti dintr-o poza cu zimti / Atunci aveai nerv, dar si buze fierbinti / Si te-auzeam...", nu-mi trebuie mult sa ma pornesc. Se anunta o noua saptamana "muzicala".
La re-ve-de-re,
A
PS Daca postul ar fi pe note, cum s-ar cuveni, asta as pune ca si coloana sonora.
Moon river (din film)
I'm your man
Anul asta a inceput cu o saptamana Audrey Hepburn. Am revazut secvente din filme, interviuri, i-am citit biografia, am vazut-o la Oscaruri, am citit despre actiunile umanitare in Somalia, Unicef, tot ce-am prins.
Dupa ce mi-a trecut faza AH m-a apucat (din nou) Leonard Cohen. Dar rau de tot de data asta. L-am ascultat mult si cand n-am ascultat tot asta cantam. Mi se pare un artist aparte, nu pot sa-l incadrez in nici un curent si e probabil ultimul dintre artistii generatiei sale (s-a nascut inaintea lui Elvis Prestley, Jimmy Hendrix si Jim Morisson!). Prima data scriitor, poet si filozof, pe urma cantaret, criticat ca nu canta cu adevarat, ci mai mult recita si totusi posesorul uneia dintre cele mai frumoase voci pe care am auzit-o candva. Prea “dark” sa aiba un succes nebun in America, fiind considerata muzica lui deprimanta si totusi eu gasesc in ea o forta ascunsa incredibila. Imi place mult.
Am mancat pranzul intr-o duminica cu niste prieteni si le zic si lor cat imi place mie LC. Ca sa aflu ca nu sunt singura... s-a lasat cu masa servita cu LC in surdina (aveau o gramada de CD-uri cu el) si pe urma a degenerat discutia spre Nick Cave (care si el are doctorate in filosofie), estetica uratului si Flori de Mucigai.
Saptamana trecuta m-am uitat la o emisiune intitulata 24h. Am mai vazut-o si in Romania, e vorba de ultimele 24 de ore din viata unor celebritati. E interesanta perspectica psihologica, sociala, investigatie si un pic de mit si mister... ramane! Emisiunea asta era despre Janis Joplin.
Am zis, gata, sa vezi ca schimb cantecele. Insa nu a fost asa de simplu, pt ca am aflat ca LC a avut un "episod" cu JJ si chiar a scris un cantec despre asta. Am ascultat cantecul respectiv (intitulat Chelsea Hotel) si am ramas tot cu cantecele lui.
Ieri, alta faza: in pauza de masa zice unul dintre doctorii care preda aici: "Pe seara imi scot nevasta out. Mergem la un concert. E un tip de 74 de ani, copiii mei ma cred demodat, dar noua ne place tare mult. Probabil n-ati auzit de el. Il cheama LC". Era tare incantat, cu biletele la buzunarul de la piept, le-a atins incet ca si cum vrea sa verifice ca le mai are.
Si acum, cand Cohen e in Australia, un pitic de la mine de pe creier mi-a soptit incet la ureche: "Acum ma privesti dintr-o poza cu zimti / Atunci aveai nerv, dar si buze fierbinti / Si te-auzeam...", nu-mi trebuie mult sa ma pornesc. Se anunta o noua saptamana "muzicala".
La re-ve-de-re,
A
PS Daca postul ar fi pe note, cum s-ar cuveni, asta as pune ca si coloana sonora.
Moon river (din film)
I'm your man
Sunday, February 1, 2009
Rezultatul
Rafael Nadal e marele castigator al Australian Open de anul asta. Pentru prima data din istoria competitiei a castigat un spaniol. Mi-ar fi placut sa castige Federer, nu ca tin mai mult cu el, insa mi se pare ca e un mare campion si nu prea e indragit si respectat de lume asa cum merita. Poate la anul ...
Postul asta e unul scurt, in care am vrut sa va dau un feedback la target-ul propus acum aproape o luna:78 kg.
Urmatorul target e sa imi consolidez cele 78 de kg mult dorite (si sa nu mai trebuiasca sa alerg dimineata ca sa ajung la ele) :) si sa imi canalizez energia si spre alte parti din viata mea unde mai am nevoie de imbunatatiri.
Cheers,
Dorin
Postul asta e unul scurt, in care am vrut sa va dau un feedback la target-ul propus acum aproape o luna:78 kg.
Urmatorul target e sa imi consolidez cele 78 de kg mult dorite (si sa nu mai trebuiasca sa alerg dimineata ca sa ajung la ele) :) si sa imi canalizez energia si spre alte parti din viata mea unde mai am nevoie de imbunatatiri.
Cheers,
Dorin
Saturday, January 31, 2009
Fernando vs. Rafa
Zilele astea intreaga Australie se framanta de febra tenisului (dupa Brisbane International si Hopman Cup din Pearth, din 19 ianuarie a inceput Australian Open de la Melbourne). Asa cum i s-a facut reclama inca inainte sa inceapa, am avut si avem parte de 14 zile si 14 nopti de tenis de mare calitate.
De cateva minute s-a terminat unul dintre cele mai frumoase partide de tenis vazute vreodata, cel mai lung meci din istoria Australian Open, semifinala dintre Rafael Nadal si Fernando Verdasco (6-7(4) 6-4 7-6(2) 6-7(1) 6-4). Un meci care merita vazut si revazut chiar daca tine 5 ore si 14 minute, un meci care a inceput vineri si s-a terminat sambata dimineata la 1 a.m.
Acum un an am inceput sa joc tenis tot dupa un turneu de Australian Open. Si ma bucur ca am facut-o, caci tenisul este un sport frumos. Insa parca meciul din seara asta a fost ceva de neimaginat. Nu am vazut spectatori aplaudand in picioare minute in sir cateva mingi consecutive castigate cand de unul cand de celalalt jucator.
Pentru mine Fernando Verdasco a fost o surpriza mai mult decat placuta. N-am auzit pana la acest turneu de el, chiar daca banuiesc ca e destul de cunoscut in lumea tenisului (e numarul 14 ATP). Si nici nu am urmarit nici un meci disputat de el la acest turneu, tot ce stiam pana in aceasta semifinala e ca a eliminat pe favoritul lui Federer, Andy Murray (nr 4 ATP) si pe finalistul de anul trecut, francezul Jo-Wilfried Tsonga).
Am fost placut impresionat mai ales ca ma asteptam ca Nadal sa treaca peste aceasta semifinala fara prea multe probleme, vazand jocurile lui anterioare. Nadal e intr-o forma de zile mari. Parca nimic nu poate sa ii stea in fata. La acest turneu, Nadal nu a pierdut nici un set si doar in sferturile de finala a ajuns cineva sa ii ia 5 game-uri dintr-un set (un francez care mi-a lasat o amintire placuta, Gilles Simon).
Finala se anunta interesanta intre numarul unu mondial Nadal si numarul doi, Roger Federer. Nadal a fost 160 de saptamani numarul doi dupa Federer (un alt record). Chiar parca se spunea ca e eternul numar 2. Doar anul trecut a reusit sa il detroneze pe Feder de pe primul loc ATP. De cealalta parte, Federer e la punctul sa il ajunga pe Pete Sampras cu 14 titluri de grand slam. O sa fie un veci pe viata si pe moarte.
Azi am tras chiulul cu alergatul caci asa cum am spus nu m-am dezlipit din fata televizorului. E destul de greu sa ajung la 78 de kg pana .. poimaine. Insa o sa va tin la curent cu ce o sa zica “cantarul oficial”. Ieri am alegat 13km in doua reprize .. insa parca totusi e destul de departe de cele 23 pe care le-am facut acum un an (alergare + plimbare) intr-o singura zi ca sa imi ating target-ul. Parca toate is impotriva mea anul asta, inclusiv o bronsita care nu stiu cum s-a lipit de mine cand afara is 30 de grade :) ... de fapt stiu, de vina e apa rece pe care am baut-o dupa o ora jumatate de jucat fotbal in sala.
Oricum is pe drumul cel bun si iar am ajuns la un nivel de energie care sa ma ajute sper sa imi ating si celelalte teluri pe care le am inafara sportului. Hai ca va las ca e 3 dimineata in Australia si la 7:30 tre sa pun in aplicare ce am vazut in seara pe terenul de tenis.
a relatat cronicarul sportiv,
Dorin
P.S. E de urmarit si finala de tenis feminin intre Serena Williams si sora lui Marat Safin, Dinara Safina.
De cateva minute s-a terminat unul dintre cele mai frumoase partide de tenis vazute vreodata, cel mai lung meci din istoria Australian Open, semifinala dintre Rafael Nadal si Fernando Verdasco (6-7(4) 6-4 7-6(2) 6-7(1) 6-4). Un meci care merita vazut si revazut chiar daca tine 5 ore si 14 minute, un meci care a inceput vineri si s-a terminat sambata dimineata la 1 a.m.
Acum un an am inceput sa joc tenis tot dupa un turneu de Australian Open. Si ma bucur ca am facut-o, caci tenisul este un sport frumos. Insa parca meciul din seara asta a fost ceva de neimaginat. Nu am vazut spectatori aplaudand in picioare minute in sir cateva mingi consecutive castigate cand de unul cand de celalalt jucator.
Pentru mine Fernando Verdasco a fost o surpriza mai mult decat placuta. N-am auzit pana la acest turneu de el, chiar daca banuiesc ca e destul de cunoscut in lumea tenisului (e numarul 14 ATP). Si nici nu am urmarit nici un meci disputat de el la acest turneu, tot ce stiam pana in aceasta semifinala e ca a eliminat pe favoritul lui Federer, Andy Murray (nr 4 ATP) si pe finalistul de anul trecut, francezul Jo-Wilfried Tsonga).
Am fost placut impresionat mai ales ca ma asteptam ca Nadal sa treaca peste aceasta semifinala fara prea multe probleme, vazand jocurile lui anterioare. Nadal e intr-o forma de zile mari. Parca nimic nu poate sa ii stea in fata. La acest turneu, Nadal nu a pierdut nici un set si doar in sferturile de finala a ajuns cineva sa ii ia 5 game-uri dintr-un set (un francez care mi-a lasat o amintire placuta, Gilles Simon).
Finala se anunta interesanta intre numarul unu mondial Nadal si numarul doi, Roger Federer. Nadal a fost 160 de saptamani numarul doi dupa Federer (un alt record). Chiar parca se spunea ca e eternul numar 2. Doar anul trecut a reusit sa il detroneze pe Feder de pe primul loc ATP. De cealalta parte, Federer e la punctul sa il ajunga pe Pete Sampras cu 14 titluri de grand slam. O sa fie un veci pe viata si pe moarte.
Azi am tras chiulul cu alergatul caci asa cum am spus nu m-am dezlipit din fata televizorului. E destul de greu sa ajung la 78 de kg pana .. poimaine. Insa o sa va tin la curent cu ce o sa zica “cantarul oficial”. Ieri am alegat 13km in doua reprize .. insa parca totusi e destul de departe de cele 23 pe care le-am facut acum un an (alergare + plimbare) intr-o singura zi ca sa imi ating target-ul. Parca toate is impotriva mea anul asta, inclusiv o bronsita care nu stiu cum s-a lipit de mine cand afara is 30 de grade :) ... de fapt stiu, de vina e apa rece pe care am baut-o dupa o ora jumatate de jucat fotbal in sala.
Oricum is pe drumul cel bun si iar am ajuns la un nivel de energie care sa ma ajute sper sa imi ating si celelalte teluri pe care le am inafara sportului. Hai ca va las ca e 3 dimineata in Australia si la 7:30 tre sa pun in aplicare ce am vazut in seara pe terenul de tenis.
a relatat cronicarul sportiv,
Dorin
P.S. E de urmarit si finala de tenis feminin intre Serena Williams si sora lui Marat Safin, Dinara Safina.
Wednesday, January 14, 2009
De inceput de an ...
Recitind blogurile mele de anul trecut mi-am dat seama ca ianuarie pentru mine e o luna in care sunt … foarte sportiv. Aceeasi veche poveste .. kg in plus, trezirea devreme, alergat si mancare mai putina. De data asta am inceput mai din timp (5 ianuarie) si startul s-a dat de la 84 de kg.
Chiar daca ca orice inceput parca totul scartie, de data asta am experienta de anul trecut de partea mea si in plus de asta mai am cativa asi in maneca.
Unul dintre ei e site-ul celor de la Google - Gmaps Pedometer care iti masoara distanta pe care alergi.
O sa folosesc si “investitiile” de anul trecut (ceas cu heart-rate monitor, adidasii “profesionisti” pe care mi i-am luat si care sper sa alerge singuri, cartea “Running for peak performance” a lui Frank Shorter (medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la maratonul din Germania din ’72), sfaturile colegilor mei de servici care au participat la maratoane, etc)
Pentru a imi imbunatati partea cu fitness-ul am mers saptamana trecuta si la doua ore de “spinning class” pe langa alergarea obisnuita de pe treadmill.
A fost o experienta incredibila din mai multe puncte de vedere. Chiar daca sunt un fan al alergatului, intensitatea “intervalelor” cat si incurajarile “batranicii” cu care facem m-au facut sa imi placa si sportul asta. Batranica e
o tipa de 40-45 de ani, cu un corp si un conditie fizica de invidiat. O alta chestie care mi-a placut a fost incaperea unde s-a tinut ora respective: o sala bine aerisita, care are pe pereti tot felul de planete si de stele, o lumina difuza, o muzica antrenanta.
Pe langa incurajari tipa ti-a reamintit ca daca tot te-ai dat jos din pat si ai ajuns la 6 dimineata la sala, macar sa iti dai silinta sa merite efortul. Si a mai spus un lucru care mi-a placut: “Whatever you are doing in your life, challenge yourself!” (Orice faci in viata, autodepaseste-te!)
Lupta cu mine insumi mi-a placut dintotdeauna. Pentru multi e greu de inteles ce placere e sa tragi de niste fiare si sa faci aceleasi miscari over and over again, sau sa alergi de unul singur pe banda, sau printr-un parc, insa fiecare minut / kg / km in plus care il adaugi antrenamentui de saptamana trecuta te face sa privesti si sa traiesti viata ca un invingator.
De multe ori esti tentat la jumatatea antrenamentului sa te opresti (asta mai ales atunci cand nu ai un sparring parter care sa traga de tine), insa trebuie sa iti spui “winners never quit and quitters never win ” si sa stangi din dinti si sa mergi mai departe. Satisfactia care o ai atunci cand iti apare scris pe banda “work completed” e greu de descris in cuvinte. Si cu cat mai greu e antrenamentul cu atat mai mare e satisfactia.
E usor de scris despre asta insa mai greu e chiar sa faci. Totul e sa incepi usor si incet, incet sa iti maresti “zona de confort”. Eu mi-am propus sa alerg minim 4kg pe zi de 5 ori pe saptamana. Iar in zilele cand nu alerg sa fac o altfel de miscare (tenis, surf, etc)
Poate surf e un cuvant cam pretentios avand in vedere ca de fapt Mos Craciun ne-a adus (mie si lui Mihai) cate un bodyboard la fiecare. Deh ... tre sa profitam de vara australiana si sa ne bucuram de soarele arzator. Weekendul trecut am prins niste valuri de 1.5 metri.
Si ca orice plan care se respecta trebuie sa am si un tzel care sa ma tina in priza luna asta: 1 Februarie = 78 kg.
Asa ca va invit sa facem o echipa in 2009 care sa faca mult mai multa miscare.
Astept sa impartasiti aici pe blog impresiile despre rezultatele voastre sportive. Nu asteptati sa vina vara sau zilele mai insorite care sa te lase sa alergi prin parc. Indiferent daca la voi e iarna sau vara, faceti-va un membership la o gym si datzi-i bataie! Incepeti chiar de azi!
Scoateti-va adidasii de la naftalina, punetzi-i in picioare si faceti primul pas. Vorba aceea “orice drum de 10.000 de mile incepe cu un prim pas”
It’s up to you to design your life!
Dorin
Chiar daca ca orice inceput parca totul scartie, de data asta am experienta de anul trecut de partea mea si in plus de asta mai am cativa asi in maneca.
Unul dintre ei e site-ul celor de la Google - Gmaps Pedometer care iti masoara distanta pe care alergi.
O sa folosesc si “investitiile” de anul trecut (ceas cu heart-rate monitor, adidasii “profesionisti” pe care mi i-am luat si care sper sa alerge singuri, cartea “Running for peak performance” a lui Frank Shorter (medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la maratonul din Germania din ’72), sfaturile colegilor mei de servici care au participat la maratoane, etc)
Pentru a imi imbunatati partea cu fitness-ul am mers saptamana trecuta si la doua ore de “spinning class” pe langa alergarea obisnuita de pe treadmill.
A fost o experienta incredibila din mai multe puncte de vedere. Chiar daca sunt un fan al alergatului, intensitatea “intervalelor” cat si incurajarile “batranicii” cu care facem m-au facut sa imi placa si sportul asta. Batranica e
o tipa de 40-45 de ani, cu un corp si un conditie fizica de invidiat. O alta chestie care mi-a placut a fost incaperea unde s-a tinut ora respective: o sala bine aerisita, care are pe pereti tot felul de planete si de stele, o lumina difuza, o muzica antrenanta. Pe langa incurajari tipa ti-a reamintit ca daca tot te-ai dat jos din pat si ai ajuns la 6 dimineata la sala, macar sa iti dai silinta sa merite efortul. Si a mai spus un lucru care mi-a placut: “Whatever you are doing in your life, challenge yourself!” (Orice faci in viata, autodepaseste-te!)
Lupta cu mine insumi mi-a placut dintotdeauna. Pentru multi e greu de inteles ce placere e sa tragi de niste fiare si sa faci aceleasi miscari over and over again, sau sa alergi de unul singur pe banda, sau printr-un parc, insa fiecare minut / kg / km in plus care il adaugi antrenamentui de saptamana trecuta te face sa privesti si sa traiesti viata ca un invingator.
De multe ori esti tentat la jumatatea antrenamentului sa te opresti (asta mai ales atunci cand nu ai un sparring parter care sa traga de tine), insa trebuie sa iti spui “winners never quit and quitters never win ” si sa stangi din dinti si sa mergi mai departe. Satisfactia care o ai atunci cand iti apare scris pe banda “work completed” e greu de descris in cuvinte. Si cu cat mai greu e antrenamentul cu atat mai mare e satisfactia.
E usor de scris despre asta insa mai greu e chiar sa faci. Totul e sa incepi usor si incet, incet sa iti maresti “zona de confort”. Eu mi-am propus sa alerg minim 4kg pe zi de 5 ori pe saptamana. Iar in zilele cand nu alerg sa fac o altfel de miscare (tenis, surf, etc)
Poate surf e un cuvant cam pretentios avand in vedere ca de fapt Mos Craciun ne-a adus (mie si lui Mihai) cate un bodyboard la fiecare. Deh ... tre sa profitam de vara australiana si sa ne bucuram de soarele arzator. Weekendul trecut am prins niste valuri de 1.5 metri.
Si ca orice plan care se respecta trebuie sa am si un tzel care sa ma tina in priza luna asta: 1 Februarie = 78 kg.
Asa ca va invit sa facem o echipa in 2009 care sa faca mult mai multa miscare.
Astept sa impartasiti aici pe blog impresiile despre rezultatele voastre sportive. Nu asteptati sa vina vara sau zilele mai insorite care sa te lase sa alergi prin parc. Indiferent daca la voi e iarna sau vara, faceti-va un membership la o gym si datzi-i bataie! Incepeti chiar de azi!
Scoateti-va adidasii de la naftalina, punetzi-i in picioare si faceti primul pas. Vorba aceea “orice drum de 10.000 de mile incepe cu un prim pas”
It’s up to you to design your life!
Dorin
Subscribe to:
Posts (Atom)
