O experienta

Mi-am propus cand am inceput sa scriu pe blog sa nu fac din el un jurnal cu ce am mai facut noi, ci mai degraba sa descriu lucruri ce tin de Australia si care dau savoarea acestui loc. Sau ganduri, reflectii, chestii care imi trec prin minte. Sa nu credeti ca daca cititi blogul stiti in amanunt care e viata noastra. S-ar putea sa ne intalnim si sa aveti surprize :).

Well, astazi nu ma pot abtine si fac o exceptie. Am fost iarasi la un interviu si simt ca si mor daca nu mai povestesc cum a fost.

Luni a venit seful meu la mine si la celalalt contractor, ne-a luat intr-o camaruta si ne-a zis exact ceea ce un contractor nu vreau sa auda: “Ma tem ca n-am vesti foarte bune pentru voi.”. Pe scurt, bugete, nu mai prea e de lucru, n-are rost sa ne mai tina, decizia s-a luat la foruri mai inalte, 4 saptamani preaviz si pa. O sun si eu pe recruiteritza mea zambareata, stia deja, bineinteles (asa e ea, informata), ii zic ca uite trebuie sa-mi caut de lucru, daca ai ceva ce mi se potriveste, spune-mi. Imi zice nu-ti fa griji, iti gasesc inainte sa termini cu astia. Eu ii zic “You’re amazing”, ea “Yes, I am.”. Are un stil inconfundabil. Tocuri mari, fuste scurte, cand intarzie isi cere scuze ca a fost sa-si cumpere pantofi, e asa jumatate prietenoasa, usor over the top, perfecta pt meseria asta. Imi zice “Ce zici de facultatea de medicina? Vrei sa mergi?”. Eu “Sigur, de ce nu?”

Si imi aranjeaza interviu la facultatea de medicina. Imi zice, uite, o sa te intalnesti cu X, tip foarte fain si cu picioarele pe pamant si cu multa experienta tehnica. Ma intalnesc cu X, intr-adevar, foarte amabil, imi zice ca e cam devreme, nu vrei o cafea. Eu nu, multumesc. El zice altceva, accept o apa plata, mergem jos la un fel de cafeteria, imi cumpara apa, el isi ia o cafea si la masuta aia mica s-a desfasurat interviul.

Mi-a explicat despre ce e vorba cu jobul si asa tangential am vorbit despre experienta mea in proiecte asemanatoare cu ale lui. Pe urma m-a intrebat daca ma intereseaza jobul, eu i-am zis ca da si mi-a zis: “Am ales pe un tip pt pozitia asta si am facut o greseala. Cand am plecat in concediu si a ramas aici fara mine i s-au spart toate in cap. Si s-a vazut. M-a facut sa arat bad. Nu-mi pot permite sa mai fac inca odata aceeasi chestie. Daca crezi ca nu te descurci, te rog sa-mi spui”. Pot sa va zic am simtit responsabilitatea raspunsului. I-am spus: “Nu cred ca inteleg exact care e dificultatea jobului de care vorbesti. Eu cred ca e o incercare pt mine si as vrea sa mi-o asum”. Zice el, bine, te angajez atunci. Daca cauti un job unde sa stai un pic, sa-ti imbunatatesti CV-ul si sa pleci pe urma, asta e pentru tine. Nu cred ca un om trebuia sa stea intr-un loc mai mult de 2 ani si le spun asta la toti angajatii mei. Ma intreaba de ce vreau sa merg pe contracte. Ii spun ca vezi, in Romania nu era asa ceva, mi s-a parut interesant si am vrut sa incerc. El imi zice : “Sa spun drept, eu m-am gandit la bani!”. Iar eu “Da, da, si banii sunt buni.”

Pe urma m-a dus sus sa ma prezinta la echipa. Am trecut prin sala de autopsii (din fericire nu era nimic acolo), l-am intrebat “Trebuie sa fac asta in fiecare zi? I’m not that keen.” A ras, nu stiu daca trebuie sa trec pe acolo de fiecare data. (Intre noi fie vorba, cred ca voi sta si eu acolo odata, sa vad de curiozitate, ce se intampla).

L-am intrebat daca pot avea program mai flexibil si i-am zis de copii si scoala, a zis ca e ok cu treaba asta.

Cand am plecat, m-a condus, i-am spus “Sper ca ai facut o alegere buna” si el mi-a raspuns: “Sunt sigur”.

Pot sa va spun ca am fost impresionata de ce s-a intamplat. Aveam si febra, imi sticleau ochii, n-am vrut sa iau ceva sa nu ma adoarma, am gresit un autobuz spre lucru, l-am sunat pe Buji si i-am povestit cu lux de amanunte tot. M-a sunat si recruiterita mea, stia ca m-a acceptat si parca o vedeam de cealalta parte a firului cum isi freaca mainile fericita ca a mai facut un aranjament. Mi-am cumparat pe urma ceva medicamente si iata-ma in fata calculatorului la lucru. N-am idee cu ce sa incep, trebuie sa ma adun si sa fac ceva, sa las treaba in ordine.

Asta-i povestea cu ultimul interviu! Am ajuns si doctoritza!

Alina

PS Povestea asta am scris-o in ziua cu interviul. Intre timp, mi-am luat ramas bun de la vechea trupa si, ca semn de apreciere ca au fost asa meseriasi, le-am facut sarmale :). Le-au placut tare mult si au zis ca vreau sa faca si ei, le-am dat reteta... asa-i ca-s patrioata daca ii invat pe australieni sa faca sarmale?