Ohsawa ...sau buckwheat

Pentru cine nu stie George Ohsawa este numele unui japonez care pe langa altele (probabil) a pus bazele unei diete...macrobiotice

Bine, bine .. si ce are asta cu "traficul de banane"

Acum cativa ani am urmat sfaturile unui prieten pentru care am un adanc respect care mi-a zis de o dieta de dezintoxicare (urasc cuvantul asta dieta, insa parca primele trei litere din acest cuvant (N.R. die = moarte) suna mai bine decat primele trei din cuvantul "cura")

Puternic motivat de faptul ca Alina nu credea ca o sa ma vada sa nu mananc carne la fiecare masa, am reusit pentru 10 zile sa mananc doar orez fiert (care nu avea nici sare macar), grau fiert si hrisca (pana atunci nici nu am auzit de "chestia" asta ... zic chestie, ca nu stiu in ce oala sa o bag; m-am uitat pe internet si astia o catalogheaza ca o pseudo-cereala).

Un lucru uimitor s-a intamplat ... pe la jumatatea distantei (adica prin ziua a 5-a) s-a intamplat exact ce Alex (asa il cheama pe prietenul meu) mi-a spus ca o sa se intample ... am inceput sa simt (parca cu papilele gustative) diferite mirosuri. Imi amintesc ca l-am luat intr-o dupamasa pe Mihai de la gradi si educatoarea i-a dat pe drum un sandwich cu unt, cascaval ras si rosie. Toate ingredientele astea le puteam deslusi foarte clar doar prin miros ... si parca fiecare imi lasa un gust distinctiv in gura. Nu prea cred ca face sens ce am zis .. dar cred ca in mare ati prins ideea. Daca o sa incercati sa tineti cura asta .. o sa vi se para "WOW!"

Ok .. si ca un efect secundar al acestei curi de 10 zile a fost ca am slabit ... 8 kg!

In ultima parte a fost ziua si kg! Efectul a fost atat de vizibil incat parea ca o sa ma scurg din pantaloni .. imi amintesc ca am dat putut sa strang cureaua cu vreo 3 gauri.

Mai tin minte putine lucruri .. unul e ca e "extrema" ..chiar daca 10 zile nu par a fi asa de multe, cand mananci doar orez toata ziua ..o sa ti se para o vesnicie. Surprinzator .. am fost plin de energie cand am facut-o (ma asteptam sa fiu ca o leguma alea 10 zile, insa nu a fost deloc asa .. tin minte ca am mers in continuare la sala, la lucru, etc)

Ok, ok .. si totusi ce e cu povestile astea din copilarie?

Faza e ca ieri am discutat cu un coleg de serviciu despre treaba asta .. si azi a venit la mine alt coleg (un sarb tare simpatic) care mi-a cerut mai multe amanunte despre ea. Si dupa cateva minute de povesti, cand l-am auzit ca vrea sa o incerce .. mi-am zis si eu ca nu ar strica sa vad daca sunt destul de motivat sa o mai tin odata.

Asa ca zilele ce urmeaza o sa fac un shop scurt sa vad de unde pot sa imi cumpar ingredientele necesare .. si incepand de luni, eu impreuna cu Vlad (asa il cheama pe colegul meu sarb) o sa tinem cura asta. Se mai baga careva? Ce zici Sorine? (Sorin .. pentru Simens-isti a.k.a. "Sorel" a fost unul din discipolii mei care a tinut-o si el .. si cu rezultate la fel de spectaculoase ca si mine.)

Pentru doritori regulile sunt pe cat de simple, pe atat de "provocatoare":

Ce se poate manca: orez brun (e voie si alb, insa parca am citit undeva ca orezul brun pentru ca e neprelucrat are mai multe fibre), grau, hrisca (astea toate fierte) si se pot face "pituci" din faina integrala.
De baut: apa sau ceai de busuioc.
Cat se poate manca: cat vrei .. insa credeti-ma ca dupa cateva zile .. nu prea o sa vrei sa mananci mult.
Altceva: nimic (nici ketchup, nici pui, nici peste, nici lapte, nici cafea .. si nici bere) :)
Zile in care iti vine sa renunti: a doua si a sasea.

o sa revin cu amanunte...

Dorin - de la dezintoxicare

Obiceiul … sau cum m-am plimbat 240 km

De fiecare data cand incep sa scriu un post ma gandesc la cat timp a trecut de cand l-am scris pe ultimul … sa caut scuze, hmm nu prea am. Am fost ocupat? Oare nu ii toata lumea? Hai mai bine sa va povestesc cate ceva ce am facut lunile astea si sper ca pe viitor sa fiu mai activ (oare nu sper lucrul asta de fiecare data?!)

Unii dintre voi stiti ca ultimul dintre Blagoi care ne-a facut o vizita a fost taica-mio. Si a fost si cel care a petrecut cel mai mult timp aici in Aussie (aproape 5 saptamani). Nu spun asta ca in ideea ca am considerat sederea lui o povara, ci ca sa va dati seama nu am mai stat atat timp cu el in ultimii 10 ani adunati.

A fost un timp de nepretuit. Am avut prilejul sa discutam ore intregi impreuna. Am vazut locuri care de o frumusete care iti taie rasuflarea. Ne-am plimbat depanand amintiri de pe vremea cand eram mic, am adormit amandoi la ora de pian a lui Mihai, am jucat table si sah impreuna. Ce mai a fost cu mult mai mult decat mi-am planificat ca o sa fie!

Dar sa luam cu inceputul ..

Inaintea venirii fiecarui membru al familiei noastre, impreuna cu Alina si copiii facem un consiliu de familie in care stabilim care sunt “obiectivele turistice” care o sa le aratam incercand sa il lasam sa guste putin din bunatatile de care suntem inconjurati aici in acest “colt de lume”. Suna de parca as fi in al 9-lea cer :)

Cand alegem aceste obiective avem doua criterii: primul ... mergem pe chestii “clasice” (adica lucruri incercate de noi, locuri care le-am vizitat, care ne-au placut, cu care mergem la sigur). Al doilea criteriu e cel al noutatii: profitam de vizita lor pentru a descoperi impreuna locuri noi.

Ok .. bifam weekendurile (cand organizam excursiile) si ne rugam ca sa avem vreme frumoasa ca sa putem sa facem tot ce ne-am propus.

A venit si ziua mult asteptata: aterizarea tatalui meu in Brisbane.

Cred ca am fost cel mai emotionat dintre tot familionul. L-am asteptat cum asteapta un copil pe Mos Craciun. Dimineata fuga la aeroport .. acolo vreo cateva ore de asteptare pana cand se face vama, timp in care ti se lungesc ochii la oamenii care tot apar pe culoar, de parca toata lumea vine numai cel pe care il astepti tu intarzie sa apara. Apoi prima imbratisare. Apoi primele impresii (cum a fost drumul, cum nu te-ai schimbat (chiar daca pe fiecare dintre noi se vede trecerea acestor 2 ani si jumatate), ce mai e pe acasa, etc).

Ca de fiecare data, bunicii care au venit la noi au avut “privilegiul” de a petrece mai mult timp cu copiii nostri (adica de a ii duce la scoala, de a ii lua de la scoala, etc). Astfel in prima zi i-am aratat traseul si i-am facut cunostinta cu profesorii.

Poate oboseala dupa cele 30 de ore de zbor, poate caldura mare, sau poate faptul ca am incercat sa parcurgem cei 700 m care ne despart de scoala intr-un ritm mai alert l-au facut pe taica-mio sa trebuiasca sa ia o pauza la jumatatea distantei.

Acest lucru + greutatea lui (117.5 kg) m-a facut sa schimb un plic planul care mi l-am facut in legatura cu sederea lui la noi. Si astfel dintr-un concediu relaxant in compania noastra, sederea lui s-a transformat intr-un “booth camp”. Am intrerupt mersul la sala, inotul si tenisul de camp ... si mi-am focusat toata energia in antrenarea lui.

In ziua urmatoare m-am intors de la servici cu “cadouri”: o pereche de adidasi noi nouti. Inarmat si cu un ceas care inregistreaza pulsul am inceput un program care a constat din doua plimbari zilnice de aproximativ o ora fiecare (dimineatza devreme si seara) intr-un ritm intre 50-80% din MHR (maximul heart rate).



Am mers pe principiul “daca faci un lucru in 30 de zile consecutiv, o sa ti se formeze o deprindere”. Si de aici a inceput “chinul” .. trezirea de dimineata la 5:20, plimbarea pana la 6:30 – 7. Si apoi acelasi lucru seara (cateodata ne-a prins si 11 noaptea pana cand ne-am intors acasa, insa a doua zi tot la 5:20 ne-am pornit la plimbare).

A fost un program destul de greu de tinut si pentru mine, care desi eram “fit” (tin sa va reamintesc ca tocmai am fugit 10 km in 49 de minute la Bridge to Brisbane in perioada aia) am slabit 2 kg de la aceste plimbari. Ca sa nu mai vorbesc de durere de picioare :)

Pe masura ce timpul a trecut, greutatea tatalui meu a mers in jos (la inceput mai repede (2kg in prima saptamana), apoi mai incet), insa conditia lui fizica s-a imbunatatit spectaculos. Spre finalul sederii lui aici, cred ca au fost zile in care am mers peste 15 km.

Am batut intreaga suburbie in care sunt in lung si in lat (ca sa mai schimbam peisajul). Cand a fos mai “profesionist” (a se citi cand s-a obisnuit cu plimbari mai lungi), mergeam dimineata si in alte suburbii (de exemplu am fost intr-o dimineata in centrul Brisbane-ului, si ne-am plimbat prin gradina botanica). Nu mica i-a fost mirarea cand la ora 5:30 – 6: 00 am intalnit cel putin o suta de omuleti care se plimbau ca si noi, alergau sau se dadeau cu bicicletele. Desi suntem catalogati natiunea cu cei mai multi obezi (raportati la numarul de locuitor), exista si australieni care fac miscare! Si asta de la colegii mei de la birou, care in pauza de masa merg sa fuga intr-un parc din apropiere, pana la vecinii mei chinezi care fac tai-chi in fata casei, sau la biciclistii din Southbank. Oamenii aia cred ca au alte preferinte culinare decat McDonalds.

Stiu ca acum ca a “scapat” de mine, poate e mai greu sa se tina de un astfel de program care sa presupuna activitate zilnica, insa vorba reclamei “Daca vrei cu adevarat, poti!”

Am incredere in el ca nu o sa se lase, si chiar daca timpul nu il ajuta, o sa continue ceea ce am inceput impreuna in Australia. Nu-i asa tata??

Cu ce obicei m-am ales eu din acest experiment? Cu trezitul la 5:15 in fiecare dimineata (chiar si duminica (din pacate) :)...si cu multe lectii de viata.

Lucrul extraordinar, caci toata viata mea am fost de principiul ca daca nu iti ajung 24 de ore, poti sa te trezesti mai devreme si sa castigi inca o ora.

O sa revin cu alte amanunte din cadrul sederii lui aici la noi (mai placute de data asta) si o sa va povesesc cum am reusit sa mobilizez 20 de oameni sa faca impreuna cu mine o plimbare de 7km. Toate astea intr-unul din numerele viitoare ...

Dorin, alias Johny Walker – keep on walking

De inceput de an ...

Recitind blogurile mele de anul trecut mi-am dat seama ca ianuarie pentru mine e o luna in care sunt … foarte sportiv. Aceeasi veche poveste .. kg in plus, trezirea devreme, alergat si mancare mai putina. De data asta am inceput mai din timp (5 ianuarie) si startul s-a dat de la 84 de kg.

Chiar daca ca orice inceput parca totul scartie, de data asta am experienta de anul trecut de partea mea si in plus de asta mai am cativa asi in maneca.

Unul dintre ei e site-ul celor de la Google - Gmaps Pedometer care iti masoara distanta pe care alergi.

O sa folosesc si “investitiile” de anul trecut (ceas cu heart-rate monitor, adidasii “profesionisti” pe care mi i-am luat si care sper sa alerge singuri, cartea “Running for peak performance” a lui Frank Shorter (medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la maratonul din Germania din ’72), sfaturile colegilor mei de servici care au participat la maratoane, etc)

Pentru a imi imbunatati partea cu fitness-ul am mers saptamana trecuta si la doua ore de “spinning class” pe langa alergarea obisnuita de pe treadmill.

A fost o experienta incredibila din mai multe puncte de vedere. Chiar daca sunt un fan al alergatului, intensitatea “intervalelor” cat si incurajarile “batranicii” cu care facem m-au facut sa imi placa si sportul asta. Batranica e o tipa de 40-45 de ani, cu un corp si un conditie fizica de invidiat. O alta chestie care mi-a placut a fost incaperea unde s-a tinut ora respective: o sala bine aerisita, care are pe pereti tot felul de planete si de stele, o lumina difuza, o muzica antrenanta.

Pe langa incurajari tipa ti-a reamintit ca daca tot te-ai dat jos din pat si ai ajuns la 6 dimineata la sala, macar sa iti dai silinta sa merite efortul. Si a mai spus un lucru care mi-a placut: “Whatever you are doing in your life, challenge yourself!” (Orice faci in viata, autodepaseste-te!)

Lupta cu mine insumi mi-a placut dintotdeauna. Pentru multi e greu de inteles ce placere e sa tragi de niste fiare si sa faci aceleasi miscari over and over again, sau sa alergi de unul singur pe banda, sau printr-un parc, insa fiecare minut / kg / km in plus care il adaugi antrenamentui de saptamana trecuta te face sa privesti si sa traiesti viata ca un invingator.

De multe ori esti tentat la jumatatea antrenamentului sa te opresti (asta mai ales atunci cand nu ai un sparring parter care sa traga de tine), insa trebuie sa iti spui “winners never quit and quitters never win ” si sa stangi din dinti si sa mergi mai departe. Satisfactia care o ai atunci cand iti apare scris pe banda “work completed” e greu de descris in cuvinte. Si cu cat mai greu e antrenamentul cu atat mai mare e satisfactia.

E usor de scris despre asta insa mai greu e chiar sa faci. Totul e sa incepi usor si incet, incet sa iti maresti “zona de confort”. Eu mi-am propus sa alerg minim 4kg pe zi de 5 ori pe saptamana. Iar in zilele cand nu alerg sa fac o altfel de miscare (tenis, surf, etc)

Poate surf e un cuvant cam pretentios avand in vedere ca de fapt Mos Craciun ne-a adus (mie si lui Mihai) cate un bodyboard la fiecare. Deh ... tre sa profitam de vara australiana si sa ne bucuram de soarele arzator. Weekendul trecut am prins niste valuri de 1.5 metri.

Si ca orice plan care se respecta trebuie sa am si un tzel care sa ma tina in priza luna asta: 1 Februarie = 78 kg.

Asa ca va invit sa facem o echipa in 2009 care sa faca mult mai multa miscare.

Astept sa impartasiti aici pe blog impresiile despre rezultatele voastre sportive. Nu asteptati sa vina vara sau zilele mai insorite care sa te lase sa alergi prin parc. Indiferent daca la voi e iarna sau vara, faceti-va un membership la o gym si datzi-i bataie! Incepeti chiar de azi!
Scoateti-va adidasii de la naftalina, punetzi-i in picioare si faceti primul pas. Vorba aceea “orice drum de 10.000 de mile incepe cu un prim pas”

It’s up to you to design your life!

Dorin