Mutarea .... sau fuga, porumb

Pana cand un priten de-am meu nu mi-a zis "cuvintele magice" (fuga, porumb), nu am stiut cum sa pronunt numele suburbiei unde m-am mutat (Runcorn).

Am fost saptamana trecuta la un seminar de investitii in imobiliare si am aflat ca ordinea in care oamenii isi cauta locuinte e dictata de urmatoarele criterii: scoli, familie, securitatea zonei in care se muta, sa fie aproape de mijloacele de transport, magazine, servici si recreere. In cazul nostru e chiar prima din lista. Runcorn e suburbia in care merg piticii mei la scoala.

Dar in postul asta nu vreau sa va spun prea multe despre Runcorn, ca probabil ca nu va spune nimic aceasta zona, ci as vrea sa ma axez mai mult pe "procesul" pe care il presupune mutarea aici in Brisbane. Spun in Brisbane, pentru ca sunt convins ca in alte orase din Australia e diferit.
As imparti acest proces (suna cam pompos, insa nu am gasit un alt cuvant mai potrivit, ... poate stress) in trei faze:

Faza 1: gasirea locuintei.
Daca nu te bazezi pe networking (adica daca cineva din cunostintele tale nu stie pe alt cineva care ar avea o casa de dat in chirie) trebuie sa apelezi la realestate.com.au (sau alte site-uri similare), unde gasesti case prin agentii imobiliare. Dupa ce ai vazut ce iti place, mergi sa vezi proprietatea pe dinafara si apoi abordezi agentia. Mi s-a parut putin ciudat modul acesta de lucru (o sa vedeti pe parcurs ca am gasit mai multe ciudatenii). Ei nu vor nici macar sa discute cu tine pana cand nu ai trecut tu pe langa proprietate caci vor sa se asigure ca iti place zona, etc.
E diferit de Romania, unde in cel mai bun caz iti da zona, nici pomeneala de adresa, poate si datorita faptului ca oamenii nu se incurca sa isi inchieze singuri locuinta, ci prefera sa dea 6,7% pe luna si sa nu isi mai bat capul cu nimic. Agentia e legatura dintre chiriasi si proprietari, in aproape toate cazurile nici macar nu o sa vezi proprietarul la fata. Dar sa revenim ...dupa ce vezi zona, mergi la ei completezi un formular, dupa care te programeaza la o vizionare. Mi s-a parut peste mana orele la care erau programate aceste vizionari: 10:45, 11:45 dimineata (rar mai pe dupa masa, gen 4:45) (insa am mers pe rand, odata eu, odata Alina .. mai mult Alina :)). Am pus si minutele pentru ca daca intarzii cinci minute s-ar putea sa nu mai gasesti pe nimeni la vizionare. Si inca ceva .. nu esti singurul care vrea sa inchirieze! Am inteles de la colegul meu indian ca a fost la ceva vizionari in care au fost inca 30 (!!!) de familii care vroiau sa inchirieze respectiva proprietate.
Daca iti place si casa incepe actiunea "dosarul". Acesta consta intr-o gramada de hartii de completat (cam ceva de genul hartiilor pe care le faci in Romania cand iti iei credit. Pe langa declaratia de la locul de munca, si chitantele de tel, curent, etc, trebuie sa atasezi si numele si numarul de telefon al proprietarului actualului loc in care stai si numele a doua cunostinte. Pe toti acestia agentia ii suna, ba mai mult decat atat ii roaga sa le trimita un fax cu un formular completat cu tot felul de date legate de tine. Odata dosarul completat, agentia il prezinta proprietarului si acesta se decide. Apoi agentia te instiinteaza de rezultat. In caz negativ, nu e obligata sa iti spuna motivul pentru care ai fost refuzat.

Faza 2: Mutarea propriu-zisa.
Pentru mine e incredibil ca de la 4 valize a 20 de kg fiecare, pe care le-am avut acum 5 luni, am reusit sa strang stuff pe care le-am incarcat in trei masini mari (canapele, frigider, masina de spalat, etc). Am avut noroc cu doi dintre prieteni de aici (+ Adi) care m-au ajutat sa imi duc lucrurile la noua locuinta. Toata operatiunea s-a terminat la 11:30 dimineata. Au fost foarte eficienti vorba Alinei, se vede ca sunt contractori si lucra pe ora :) ..

Faza 3 (care e inca in derulare) Suna la toate "organele abilitate" (banca, Medicare, Curent, firma, etc) si updateaza-ti adresa.
Totul se rezolva doar folosindu-te de telefon si de ... credit card. Am facut o lista de 10 locuri la care trebuie sa sunam. Pe trebutza buna o sa le facem pe toate. Deocamdata lucrul la care ii simtim lipsa e internetul .. de aceea blogul meu apare doar azi :). Speram ca de saptamana viitoare o sa se remedieze si problema asta.

Cam atat pentru azi, in blogul urmator o sa va povestesc despre casa in care stam si de complexul din care face ea parte.
Cheers,
Dorin

Prietenii naturii

La gradinita la Iulia le-au adus crocodili (inainte s-o duc pe ea acolo). Si serpi, soparle si alte lighioane. Am vazut poze in care ii incurajau pe copii sa puna mana sa vada cum sunt. Crocodilul era mai mititel si avea botul legat cu banda adeziva.

Alta data au avut un incubator cu oua. Si toata lumea era intr-o agitatie continua, ca tot ieseau pui care trebuiau uscati, dupa aceea mutati, hraniti si ingrijiti. Inchipuiti-va ce exaltati erau copiii de 3 ani cand se intamplau toate astea. Intr-o zi ne-au zis ca au iesit puii, duc incubatorul inapoi de unde l-am inchiriat si cine vrea sa ia pui acasa, s-o faca. Cum mi se parea ca asta e ultimul lucru de care mai am nevoie, am zis “No, thanks”. Am vazut insa alti copii (cu parinti mai odihniti, probabil) cum duceau fericiti la masina cate o cutiuta piuitoare.

Am fost din nou la Queensland Museum (acolo unde e si Sciencentre; apropos, ne-am facut abonemant pe un an toata familia, asa mult ne-a placut) si erau acolo animale impaiate. Am vazut si eu cum arata bilbi, wombat si possum. Mihai era foarte familiar cu ele si mi-a cantat un cantecel cu “wombat Stew”. Ei la scoala, cam odata pe luna, au “free dress day” (adica nu trebuie sa vina in uniforma) si atunci se strang bani pt speciile pe cale de disparitie. Copiii sunt rugati sa doneze banuti aurii (adica monede de 1 si 2$).

Intr-o zi i-au dus in excursie la o ferma de struti si s-au intors cu pene din care au facut tot felul de lucrari.

Vinerea urmatoare merg in excursie intr-o insula cu nume ciudat (n-as putea sa va spun cum se numeste) cu vaporul, ca sa le arate vietuitoarele marine. Cred ca vor vedea broaste testoase si delfini la greu. E posibil sa vada si balene, sunt zone unde vin aproape de tarm in perioada iunie – noiembrie si pot fi usor observate in libertate.

Mai multe amanunte cand vine copilul acasa cu povestile de calatorie. Vreau saptamana urmatoare sa actualizez postul asta si sa pun si cateva poze. Acum ne-am mutat si n-am internet acasa, asa ca scriu de la lucru pe ascuns.

Sssssss,
Alina

Din nou ... Induction day

Poate parea putin ciudat, insa azi, dupa cinci luni si doua zile de cand lucrez am avut adevarata „induction day”. De data asta tipul care ne-a vorbit a fost unul dintre sefii de la Dialog. A fost interesant caci ne-a povestit o gramada de chestii de la istoria companiei fondata in ‘79 pana la viziunea companiei. Prietenenii de la Siemens isi mai amintesc cum toate „all stuff meeting”-urile noastre incepeau cu „our vision”.

O sa revin cu mai multe amanunte care mi s-au parut interesante legate de aceasta sedinta, insa in postul de azi vreau sa scriu doua vorbe despre senzatia pe care am trait-o azi.

Am avut un sentiment ciudat de deja-vu cand am ajuns in fata sediului Dialog. Mi-au venit in minte momentele de acum 5 luni in care eram destul de emotionat cand ma gandeam la intalnirea ce avea sa o am cu cei doi oameni tehnici care conduc proiectul in care ma aflu azi. Intentionat am ajuns cu cateva minute mai repede ca sa stau pe aceeasi banca pe care am stat acum 5 luni.

Deosebirea era ca acum nu ma mai astepta interviul care sa stabileasca daca aveam sau nu sa fac parte din aceasta mare echipa care e Dialog. Poate de aceea si emotiile au lipsit. Si nici nu am mers la meeting cu o ora mai devreme :)

Deocamdata doar atat de aici din „down under” ... caci pentru mine ziua de azi a fost o zi de lucru de 16 ore (dupa servici am participat la un seminar de network marketing). Am vrut sa fiu consistent si sa public acest post miercurea, chiar daca a fost mai scurt, si sa nu imi dezamagesc „fanii” (a se citi maica-mea si sora-mea) :)

Ca si o curiozitate referitoare la blog: am ramas surprins sa vad ca de la inceputul lunii am avut pe blog 264 de accesari dintre care 90 au fost oameni care au revenit. Inca o chestie care mi se pare incredibila e faptul ca suntem cititi din oameni din 7 tzari. Whau! Stiu ca cifrele in sine nu sunt "colosale", insa mie mi se par enorme. Cand Alina a venit cu ideea sa faca acest blog, m-am gandit ca poate o sa ne citeasca familia si eventual unul, doi prieteni, care din cand in cand se mai intreaba "Oare ce mai fac aia?". E incredibil Internetul cum poate strange impreuna o gramada de oameni imprastiati pe tot Pamantul.

Mersi pentru voturi! Iar cei care nu ati votat deja, va rog sa o faceti.

Cheers,

Dorin, baiatu de la Dialog.

Australia revealed .... or „where the bloody hell are you?”

Am revenit cu povestea despre documentarul vazut saptamana trecuta.

Asa cum ii si numele documentarului, Australia mi s-a dezvaluit prin povestea narata de nimeni altul decat Russell Crowe, actorul care a devenit celebru pentru rolul jucat in Gladiatorul. Mi-am amintit ca am vazut o parte din documentar in Romania, insa atunci nu prea stiam mare lucru despre Australia (de ex. doar cu cateva luni inainte sa aplic pentru viza am auzit prima data de Brisbane, si tot ce stiam era legat de serpi veninosi, paianjeni, crocodili, rechini si canguri).

Daca aveti ocazia sa il vedeti, va promit ca o sa merite, caci combina partea educativa cu cinematografia si prezinta cateva din cele mai spectaculoase scene filmate vreodata in Australia.

Ce am aflat?

Acest documentar prezinta Australia ca o tzara a contrastelor: cea mai tanara natiune (a fost „revendicata” ca teritoriu britanic de James Cook in secolul 1770) are una din cele mai vechi populatii indigene (unii zic ca aborigenii is aici de peste 42.000 de ani!!!) ; o tzara care te captiveaza cu amestecul dintre pustiu si bogatie, de la viatza grea din zona arida din centru Australiei, pana la pamantul fertil si primitor din jurul coastelor scaldate de cele doua oceane.

Un sfert din populatie nu s-a nascut aici. Sunt peste 140 de nationalitati.

90% din suprafata Australiei e semi-arida sau desertica. Au si o zicala care cred ca se potriveste acestui fapt: “you either adapt or move on” (ori te adaptezi, ori mergi mai departe)
Insa aceasta regiunea arida (outback ii zice) e bogata in minereuri. Australia e cel mai mare exportator de carbune (mai mult de 35% din comertul international), de fier, de plumb, de diamante, de zinc. E pe locul al doilea la exportul de aur si uraniu si e pe locul trei la exportul de aluminiu.

90% din populatie traieste pe coastele Australiei. Am amintit in postul trecut ca sunt 11.000 de plaje si 800 de insule. Nu ii de mirare ca australienii au multe barci de agrement (una la fiecare 20 de locuitori).

Ca si natiune Australia se mandreste de viata sportiva pe care o duc locuitorii ei. Peste 90% dintre elevi stiu sa inoate. De asemenea ei pun mare pret pe ideea de competitie; Aici is o gramada de competitii de la concursuri de salvamari, la curse de camile, sau cai.
BTW ...azi a fost cel mai mare eveniment al anului. Melbourne Cup – un fel de super bowl al americanilor, cea mai mare cursa hipica din intreg sezonul (e decretata public holiday in Melbourne).

Jumatate din firma mea si-a facut planuri sa vada evenimetul de peste doua luni de zile. Cred ca nici un pub nu a mai avut loc liber azi in jurul pranzului.

Great Barrrier Reef (Marea Bariera de Corali) – e mai mare decat Italia. Are peste 600 de specii de pesti , fiind al doilea parc marin din lume, dupa Hawaii. Are peste 2 milioane de vizitatori anual, ceea ce face ca sa fie un „asset” important in economia australiana: doar din turism se incaseaza peste 5.1 miliarde de dolari australieni anual (atat s-a estimat ca s-a incasat in 2005). La astea poti sa mai adaugi inca un miliard care se obtine din pescuit anual.

Dingo fence – a fost construit intre 1880 si 1885 cu menirea de a tine cainii dingo in afara zonelor fertile din sud-est unde se cresteau (si cred ca se mai cresc si acum) oi. Are o lungime de 5,320 km si e cel mai lung gard construit de om. Cainele Dingo a fost adus in Australia acum vreo 3000 de ani si a ajuns sa devina o amenintare pentru fauna australiana (el e acuzat de elimiarea catorva specii de marsupiale carnivore, printre care si tigrul tazmanian, Thylacine).

Insa nu doar cainele Dingo a fost adus in Australia, ci si … camilele afgane. La inceput au fost aduse pentru lucru de catre afgani (probabil :) ..) si cand acestia au terminat treaba, in loc sa se intoarca cu ele inapoi, le-au lasat in libertate. Astfel in Australia exista cele mai multe camile afgane in libertate din lume.

Nu ii de mirare de ce Australia e in “carantina” si acum la granita, vamesii is foarte atenti sa vada ce vrei sa aduci in tzara. :)

Intreg documentarul poate fi sintetizat prin urmatoarea reclama pe care am vazut-o inca din Romania, reclama care te indeamna sa vizitezi Australia.

Asa ca se mai asteptati?! Haideti aici!

C-ya at the beach!

Cheers,

Dorin

Vecinul meu are un pitbull

Veneam intr-o seara acasa obosita dupa o zi luuuuunga si chiar cand eram in fata casei, am vazut ca vine la mine, intins si cu intentie, o aratare neagra. Era deja noapte, dar l-am vazut bine... iar el pe mine la fel. Ma intorc si incep sa strig la el. El se opreste si ma latra de unde era. Incerc sa intru in curte (eram deja cu mana pe poarta) si iarasi sare catre mine. Ma intorc din nou la el si strig catre el ce-mi vine la gura (nu-mi mai amintesc exact ce, decat ca era in romaneste :)) pana se indeparteaza suficient sa pot intra inauntru.

Acasa, la adunarea generala, toti patru adultii am facut o echipa de criza si am analizat situatia. Am aflat ca am avut de-a face cu un pitbull, unul mai pricajit, dar totusi... pitbull. Care mai iese din cand in cand afara din curtea lui printr-o gaura in gard. Am dezbatut problema in fel si chip si am cautat optiunile pe care le avem la dispozitie ca sa ne protejam, de la cele mai pasnice pana la unele specific romanesti. Ce ne-a fost clar la toti e ca trebuie sa facem ceva, sa ne aparam si mai ales sa ne aparam copiii.

A doua zi la lucru, mi-am consultat si colegii, sa vad ei ce parere au de toate povestea. Si am facut bine, ca am aflat multe lucruri utile. Mi-au spus baietii ca pepper spray-ul (spray-ul paralizant) e interzis, nu poti sa-l ai la tine in caz ca te ataca cineva. La fel si chestia aia care curenteaza, sigur ati vazut in filme. In schimb, cica legea e de partea noastra. Si anume:
1. Ceea ce s-a intamplat intra in categoria atac, chiar daca nu m-a muscat si nu a sarit fizic pe mine. Faptul ca a venit in directia mea si m-a latrat se numeste atac.
2. Pitbull-ul este considerat caine periculos, iar proprietarii lui trebuie sa se conformeze unor reguli speciale. Faptul ca era in strada singur e deja o incalcare a legii.

Asa ca pot sa anunt la City Council atacul, iar daca vreau intr-adevar sa le fac zile grele, pot sa sun la politie. Iar politia apoi va sesiza incidentul la City Council, dupa ce, probabil, le va face o vizita.

Am povestit si cu un coleg care a patit ceva asemanator, insa de cealalta parte a baricadei. El are un caine mare, insa inofensiv. Nu a muscat niciodata pe nimeni si e prietenos cu copiii. Dar odata, cand a avut prieteni in vizita, unul din ei a lasat poarta deschisa si cainele a iesit in strada. Pe care strada venea postasul. Care postas s-a pomenit cu un caine care isi manifesta afectiunea urcandu-se cu labele din fata pe umerii lui. Care caine a fost reclamat la City Council de atac. Care City Council a venit pe capul stapanului. Care stapan a trebuit sa plateasca o amenda usturatoare, iar apoi, daca vrea sa-si mai tina cainele (declarat acum caine periculos) trebuie sa plateasca o taxa anuala destul de substantiala si sa respecte tot felul de reglementari in ce priveste locuinta, de la inaltimea gardului pana la cat loc are animalul si mai stiu eu ce. Urmand ca sa vina cineva de la City Council periodic sa verifice cainele si daca mai sunt indeplinite conditiile.

Sfatul celor de la lucru a fost, pana la urma, sa incerc sa vorbesc cu stapanul, daca mi se pare ca se poate discuta cu el, iar daca nu, sa urmez procedura legala, cu tot ce presupune ea.

Si noua ni s-a parut ca merita sa avem o discutie. Ne-am uitat un pic dupa ei, dar nu i-am prins pe strada. Si in curtea unui necunoscut nu intri, sub nici un motiv. Asa ca am recurs la varianta a doua: biletelul anonim. Le-am scris o scrisorica, am listat-o (cica e mai putenic efectul daca e listata; si in plus, astia nu-mi prea inteleg scrisul de mana) si le-am plasat-o in posta.

In linii mari, suna cam asa:

Saptamana aceasta, cainele vostru m-a atacat. Stiu ca e al vostru, ca l-am vazut si in curte la voi. Am mai vazut ca aveti gardul spart, asa ca probabil pe acolo a iesit.
Deocamdata nu am sunat la politie, pentru ca nu am vrut sa va cauzez probleme. Rugamintea mea e sa va reparati gardul. Ganditi-va ca daca nu o faceti, cainele va ataca din nou pe cineva.
Si eu si toti vecinii am aprecia colaborarea voastra in aceasta problema. In caz ca nu se intampla nimic, nu-mi dati de ales si va trebui sa raportez atacul, pentru binele si siguranta cartierului.
Sper ca veti intelege mesajul si veti face ce trebuie facut.

Multumesc.

Dupa ce l-am plasat (de fapt Dorin l-a plasat) m-am simtit ca si cum problema era rezolvata. Mai cooperanta de atat n-aveam cum sa fiu, iar daca nu se rezolva, aveam de gand sa mergem pana in panele albe, chiar daca asta ar fi insemnat sa declansam un razboi intre vecini.

Dar n-a fost cazul, pentru ca a doua zi... ca prin minune... s-a reparat gardul! Pentru mine, asta a insemnat o mica victorie, scopul fiind sa se rezolve problema odata pentru totdeauna si nu sa-i pedepsim ca au scapat cainele din curte. De acum ne mai intalnim (eu si cainele), dar la adapostul unui gard solid. Insa nu am uitat seara cand ne-am privit in ochi si am marait unul la altul sa vedem care-i mai tare.

C-ya,
Alina

Vi se pregateste ceva ...

Daca e miercuri (cel putin la noi e deja), e rubrica mea, nu??

Initial in am vrut sa va scriu azi despre un documentar, pe care l-am vazut saptamana trecuta, despre Australia – Discovery Atlas: Australia revealed.

Am aflat o gramada de chestii interesante si promit sa revin intr-un viitor post asupra lui. Doar ca sa va starnesc curiozitatea (si sa ma asigur ca o sa ma cititi si saptamana viitoare :) ) am sa spun doua lucruri din el din ciclul „stiati ca”:
- Australia are 11.000 de plaje si mai mult de 800 de insule?
- 80% dintre australieni traiesc la mai putin de jumatate de ora de condus de ocean? Si noi facem parte din cei 80%??

Dar sa revenim ... Asadar cine si mai ales ce vi se pregateste?

De ceva vreme lucrez la un un nou proiect pe care vreau sa il dezvolt: un blog „nou-noutz”. Poate ca o sa va intrebati: De ce altul? Ce o sa contina el? Cu ce o sa difere fata de prezentul?

Am sa incerc sa va raspund la intrebarile astea cu o poveste. De ceva vreme ma framanta intrebarea: Ce as putea sa fac sa am mai mult timp liber?

Cred ca intrebarea asta are mai multe raspunsuri posibile de genul: trezeste-te mai de dimineata (vorba zicalei populare: „cine se trezeste devreme, departe ajunge”, sau „cine se culca odata cu gainile ...se culca si a doua oara” :) ), fii mai eficient, fii mai motivat, etc. Un alt fel de raspuns, pe care l-am descoperit in Australia, la aceeasi intrebare ar putea fi: „iesi la pensie repede”.

Pentru a gasi raspunsul la intrebarea asta m-am apucat sa citesc cateva carti de time management, de personal development, de business, etc, carti scrise de niste oameni care eu reusit sa puna in practica lucrurile scrise acolo. Pe langa aceste carti, ma mai dau pe o serie de bloguri care sunt cam pe aceeasi nota. Am si participat la un seminar foarte interesant de „small business – big opportunity”.

Mai am pana sa citesc peste 700 de carti motivationale ca si Tony Robbins, insa un drum de 1000 de mile incepe cu un prim pas, nu?

Sper ca la acest drum sa nu fiu singur, caci nu prea e „fun” sa mergi de unul singur. Toata viata am fost inconjurat de prieteni si de familie de la care am avut si am in continuare de invatzat.

Gata cu povestea!

De aceea m-am gandit sa realizez un astfel de blog, in care sa trec idei, ganduri desprinse din astfel de carti si nu numai. Asadar caut colaboratori! Oricine care e interesat de astfel de subiecte poate contribui la acest blog. De fapt chiar va propun un sondaj: „Ce subiecte v-ar place sa atinga acest blog?”

Singura cerinta e sa fie in engleza! Whau .. sper ca nu v-am pierdut pe jumatate dintre voi ca si cititori.

Motivele pentru care m-am hotarat sa fac blogul in engleza sunt:
- acest blog l-am gandit pentru „publicul larg”
- materialele pe care le studiez sunt in engleza (iar traducerea lor in romana mi se pare ca nu suna la fel de bine ca si originalul, vezi mai jos)
- vreau sa ma „disciplinez” (a se citi „apuc”) sa scriu in engleza, cu toata stangacia de care o sa dau dovada la inceput.

De ce altul? Pentru ca blogul asta schimba mai mult idei referitoare la noi si viata noastra in Australia.

Inchei povestea de astazi cu un citat ce mi-a placut, din cartea „Get Up and Do It!”(Beechy and Jospehine Colclough): Life is a journey and you’ve noticed how quickly the journey is going. We don’t have time to wait. We have to get up and do this. Enjoy the jurney! Enjoy the changes and most of all, enjoy the goals you’re going to achieve!

Viata este o excursie si ati vazut cat de repede merge ea. Nu avem vreme sa asteptam. Trebuie sa facem ceva! Bucurati-va de aceasta excursie! Bucurati-va de schimbari si mai ales, bucurati-va de rezultatele pe care o sa le realizati!

Cheers,

Dorin „motivationalul”

P.S. Intentionez sa „lansez oficial” blogul de 1 decembrie, ziua Romaniei .. sa se vada ca nu is un tradator de tzara cum au zis unii :)

Economia de consum

Aceia dintre voi care ati fost in State, stiti ce inseamna o economie de consum. Eu nu stiu decat din povesti si filme. Dorin zice ca fata de America, Australia nu are o cultura de consum atat de dezvoltata. Si totusi... sa va spun cateva lucruri legate de aceste subiect.

V-am povestit cum am aflat ca daca nu-ti place ceva (cam orice) iti iei chitanta si-l duci inapoi. Am inapoiat si noi cateva produse, dar incercam sa nu exageram. De exemplu am cumparat un ceas desteptator cu radio. N-am verificat pe lateralul cutiei ca era bifata culoarea si ne-am inchipuit ca-i negru ca in poza (stupid, I know :)). Cand am ajuns acasa era un roz bonbon, o culoare asa de turbata, ca in afara de Iulia care era tare incantata (cred ca i se asorta cu ciorapeii), toti am fost de acord ca trebuie sa ne scapam de el. La magazin, ma gandesc sa verific daca-i chiar asa de usor sa-l returnez si nu zic ca vreau sa-l schimb, ci ca il dau inapoi. Ma intreaba care a fost problema cu el. Eu, ca cea mai desavarsita ignoranta ii zic: „Stii, nu prea-mi place culoarea asta”. Tipa imi zice ok, imi da banii si imi ia ceasul. Cand am ajuns acasa, mi-am dat seama ca nici macar nu i-am dus instructiunile de utilizare...

Alta intamplare, tot cu un ceas. I-am luat la Mihai un ceas de mana si cand am ajuns acasa am vazut ca ne-au incasat doua in loc de unu. N-am mai avut vreme sa mergem la magazin decat peste o saptamana si atunci ne-am dus cu chitanta. Nu ma asteptam sa rezolvam nimic, ca nu puteam demonstra in nici un fel ca am luat doar un ceas, nu doua, dar am zis hai sa incercam, totusi. S-au uitat pe chitanta si ne-au dat banii inapoi. Fara sa comenteze nimic. Pur si simplu au avut incredere in noi ca le zicem adevarul.

Sunt alimente „100% money back guaranted”. Adica daca nu-ti plac, poti oricand sa-ti iei banii inapoi. Dupa ce le-ai inceput sau chiar mancat. Adica te poti duce cu punga de la morcovi si sa zici ca au fost rai, sa-ti dea banii inapoi. N-am vazut insa pe nimeni sa faca asta.

Sunt papuci pt copii pe care scrie ca daca se strica inainte sa-i ramana mici, poti sa-i duci inapoi sa-ti iei banii. Le-am luat si eu la ai mei si chiar sunt buni. O sa le ramana mici in stare buna, sunt convinsa.

Pe eticheta multor ciorap scrie „hole proof” (adica n-or sa aiba gauri). Sunt ciorapi de copii care au portiune de crestere” cica, se lungesc cand creste piciorul. Come on!

De mai bine de o luna vad produse de Craciun in magazine. Nu stiu cine cumpara de pe acum beteala, dar daca vrei sa-ti faci cumparaturile de Craciuni, se poate. Am vazut si felicitari. Pe una scria : „Sarbatorile de iarna sunt o perioada foarte interesanta. Cantam la copaci morti si mancam dulciuri din ciorapi”.

Tot primim in posta promotii la diferite magazine. Daca ai nervi sa le studiez pe toate si sa cumperi lucruri de la „special”/promotie, cred ca poti reduci la jumatate cheltuielile. Insa ce mi se pare mie e ca lumea nu poate sa-si refuze un lucru care e la promotie, ca au impresia ca pierd super-oferta, iar ei de fapt cumpara un lucru de care n-au nevoie. Mancarea care e la cateva zile de expirare e la pret mic, iar painea de o zi e aproape gratis.

Cam peste tot te cocolosesc sa nu cumva sa te superi sau sa patesti ceva. Cred ca sunt speriati de nebunia asta cu datul in judecata. La magazin imi zice sa nu tin copiii in cos ca nu-i safe sau te invata cum sa ridici un pachet greu.

Mancare, hainele sunt ieftine, dar serviciile sunt scumpe. Invatamantul si sanatatea sunt iarasi scumpe. Azi am fost cu Mihai la dentist. Consultatia a fost $79 (stiti ca preturile care se termina cu cifra impara dau mai bine?) si nu i-a facut nimic, doar a evaluat care sunt problemele. Insa pacientului (si implicit surorii lui, care-l insoteste peste tot pe unde poate) i-a placut tare mult, ca le-au dat o multime de surprize. Cand l-a consultat, i-a pus ochelari de soare sa nu-l deranjeze lumina, l-a asezat la orizontala, iar pe tavan avea un ecran cu desene animate la care sa se uite. In sala de asteptare, iarasi jucarii si desene, iar pana am povestit cu o asistenta, a venit cineva sa se joace cu ei, sa nu se plictiseasca.

Majoritatea oamenilor au credite. Isi iau masina pe credit, casa pe credit si nu pot pune bani deoparte, ca au tot timpul de platit cate ceva si in plus nu rezista tentatiilor si isi cumpara tot felul de lucruri inutile. Am auzit ca o economie de genul asta ar da faliment in momentul in care oamenii n-ar mai cumpara lucruri de care n-au nevoie. Nu mi se pare un lucru departe de adevar.

Cat despre noi... incercam sa fim ponderati in ceea ce mancam, gandim si cumparam. Insa nu si in planurile si visele noastre, pe care vrem sa le pastram nelimitate. Viitorul e plin de carari nestiute, nu?

A