Aniversary

Sunt mai multe lucruri pe care le-am sarbatorit zilele trecute. De exemplu, un an de cand am aterizat in Australia.

Uitandu-ma peste pozele pe care le-am facut cand am ajuns ... nici nu imi vine sa cred cat de multe s-au intamplat in acest an. Cred ca cel mai spectaculos au crescut copiii, poate ca cu totzii ne-am maturizat (la mine era si cazul :))

Un alt eveniment a fost sarbatorirea unui an de la inceputul proiectului in care am lucrat (am pus verbul la trecut, caci pentru mine s-a terminat lucrul la acest proiect). Terminand la timp toate modulele care trebuiau implementate (o singura echipa mai are de finalizat un ultim modul), nu se mai justifica sa fie prezenta intreaga echipa (30 de oameni). Asa ca incet, incet o sa plece oameni din proiect. In primul val, in care am fost si eu, am fost 4 omuleti: unul dintre business analisti, unul dintre baietii de la baze de date si doi programatori (cate unul din fiecare din echipele de development care si-au terminat modulele).

Chiar daca toata lumea (mai ales sefii) e incantata de ce am realizat (cred ca e unul din putinele proiecte de asemenea avergura care sa se termine la timp in intreg Queensland-ul), simt o usoara nostalgie, ca sa nu zic chiar tristete cand ma gandesc la acest proiect in care mi-am pus o gramada de energie.

Simt ca am crescut ca si programator si ca impreuna cu toata trupa am reusit sa demonstram (si poate sa ne demonstram chiar noua) ca se poate! Chiar impotriva tuturor greutatilor cu care ne-am confruntat pe intreg parcursul proiectului (poate va mai amintiti de unul din primele bloguri in care va scriam ca in prima luna am stat claie peste gramada 10-12 omuleti intr-un training room care nu era mai mare decat living-ul meu de acasa, avand doar doua calculatoare cu care ne puteam conecta la internet).

Cred ca succesul proiectului a fost atitudinea „hai sa vedem cum putem face” mai mult decat „apoi nu se poate face din cauza ca...” O alta satisfactie pentru mine a fost faptul ca mi-am terminat task-urile asignate, in aprox 8 ore de munca pe zi (cred ca in general saptamana mea de lucru era de 43-45 de ore ... am avut colegi care stateau cate 50-60 de ore la servici pe saptamana), insa eu am reusit sa imi manage-uiesc timpul in asa fel incat sa fiu si cu familia mea si am incercat sa fac si sport impreuna cu Mihai....

Asa am inceput acest post acum vreo cateva saptamani, insa de atunci s-au intamplat atatea lucruri ca parca timpul de care am vorbit in randurile de mai sus au fost cu cativa ani in urma.

Intre timp am fost repartizat la un alt proiect. Tot aplicatie web, tot pentru guvern. Insa de data asta lucrez pentru Natural Resources and Water (probabil ceva echivalent cu ministerul mediului si apelor din Romania). Si mi s-a schimbat si pozitia ... m-au pus team technical leader (asta din ciclul sa nu iti doresti ceva ca poate o sa ti se indeplineasca).



Proiectul e super challenging (nu atat prin ca si aplicatie web in sine) cat prin faptul ca se conecteaza cu o gramada de alte sisteme guvernamentale. O alta chestie „cool” e metodologia in care o sa dezvoltam acest proiect: agile. Inca de cand lucram la Siemens mi-am fost fascinat de Extreme programming & Agile methodology (chiar le-am tinut o prezentare colegilor legata despre XP). Cred ca mi-au prins bine cartile lui Kent Beck pe care le-am citit ca sa fac prezentarea aia ca acum sa inteleg mai bine ce e cu biletelele pe care le avem pe pereti (a se citi user stories) si sa inteleg ce inseamna „velocity”.

Imi doresc sa iasa proiectul si sper sa nu uit lucrurile bune pe care le-a facut fostul meu team leader ca sa traga echipa dupa el. Si proiectul asta e multicultural: business analista e din India, developerii sunt fiecare din alta tzara (era sa zic fiecare din alt continent), cei trei colegi developeri sunt din Anglia, Israel si New Zeeland; clientul (care sta in sala cu noi) e singurul australian.

Un alt lucru de care sunt incantat e locatia unde dezvotam acest proiect. Lucrez intr-o cladire de 98 milioane de dolari din centrul Brisbane-ului: Mincom Building, o cladire cu un stil de design Japonez.

E considerata un “groundscraper” caci contine tot atata suprafata de birouri in cele 8 etaje ca si un zgarie-nori de 43 de etaje.

Cateva din provocarile de care arhitectii au trebuit sa tina seama cand au construit cladirea:
- 3 nivele subterane de parcare cu 330 de locuri
- Facilitati de recreere (cladirea are o gradinita, sala de gimnastica si bazin de inot in interiorul ei) ..
- Restaurant de asa dimensiune ca poate sa serveasca 120-150 de oameni
Auditorium de 220-300 de personae (77 de meeting rooms)
- 10 lifturi de mare performanta (dispuse pe trei coloane, fiecare ducand in alta parte a strazii)
- Sistem de aer conditionat care pentru a micsora cheltuielile folosestea temperatura ambientala primavara si toamna


Insa poate cel mai important lucru e ca intreaga cladire a fost construita peste 6 linii subterane de cale ferata, ceea ce a facut ca proiectul sa fie si mai greu de realizat din cauza vibratiilor si miscarilor intregii cladiri.

Toate aceste lucruri (job nou, pozitie noua si locatie noua) m-au facut sa aman trecerea mea din postura de angajat permanent in cea de contractor. "Embrace change" (N.R. Imbratisati schimbarea) e unul din motto-urile tehnologiei agile (si se pare ca asta am tot facut-o in ultimul an)

Probabil dupa terminarea proiectului la care lucrez acum o sa reanalizez si aceasta oportunitate, caci imi dau seama ca independenta financiara nu se poare realiza dintr-un salar lunar. Imi amintesc ca dupa ce am iesit de la evaluarea anuala, fericit de discutia pe care am avut-o cu seful meu am vazut in fata firmei un Audi R8 care apartinea unuia din sefii de la Dialog (care are pretul de catalog undeva peste 100.000 de dolari) si mi-am amintit o istorie pe care am citit-o undeva, care ar putea sa fie adevarata. Cica un angajator il ia pe angajat deoparte si ii spune „Mai ... Dorine, daca lucrezi si anul viitor tot asa cum ai lucrat si anul asta, da nu asa ... chiar mai bine si mai mult, vezi casa aia de pe malul oceanului? O vezi? Intr-o zi o sa fie ...a mea.”

Asa ca salut initiativa lui Nelu Toncean de a incerca ceva pe cont propriu. Bafta Nelule! Inchei acest post pe un ton optimist cu motto-ul lui: „I’m fit for more!”

Keep in touch

Dorin

Urmatorul meu post este despre noua mea masina Rover.

Bani albi pentru zile negre

Cand am zis “Bani albi pentre zile negre” m-am referit la pensie.

Acum partea cu zilele negre, din fericire, de multe ori nu e chiar adevarata in legatura cu pensia.
Stiu pensionari (unii chiar cititori fideli ai blogului) care dau dovada de o vitalitate, un volum de energie si niste preocupari care ne fac de rusine pe multi dintre astia din viata asa zis “activa” (dl Trandafir, va salut!)

Eu de mult timp nu mai consider pensia ca fiind perioada cand nu mai muncesti ca nu mai poti, ci mai degraba o perioada linistita, dupa ani grei de munca, cand poti face ce vrei tu (suna mai bine, nu-i asa?).

In Australia, la pensie ii zice superannuation si ti-o strangi treptat, pe masura ce muncesti. Minimul pe care trebuie sa ti-l dea firma angajatoare in fondul de pensii e 9% din salariul tau brut. Sunt firme (si guvernul face asta) care ofera procente mai mari pentru stimularea angajatilor. Liberii intreprinzatori decid singuri daca isi platesc superannuation sau “traiesc momentul” si se bazeaza pe alte investitii pentru batranete.

Banii astia, munciti de tine pana la urma, ti se strang, linistiti, intr-un cont personal. Poti sa-i verifici, ai optiunea sa alegi intre mai multe fonduri de pensii si poti opta pentru felul in care iti sunt investiti, ca sa-si mareasca valoarea. Nu poti sa te atingi de ei decat dupa o anumita varsta. Daca parasesti tara, poti sa ii scoti, insa te penalizeaza, din cauza ca nu i-ai lasat pana la varsta de pensionare.

Se mai pot face tot felul de scheme, nu sunt foarte in tema (parca aia din guvern iarasi sunt mai cu mot si aici; angajatii permanenti, nu eu...). Poti de exemplu sa pui bani de la tine peste suma care merge normal si statul mai pune si el o suma, ca se te incurajeze pe tine sa faci economia asta.

Mai sunt si consultanti financiari, care, zice-se, te invata sa faci sa-ti creasca “banii albi” de numa-numa, mai ceva ca la bursa.

Mie prima firma unde am lucrat in Australia nu mi-a platit contributiile la zi. Am plecat de la ei si mi-au ramas datori vreo 6 luni de superannuation. De atunci ma tot mint ca o sa vireze banii in ziua aia, dupa aceea peste o saptamana, peste inca o saptamana… am incercat in fel si chip sa ajung la o intelegere, deocamdata fara nici un rezultat. Si, mai intreband pe alti colegi, mai citind pe internet, am aflat ca din pacate se mai practica treburi din astea, nu e ceva iesit din comun.

Si uite asa mi se arata o noua “oportunitate”: sa pot verifica cum merge si sistemul cu plangeri pentru contributii neplatite in Australia :). Sper ca pana la pensionare sa imi recuperez si banii astia … si sa ma duc in Fiji… sau daca nu-mi permit, macar la bai la Govora.

Voi ce planuri aveti pentru pensie?

Cheers,
Alina

Still alive and kicking

Am revenit... TADA!

Nu, n-am murit. Nici n-am uitat de prieteni. Si nici nu am pierdut placerea scrisului.

Am luat doar o scurta vacanta... de la scris pe blog... ca de la restul activitatilor nu stiu cand se intrevede vreo vacanta.

Intre timp, am incercat sa rezolvam o multime de probleme. Pe unele am reusit, pe altele nu. Suntem inca in priza.

In 31 mai s-a implinit un an de cand am aterizat, buimaciti si cam dezorientati pe aeroport in asa numitul "Sunshine State". Imi amintesc si acum briza si soarele care zambea prietenos.
Peste un an, nu stiu cum se intampla, insa parca o luam din nou de la inceput. Ca intr-un joc unde am terminat un nivel si, brusc, fara pauza, trecem in urmatorul. Unde, oarecum, o luam din nou de la zero...

Pana la urma ne-am luat o casuta. V-a povestit Dorin de experimentele noastre in ale imobiliarelor. In cele din urma un investitor indian din Sydney a acceptat o oferta de-a noastra. Avea o casa in Brisbane unde tinea chiriasi si vroia s-o vanda ca sa isi renoveze/modifice alta casa(e). Imediat ne-am si mutat. Din nou. A treia casa in care locuim in Australia.

Dorin a terminat proiectul unde lucra la Mental Health. De maine va incepe altul. Alta locatie, alt client, alta echipa. Alta pozitie, alte emotii, alt program.

Se apropie sfarsitul de an financiar. Mi se termina contractul, iar din 30 iunie (ultima zi de an financiar) nu va mai fi finantare pentru proiectul pe care am fost angajata. Seful meu mi-a spus ca vrea sa ma mentina si sa-mi prelungeasca contractul pe un alt proiect, insa deocamdata nu e nimic sigur. Depinde de sefii lui si de finantarile celorlalte proiecte pe care le are. Daca nu iese schema,va trebui sa-mi caut altceva. Viata de contractor :)

Si, in afara de asta, multe bucurii.

Am fost 3 zile in Melbourne unde ne-am simtit super. Am intalnit niste oameni de milioane, de la care am furat (sper) un pic de energie si putere (nu doar lucrurile rele sunt contagioase :)). Am bifat 2-3 obiective turistice, lucruri pe care ne doream mai de mult sa le vedem (pista de Formula 1, arena de la Australian Open). Foarte fain statul asta, Victoria, oarecum diferit de clasica Australia, are un aer european, ne-am simtit ca acasa.

Si cea mai mare bucurie:
Parintii mei au primit viza si ne vor face in curand o vizita. Va dati seama ca numar zilele ca si copiii cand se apropie Craciunul :).

Sper ca in urmatoarele posturi sa povestim mai pe larg despre toate astea.
Toate cele bune si o vara calduroasa, dar nu chiar caniculara.

Cheers,
Alina

Bonusuri

Dorin mi-a spus “Mai, ce fain!” cand am iesit afara din casa lui. Am pus copiii in masina si mi-am amintit atunci de notarita durdulie…


Meseria de notar, asa cum o stim in Romania e preluata de mai multe profesii aici in Australia . Partea cu legalizat acte sau declaratii minore e facut de un asa-numit Justice of Peace (JoP). A trebuit si noi zilele trecute sa avem 100 points identity (tocmai v-am explicat cum vine cu astea), insa de data asta legalizate de un JoP. Si cum noi am face orice, numai sa nu fie acte, va dati seam ce fericiti am fost de noua insarcinare.

Am intrebat pe un prieten cum e cu JoP, unde il gasim si cat costa. Ne-a spus ca de obicei sunt prin mall-urile mari, au cateva ore in anumite zile cand vin si stau, de exemplu, in farmacie si atunci poti da de ei sa-ti rezolve treaba. Mi s-a parut cam ciudat, dar daca asa merge sistemul… Ne-a dat si numarul unuia pe care-l stia el si a zis sa ma inteleg cu omul, pot sa merg si la el acasa sau sa cautam pe Internet unul care sta in zona noastra. Si cica nu costa nimic, ca doar e functionar public. L-am intrebat: “Dar cum, te duci la el acasa si nu-l platesti?” Zice asta “Nu, sigur ca nu platesti”. Ok, zicem noi, cam neincrezatori.

A gasit Dorin pe Internet pe unul care statea langa noi si s-a inteles cu omul sa mergem la el la 7 seara cu actele. 7 seara in Queensland toamna, cum e acum, e deja bezna de o ora si jumatate si e ora indicata de culcat copiii. Nu-i chiar perioada propice pentru vizite. Dar, oricum, noi ne prezentam acasa la el, conform intelegerii. Omul ne deschide, era imbracat si el in haine de casa, descult si ne cheama inauntru. Ne-a xeroxat foile, le-a legalizat (prima stampila pe care am vazut-o intr-un an de cand sunt aici), ne-a intrebat de unde suntem, daca ne place aici, ne-a spus ca si sotia lui e emigranta, ca el s-a casatorit in China si anul acesta trebuie sa-i faca si ei acte pt rezidenta permanenta. Foarte dragut tipul, cum sunt de obicei australienii, easy-going si prietenosi. I-am multumit, iar el ne-a condus spre iesire si ne-a spus ca oricand mai avem nevoie, sa-l sunam si sa trecem pe la el. Intr-adevar nu a costat nimic.

Si, cum va spuneam, in drum spre masina mi-a amintit de notarita durdulie (dar altfel draguta) care a semnat si stampilat si parafat si parasemnat actele cand am cumparat un apartament in Romania . A intarziat, noi toti am asteptat-o sa vina si apoi am privit-o cum a inceput in viteza sa semneze actele, fara sa citeasca un rand, si-a incasat onorariul, s-a ridicat gratios si a plecat.

Imi dau seama ca sunt meserii unde volumul de lucru nu justifica neaparat salariul primit. Cred ca e normal intr-o economie de piata si sa nu credeti ca nu respect meseria de notar. Insa acum, dupa ce am avut cealalta experienta, mi se pare ca e gresit ceva adanc, din inima sistemului. Si anume faptul ca nu se practica niste tarife accesibile pt orice om, oricine ar fi el. Eu am asimilat repede conceptul asta nou cum ca nu trebuie sa dai 10% din salariul minim pe economie pentru o semnatura si o parafa, dar mi se strange inima cand ma gandesc cum reusesc oare sa plateasca in Romania cei care chiar iau salariul minim pe economie sau pensionarii?


Noi mai primit 2 bonusuri in Australia (mai meseriase decat servicile mai sus amintite, de aceea le-am lasat la urma) si anume ziua mamei si ziua tatalui. Ziua mamei pica in al doilea week-end din luna mai, iar cea a tatalui in primul din septembrie. Iar cum noi am sarbatorit ziua mamei pe 8 martie, a doua zi a mamei o consider un bonus. Iar ziua tatalui, la fel :).

Ca si de ziua tatalui, am donat la scoala un obiect de pana la $5 care sa poata fi dat cadou mamelor. Apoi fiecare copil a cumparat cate un cadou donat de alt copil. I-am dat si eu la Mihai $5 sa-mi ia cadou (ca doar n-o sa pun copilul sa cumpere din economiile lui cu care vreau sa-si cumpere cel mai meserias X- Box care s-a inventat).

Doar ca baiatul m-a fentat si mi-a luat un cadou de 50 centi si de restul banilor si-a cumparat el ceva bun de mancare. Asa m-am facut cu un fluture crosetat (verde cu rosu), cu magnet pe spate, ca sa-l poti lipi pe frigider. Dar in plus (bonus), mi-a spus ca serveste el micul dejun si m-a intrebat ce vreau sa mananc. I-am spus ca paine prajita cu unt. “Si de baut?” zice el. Am comandat o cana cu lapte. Dar, zice el ca-i cam greu cu laptele, ca trebuie sa-l si incalzeasca si e grea sticla de 3l cand vrei sa torni. Am schimbat atunci optiunea si am ales o cana cu apa. A fost mai fericit cu alegerea asta, cica se descurca mai bine cu apa :).

Ce va pot spune e ca a fost o masa tare gustoasa. Si-a facut si lui exact la fel si am mancat amandoi impreuna. Asta in timp ce admiram fluturele crosetat de pe frigider… adevarul e ca de mult n-am mai primit asa cadou!

Cheers,
Alina

Zile libere

Hello? Se aude? Mai lucreaza cineva pe acolo sau sunteti toti in vacanta?
V-ati cam facut de cap cu vacanta de Pasti si 1 mai in aceeasi saptamana.

Si noi sarbatorim ziua muncii maine, in 5 mai. Nu le prea place la australieni sa lucreze lunea, asa ca au amanat sarbatoarea din mijlocul saptamanii pentru urmatoarea zi de luni. Long week-end, visul australian. Si week-endul trecut a fost week-end lung, ca, pe cand voi aveati liber in vinerea Pastelor, noi am sarbatorit Anzac Day.

Anzac Day comemoreaza toate razboaiele lor si toti militarii care au luptat si au murit in razboaie. Anzac vine de la Australian & New Zealand Army Corps, care au luptat in al doilea razboi mondial in Turcia, la Gallipoli (da, si ei au luptat cu turcii... ) si au murit in batalie mai mult de 8000 de australieni si 2700 de neo-zeelandezi.

De Anzac Day ma gandeam ca am vreme sa fac un shopping mai consistent, pentru mine si sufletelul meu :). Am lasat copiii acasa cu Dorin si m-am pornit la atac. Pe drum... plini de batranei cu decoratii, o zi pe an le scot de la naftalina si le poarta cu mandrie. Partea proasta ca m-am fentat cu magazinele, am uitat ca in zilele libere nu poti sa-ti cumperi nici paine, asa ca m-am intors casa cu mana goala. M-am ales cu o plimbare si, fara sa vreau, am facut si economii.

Urmatoarea sarbatoare e la inceputul lui iunie. Atunci sarbatorim Ziua Reginei. Acum se discuta sa se faca Australia republica si colegii mei ziceau ca ce ne facem noi cu Australia republica, daca astia nu ne mai dau zi libera de ziua reginei.

Dupa ziua reginei vine Ekka Day. In Brisbane se face o expozitie o saptamana in cinstea recoltei si avem zile libere sa putem sa mergem la expozitie. Fiecare regiune are alta zi libera in saptamana aia, sa nu se buluceasca toti deodata :).

In afara de asta, mai e Craciunul si Pastele si gata!

Adevarul e ca, acum, de cand lucrez pe contract, pot sa am zile libere cand vreau... pe cheltuiala mea. O zi cand stai acasa e o zi cand nu esti platit, fie ea sarbatoare legala, concediu medical sau, pur si simplu, lene :). Insa nu ma plang de zile libere din cand in cand. Imi place cand nu merg copiii la scoala si avem ocazia sa ne mai distram si noi impreuna.

Sper ca v-ati distrat bine de sarbatori!
Spor la treburi,

Alina

preocupari, activitati si ... vise

Stiu, stiu .. nu am mai scris de mult, si nu am nici o scuza pentru asta. Am avut noroc cu Alina ca v-a mai povestit ce se mai intampla prin partea asta de lume ...

Is multe lucruri despre care as vrea sa va scriu, chestii care mi s-au intamplat, chestii care ma framanta, activitati pe care le-am facut, ce mi-ar mai place sa fac, cu ce imi mai omor timpul ...

Vreau sa va dau un feedack la povestile mele precedente cu sportul .. chiar daca nu mai is asa de focusat pe treaba asta (o sa va spun mai jos care ii chestia care imi consuma energia), dupa ce la 1 martie mi-am atins targetul (am avut chiar 77.9 kg) acum is intr-o perioada de mentinere, in care greutatea mea oscileaza de la 76 la 79 de kg.

In ultimele trei saptamani am mai rarit-o cu sala, insa nu si cu activitatea sportiva. Am sa va spun cum arata programul meu sportiv pe saptamana:

Luni: sala (6am- 7:30), TKD (5:45 pm – 6:45pm)
Marti: optional sala (dupa lucru) / pauza
Miercuri: sala (6am- 7:30), TKD (5:45 pm – 6:45pm)
Joi: optional sala (dupa lucru) / alergare / pauza
Vineri: sala (6am- 7:30 a.m) + sah (cu colegii la lucru)
Sambata: tenis de camp (7 a.m – 9 a.m) + soccer (90 minute)
Duminica: tenis de camp (7 a.m – 9 a.m)

Ocazional mai bag un basket si un tenis de masa ...

Mi-am luat prima tresa la centura albastra la TKD (si Mihai si-a luat a doua tresa la centura galbena). Acum ma bate gandul sa schimb cluburile de TKD si sa trec intr-un club unde is mai multi avansati ... caci pentru urmatoarea centura o sa trebuiasca sa fac „sparring”, iar aici unde merg is mai mult copii si femei.

M-am inscris la un club de soccer: Victoria Point, care activeaza in Divizia a 5a. E o experienta interesanta pentru mine caci de mic mi-am dorit sa joc fotbal “adevarat” (adica 2 reprize a 45 de minute, pe teren mare, avand arbitrii care sunt membrii ai federatiei australiene de soccer, echipament complet ( eu am numarul 14 si joc centru-dreapta) (stiu ca femeile o sa se intrebe … pai ori in centru, ori pe dreapta?? Hotaraste-te odata! :))

Saptamana asta am trei colegi care participa la “corporate thriatlon” (o competitie care consta in trei probe: inot 400m (in ocean), alergare 4km, mers pe bicicleta: 10 km). E o varianta mai light (ca doar e pentru corporatii), insa e destul de serioasa (am inteles ca anul asta sunt 2500 de participanti. As fi vrut si eu sa ma inscriu, insa cand am aflat de treaba asta erau deja terminate inscrierile.

Ma bate gandul sa ma pregatesc sa alerg la maraton (42.2 km) (bineinteles ca la anul), mai ales ca sunt vreo doua unul in Brisbane (care a fost saptamana trecuta) si unul in Gold Coast (care o sa fie in 6 iunie). Daca la thriatlon sunt 2500 de participanti, la marathon am inteles ca sunt in jur de 30.000.

Este una din activitatile care sunt trecute pe lista de 100 de lucruri pe care sa le faci in viata.

Am fost surprins sa vad ca au participat (si au terminat) maratonul celebritati ca Katie Holmes (5:29 ore) (sotia lui Tom Cruise), Oprah (4:29) si P Daddy (4:14). L-am gasit chiar si pe George Bush (3:44) si pe Al Gore pe lista.

O sa va tin la curent cand, daca o sa ma apuc de antrenament pentru maraton. Sa vad cum o sa mearga pregatirea, in functie de asta pot sa ma inscriu si la 10km sau half marathon (21 km)

Gata cu sportul … sa trecem la lucruri mai serioase :)

Job-uri … sau din ciclul “meseria e o bratara de aur”:

Majoritatea dintre voi stiti povestile mele de cand am fost o luna bucatar mexican in State, nu? Best job ever! Am vrut sa vad daca experienta pe care am avut-o acum 9 ani in State o sa mi se para la fel de interesanta, acum ca m-am mai copt (putin) la minte.

Toata povestea a inceput cu o discutie cu un tovaras de aici din Brisbane care m-a auzit ca vreau sa imi cumpar un restaurant (in viitorul indepartat) si mi-a spus ca are un take-away de vanzare (care ii un fel de cafenea in care se serveste micul dejun si pranzul) si ca daca vreau pot sa merg si merg la el sis a vad cum se conduce unul de genul asta. Zis si facut! Mi-am luat doua zile de concediu si am mers sa lucrez pentru el. A fost o experienta interesanta (poate nu asa de fascinanta cum mi s-a parut meseria de mexican chef … caci totusi e o mica mare diferenta intre un restaurant si un take-away).

Acolo am intalnit-o pe managera lui, o grecoaica de vreo 52 de ani (venita in Australia de …juma de secol), cu care am discutat de toate (de la tips&tricks legate de mancaruri, pana la ce presupune conducerea unei astfel de afaceri). Cred ca e o afacere care poate scoate bani frumosi, insa tocmai pentru ca se lucreaza cu mult cash in hand (bani in mana) ar trebui sa te implici personal in ea, tu sau cineva de incredere.

Urmatoarele meserii pe care vreau sa le experimentez sunt cea de zugrav, cea de faiantar si sofer de tir (ca am o gramada de prieteni care fac meseriile astea). Ca peste tot in lume in constructii se castiga bani seriosi (e munca multa, grea, in soare … insa deh si banii is pe masura ... ca sa va faceti o idee, cred ca se pot castiga pana la 200.000 de dolari anual).

Intotdeauna am fost incantat sa invat lucruri noi … si nu mi-a fost rusine sa pun mana si sa fac un lucru. Joburile mele pentru care am fost platit (si care bineinteles ca nu se afla pe CV-ul meu) au fost: bucatar (in Montana), om de serviciu (in Montana), electrician (in California)…. Ah, era sa uit .. si prof de engleza (in Bargau).

Fiecare meserie a fost cu satisfactii, impliniri si cateodata si esecuri. Insa toate astea cred ca m-au format, m-au facut sa fiu omul care sunt azi.

Partea cu meseriile imi aminteste de un banc mai vechi: Cica ii intreaba invatatoarea la scoala pe elevi ce meserii au parintii fiecaruia. Gigel se ridica in picioare si zice: Tatal meu e HR manager la Siemens :), Maria zice „mama mea e Sales Executive la Alcatel”, etc .. si cand ajunge si la Bula, acesta se ridica si zice „DJ la Mistic Club”. „Ce???” „Clopotar, tovarasa invatatoare! „

Cred ca si meseria mea de „om de servici” avea o varianta in engleza care suna mai bine: PA (public attendant) at BigSky Resort Montana :) (6.25$/ora)

Insa tot simt ca inca nu stiu ce o sa ma fac cand o sa cresc mare … chiar daca pe zi ce trece imi place tot mai mult meseria mea actuala, de software developer, parca nu ii genul ala de meserie pentru care tu ai plati sa o poti face. Timpul o sa lamureasca si problema asta.

Ce ma framanta la ora asta?

Un alt vis de-al meu e pe cale sa se implineasca: Vrem sa facem pasul si sa ne luam o casa; asta a fost unul din motivele pentru care am plecat din Romania, caci acolo mi se parea ca e imposibil sa ajung sa am casa mea, indiferent cat as castiga din programare.

Asa ca toata ziulica citim carti/reviste de real estate investing, discutam cu brokeri, si facem planuri :), iar sambata mergem sa vizionam case, mergem la licitatii si sa discutam cu real estate agents.

O casa in zona unde stau acum e de la AUD $350.000 – 400.000 in sus (casa trei dormitoare, living, una, doua bai, garaj, 500-700m2). Pretul caselor a cam inghetat de cateva luni (odata cu prabusirea pietei imobiliare din State) si cred ca acum e un moment mai bun sa cumperi decat sa vinzi.

Partea proasta ... ca sa citez un blog precedent al Alinei, e ca acum piata imobiliara s-a linistit dupa o perioada de boom (probabil aceeasi casa care acum ii 350k-400k, anul trecut cand am ajuns in Brisbane era 260k-280k). Se spune ca acum e cel mai scazut nivel de a-ti permite sa iti cumperi casa (housing affordability) din ultimii 17 ani, si ca Brisbane-ul (pentru ca e un oras in crestere, in care se muta in fiecare saptama peste 1000 de oameni) a ajuns sa fie pe locul doi dupa Sydney in clasamentul asta. Asa ca ma astept sa creasca puternic pretul chiriilor ...
Partea buna .. e ca strang bani la ciorap si merg sa fac oferte mai mici decat pretul de strigare si .. astept sa vad dade, dade o sa gasesc pe unul disperat care vrea sa vanda :)

O sa vedem si aici ce o sa iasa .. oricum daca o sa imi iau casa, o sa fac si eu ca si Adi (celalalt baiat cu care am venit in Australia) o afacere de 1 milion de dolari .... cu minus :), vorba lui Cristi Pitic. Dar deh ... placerea sa iti tunzi gazonul din fata casei ... e nepretuita (vorba reclamei)

Alte planuri ... sa imi imbunatatzesc zdranganitul la chitara (pe partea muzicala) si sa ma apuc sa mai studiez si sa imi mai iau ceva atestate Microsoft (asta pe partea profesionala, mai ales ca ma bate gandul sa ma fac consultant ca si Alina)

Sa nu va mai zic de planurile legate de dezvoltarea mea spirituala si de planurile pe care le am in ceea ce priveste viata de familie .. insa toate astea poate intr-un alt post.

Spor la toate si ... Sarbatori Fericite! Si vorba unui prieten ... nu tre sa astept pana duminica sa va zic „Hristos a inviat!”, nu-i asa? :)

Cheers,

Dorin

100 de puncte

In Australia nu este notiunea de buletin ca act de identitate. Te identifici cu un act cu poza, cum ar fi carnetul de conducere (daca ai) sau pasaport (iarasi daca ai). Ma intrebam cum te identifici daca nu ai din astea. Ei bine, treburile sunt mai complicate de atat si daca ai. Daca aveti rabdare, va explic cum vine treaba.

Pentru majoritatea situatiilor, nu e nevoie sa te identifici. Mie nu mi-a cerut act de identitate nici cand m-am angajat (si nici dovada ca am studiile care am spus ca le am). Le-am dat contul de banca unde sa-mi puna banii, contul in care sa-mi vireze superannuation (banii pt pensie) si TFN (tax file number, echivalentul lui Social Security Number, la americani) pentru taxe.

Pentru situatii cand se cere mai serios sa te identifici (vinzi/cumperi proprietati sau inchiriezi o casa), se cam complica situatia, pentru ca iti cer 100 points proof of identity (dovada identitatii). Pasaportul si carnetul de conducere au fiecare 50 de puncte, dar trebuie doar unul dintre ele. Carduri de banca, cardul de la Medicare, facturi de curent, telefon, internet pe care apare numele tau si adresa sunt fiecare 10 puncte. Mai poti avea contract de vanzare-cumparare, extrase de cont, etc... Trebuie sa faci cumva sa strangi 100 de puncte. Altii pot sa-ti ceara o dovada de identitate categoria A (certificat de nastere, pasaport, viza, etc) si una categoria B (tot felul de carduri).

La telefon, daca suni sa rezolvi ceva (ex. sa schimbi asigurarea la masina), trebuie sa te identifici. Asa ca ei iti pun niste intrebari de control, sa vada daca esti cine zici ca esti. Cred ca am vorbit de vreo 15-20 ori si de fiecare data ma intreaba adresa si data nasterii. Odata parca m-a intrebat cum ii cheama pe copii. Daca raspunzi corect, ei considera ca esti identificat si discuta cu tine si restul informatiilor. Daca trebuie sa si platesti ceva, le dictezi numarul de pe cartea de credit si face si plata. Iti trimite pe urma prin posta chitanta.

Am conturi online la toate (Medicare, Centerlink, fodul de superannuation, banca, firma de asigurari). Cand iti faci cont online, nu-ti da username si parola la telefon, ci le trimite in posta. Ca masura de siguranta ti le trimite separat, username-ul intr-o scrisoare si parola in alta. Daca ti le ia cineva pe amandoua, ai cam incurcat-o :). Si pot sa va spun ca in Australia nu sunt lacatele la casuta postala. La noi e un pic mai deosebit, ca arata ca si cutiile de seif in banca si se incuie, dar asta e o exceptie. De obicei lumea nu-si inchide cutia postala.

Am citit de hoti care merg la masini parcate si pun o hartie la stergator in spate care sa incurce vizibilitatea. In general lumea nu observa pana nu se urca la volan si atunci cred ca e un pliant cu reclame. Au fost persoane care au plecat sa-l ia sa-l arunce si au lasat masina deschisa cu cheile in contact. Si atunci, cineva a tasnit in masina si a plecat cu tot. Daca ramane o poseta in masina, hotii iau banii si cartile de credit si restul le dau mai departe la hotii de identitate. Deja e problema, ca se poate da altcineva drept tine. Si trebuie sunat urgent la banca sa-ti inchida toate conturile.

Cu cartea de credit platesti fara sa ai nici un PIN, doar semnezi chitanta. Si ei ar trebui sa compare semnatura cu cea de pe spatele CC. Asta da masura de siguranta! Prima data cand a platit cu CC, Dorin nu-l avea inca semnat. I-a spus vanzatoarea: „Am uitat sa verific semnatura, da-mi-l inapoi sa vad.”. Ca sa nu mai lungeasca povestea cu explicatii cum ca tocmai l-a facut si nu l-a semnat inca, a scos un card romanesc si i-a aratat semnatura. Si a fost ok.

Nu trebuie sa fim paranoici, doar un pic atenti. Am primit un sfat bun in Australia, pe care vi-l transmit si voua: „Don’t volunteer information” („Nu vorbi mai mult decat trebuie”). S-a facut un studiu cat de multa informatie se poate obtine pe chat. Sunt persoane care isi folosesc numele real si pot fi usor convinsi sa spuna data nasterii sau adresa. Asta e o neglijenta care te poate costa scump. Si eu mi-am sters urmele si tin in privat felicitarile pe care le-am primit de ziua mea de pe blog.

Sa stiti ca toate au ajuns la sursa si va multumesc la toti cei care mi-ati scris sau ati sunat. Miss you, guys!

Cheers,
Alina