O saptamana de neuitat

Saptamana asta a fost o saptamana incarcate in evenimente pentru mine …

Luni m-a rugat Mihai (N.R. fiul meu) sa merg si sa il vad la “parade”. Mi-a mai zis de cateva ori in decursul astor doi ani de cand e elev sa merg si sa il vad la scoala, insa lucrand in city pana nu demult imi era peste mana sa merg si sa il vad. De aproape un an lucrez in Brisbane Technology Park, un loc care e foarte aproape de unde stam si mi-am zis ca in pauza de masa as putea sa trag o fuga si sa merg sa il vad.

Ce este parada asta? E ca un fel de “careu” din zilele noastre... nush daca va mai amintiti cum era cand erati la scoala .. diferenta ar fi poate ca asta e un eveniment care se desfasoara odata pe saptamana (se tine lunea) si in care elevii sunt informati de activitatile care o sa se desfasoare in decursul saptamanii respective, sunt premiati elevii care au facut anumite activitati (de ex. “Student of the week”, e una dintre diplomele care li se inmaneaza in mod festiv). Saptamana asta a fost de exemplu “Ziua internationala a cartii” (inca de saptamana trecuta cei de la “prep” (N.R. cei din grupele pregatitoare) au fost intr-o zi la scoala imbracati in personajele lor favorite. Au fost astfel o gramada de printese (Iulia a fost Thinkelbell)... chiar si profele au fost costumate (una dintre profele lui Iulia a fost imbracata intr-un koala iar cealalta a fost un cowboy (de fapt cred ca mai corect s-ar spune cowgirl).

Cu acest prilej am aflat ca Mihai a castigat finala de juniori (clasele 1-4) a jocului “Connect 4” (parca ii varianta australina a “morii”din Ro) si lunea viitoare o sa aiba un meci cu “resident school champion” Tony Ho. Finala mare o sa fie dupa sistemul cel mai bun din 5 meciuri. Asa ca in weekendul asta o sa fim in “cantonament” :)

Tot la parada clasa lui a cantat unul din cantecele care imi place mie cel mai mult: “I am Australian” (N.R. Eu sunt australian). E un cantec care ma impresioneaza, caci sumarizeaza pe scurt istoria Australiei ... “a convict then a free man, I become Australian” (N.R. un detinut, iar apoi om liber, am devenit australian). La partea cu corul fiecare pitic a avut in mana o pancarda cu diferite tari a elevilor care invata in scoala (bineinteles ca Mihai a avut una pe care scria mare ROMANIA)

We are one, but we are many
And from all the lands on earth we come
We share a dream and sing with one voice:
I am, you are, we are Australian

Cantecul in sine e impresionant, insa sa il vezi cantat de copii de diferite culori si culturi il face parca si mai profund. Continua sa ma fascineze filozofia australiana sumarizata in aceste simple versuri: nu conteaza de unde ati venit, ce conteaza e ca impartim acelasi vis si tu si cu mine, noi amandoi suntem australieni.

Dupa doua zile l-am auzit din nou, de data asta intr-un cadru mult mai festiv, cand la primaria din Brisbane, impreuna cu inca vreo 700 de oameni am devenit australieni. A fost un moment emotionant care a culminat cu juramantul de credinta pe care l-am facut:

From this time forward, under God,
I pledge my loyalty to Australia and its people,
Whose democratic beliefs I share,
Whose rights and liberties I respect,
And whose laws I will uphold and obey.

Probabil ca avem si noi ceva similar cand cineva vrea sa devina cetatean roman (si daca nu avem poate ca ar trebui sa avem asa ceva). Aici parca mai mult decat oriunde in lume am simtit ca oamenii care traiesc pe aceste meleaguri chiar sunt guvernati de aceste lucruri si nu sunt doar niste vorbe goale (N.R. convingerile democratice pe care le impart, drepturi si libertati pe care le respect si a caror legi le sustin si ma supun lor).

Sa nu credeti ca am uitat ca sunt roman (de fapt eu sunt bargaoan, asta ma face sa fiu o specie mai aparte) si nu cred ca am sa uit vreodata lucrul asta, insa faptul ca acum sunt si australian imi da o mare satisfactie.

E ca si pregatirea mea pentru “Bridge to Brisbane” .... insa de data asta pregatirea asta a durat aproape 4 ani (cred ca in 2005 Sorin si Adi au sadit in mintea mea samanta asta cu Australia)... si cursa in sine am inceput-o in momentul in care am aterizat in Brisbane. Nu stiu daca am trecut de finish line .. cred ca poate doar m-am calificat intr-o alta echipa ... insa pana acum m-am bucurat de aceasta cursa si ziua de miercuri 2 septembrie 2009 constituie un “big tick” pe CV-ul vietzii familiei mele.

Asadar .. o cursa caritabila, o parada emotionanta si o noua cetatenie mult asteptata. What a great week! Si inca nu s-a terminat ... weekendul de abia acum incepe!

Sa aveti un weekend fain!

Dorin

3710 ...sau “I finished!”

banuiesc ca nu se mai oboseste nimeni sa deschida link-ul spre blogul asta datorita lipsei de activitate de pe el, asa ca am sa scriu pentru mine ... sa recitesc cand o sa fiu mai batran.

Pe scurt ce am mai facut in perioada asta ... in afara de ritualurile zilnice (lucru, scoala, sport, shopping) mi-am mai demolat cate ceva prin casa (a se citi ca mi-am mai facut inca o baie) + cateva alte mici modificari (pus parchet laminat). Scopul acestor investitii este venirea tatalui meu la noi.

Daca atunci cand a venit maica-mea am cumparat flori si leagan si umbrelute + mobila de stat pe afara, m-am gandit ca pe bargaoan poate il "dau pe spate" cu chestii mai de interior. Sper doar ca sa termin santierul pana vine, ca altfel am ratat "efectul surpriza". Oricum stiu ca pentru el faptul ca ne vede conteaza mai mult decat toate chestiile pe care le-as putea face. Is super incantat de venirea lui ca deh ... nu l-am mai vazut de 2 ani. Sunt convins ca astia doi ani ne-au schimbat pe toti destul de mult si ca o sa avem o gramada de lucruri de povestit. Sper sa ne ajunga timpul ....

Bine, bine .. da ce ii cu numarul? Am sperat sa fie numarul castigator la cursa de duminica. De cateva luni am pus la cale impreuna cu un tovaras indian de la lucru sa alergam proba de 10 km la competitia caritabila "Bridge to Brisbane". A fost prima mea competitie de fuga mai adevarata (asta chiar daca in tinerete am fost la nationale la Craiova). Anul asta au fost vreo 45.700 de omuleti care au participat in ambele probe (de 5km si 10 km). Banii care vor fi stransi cu prilejul asta o sa fie donati pentru bolnavii de inima.



Am inceput pregatirile acum cateva luni ... ca orice lucru care trebuie sa se termine peste 4, 5 luni e destul de greu sa fii focusat la ceea ce ai de facut ca sa fii “on track”.

Dupa vreo luna de fuga m-am asigurat ca pot alerga distanta asta .. si am facut 10 km in sala pe treadmill (N.R. banda de fuga) in 59’49’’. Tranpiratie peste tot, pufaiala ca o locomotiva veche cu aburi ... ca ultimele 2,3 minute am alergat la viteza 14-15 ca sa ma incadrez sub o ora.

Apoi am lasat alergatul de induranta si m-am focusat pe alergat de 40-50 de minute la 80% din MHR (ca sa ma ajute in acelasi timp sa topesc niste grasime). Toate astea au fost comasate cu un program in care am mers la sala de vreo 4,5 ori pe saptamana, de 1,2 ori la inot + odata pe saptamana jucat tenis de camp. O colega mi-a spus ca sunt “sport freak” si poate ca a avut dreptate.

La lucru am descoperit ca seful meu, un american, alearga in pauza de masa. Am fost mirat la inceput, caci nu prea parea alergator ( e un tip bine facut, asa la vreo 90 kg, insa nu parea genul de om care sa alerge distante medii-lungi). Apoi am aflat ca a fost alergator de performanta (cea mai lunga distanta pe care a alergat-o a fost 30 km). M-am dus la el si i-am zis daca ma ia si pe mine la o “tura” ... Am picat la tura de 10.5 km care avea in ea vreo 3 dealuri (din care primii 3 au fost urcus abrupt, ca pe casa). A fost cel mai mare provocare din viata mea (in materie de sport). Pe la jumatatea ei mi-am tot zis “can’t quit, winners never quit, hang in there” ... una peste alta am terminat-o in vreo ora. pufaind, insa am fost bucuros (dupa vreo 2 zile cand mi-au mai trecut durerile :)) ca nu m-am facut de rusine. Urmatoarele curse au fost mai scurte (doar de vreo 8 km) si mai omenesti (nu cu pante asa de abrupte si asa de lungi) ... si chiar am reusit sa le termin primul (cu un record personal de 39 minute la 8.2 km).

Dintre chestiile organizatorice: am facut un lobby la firma mea de recrutare si au organizat o echipa pentru cursa asta si au donat si ei alti 10 dolari pentru o alta fundatie caritabila (pentru bolnavii de epilepsie). Din cei 16 oameni care au alergat pentru echipa asta eu am reusit sa strang 8 (cu mine cu tot).

A venit si ziua cursei.

Ne-am intalnit toti 8 pe la vreo 5 dimineata, am luat un maxi–taxi care ne-a dus pana in oras. Cand am ajuns la destinatie, dupa vreo jumatate de ora, era o multime de oameni care mergeau, parca inca somnorosi sa se alinieze la start.



Startul a avut loc la 6:05 a.m. Primii care au luat startul au fost cei in carucioare. La 6:25 a avut loc startul celor de la 10 km. Au fost 5 grupe care s-au aliniat la start (grupa albastra, a alergatorilor care termina cursa sub 40 de minute, grupa rosie (sub 50 de minute), grupa verde (sub 60 de minute), grupa galbena (sub 120 de minute) si grupa alba a celor care parcurg distanta la pas de plimbare. Eu impreuna cu vreo alti 3 colegi am fost in grupa verde.

Am fost fascinat de intreaga organizare a competitiei ... pentru aceasta cursa a fost oprita o parte din cea mai aglomerata autostrada (ca de acolo s-a dat startul) si cateva strazi importante din city. Fiecare alergator a primit un tag care o sa iti afiseze timpul exact in care ai terminat competitia (doar saptamana viitoare o sa apara si rezultatele oficiale) La finish line am primit un tricou pe care scrie “I finished!” (N.R. Am terminat).



Una peste alta a fost o experienta foarte reusita. O zi superba de primavara, o cursa reusita (nici unul dintre noi nu s-a accidentat), doua fundatii caritabile. Deja gandul imi zboara la cursa de anul viitor .. cand o sa alerg in echipa rosie (dupa ceasul meu am terminat cursa in 49 de minute si 43 de secunde)