Matilda

Matilda e ancora mea.

Inainte sa va spun cine e Matilda si de ce e ancora mea, trebuie sa va explic programul meu zilnic.
Ziua mea lucratoare se desfasoara in doua moduri:
Modul 1: ajung la serviciu la 7 dimineata si sunt acasa la 5, ca sa iau copiii.
Modul 2: duc copiii la scoala dimineata, ajung la servici la 9 – 9:30 si plec spre casa la 6.

Dupa cum probabil v-ati dat seama, cand eu sunt in mod 1, Dorin e in mod 2 si invers (cata organizare in viata noastra!)

Ei bine, Matilda apare dupa-amiaza in modul 1. Intotdeauna punctuala, ne intalnim la ora 4:35 pe peronul 6 asteptand trenul de Beenleigh (mai exact, cum anunta nenea cu microfonul, the Beenleigh train, running express from Coopers Plains to Sunnybank, stoping only at Yeerongpilly). Matilda e vesela si increzatoare, are prieteni buni dar, din pacate, merge cu roti in loc de picioare. Vine si ea, ca si mine, de la serviciu la aceeasi ora.

La inceput, cand o vedeam, eram eu insami intr-o forma tare buna. La ora 4 si jumatate soarele e stralucitor, dar nu dogoritor, iar eu merg acasa dupa copiii mei. Destul de devreme ca sa mai facem o gramada de lucruri, ma simt ca ziua e doar la jumatate si chiar singur faptul ca am terminat cu munca pe ziua respectiva ma face tare fericita. Matilda are si ea pesemne motivele ei de fericire, ca o aud mereu povestind cu prietenii ei si razand. E o fiinta tare draguta Matilda asta si independenta. Se poate urca si cobori singura din tren cu cariuciorul ei, desi toata lumea se ofera s-o ajute.

Dupa o vreme, mi-am dar seama ca si daca nu sunt atat de fericita cand ajung la tren, dupa ce o vad, imi revine starea buna. Poate fi si faptul ca anumite stari afisate de anumite persoane pot fi contagioase, dar mai e si o alta explicatie. Mi-am ancorat starea mea initiala. Adica in mintea mea, cand o vad pe Matilda, s-a facut deja asocierea cu o stare placuta, care s-a intarit prin repetare (e vorba de mai bine de 6 luni). Atunci m-am hotarat si sa-i dau un nume fetei care are puterea sa-mi schimbe starea si am botezat-o in mintea mea Matilda. Nu-i stiu numele ei adevarat si n-am vorbit niciodata cu ea, insa m-am obisnuit cu prezenta ei atat de tare, incat daca n-o vad, am sentimentul acela stupid ca ti-ai uitat poseta sau telefonul sau ai uitat sa incui usa. Nu stii exat ce, dar iti lipseste ceva. Si dupa aceea o vad ca apare si-mi dau seama ca n-am uitat nimic.

Intr-o zi, n-a mai aparut. Si nici a doua, nici a treia zi. M-a ingrijorat, sa nu-mi fi patit ceva ancora. Jumatate din grija era pentru ea, jumatate pentru mine, ca si cum pierd ceva important ... a aparut in cateva zile si apoi mi-a facut si o surpriza. Intr-o dimineata cand ma urcam in tren, cu gandul aiurea, am vazut-o acolo. Si mi-am dat seama ca o zi poate fi buna incepand de dimineata. Dar tine de mine, nu ma pot baza doar pe Matilda.

O saptamana buna va doresc,
Alina