Enjoy,
Alina
Monday, February 4, 2008
100 de cuvinte
Se spune ca o poza face cat 100 de cuvinte. De data asta voi lasa imaginile sa vorbeasca. Pozele nu sunt facute de mine, le-am gasit pe Earth Album, unde am cautat si poze cu locuri in care am fost sau as vrea sa merg. Ce am pus aici sunt poze din Brisbane si imprejurimi.
Enjoy,
Alina
Enjoy,
Alina
Sunday, January 27, 2008
Australieni si Australia
Astazi, 26 ianuarie, dupa exact 8 saptamani dupa ziua Romaniei, e ziua Australiei.
Sarbatoarea (si implicit ziua libera) pica sambata. Partea buna e ca, spre deosebire de Romania, unde daca pica sambata e „tzapa”, ne-a dat ziua de luni libera in loc. De care, recunosc, n-am vrut sa profit de data asta (ca n-aveam nimic special planificat) si le-am zis la lucru daca ii deranjeaza sa lucrez luni si sa-mi iau alta data ziua libera cuvenita (de exemplu, zic eu in gluma, de ziua Romaniei). Au zis ca „fair enough”, voi sarbatori si eu mai mult pe cand ma fac cetatean.
Oricum, astazi sunt artificiile si ce ceremonii or mai fi. Si finala feminina la tenis. Deocamdata e vreme buna, se arata o zi super.
De sarbatori de obicei sunt premiere la cinematografe si se depune juramantul pentru cetatenie. Un coleg de-al meu, care tocmai va deveni cetatean, depune juramantul astazi. Am auzit ca le da cadou dupa ceremonie cate un copacel sa-l planteze in ziua in care au devenit, in acte, australieni.
Tot astazi, in memoria lui Heath Ledger, vor fi filme de-ale lui. Fiind australian, s-a scris mult prin ziare si au fost la TV stiri in legatura cu moartea lui. Ma gandeam daca si in Romania se scrie la fel de mult despre treaba asta, am citit niste ziare online si am vazut ca se stiu aceleasi lucruri ca si aici. Dar ce comentarii am gasit! Eu aproape ca uitasem de romanasii smecheri, experti in fotbal, politica si, mai nou, in probleme de viata si de moarte (cine si de ce trebuie sa traiasca sau sa moara). Citind ce scria inversunat unul acolo, sustinandu-si punctul de vedere cu o indarjire demna de o cauza mai buna, mi-am amintit vorba unui fost coleg cand se referea la oameni din genul asta: „prost, dar smecher”. Asta mi se pare combinatia fatala. Am o toleranta destul de buna la fiecare dintre ingredientele astea cand le gasesc separat. Cand sunt impreuna, atunci am rabdarea pusa la grea incercare. Si nu numai eu. Sunt convinsa ca si voi.
Insa revenind la australieni, ca de ei e vorba in propozitie... nu i-am auzit sa se exprime public intr-un mod atat de grosolan. Probabil in particular mai fac sau gandesc asa, dar isi dau seama ce eticheta poarta daca fac gesturi lipsite de fair play. De 8 luni nu am auzit oameni certandu-se pe strada sau injurand in trafic sau claxonand in disperare. Nu pot sa cred ca ei nu se grabesc sau nu au probleme, dar s-au obisnuit sa le rezolve altfel si ii respect pentru asta.
Referitor la Heath Ledger si momentul actual... Mie mi-a placut mult de el si imi pare rau ca s-a intampla asa. Poate gresesc, insa nu cred ca au fost droguri in ecuatie. Mi s-a parut tot timpul calm si controland situatia, atitudine nespecifica celor care se drogheaza si, in plus, prea profesionist sa se expuna la asa ceva. Asa l-am vazut eu. Insa unele pastile, chiar luate cu recomandarea doctorului, sunt foarte periculoase si se dau usor. Stiu oameni de varsta mea care iau antidepresive pentru probleme pentru care o bunicuta inteleapta ar zice: „Du-te, baiatule, fa o plimbare, un dus sau dormi un pic, sa vezi cand te trezesti, ca vei vedea lucrurile altfel”. Ne-am obisnuit cu solutii la minut. Totul trebuie rezolvat pe loc. Te doare capul, ia o pastila. Esti adormit, bea un Red Bull! Nu poti dormi, ia o pastila. Esti deprimat, iti scrie doctorul o reteta sa te linisteasca. Am fost intr-un pub si era in toaleta la femei un automat cu pastile care sa te trezeasca (la barbati mi-a spus Dorin ca e unul cu prezervative; mi s-a parut un fel de „Treziti-va, fetelor, barbatii se inarmeaza!” :) ). Multe dintre pastile minune dau dependenta. Am auzit de oameni care au ajuns legume de la prea multe antidepresive. Acum apar declaratii ale unora care folosesc somniferele ce le lua Heath. Unul zice ca a pus 23 kg si si-a dat seama pe urma ca manca prin somn, iar altul s-a trezit intr-o noapte cu periuta de dinti in mana, vopsea usa. Nu trebuie sa fim paranoici, doar reticenti la niste lucruri si se elimina multe dintre riscuri.
Australia (ca ea e sarbatorita astazi), din mica mea experienta aici, mi se pare o tara foarte frumoasa. Cel mai fascinant e cerul. E un cer albastru, ca in icoane. Din cand in cand mai sunt nori, dar cumulus, din aia albi si pufosi. Imi place ca e cald tot anul si ca este spatiu intins. Australienii, cand ajung in Londra aproape ca au claustrofobie de la spatiul inchis si sunt deprimati din cauza ploii si a cetii. E un loc frumos de trait, mai ales ca e un puternic mediu multicultural, unde fiecare natie isi aduce aportul. Asta e foarte convenabil pentru emigrantii ca noi. Nu stiu cum e in celelate mari orase, dar de Brisbane se spune in gluma ca e ultimul oras provincial. Acum e in crestere, vin peste 2000 de emigranti pe luna. De Melbourne am auzit numai de bine, ca e un oras mai european, mai cultural, mediu propice pentru un artist (si nu numai). Sydney e o metropola mare, cu bune si rele, gen New York, iar Perth e un oras pe coasta de est, mai izolat, in crestere, gen Brisbane. In Tasmania am auzit ca sunt niste peisaje de te lasa masca, vreau sa ajung odata acolo sa-mi pice plombele.
La multi ani, Australia!
Cheers,
Alina
Sarbatoarea (si implicit ziua libera) pica sambata. Partea buna e ca, spre deosebire de Romania, unde daca pica sambata e „tzapa”, ne-a dat ziua de luni libera in loc. De care, recunosc, n-am vrut sa profit de data asta (ca n-aveam nimic special planificat) si le-am zis la lucru daca ii deranjeaza sa lucrez luni si sa-mi iau alta data ziua libera cuvenita (de exemplu, zic eu in gluma, de ziua Romaniei). Au zis ca „fair enough”, voi sarbatori si eu mai mult pe cand ma fac cetatean.
Oricum, astazi sunt artificiile si ce ceremonii or mai fi. Si finala feminina la tenis. Deocamdata e vreme buna, se arata o zi super.
De sarbatori de obicei sunt premiere la cinematografe si se depune juramantul pentru cetatenie. Un coleg de-al meu, care tocmai va deveni cetatean, depune juramantul astazi. Am auzit ca le da cadou dupa ceremonie cate un copacel sa-l planteze in ziua in care au devenit, in acte, australieni.
Tot astazi, in memoria lui Heath Ledger, vor fi filme de-ale lui. Fiind australian, s-a scris mult prin ziare si au fost la TV stiri in legatura cu moartea lui. Ma gandeam daca si in Romania se scrie la fel de mult despre treaba asta, am citit niste ziare online si am vazut ca se stiu aceleasi lucruri ca si aici. Dar ce comentarii am gasit! Eu aproape ca uitasem de romanasii smecheri, experti in fotbal, politica si, mai nou, in probleme de viata si de moarte (cine si de ce trebuie sa traiasca sau sa moara). Citind ce scria inversunat unul acolo, sustinandu-si punctul de vedere cu o indarjire demna de o cauza mai buna, mi-am amintit vorba unui fost coleg cand se referea la oameni din genul asta: „prost, dar smecher”. Asta mi se pare combinatia fatala. Am o toleranta destul de buna la fiecare dintre ingredientele astea cand le gasesc separat. Cand sunt impreuna, atunci am rabdarea pusa la grea incercare. Si nu numai eu. Sunt convinsa ca si voi.
Insa revenind la australieni, ca de ei e vorba in propozitie... nu i-am auzit sa se exprime public intr-un mod atat de grosolan. Probabil in particular mai fac sau gandesc asa, dar isi dau seama ce eticheta poarta daca fac gesturi lipsite de fair play. De 8 luni nu am auzit oameni certandu-se pe strada sau injurand in trafic sau claxonand in disperare. Nu pot sa cred ca ei nu se grabesc sau nu au probleme, dar s-au obisnuit sa le rezolve altfel si ii respect pentru asta.
Referitor la Heath Ledger si momentul actual... Mie mi-a placut mult de el si imi pare rau ca s-a intampla asa. Poate gresesc, insa nu cred ca au fost droguri in ecuatie. Mi s-a parut tot timpul calm si controland situatia, atitudine nespecifica celor care se drogheaza si, in plus, prea profesionist sa se expuna la asa ceva. Asa l-am vazut eu. Insa unele pastile, chiar luate cu recomandarea doctorului, sunt foarte periculoase si se dau usor. Stiu oameni de varsta mea care iau antidepresive pentru probleme pentru care o bunicuta inteleapta ar zice: „Du-te, baiatule, fa o plimbare, un dus sau dormi un pic, sa vezi cand te trezesti, ca vei vedea lucrurile altfel”. Ne-am obisnuit cu solutii la minut. Totul trebuie rezolvat pe loc. Te doare capul, ia o pastila. Esti adormit, bea un Red Bull! Nu poti dormi, ia o pastila. Esti deprimat, iti scrie doctorul o reteta sa te linisteasca. Am fost intr-un pub si era in toaleta la femei un automat cu pastile care sa te trezeasca (la barbati mi-a spus Dorin ca e unul cu prezervative; mi s-a parut un fel de „Treziti-va, fetelor, barbatii se inarmeaza!” :) ). Multe dintre pastile minune dau dependenta. Am auzit de oameni care au ajuns legume de la prea multe antidepresive. Acum apar declaratii ale unora care folosesc somniferele ce le lua Heath. Unul zice ca a pus 23 kg si si-a dat seama pe urma ca manca prin somn, iar altul s-a trezit intr-o noapte cu periuta de dinti in mana, vopsea usa. Nu trebuie sa fim paranoici, doar reticenti la niste lucruri si se elimina multe dintre riscuri.
Australia (ca ea e sarbatorita astazi), din mica mea experienta aici, mi se pare o tara foarte frumoasa. Cel mai fascinant e cerul. E un cer albastru, ca in icoane. Din cand in cand mai sunt nori, dar cumulus, din aia albi si pufosi. Imi place ca e cald tot anul si ca este spatiu intins. Australienii, cand ajung in Londra aproape ca au claustrofobie de la spatiul inchis si sunt deprimati din cauza ploii si a cetii. E un loc frumos de trait, mai ales ca e un puternic mediu multicultural, unde fiecare natie isi aduce aportul. Asta e foarte convenabil pentru emigrantii ca noi. Nu stiu cum e in celelate mari orase, dar de Brisbane se spune in gluma ca e ultimul oras provincial. Acum e in crestere, vin peste 2000 de emigranti pe luna. De Melbourne am auzit numai de bine, ca e un oras mai european, mai cultural, mediu propice pentru un artist (si nu numai). Sydney e o metropola mare, cu bune si rele, gen New York, iar Perth e un oras pe coasta de est, mai izolat, in crestere, gen Brisbane. In Tasmania am auzit ca sunt niste peisaje de te lasa masca, vreau sa ajung odata acolo sa-mi pice plombele.
La multi ani, Australia!
Cheers,
Alina
Sunday, January 20, 2008
Matilda
Matilda e ancora mea.
Inainte sa va spun cine e Matilda si de ce e ancora mea, trebuie sa va explic programul meu zilnic.
Ziua mea lucratoare se desfasoara in doua moduri:
Modul 1: ajung la serviciu la 7 dimineata si sunt acasa la 5, ca sa iau copiii.
Modul 2: duc copiii la scoala dimineata, ajung la servici la 9 – 9:30 si plec spre casa la 6.
Dupa cum probabil v-ati dat seama, cand eu sunt in mod 1, Dorin e in mod 2 si invers (cata organizare in viata noastra!)
Ei bine, Matilda apare dupa-amiaza in modul 1. Intotdeauna punctuala, ne intalnim la ora 4:35 pe peronul 6 asteptand trenul de Beenleigh (mai exact, cum anunta nenea cu microfonul, the Beenleigh train, running express from Coopers Plains to Sunnybank, stoping only at Yeerongpilly). Matilda e vesela si increzatoare, are prieteni buni dar, din pacate, merge cu roti in loc de picioare. Vine si ea, ca si mine, de la serviciu la aceeasi ora.
La inceput, cand o vedeam, eram eu insami intr-o forma tare buna. La ora 4 si jumatate soarele e stralucitor, dar nu dogoritor, iar eu merg acasa dupa copiii mei. Destul de devreme ca sa mai facem o gramada de lucruri, ma simt ca ziua e doar la jumatate si chiar singur faptul ca am terminat cu munca pe ziua respectiva ma face tare fericita. Matilda are si ea pesemne motivele ei de fericire, ca o aud mereu povestind cu prietenii ei si razand. E o fiinta tare draguta Matilda asta si independenta. Se poate urca si cobori singura din tren cu cariuciorul ei, desi toata lumea se ofera s-o ajute.
Dupa o vreme, mi-am dar seama ca si daca nu sunt atat de fericita cand ajung la tren, dupa ce o vad, imi revine starea buna. Poate fi si faptul ca anumite stari afisate de anumite persoane pot fi contagioase, dar mai e si o alta explicatie. Mi-am ancorat starea mea initiala. Adica in mintea mea, cand o vad pe Matilda, s-a facut deja asocierea cu o stare placuta, care s-a intarit prin repetare (e vorba de mai bine de 6 luni). Atunci m-am hotarat si sa-i dau un nume fetei care are puterea sa-mi schimbe starea si am botezat-o in mintea mea Matilda. Nu-i stiu numele ei adevarat si n-am vorbit niciodata cu ea, insa m-am obisnuit cu prezenta ei atat de tare, incat daca n-o vad, am sentimentul acela stupid ca ti-ai uitat poseta sau telefonul sau ai uitat sa incui usa. Nu stii exat ce, dar iti lipseste ceva. Si dupa aceea o vad ca apare si-mi dau seama ca n-am uitat nimic.
Intr-o zi, n-a mai aparut. Si nici a doua, nici a treia zi. M-a ingrijorat, sa nu-mi fi patit ceva ancora. Jumatate din grija era pentru ea, jumatate pentru mine, ca si cum pierd ceva important ... a aparut in cateva zile si apoi mi-a facut si o surpriza. Intr-o dimineata cand ma urcam in tren, cu gandul aiurea, am vazut-o acolo. Si mi-am dat seama ca o zi poate fi buna incepand de dimineata. Dar tine de mine, nu ma pot baza doar pe Matilda.
O saptamana buna va doresc,
Alina
Inainte sa va spun cine e Matilda si de ce e ancora mea, trebuie sa va explic programul meu zilnic.
Ziua mea lucratoare se desfasoara in doua moduri:
Modul 1: ajung la serviciu la 7 dimineata si sunt acasa la 5, ca sa iau copiii.
Modul 2: duc copiii la scoala dimineata, ajung la servici la 9 – 9:30 si plec spre casa la 6.
Dupa cum probabil v-ati dat seama, cand eu sunt in mod 1, Dorin e in mod 2 si invers (cata organizare in viata noastra!)
Ei bine, Matilda apare dupa-amiaza in modul 1. Intotdeauna punctuala, ne intalnim la ora 4:35 pe peronul 6 asteptand trenul de Beenleigh (mai exact, cum anunta nenea cu microfonul, the Beenleigh train, running express from Coopers Plains to Sunnybank, stoping only at Yeerongpilly). Matilda e vesela si increzatoare, are prieteni buni dar, din pacate, merge cu roti in loc de picioare. Vine si ea, ca si mine, de la serviciu la aceeasi ora.
La inceput, cand o vedeam, eram eu insami intr-o forma tare buna. La ora 4 si jumatate soarele e stralucitor, dar nu dogoritor, iar eu merg acasa dupa copiii mei. Destul de devreme ca sa mai facem o gramada de lucruri, ma simt ca ziua e doar la jumatate si chiar singur faptul ca am terminat cu munca pe ziua respectiva ma face tare fericita. Matilda are si ea pesemne motivele ei de fericire, ca o aud mereu povestind cu prietenii ei si razand. E o fiinta tare draguta Matilda asta si independenta. Se poate urca si cobori singura din tren cu cariuciorul ei, desi toata lumea se ofera s-o ajute.
Dupa o vreme, mi-am dar seama ca si daca nu sunt atat de fericita cand ajung la tren, dupa ce o vad, imi revine starea buna. Poate fi si faptul ca anumite stari afisate de anumite persoane pot fi contagioase, dar mai e si o alta explicatie. Mi-am ancorat starea mea initiala. Adica in mintea mea, cand o vad pe Matilda, s-a facut deja asocierea cu o stare placuta, care s-a intarit prin repetare (e vorba de mai bine de 6 luni). Atunci m-am hotarat si sa-i dau un nume fetei care are puterea sa-mi schimbe starea si am botezat-o in mintea mea Matilda. Nu-i stiu numele ei adevarat si n-am vorbit niciodata cu ea, insa m-am obisnuit cu prezenta ei atat de tare, incat daca n-o vad, am sentimentul acela stupid ca ti-ai uitat poseta sau telefonul sau ai uitat sa incui usa. Nu stii exat ce, dar iti lipseste ceva. Si dupa aceea o vad ca apare si-mi dau seama ca n-am uitat nimic.
Intr-o zi, n-a mai aparut. Si nici a doua, nici a treia zi. M-a ingrijorat, sa nu-mi fi patit ceva ancora. Jumatate din grija era pentru ea, jumatate pentru mine, ca si cum pierd ceva important ... a aparut in cateva zile si apoi mi-a facut si o surpriza. Intr-o dimineata cand ma urcam in tren, cu gandul aiurea, am vazut-o acolo. Si mi-am dat seama ca o zi poate fi buna incepand de dimineata. Dar tine de mine, nu ma pot baza doar pe Matilda.
O saptamana buna va doresc,
Alina
Tuesday, January 15, 2008
Australian Open
E evenimentul care se intampla zilele astea in Melbourne. Pentru cei de acolo se pare ca e cel mai mare eveniment al anului, mai mare decat Australian F1 Grand Prix si finala AFL.
Incerc sa imi fac timp zilele astea sa ma uit la tenis. Si asta din doua motive:
1. Pentru ca poti vedea un tenis de calitate (toate numele grele din tenisul mondial sunt aici, Federer, Nadal, surorile Williams, etc). Asa cum ii spune si moto-ul turneului Australian Open = where the world comes to play (unde lumea a venit sa joace tenis)
2. Pentru ca de cateva zile am inceput si eu sa lovesc migea cu racheta (ca sa joc tenis e, deocamdata, cam mult spus.
Totul a inceput intr-o zi (toate lucrurile incep odata si odata, nu?? :)) cand un vecin care are casa chiar aproape de teren a venit la mine si mi-a zis: Am auzit "toc" si dupa cateva zeci de secunde, iar "toc" si m-am gandit sa vad ce se intampla, ca de obicei se aude "toc-toc". Eram eu care jucam tenis singur :)
Apoi mi-a aratat cum se tine racheta in mana si m-a intrebat daca nu vreau sa ma invete el tenis, spunandu-mi ca nu joaca prea grozav, insa poate sa imi returneze mingea peste fileu. Tot el mi-a zis ca nevasta-sa joaca mai bine, chiar antreneaza ceva copii chinezi, insa acum e plecata in concediu in Singapore. Asa ca pana o sa se intoarca ea, o sa imi fac incalzirea cu Keith.
Sa va spun cateva lucruri despre el. Are o figura de "natzi" si se poarta cam militaros. Poate toate astea se trag din faptul ca a fost in armata australiana si a luptat in Vietnam.
Acum e la pensie, caci nu prea mai rezista la lucru si le tot zicea la sefi "to f_ck off" si a trebuit sa il lase la vatra. Tot acum se ocupa de cadeti mici (copii intre 9-11 ani) pe care ii invata "militaria". Cand l-am intrebat ce ii invata pe pitici imi zicea ca in primul rand ii invata ce e disciplina si respectul. Mi l-am si imaginat pe sergentul din cantecul Vamei Veche care zicea "Culcat soldat! Culcat!". Apoi mi-a zis ca ii invata si ce e increderea de sine si multe alte chestii bush walking, orientare in teren, etc. Mi s-a parut interesant. Un alt lucru interesant e ca a avut anul trecut un infarct si ca are vreo 3 stent-uri pe arterele de la inima. Il apreciez ca vrea sa faca miscare si chiar daca sedintele de tenis sunt scurte (30-45 de minute), pentru mine e super ok.
Tot zilele astea are si taica-mio o interventie chirurgicala de genul asta, doar ca ii pune stent-ul pe carotida. Sper ca totul sa fie bine. Doamne ajuta!
Momente ca astea fac ca viata de emigrant sa nu fie usoara! Nu stiu daca as putea sa fac mai multe daca as fi acolo langa el sau langa maica-mea. Am noroc cu sora-mea care e acolo si sper sa le fie de ajutor. Thanks Alex! Tot in clipe ca astea imi dau seama cat de importanta e sanatatea si cum noi o luam de multe ori "for granted".
Vreau insa sa termin acest post pe un tot optimist, in contrast cu vremea care e afara, cu convingerea ca "Ce e rau nu piere!" :) Sanatate maxima tata! Si sa ne traiesti inca multi ani, ca mai am nevoie de sfaturile tale!
Cheers,
Dorin
Incerc sa imi fac timp zilele astea sa ma uit la tenis. Si asta din doua motive:
1. Pentru ca poti vedea un tenis de calitate (toate numele grele din tenisul mondial sunt aici, Federer, Nadal, surorile Williams, etc). Asa cum ii spune si moto-ul turneului Australian Open = where the world comes to play (unde lumea a venit sa joace tenis)
2. Pentru ca de cateva zile am inceput si eu sa lovesc migea cu racheta (ca sa joc tenis e, deocamdata, cam mult spus.
Totul a inceput intr-o zi (toate lucrurile incep odata si odata, nu?? :)) cand un vecin care are casa chiar aproape de teren a venit la mine si mi-a zis: Am auzit "toc" si dupa cateva zeci de secunde, iar "toc" si m-am gandit sa vad ce se intampla, ca de obicei se aude "toc-toc". Eram eu care jucam tenis singur :)
Apoi mi-a aratat cum se tine racheta in mana si m-a intrebat daca nu vreau sa ma invete el tenis, spunandu-mi ca nu joaca prea grozav, insa poate sa imi returneze mingea peste fileu. Tot el mi-a zis ca nevasta-sa joaca mai bine, chiar antreneaza ceva copii chinezi, insa acum e plecata in concediu in Singapore. Asa ca pana o sa se intoarca ea, o sa imi fac incalzirea cu Keith.
Sa va spun cateva lucruri despre el. Are o figura de "natzi" si se poarta cam militaros. Poate toate astea se trag din faptul ca a fost in armata australiana si a luptat in Vietnam.
Acum e la pensie, caci nu prea mai rezista la lucru si le tot zicea la sefi "to f_ck off" si a trebuit sa il lase la vatra. Tot acum se ocupa de cadeti mici (copii intre 9-11 ani) pe care ii invata "militaria". Cand l-am intrebat ce ii invata pe pitici imi zicea ca in primul rand ii invata ce e disciplina si respectul. Mi l-am si imaginat pe sergentul din cantecul Vamei Veche care zicea "Culcat soldat! Culcat!". Apoi mi-a zis ca ii invata si ce e increderea de sine si multe alte chestii bush walking, orientare in teren, etc. Mi s-a parut interesant. Un alt lucru interesant e ca a avut anul trecut un infarct si ca are vreo 3 stent-uri pe arterele de la inima. Il apreciez ca vrea sa faca miscare si chiar daca sedintele de tenis sunt scurte (30-45 de minute), pentru mine e super ok.
Tot zilele astea are si taica-mio o interventie chirurgicala de genul asta, doar ca ii pune stent-ul pe carotida. Sper ca totul sa fie bine. Doamne ajuta!
Momente ca astea fac ca viata de emigrant sa nu fie usoara! Nu stiu daca as putea sa fac mai multe daca as fi acolo langa el sau langa maica-mea. Am noroc cu sora-mea care e acolo si sper sa le fie de ajutor. Thanks Alex! Tot in clipe ca astea imi dau seama cat de importanta e sanatatea si cum noi o luam de multe ori "for granted".
Vreau insa sa termin acest post pe un tot optimist, in contrast cu vremea care e afara, cu convingerea ca "Ce e rau nu piere!" :) Sanatate maxima tata! Si sa ne traiesti inca multi ani, ca mai am nevoie de sfaturile tale!
Cheers,
Dorin
Subscribe to:
Posts (Atom)
