Fernando vs. Rafa

Zilele astea intreaga Australie se framanta de febra tenisului (dupa Brisbane International si Hopman Cup din Pearth, din 19 ianuarie a inceput Australian Open de la Melbourne). Asa cum i s-a facut reclama inca inainte sa inceapa, am avut si avem parte de 14 zile si 14 nopti de tenis de mare calitate.


De cateva minute s-a terminat unul dintre cele mai frumoase partide de tenis vazute vreodata, cel mai lung meci din istoria Australian Open, semifinala dintre Rafael Nadal si Fernando Verdasco (6-7(4) 6-4 7-6(2) 6-7(1) 6-4). Un meci care merita vazut si revazut chiar daca tine 5 ore si 14 minute, un meci care a inceput vineri si s-a terminat sambata dimineata la 1 a.m.

Acum un an am inceput sa joc tenis tot dupa un turneu de Australian Open. Si ma bucur ca am facut-o, caci tenisul este un sport frumos. Insa parca meciul din seara asta a fost ceva de neimaginat. Nu am vazut spectatori aplaudand in picioare minute in sir cateva mingi consecutive castigate cand de unul cand de celalalt jucator.

Pentru mine Fernando Verdasco a fost o surpriza mai mult decat placuta. N-am auzit pana la acest turneu de el, chiar daca banuiesc ca e destul de cunoscut in lumea tenisului (e numarul 14 ATP). Si nici nu am urmarit nici un meci disputat de el la acest turneu, tot ce stiam pana in aceasta semifinala e ca a eliminat pe favoritul lui Federer, Andy Murray (nr 4 ATP) si pe finalistul de anul trecut, francezul Jo-Wilfried Tsonga).



Am fost placut impresionat mai ales ca ma asteptam ca Nadal sa treaca peste aceasta semifinala fara prea multe probleme, vazand jocurile lui anterioare. Nadal e intr-o forma de zile mari. Parca nimic nu poate sa ii stea in fata. La acest turneu, Nadal nu a pierdut nici un set si doar in sferturile de finala a ajuns cineva sa ii ia 5 game-uri dintr-un set (un francez care mi-a lasat o amintire placuta, Gilles Simon).



Finala se anunta interesanta intre numarul unu mondial Nadal si numarul doi, Roger Federer. Nadal a fost 160 de saptamani numarul doi dupa Federer (un alt record). Chiar parca se spunea ca e eternul numar 2. Doar anul trecut a reusit sa il detroneze pe Feder de pe primul loc ATP. De cealalta parte, Federer e la punctul sa il ajunga pe Pete Sampras cu 14 titluri de grand slam. O sa fie un veci pe viata si pe moarte.

Azi am tras chiulul cu alergatul caci asa cum am spus nu m-am dezlipit din fata televizorului. E destul de greu sa ajung la 78 de kg pana .. poimaine. Insa o sa va tin la curent cu ce o sa zica “cantarul oficial”. Ieri am alegat 13km in doua reprize .. insa parca totusi e destul de departe de cele 23 pe care le-am facut acum un an (alergare + plimbare) intr-o singura zi ca sa imi ating target-ul. Parca toate is impotriva mea anul asta, inclusiv o bronsita care nu stiu cum s-a lipit de mine cand afara is 30 de grade :) ... de fapt stiu, de vina e apa rece pe care am baut-o dupa o ora jumatate de jucat fotbal in sala.

Oricum is pe drumul cel bun si iar am ajuns la un nivel de energie care sa ma ajute sper sa imi ating si celelalte teluri pe care le am inafara sportului. Hai ca va las ca e 3 dimineata in Australia si la 7:30 tre sa pun in aplicare ce am vazut in seara pe terenul de tenis.

a relatat cronicarul sportiv,
Dorin

P.S. E de urmarit si finala de tenis feminin intre Serena Williams si sora lui Marat Safin, Dinara Safina.

De inceput de an ...

Recitind blogurile mele de anul trecut mi-am dat seama ca ianuarie pentru mine e o luna in care sunt … foarte sportiv. Aceeasi veche poveste .. kg in plus, trezirea devreme, alergat si mancare mai putina. De data asta am inceput mai din timp (5 ianuarie) si startul s-a dat de la 84 de kg.

Chiar daca ca orice inceput parca totul scartie, de data asta am experienta de anul trecut de partea mea si in plus de asta mai am cativa asi in maneca.

Unul dintre ei e site-ul celor de la Google - Gmaps Pedometer care iti masoara distanta pe care alergi.

O sa folosesc si “investitiile” de anul trecut (ceas cu heart-rate monitor, adidasii “profesionisti” pe care mi i-am luat si care sper sa alerge singuri, cartea “Running for peak performance” a lui Frank Shorter (medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la maratonul din Germania din ’72), sfaturile colegilor mei de servici care au participat la maratoane, etc)

Pentru a imi imbunatati partea cu fitness-ul am mers saptamana trecuta si la doua ore de “spinning class” pe langa alergarea obisnuita de pe treadmill.

A fost o experienta incredibila din mai multe puncte de vedere. Chiar daca sunt un fan al alergatului, intensitatea “intervalelor” cat si incurajarile “batranicii” cu care facem m-au facut sa imi placa si sportul asta. Batranica e o tipa de 40-45 de ani, cu un corp si un conditie fizica de invidiat. O alta chestie care mi-a placut a fost incaperea unde s-a tinut ora respective: o sala bine aerisita, care are pe pereti tot felul de planete si de stele, o lumina difuza, o muzica antrenanta.

Pe langa incurajari tipa ti-a reamintit ca daca tot te-ai dat jos din pat si ai ajuns la 6 dimineata la sala, macar sa iti dai silinta sa merite efortul. Si a mai spus un lucru care mi-a placut: “Whatever you are doing in your life, challenge yourself!” (Orice faci in viata, autodepaseste-te!)

Lupta cu mine insumi mi-a placut dintotdeauna. Pentru multi e greu de inteles ce placere e sa tragi de niste fiare si sa faci aceleasi miscari over and over again, sau sa alergi de unul singur pe banda, sau printr-un parc, insa fiecare minut / kg / km in plus care il adaugi antrenamentui de saptamana trecuta te face sa privesti si sa traiesti viata ca un invingator.

De multe ori esti tentat la jumatatea antrenamentului sa te opresti (asta mai ales atunci cand nu ai un sparring parter care sa traga de tine), insa trebuie sa iti spui “winners never quit and quitters never win ” si sa stangi din dinti si sa mergi mai departe. Satisfactia care o ai atunci cand iti apare scris pe banda “work completed” e greu de descris in cuvinte. Si cu cat mai greu e antrenamentul cu atat mai mare e satisfactia.

E usor de scris despre asta insa mai greu e chiar sa faci. Totul e sa incepi usor si incet, incet sa iti maresti “zona de confort”. Eu mi-am propus sa alerg minim 4kg pe zi de 5 ori pe saptamana. Iar in zilele cand nu alerg sa fac o altfel de miscare (tenis, surf, etc)

Poate surf e un cuvant cam pretentios avand in vedere ca de fapt Mos Craciun ne-a adus (mie si lui Mihai) cate un bodyboard la fiecare. Deh ... tre sa profitam de vara australiana si sa ne bucuram de soarele arzator. Weekendul trecut am prins niste valuri de 1.5 metri.

Si ca orice plan care se respecta trebuie sa am si un tzel care sa ma tina in priza luna asta: 1 Februarie = 78 kg.

Asa ca va invit sa facem o echipa in 2009 care sa faca mult mai multa miscare.

Astept sa impartasiti aici pe blog impresiile despre rezultatele voastre sportive. Nu asteptati sa vina vara sau zilele mai insorite care sa te lase sa alergi prin parc. Indiferent daca la voi e iarna sau vara, faceti-va un membership la o gym si datzi-i bataie! Incepeti chiar de azi!
Scoateti-va adidasii de la naftalina, punetzi-i in picioare si faceti primul pas. Vorba aceea “orice drum de 10.000 de mile incepe cu un prim pas”

It’s up to you to design your life!

Dorin

Un studiu de caz

Ieri am fost placuta surprinsa (din nou) de cum functioneaza sistemul in Australia. Mie, cum nu mi-a placut niciodata prea tare sa fac cereri si hartii, mi se pare asta cu atat mai de pret.

Am o asigurare de sanatate care imi plateste jumatate din banii pe care ii dau la dentist. Mi-au dat un card si cand platesc la dentist dau si cardul, ei il trec prin aparatul lor, vad cat imi plateste asigurarea si trag banii de acolo, iar eu platesc doar diferenta.

Anul trecut mi-am facut o carie si cand sa platesc, nu a mers sistemul din cauza lor (Health fund down). Mi-a zis doctorita ca trebuie sa platesc tot si dupa aceea sa povestesc cu ei sa-mi dea restul de bani. Asa am facut, tin minte ca era $120.

M-am dus acasa si am cautat pe siteul lor cum merge cu Online claiming (cand ceri online sa-ti trimita banii). Am cautat doctorul dupa cod si am scris codul serviciului medical, codul dintelui si suma, cum apareau pe chitanta. Acolo scria ca mai trebuie chitanta in original trimisa la ei si pe spatele chitantei sa scrii membership # (id-ul pe care il am la ei).

Mi-am pus chitantele in plic cum trebuia si am luat plicul cu mine, sa-l plasez odata la posta.

Un singur lucru n-am inteles eu prea bine, ca n-a mai folosit pana acum: cum e cu adresele astea cu Reply Paid. Eu aveam in adresa unde trebuia sa trimit un cod de Reply Paid. Asta inseamna ca nu mai trebuie sa pui timbru, cand proceseaza scrisoarea, ii pune pe ei sa plateasca. Sistemul asta folosesc companiile mari (un fel de plic timbrat ce se mai practica si la noi, cand iti trimitea in scrisoare un alt plic ca sa raspunzi inapoi).
Ce nu stiam eu e daca Reply Paid asta functioneaza in toata Australia sau in fiecare stat in parte (ca eu trebuia sa trimit in New South Wales).

M-am gandit ca cel mai bine pun timbru (poate trebe, poate nu, n-ai de unde sa stii :)), mai bine decat sa trimit chitantele originale in plic netimbrat. Partea proasta ca la posta e un program din ala imposibil, de la 9 la 4 parca, e departe sa ajung in pauza de masa (sau undeva de unde sa iau timbre) si, uite asa, am tot amanat sa-l trimit.

Intre timp, mi-au intrat $60 in cont de la ei, eu inca n-am trimis plicul. Zic eu, romanca fiind :): “Vezi de treaba, nu mai trebuie sa trimit nimic. Daca mi-au intrat banii e gata, or fi verificat cu doctorul”.

Gresit! Mi-a venit peste o luna jumate scrisoare in posta de la compania de asigurari unde scria ceva de genul: “Doamna Blaga, noi n-am primit inca chitanta. Si daca nu le primim in 10 zile, suntem nevoiti sa cerem banii inapoi si sa va blocam facilitatea de online claiming pana la solutionarea problemei. Daca ati trimis intre timp, ignorati aceasta scrisoare :) ”.

Ce sa mai zic, fair enough, greseala mea. Problema era ca mi-am ratacit plicul si nu-l mai gaseam niciunde. Aveam eu niste copii dupa chitante, dar zicea acolo ca le trebuie originalul.

Sun la ei si le explic ca am pierdut chitantele, iar ei zic sa merg pana la doctor sa cer una noua (s-a lamurit cu ocazia asta si problema cu Reply Paid, nu trebuie timbru).

Am sunat la doctor si am vorbit la receptie, le-am spus ca am pierdut chitanta, mi-a zis ca sa-mi las numarul de mobil ca ma suna doctorita. Dupa o jumatate de ora m-a sunat doctorita, am mai verificat cu ea data cand mi-a lucrat, codul operatiei, numarul dintelui :) si mi-a zis sa merg oricand, ca e gata chitanta noua. M-am dus in 10 minute, la receptie am zis ca sunt aia cu chitanta pierduta de la telefon, a scos un plic pe care scria numele meu cu tot ce trebuia inauntru.

Poate ca nu vi se pare mare lucru, dar eu am fost tare fericita sa vad un sistem care functioneaza si e asa flexibil. Plus ca toata povestea a durat mai mult sa fie povestita decat a durat chiar sa se intample.

Si am mai invatat un lucru, daca ei iti trimit bani pe incredere, asta nu inseamna ca nu trebuie sa le mai trimiti dovada. What a concept!

Un an nou fericit la toata lumea. Va pup pe toti si mai ales pe buni Liviutza si Alexandra, care au venit de sarbatori la noi si acum s-au intors acasa, sa inceapa cu elan un nou an plin de provocari. A fost super impreuna, am batut cartile in fiecare seara si ne-am executat cu onoare pedepsele aferente (care au constat in special in gatit (sarmale, salata de vinete, chiftele cu sos, clatite, cozonaci, yummy-yummy, nu-i de mirare ca toti ne-am “implinit”), dar si curatenie si activitati sportive, toate pozate, sa ramana dovada).

Pa,
Alina

Grizon si …guppy

De ceva vreme ma tot “chinui” sa scriu un post legat de demisia de la Dialog si despre noul meu servici… Poate ca o sa imi “vina cheful” si o sa il si termin, insa pana atunci as vrea sa fac reclama “gratis” unui tip a carui poveste m-a fascinat. Nu am aflat de el decat acum 5 minute, insa umorul lui, modul cum povesteste si lectia de viata pe care o da in cele cateva pagini “biografice” m-au facut sa ma faca sa impartasesc cu voi povestea lui.

Grizon e porecla lui. Un inginer de 53 de ani care are o pasiune … alergatul. Pana aici nimic deosebit. Insa partea interesanta vine cand am aflat aceasta pasiune o are de la varsta de 40 ani, dupa 22 de ani in care a fumat cate doua pachete de tigari pe zi.


Cred ca ce m-a atras initial sa citesc articolul asta a fost titlul lui "Alergarea mi-a schimbat viata" de pe hotnews.ro.

Am gasit interesante si unele din ideile vehiculate in articol …

“Maratonul este pentru mine ceea ce este pentru toata lumea. O batalie. Daca l-ai terminat, ai castigat-o. Daca ti-ai imbunatatit PR-ul (N.R. recordul personal), ai mai castigat-o odata. Daca ai prins o pozitie buna la categoria de varsta, iar ai castigat. E o singura batalie pe care poti s-o castigi de mai multe ori.”

sau …

“Suntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata. Suntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, nevenita din nici o stepa, neadusa de nici un avion. O populatie care a evoluat in interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urland din toti bojocii: "Am avere, am valoare!"

sau o definie ce poate fii pentru pasii marunti pe care ii faci cand te apuci de un lucru …

"Jogging-ul nu este numai alergare. Sambata ai voie sa si mergi. Ai noroc, azi e sambata".

Nu am de gand sa va povestesc articolul caci as strica farmecul lui… sper ca v-am starnit curiozitatea si puteti sa cititi intregul articol aici.

Mi se pare interesant (si in acelasi timp greu) sa ai un hobby in ziua de azi, cand job-ul si restul grijilor de zi cu zi parca iti mananca toata energia si mai ales tot timpul (va mai amintiti de “rat race”-ul lui Kyiosaki??).

V-ati gandit vreodata ce avem in comun fiecare dintre noi, indiferent ca esti badea Gheorghe sau Bill Gates? Pentru toti ziua are 24 de ore. Traim un timp cand suntem inconjurati de tot felul de gadget-uri (microwave, internet, mobile phone, etc) care ar trebui sa ne faca sa economisim timp, insa parca timpul e resursa cea mai de perisabila pe care o avem. De cate ori nu ni s-a intamplat sa “zboare” timpul .. si aici nu ma gandesc la saptamana care a trecut, ci la ani de viata?

Hobby-urile prin “definitie” sunt consumatoare de timp. Insa acel timp care il dedici unui hobby se deosebeste parca de cel de genul “e joi, oare cand a trecut saptamana”, aduce mai mult cu orele pe care indragostitii le petrec impreuna si care par minute.

M-am gandit sa clasific hobby-urile in folositoare si daunatoare. Nu cred ca e cea mai buna alegere a cuvintelor, caci nu imi e foarte clar daca alcoolismul sau gambling-ul (N.R. jocurile de noroc) sunt chiar hobby-uri, iar daca colectionarea de cutii de chibrituri ajuta pe cineva …. Clar e doar ca hobby-ul produce dependenta …

Indiferent daca e bun sau nu, are si aspecte negative surprinse bine de Grizon in povestea lui … "Aspecte negative? Da, si dureroase. M-am cam rupt de vechii prieteni. Nu-mi pot stabili un program comun cu ei si nici macar subiecte de interes comun …"

Probabil ca un hobby aduce si prietenii noi, cu oameni cu care imparti lucruri comune. De obicei noii prieteni sunt mai tineri, caci cei mai “batrani” tocmai am spus ca is oameni “seriosi” cu “probleme serioase”(familie, job, cariera) care nu mai au timp de “prostii”.
Cand eram in Romania am avut cativa prieteni pentru fiecare din hobby-urile mele (de exemplu unii cu care jucam tennis de masa, altii cu care jucam sah)

Exista o limita de varsta pentru hobby-uri? Nu cred. Parca insa sunt mai “spectaculoase” cele pe care le ai cand “ar trebui sa fii om serios”. Daca cineva canta la un instrument muzical de cand era mic copil, parca nu mai surprinde pe nimeni, insa daca se apuca de vioara la 50 de ani (sa zicem) o sa ridice ceva sprancene de uimire si in mod cert o sa se gaseasca cativa care sa ii zica ca e sarit de pe fix. De obicei acesti “binevoitori” se multumesc sa fie simplii observatori, care parca se bucura rautaciosi daca renunti, in loc sa te incurajeze.

Cateodata ma gandesc ca viata e ca o roata … Tot asa ciclica e si treaba cu hobby-urile (cel putin in cazul meu).

Imi amintesc de timpul cand eram pitic si am primit un acvariu de la un vecin de bloc. Nu m-a tinut hobby-ul decat cateva saptamani … si a fost cam dureros (a se citi fatal) pentru cele cateva perechi de guppy pe care i-am avut.

Dupa multi ani, am primit un acvariu mai adevarat si mi-am zis ca acum ca imi permit sa imi redescoper pasiunea de odinioara si o sa imi iau revansa pentru primii pestisori pe care i-am avut. Asa ca am investit in tot felul de scule pe care nu le aveam cand am fost copil (filtre, termostate, etc). Totusi dupa doar cateva ore 11 din cei 12 pesti mi-au murit. Imi amintesc si acum lacrimile Alinei… Nu mi-am dat seama decat mai tarziu ca otetul care a scos calcarul de pe acvariu a facut apa acida (chiar daca l-am clatit de cateva ori). Din greseli se invata, nu?

Dupa cateva luni am devenit un adevarat acvarist (cu ghilimelele de rigoare). Stiam multe lucruri despre speciile de pesti care se gaseau in Romania, de la ce specie merge cu care, sau ce mananca, pana la chestii de finete (la cate grade trebuie tinuta constanta apa ca sa inmultesti pestii Betta).
Am devenit prieten cu tipul de la magazinul de pesti, un ungur tare de treaba care nu urmarea doar sa iti vanda pesti, ci avea rabdare sa iti explice primele notiuni de baza.

In cateva luni am reusit sa am vreo 300 de pesti in doua acvarii de vreo 100 de litrii fiecare (si asta datorita celor vreo 280 de guppy). Imi amintesc ca am cooptat-o si pe Alina care a si “mosit” cateva femele.

Cu timpul mi-a mai pierit interesul pentru acvaristica, insa presimt ca iar se apropie partea ascendenta a traiectoriei caci am dat cateva tarcoale pe langa niste pet-shop-uri(si chiar am primit aprobarea bugetului). Asa ca presimt ce cadou de Craciun o sa imi fac….

Dintre hobby-urile mele actuale (poate hobby-uri e cam pretentious cuvantul la timpul pe care il aloc lor) e tenisul de camp, chitara si …studiul Bibliei. Trei domenii diferite, fiecare cu altzi prieteni. Toate aceste hobby-uri sunt noi (primele doua) sau aproape noi (cel de al treilea). A trebuit sa treaca 32 de ani ca sa ma apuc de ele, insa sunt fericit ca am facut-o.

Voi ce hobby-uri ati avut? Care sunt mai recente? Daca nu aveti nici un hobby si cele pe care le-ati avut odinioara sunt “prafuite”, totusi ganditi-va care ar putea sa fie un hobby care sa va “condimenteze” viata? Astept vesti de la voi ….

Dorin

P.S.Felicitari Grizon! Bafta la maratonul de la Paris din 2009!

Chinezeste

Fiica-mea are 4 ani, merge cu elan la gradinita in fiecare dimineata. Din ianuarie merge la scoala, la prep (grupa pregatitoare, un fel de gradinita cu uniforma), dar pana una alta, la gradinita semneaza condica.

Si cum noi stam langa un cartier cu multi asiatici, ce colegi credeti ca are la gradinita? Chinezi, japonezi, taiwanezi… eu inca nu-i deosebesc care sunt unii si care altii dupa cu arata, cica dupa o vreme te prinzi. Stiu care sunt vietnamezi, aia au pielea mai creola, dar atat.

Probabil ca Iulia stie mai multe, ca ea stie si “Gingle Bells” in chinezeste si inca ceva cantece in japoneza. Dar nu vrea sa ne spuna acasa, crede ca radem de ea. Cand a inceput sa vorbeasca engleza, erau cateodata cand nu intelegeam nimic ce zice si ziceam: “Iulia, tu in ce limba vorbesti? In chinezeste?”. Iar acum ne pedepseste si nu ne mai zice in chinezeste nimic :). Ma duc odata dupa ea si imi zice una dintre tipele de acolo: “Stii ca Julie-girl (asa o alinta acolo) a invatat chinezeste? Sa vezi ce canta astazi cu cativa dintre copii”. Iar Iulia mea era super nervoasa ca mi-a zis, ca si cum asta ar fi marele ei secret.

Pana acasa m-am rugat de ea sa ne cante in chinezeste si nu a vrut. S-a lasat, cu mare greu, dupa ce i-am spus ca si noi am vrea sa stim chinezeste, dar nu stim si ca ce smechera e ea ca stie si i-am improvizat scena si microfon :). Si dupa ce si-a dat drumul, ne-a cantat pe urma de numa numa. Si de atunci ne canta…

Iar astazi a fost Dorin cu ea la un magazin chinezesc si a vazut ca Iulia stie si sa salute in chinezeste si ceva cuvinte. Ne-a dat pe spate pe toti.

Unde nu mai pui ca dintre noi patru, ea vorbeste si engleza cel mai bine. Probabil ca Mihai are vocabular mai evoluat ca ea, insa el are inca accentul ala rusesc (cum avem noi romanii cand vorbim engleza). Iulia insa l-a scos mai usor.

Asa-i cu copiii. Absorb informatia ca buretii. Ma bate gandul cum ar fi sa-i invat spaniola. Aici am auzit ca invata in scoli indoneziana si japoneza, astea sunt mai de folos in Australia ca franceza, germana si rusa pe care le invatam noi in scoli. Dar spaniola cred ca e o limba care merita atentie.

Sunt niste desene animate cu Dora the Explorer (nu stiu daca a ajuns in Romania, aici e o isterie teribila printre fetite). Dora e o fetita care vorbeste spaniola. Zice in engleza un lucru si apoi il repeta in spaniola. Si ii intreba dupa aceea pe copii : “Ce e asta?”. Si Iulia raspunde. Pe urma Dora zice “Muy bien”. Mihai tot incearca sa o lamureasca cum ca Dora nu o aude ce zice, dar Iulia, constiincioasa, tot raspunde la intrebare de fiecare data...

Cheers,
Alina

Mai stiti pasareste?

Tocpomaipi ampa apaflatpa capa epe upunulpu caparepe imipi trapadupucepe blopogulpu inpi enpeglepezapa sipi ilpi maipi sipi dispitripibupuiepe. Darpa punpu papariupu capa nupu stiepe papasaparespetepe :). Sipi oripicipinepe apa fapacutpu 2 clapasepe inpi Ropomapanipiapa stipiepe papasaparespetepe, nupu?

Hipihipihipi… n-ampa maipi scrispi depe multpu apasapa.

Well, can you read this?

Apalipinapa

PSpa : Opoaparepe sipi alpatepe limbipi aupu papasapareaspacapa? Saupu noipi sunputempe ceipi maipi smepecheperipi?

Vacanta in .. Australia

Sunt ceva luni bune de cand nu am scris. .. ultimul post se termina cu o promisiune ca o sa va scriu despre noua mea (pe atunci) masina Rover. Era vorba de noua masina de tuns iarba. Vorba Alinei .. o sa trebuiasca odata sa stau si sa scriu un articol despre toate lucrurile de care am zis ca o sa scriu si nu am mai facut-o (gen .. primul pescuit oceanic, Maria Sharapova, etc)

Intre timp articolul ala a disparut odata cu disparitia laptopului si a altor cateva gadget-uri (iPods, camera foto, etc).

Ce am mai facut in ultimul timp? Incerc sa sumarizez ultimele 3,4 luni in cateva randuri

Asa pe scurt … cu lucrul .. rutina obisnuita (lucru-acasa). Proiectul la care lucrez e pe ultima suta de metri (am terminat de dezvotat toate functionalitatile, acum suntem la faza de testare si de deployment pe serverele de acceptance si production). A fost o experienta interesanta care se pare ca a fost una de success (zic se pare, ca o veche vorba romaneasca spune “sa nu zici hop pana nu sari gardul”).

Cu casa … ne-am mutat, ne-am acomodat, platim darile .. si incet, incet platim mortgage-ul si ne tot facem planuri ce si cum sa “imbunatatim” la ea. Deocamdata toate astea sunt in stadiu de proiect si toate depind de fondurile aferente pentru fiecare “imbunatatire”.

Un alt lucru important care ni s-a intamplat e faptul ca parintii Alinei au venit in vizita la noi pentru o luna de zile. Nu stiu cine s-a bucurat mai tare, noi sau copiii nostri. Cred ca fiecare s-a bucurat diferit ..

Eu m-am bucurat in primul rand pentru hotararea lor de a traversa jumatate de pamant sa ne vada. Poate noua ca suntem mai tineri ne este mai usor sa trecem printr-o asfel de experienta, insa cred ca nu le-a fost chiar simplu sa schimbe cateva avioane, sa se descurce prin unele dintre cele mai mari aeroporturi din lume (din Frankfurt, Londra, Singapore, unde ca sa schimbi terminalul mergi vreo 15 minute cu o masina), stresul cu limba, si nu in ultimul rand durata calatoriei. Cred ca au indurat cu stoicism toate lucrurile astea animati de gandul ca o sa ne vada pe noi.

Apoi un alt lucru pentru care m-am bucurat ca au venit e ca au putut sa vada partea asta de Australie prin ochii nostri. Si aici nu ma refer doar la frumusetile care ne inconjoara (ocean, munti, parcuri de distractie), cat si la oamenii pe care i-am gasit aici, oameni de care am tot vorbit in posturile noastre anterioare.

Cred ca in timpul cat au stat la noi au vizitat vreo 10 familii diferite. A fost un tur de forta pentru ei insa traiesc cu speranta ca dupa ce s-au intors in tzara sunt mai linistiti in ceea ce ne priveste si au vazut nu numai ca ne merge bine, dar si faptul ca nu suntem singuri in acest capat de lume. Apoi cred ca s-au lamurit ca povestile legate de paianjeni, crocodili, serpi, rechini, chiar daca sunt adevarate .. sunt totusi povesti si ca in realitate lumea e destul de relaxata in aceasta privinta. Exceptiile intaresc regula :)

Vizita lor a venit cum nu se poate mai bine … si aici nu ma gandesc doar la faptul ca au prins sfarsitul ienii si inceputul primaverii australiene (desi au fost cateva nopti mai racoroase), ci au venit in momentul in care copiii nostri o rupeau din ce in ce mai greu cu limba romana.

E destul de greu de conceput ca dupa un an si cateva luni de zile sa vina Mihai la mine si sa imi zica ca el nu mai intelege bine romaneste, insa asta e realitatea. Chiar daca noi vorbim cu ei romaneste acasa, faptul ca petrec 10 ore pe zi in compania australienilor ii face sa se descurce mai bine in engleza. Nu pot zice ca vorbesc engleza la perfectie, insa pot sa va spun ca intre ei copiii mei vorbesc in engleza. Si chiar daca asta a fost unul din scopurile pentru care am venit in Australia (sa imi invete copiii engleza) parca ma inspaimanta faptul ca incet, incet o sa piarda limba romana.

Asadar venirea socrilor i-a “fortat” pe copii sa vorbeasca mult mai mult romaneste. Inca mai pastram obiceiul ca in fiecare seara dupa terminarea temelor, Mihai sa ne citeasca cateva pagini in romaneste din cartile pe care le-a primit de la bunici. A fost o experienta interesanta pentru ambele parti, caci si socrii au prins cateva cuvinte in engleza de la pitici.

Venirea lor ne-a facut sa mergem si sa vizitam si alte locuri pe care inca nu le-am vazut. In afara de gradina zoologica a lui Steve si plajele din Gold Coast am mai mers si in cateva rezervatii naturale, o plaja artificiala din centrul Brisbane-ului, etc. Chiar daca nu am bifat toate locurile la care ne-am propus sa ii ducem, pe restul le-am lasat pentru urmatoarea lor vizita in Australia.

Tot la lucrurile pozitive as trece si... kilogramele pe care le-am pus pe noi. De “vina” e mancarea buna facuta de mama Nina. Frigiderul nostru inca mai are cateva borcane de zacusca. Daca in 8 ani de casnicie nu am mancat sarmale facute de Alina in ultimele doua saptamani am mancat de doua ori :).

Tata Valer s-a ocupat de “cosmetizarea” curtii. Astfel cativa copaci si un palmier au “platit” cu viata, am refacut un gard impreuna, am sadit un mandarin si un lamai, etc. Imi e dor de partidele de table pe care le dadeam seara la un pahar de vorba..

Apoi cred ca noi ne-am bucurat ca am fost mai relaxati in ceea ce priveste grija fata de pitici si ei ca au scapat de “rigorile” noastre. S-a vazut in prima zi de gradinita a Iuliei cand a inceput sa faca mofturi, insa s-a reintegrat foarte repede in normal.

Sper ca experienta asta sa fi fost benefica si pentru ei si chiar daca e deja o luna de cand au plecat de la noi, amintirile pe care le avem in suflet sunt proaspete. Sper de asemenea ca sa dea un exemplu si bargaoanilor mei ca daca vrei cu adevarat se poate (vorba reclamei) si nu in ultimul rand sper sa repete experienta asta si pe viitor.

Va multumesc inca odata pentru ca ne-ati vizitat!

Semnat .. ginerele Dorin :)