Friday, June 19, 2009

Love story

E unul din filmele care mi-au placut in “tinerete”. L-am revazut zilele astea ….si parca aceleasi sentimente le-am retrait ca si prima data. Un film dureros, insa plin de invatzaminte ...

De obicei mie imi plac filmele americane, caci majoritatea au “happy end”, insa acesta nu este unul dintre ele, dar totusi imi place. De ce? Poate pentru povestea frumoasa de dragoste dintre cei doi actori principali, poate pentru pofta de viata a fetei...



Un film ca asta te face sa te gandesti cat de fragila este viata si ca trebuie sa te bucuri de fiecare clipa din ea. Suna ca un cliseu, insa e adevarat.

Cu ce nu is de acord din film e relatia fiu-parinte. Tocmai pentru ca e viata scurta, nu ai vreme sa te certi/superi pe nimeni, caci asa cum mi-a spus odata un prieten, poate nu o sa mai ai vreme sa te impaci.

Si nu sunt de acord nici cu citatul “Love means never having to say you're sorry” (N.R. Dragoste e atunci cand niciodata nu trebuie (sau nu ai nevoie) sa spui ca iti pare rau).

Mie mi se pare mai potrivita metafora lui Stephen R. Covey (N.R. Autorul best-sellerului "Seven habits of highly effective people") care se refera la o relatie ca si la un “emotional bank account”. Poti adauga “bani virtuali” in acest cont prin politete, blandete, onestitate, tinandu-ti promisiunile, loialitate, etc. si iti faci in felul asta rezerve, provizii. Cu cat rezerva este mai mare nu iti e frica daca faci greseli, chiar daca in felul asta faci “retrageri” din cont. Mai greu e atunci cand contul e overdrawn si depinde de persoana respectiva cat timp vrea sa te crediteze.

Ceea ce mi s-a parut interesant e faptul ca esti “nevoit” sa faci depozite in mod constant, mai ales la persoanele apropiate (cele cu care interactionezi zilnic) si ca micile nedreptati, nepoliteturi, lipsa de respect pot sa faca cele mai mari “retrageri”. Si aici nu ma refer doar in relatia sot-sotie, ci si la relatia parinte-fiu.

Cateodata ma folosesc de postura de parinte sa imi impun punctul de vedere. Si nu intotdeauna am dreptate. Imi amintesc de o faza ce s-a intamplat intre Iulia si Mihai. Intr-o seara mai “obositoare”, am auzit cateva vociferari din partea lor, apoi un “buff” si apoi niste plansete ca din gura de sarpe ale Iuliei. Cand am navalit pe hol sa vad ce s-a intamplat, am vazut-o pe Iulia cazuta pe jos si pe Mihai in apropierea ei. Plansetul ei m-a facut sa ma gandesc ca si-a rupt o mana.In mintea mea am vazut intregul film. Mihai exasperat de miorlaiturile lui sora-sa a impiedicat-o. Era clar!

Asa ca nu am mai asteptat nici o explicatie a lui, i-am dat vreo doua scatoalce si l-am trimis la culcare, dupa care m-am ocupat de “ranit”.

Pe moment in clipele alea de furie nu mi-am dat seama ca lacrimile de pe obrajii lui Mihai nu erau niste lacrimi de vinovatie, ci mai degraba de nedreptate. Alina era insa pe hol si a vazut toata faza: Mihai alerga prin casa si Iulia i-a iesit de dupa un colt al holului in fatza si de aici si “buff-ul”.

Cand s-a mai destins atmosfera mi-a spus ce a vazut ea. Va dati seama ce a fost in inima mea. Cu coada intre picioare, am intrat la el in camera, m-am urcat la el in pat si mi-am cerut iertare. Ce m-a impresionat mai tare e ca m-a magaiat pe par si mi-a spus: “That’s all right, dady!” Mi-am dat mai apoi seama ca inca mai am bani in depozitul pe care il am la fiul meu, si ca “retragerea” pe care am facut-o atunci cand am procedat nechibzuit, a fost acoperita (macar partial) de o “depunere” in momentul in care am mers si mi-am cerut sincer scuze.

De aceea cred ca unul dintre modurile prin care poti sa iti construiesti acest depozit e si atunci cand spui “am gresit, imi pare rau”.

Unii dintre voi stiti ca inca de pe vremea cand eram in Timisoara aveam un set de reguli. Si in familia noastra, la fel ca si in societatea in care traim, nimeni nu e mai presus de lege.

Atunci am inceput cu genoflexiuni daca se mergea descult pe gresie (si imi amintesc ca nu a fost tare placut sa fac 20 de genuflexiuni proaspat operat la genunchi). Acum cateva zile, tocmai eu am “propus o lege” ca cel din cauza caruia intarziem la scoala sa nu se uite seara respectiva la TV. Zis si facut. Legea a fost aprobata cu majoritatea voturilor.

Ieri dimineata, am stat mai mult ca de obicei la sala si am ajuns cu copiii la scoala cu 1,2 minute intarziere. Ieri seara dupa ce am pus copiii la culcare m-am asezat comod in fotoliu sa ma uit la filmul asta .. la care Alina ma intreaba: Ce faci? Uiti ca din cauza ta am intarziat la scoala astazi? ...

Asa ca am pus DVD-ul inapoi in carcasa si m-am bagat in pat la ora 9 :) ... numai bine ca acum e 3 a.m.

Cheers,

Dorin