Friday, July 20, 2007

Pe dos sau pur si simplu.... altfel

E clar ca de o luna jumate stam cu capul in jos, dar asta e nu e totul. Am gasit o multime de lucruri in oglinda. Sa va zic numai cateva dintre ele:

Clasicul condus pe partea dreapta, cu cele ce vin impreuna cu el: trebuie sa te asiguri invers, semnalizezi cu dreapta, pornesti stergatoarele cu stanga, schimbi vitezele cu stanga. Raman pedalele la locul lor si prioritatea de dreapta. A, si daca iei masina de fabricatie europeana, soferul e (normal) in dreapta, dar stergatoarele si semnalizarea pot fi ca in Romania.

Usile au alt sistem de inchidere. Trebuie in principiu sa invarti cheia invers, dar nu ca in Romania odata, de doua ori, de trei ori, gata, ci faci o jumatate de miscare si revii inapoi (ca si cum n-ai fi inchis de fapt). Asa e la noi acasa.

Avem buton la usa care se invarte invers decat se invarteau in Romania.

In nord e cald, in sud e rece. Prin urmare nu se mai aplica metoda din clasa a treia cu cautatul nordului dupa cum creste muschiul pe copaci.

Soarele rasare repede, in cateva minute e sus pe cer si are o traiectorie deosebita de ce stiam eu. Da impresia ca e mai aproape de pamant. La ora 5 incepe sa se faca noapte si se inchid magazinele pe la 6. Joia si sambata sunt deschise mai mult. Nu am vazut non stopuri, iar ora nu se schimba, cum e in restul lumii ora de vara si de iarna. S-a pus problema, s-a votat in Parlament, dar se pare ca le place asa.

Cerul e tot timpul albastru, fara nori. Noaptea, pe cer n-are rost sa cauti Carul Mare si Carul Mic, ca nu-s. Mi se pare ca sunt mai multe stele ca acasa si mai stralucitoare. Iar faptul ca se vad e bine, inseamna ca nu e poluare.

Mos Craciun din vederile lor e in pantaloni scurti si face surf. De Craciun e cel mai cald si ziua cea mai lunga. Colegii mei zic ca erau tare derutati cand erau mici si vedeau filme sau desene animate americane cu Mos Craciun pe sanie si copii mergand prin nameti la colindat.

Bunica mea m-a invatat ca in lunile care contin litera “r” (de la rece) adica (ian-apr; sep-dec) toate activitatile “acvatice” se desfasoara in casa. La strand sau in mare poti face baie numai in lunile fara “r” (mai-aug). Nu stiu cum ii invata pe ei bunicile :).

Aici in oras n-a nins niciodata. Sunt partii de ski in alte zone si foarte multe in Noua Zeelanda, dar se pare ca jocurile olimpice de iarna nu se tin aici, ca tot restul lumii e in pauza competitionala in iunie-august.

Priza are trei picioruse si alea nu sunt rotunde, ci drepte, ca niste lame. Doua pereche si una mai mare in jos. La prize avem intrerupatoare sa le oprim. Am aflat ca putem economisi electricitate asa.

Casele nu sunt construite sa mentina caldura, dimpotriva sa fie cat mai aerisite. Banuiesc ca materialele de constructie sunt cu totul altele. Setul classic de pat in general are in loc de fata de plapuma cearsaf. Dar daca te uiti si cauti bine, gasesti si fata de plapuma. Mai rar, dar este.

In parcuri n-am vazut veverite, dar am vazut ursuleti koala si canguri pitici care vin si mananca de la tine din mana. In loc de porumbei, papagali si in loc de castani si plopi, palmieri.

In Romania pe robinetul cu apa rece venea rece si pe ala cu calda venea tot rece. Aici vine pe robinetul de apa rece calduta si pe ala de calda fierbinte. Da fierbinte de ne facem ceai cu ea. Ne-am fript la inceput intr-o veselie. Cea mai buna practica e sa deschizi tot timpul prima data apa rece si doar dupa aceea pe cea calda. Asta bineinteles, daca nu vrei sa-ti faci ceai sau cafea.

Pentru comunitatea geek-ilor, apa se invarte ca la noi.

Sistemul de telefonie e acelasi, vorbesc pe vechiul meu telefon si din fericire, citesc tot de la stanga la dreapta :).

sreehC,

Alina

Thursday, July 19, 2007

Joaca s-a terminat ... sau ... fun before „the fun”

Azi e ziua cea mare, ziua in care incepe proiectul. Azi e ziua pentru care ne-am pregatit ultima luna. Dupa 4 prototipuri si o multime de incercari mai mult sau mai putin reusite, a venit vremea sa terminam experimentatul si sa incepem sa devenim productivi. Tot azi e ziua in care se ingheatza specificatia (pana ieri inclusiv s-au tot schimbat).

Inca incepand de vineri mi-am schimbat biroul. In sfarsit dupa o luna de munca am ajuns sa lucrez intr-un birou cu vedere la „Liqueur store” (a se citi cu fereastra). Am schimbat locul cu Emmanuel (unul dintre filipinezi) care cu cateva zile inainte mi-a zis „Hey, if you work hard, in couple of years you’ll have a desk like this)” (NR. Daca muncesti din greu, in cativa ani o sa ajungi sa ai si tu un birou ca asta). I-a cam picat fatza cand a vazut ca m-am mutat in locul lui .. insa i-am zis „thanks for the advice” (mersi de sfat). A bombanit toata ziua „f_king russian”).Oricum am zis ca ii dau de baut o bere si sa cadem la pace. De fapt i-am dat mai multe, caci tot vineri la ora 12:45 sa terminat saptamana de lucru cu o petrecere (asa numitul „fun before fun”).

Am mers la un local unde se bea bere :) Am avut rezervat un sfert de pub. Cand am ajuns acolo am primit un fel de bratari verzi pe care scria VIP si ne-a spus ca barul e liber. Am inceput cu bere + mancare (aripioare de pui, carnaciori, pizza, cartofi prajiti, etc). Dupa aia am trecut la lucruri mai serioase (a se citi Redbull cu votca, $17). Dintr-o data au inceput sa se stranga relatiile.

La inceput am jucat biliard la masa 2. Parca ii mai ciudat sa joci biliard aici (in primul rand bilele sunt mici, ca cele de snooker) si au doar doua culori (rosu si galben). Apoi au venit sa imi spuna si alte reguli, insa dupa cateva minute le-am spus care sunt regulile pe care le stiam eu :). Asa ca am inceput sa mai intre si din bile. Insa uitandu-ma in jur mi-am dat seama ca joc la masa “imigrantilor” (jucam cu cei doi filipinezi, un indian si un israelian). Pe cand la masa 1 juca sefu Tony, cu Greg si cu Tim (adica sefii) + Kim (va mai amintitzi de Kim?? Asistenta lui Tony). Mi-am dat seama ca trebuie sa ma infiltrez la masa lor daca vreau sa fiu la masa „bogatilor”. Am profitat de un moment de acalmie dupa ce s-a servit masa si i-am provocat pe Greg si pe Tim. Ba mai mult decat atat le-am zis ca o sa joc cu una din testeritze. Cam cu tupeu din partea mea ... Dar bineinteles ca am avut bulan. Tipa juca destul de bine (ori baga bila, ori o lasa foarte aproape de gaura).

Asa ca mi-am facut numarul .. am facut ce stiu mai bine. I-am batut si am facut si misto de ei. Partea funny a fost ca si mi-au iesit niste lovituri pe care in mod normal (poate ca fara Redbull votka :) ) nu mi-ar fi reustit. Cora, daca m-ai fi vazut ai fi fost mandra de mine!!! Am jucat ca pe Eurosport! Una peste alta a fost super fain. Si nu i-am batut o data .. ci de fiecare data. Le ramaneau 5,6 bile pe masa, pe cand noua ne ieseau lovituri cu doua mante. Asa ca mi-am castigat porecla de „pool master” (tot ce mai tre sa fac e data viitoare sa stau si sa nu stric ce am reusit sa fac vineri).

Continuarea ... doar pe mail :) (nu uitatzi ca citeste si mama blogul asta).

BTW. Cand am ajuns acasa ce sa vezi petrecere mare. Dadea Adi de baut.
S-a angajat. Primul interviu cu angajatorul, primul job!! Super! Sa vada si el ce frumos e la munca :)

Live with passion!

Dorin

Friday, July 13, 2007

Little Blagas

Am zis ca va povestesc odata de copii. Si astazi ma tin de cuvant…
Astia mititeii s-au obisnuit tare bine cu idea de stat in tari straine. Lor parca toate li se par mai normale ca noua, probleme de adaptare minime. Din cand in cand mai intreaba de bunici, dar mai povestim cu ei pe net si le trece dorul.

Cu scoala lui Mihai a fost (si este) un pic mai complicat. S-a decis ca fam. Blaga pune mare pret pe educatia copiilor, asa ca am petrecut mult timp inainte cautand o scoala potrivita si incercand sa inteleg sistemul lor de invatamant. Pana la urma ce-am inteles eu: ca scoala e o activitate tare lejera, se merge mult pe jocuri, activitati practice. Daca nu te ocupi de copil si nici el e prea constiincios de felul lui, poti avea surpriza sa te trezesti intr-o zi, pe cand sa-l dai la liceu ca e analfabet. Nu se incurajeaza competitia, in afara de cea sportiva, ca sa nu cumva sa se simta cineva prost. Cam asta e sistemul public, din cate am auzit eu. Exista scoli selective si unele religioase care au un sistem aparte. Si mai sunt scoli private, unde, teoretic, daca dai banul, ai un cuvant de spus si unde lucrurile se fac un pic in alt ritm. Dar depinde f. mult, ca si la noi, de invatatoare, de colectiv, de cultura scolii.

Aceste fiind spuse… ce am decis noi: ca la inceput e bine sa incepem cu o scoala publica bunicica, pana invata engleza, sa nu stresam prea tare copilul si dupa ce ne angajam si mai vedem cum merg lucrurile, refacem planurile. Zis si facut. Am gasit o scoala de care am auzit lucruri bune, multiculturala, unde au avut si au multi elevi straini si unde ne-am gandit ca s-ar simti in largul lui. Acolo era si un alt baiat roman, mama lui e tipa extraordinara, ne-a ajutat foarte mult cand ajuns aici (pt cunoscatori, matusa lui Sorel). A trebuit sa mergem la un interviu cu directoarea (ca nu era scoala in zona noastra). Partea buna a fost ca l-au acceptat. Partea proasta ca trebuia sa mergem 13 minute cu trenul (5 statii) si alti 2 km jumate pe jos. Asa ca am facut forma fizica ducand copilul la scoala. Calcul scurt, faceam 10 km pe zi numai pt scoala lui Mihai, tot boscorodind si sperand ca scoala aia sa merite plimbarea (in caz ca nu v-ati prins, faceam plimbarea cu Iulia cu tot). Asa a decurs prima saptamana. Intre timp am cercetat problema si am descoperit rute noi, mai scurte.

Dupa ce am inceput lucrul am dus-o pe Iulia la o gradinita (child care) langa scoala lui Mihai. Iar cum Mihai era in vacanta, l-am dus si pe la vacation care in acelasi loc cu Iulia. Ce fac astia la vacation care? Iau copilul si il duc in fiecare zi intr-o excursie. A fost la catarat pe perete artificial, la dat pe role, la muzeul de stiinta (acolo au peste 100 de experimente practice pt copii; vreau sa merg si eu odata), la picnic, etc... Te costa 50/zi de copil + activitatile aferente. Si trebuie sa le pui tu mancare la pachet pentru pranz. Din banii astia, daca esti macar resident permanent (si noi suntem), in functie de venit, iti da inapoi o parte din bani. Deocamdata noi am platit cateva saptamani in avans suma completa si am facut o aplicatie sa-mi returneze ceva. Dupa ce mi-o aproba imi va spune si de cati bani pot beneficia. Dar avand in vedere ca muncim amandoi, mare lucru n-o sa primim. Asta e sistemul lor, poti trai decent fara sa faci mai nimic, doar din ajutoarele de la stat. Daca lucrezi, platesti taxe, gradinite, etc... Dar sunt unele cheltuieli pe care le poti deduce la sfarsit de an financiar. O sa platim si noi un consultant sa ne lamureasca cu treaba asta si sa vedem cum putem sa mai reducem din taxe. Aici totul e sa fii informat si sa stii toate lucrurile pe care ai dreptul sa le primesti.

Revenind la copii… Mihai a mers pana acum 2 saptamani la scoala si 2 la vacation care si incepe sa vorbeasca cate ceva in engleza. De obicei cand zice ceva, zice cate o propozitie intreaga. Cum e el mai vorbaret, pana acum vorbea in romaneste cu toata lumea :), chiar daca isi dadea seama ca ceilalti nu inteleg. Invatatoarea mi-a zis ca mai face pe traducatorul colegul lui de banca de care v-am spus ca are parinti romani, ca invata si ea de la ei niste cuvinte in romaneste si e distractiv. Iar Iulia stie ce inseamna sa fii naughty si nice si are un poney de jucarie. Ea zice de obicei “yes” cand o intreaba cineva ceva. Asa au aflat la gradinita ca suntem din Lebanon si mama vorbeste arabeste :).

Iar ultima stire e ca ieri Mihai a fost numit student of the week - for a wonderful start in his new school (elevul saptamanii - pt un inceput minunat la noua scoala). I-au dat diploma si l-au premiat in fata scolii (un fel de careu, cum se facea pe vremea noastra). Suntem tare mandri de el si noi si Iulia care a zis ca Mihai e “studu mic” (asa zice ea student of the week).

Cam atat de aici. Sa aveti un week-end minunat.

Cheers,
Alina

Tuesday, July 3, 2007

Prima zi de munca ... sau de la trial la full version


Prima zi (miercuri 13 iunie) a inceput la ora 9, la sediul Dialog din Milton. A inceput cu intalnirea cu Kim Miller, team assistenta lui Tony.

Partea cu “induction day” a fost interesanta (pe langa toolurile on-line care mi-au fost prezentate, mi-a fost prezentata si locatia din Milton). S-a dovedit ca din cladirea in care am fost la interviu, doar parterul si intreg etajul 3 apartin lui Dialog. Apoi mi-a fost prezentata bucataria. Mi-am amintit de prima impresie care am avut-o acum 5 ani cand intram in bucataria de la Siemens si am vazut cuptorul cu microunde si masina de spalat vase. Spre deosebire de ea, aici aveai si un automat de cafea, care iti macina cafeaua in momentul in care apesi pe buton(N.R. azi am aflat ca a costat $5000) si un sandvich-maker. Mai aveau si un apa plata (ca la Fantana, sau Cumpana) si ceaiuri + lapte la discretie.

Mi-au mai placut si placutele care erau postate in bucatarie „Your mother doesn’t work here. Please wash your dishes” (traducere pentru parintzi: Mama ta nu lucreaza aici. Spala vasele!). Mai tarziu am vazut si alte astfel de anuturi, unul mai funny decat altul.



Dupa partea cu induction-ul, Tony ne-a luat cu masina si ne-a dus la sediul unde o sa dezvoltam programul, care pentru urmatorul an de zile o sa fie de fapt sediul unde o sa imi petrec o mare parte din viatza. O cladire frumoasa, Citilink, la care mi-a atras atentia logo-ului Siemens. Se prea poate sa fiu inca melancolic cu privire la timpul petrecut la Siemens. Deh, totusi au fost 5 ani. O viatza de om. Faina perioada!

Aici am intalnit echipa. M-am intalnit cu tipii cu care am dat interviul (Scott si Tim) si cu inca doi tipi Greg (team leader-ul echipei mele) si Maxime (the DBA guy, un olandez care s-a dovedit foarte de treaba). Dupa cateva minute in care mi-au fost facuta o prezentare sumara a proiectului, am trecut la treaba (instalarea calc-urilor cu VS2005, SQL 2005, etc). In timpul asta am primit si documentatia care contine o versiune draft cu modulul pe care trebuie sa il fac. Dupa ce mi-am instalat toate aceste tool-uri, mi s-a spus ce parte din modul sa fac ... si let’s kick it. Dupa cateva ore chiar a venit Scott si m-a intrebat ce am facut. Whau! Asta cand a zis ca vrea ca eu „to deliver” (sa produc), asta nu a glumit de loc. Cred ca la Siemens, puteam sta cu nasu in documentatie cateva zile, pana cand sa ma intrebe cineva ceva.


Locul. Deocamdata (sper :)) stam intr-un meeting room, in care doar doua calculatoare sunt cuplate la internet(asta pentru ca lucram pentru Queensland Health, si e o un intreg proces parole pe care trebuie sa le tastezi ca sa treci de diferitele firewalluri care te despart de world wide web. Ne-a fost aratat si locul unde o sa ne mutam peste cateva zile .. si sa nu iti vina sa crezi, locul ala chiar are ferestre prin care patrunde lumina! Whau .. abia astept sa se intamplea asta. Intre timp au mai venit inca 4 oameni (in doua serii) si camarutza care nu era ea mare, macar acum e plina. Daca vrei sa mergi la baie si la bucatarie, fii sigur ca tre sa deranjezi pe careva.

Modul si programul de lucru. Eu incep devreme (de cateva zile ajung la servici in jur de 7:15-7:30, pentru a putea pleca mai repede acasa sa ii iau pe juniori de la Daycare, pentru asta plec de acasa la ora 6:13 a.m. Alina are sarcina sa ii duca la scoala/gradi, asa ca tot ea are „beneficiul” de a face overtime. De obicei ziua de lucru incepe cu o fuga la gara. Caci indiferent cat de des vin trenurile, incerc sa il prind pe „primul”. Partea buna e ca stau la 5 minute de gara (sau 3, depinde cat de tare si de unde ma apuc de alergat). Trebuie sa imi revizuiesc partea cu „hit the snooze button” caci altfel o sa continui sa alerg dupa tren (macar nu apuc sa mananc, asa ca nu alerg cu burta plina).

Oricum inca is in plin program de organizare a timpului si inca nu pot spune ca am gasit o formula „magica” care sa ma ajute sa imi manage-uiesc timpul, insa ... „I’m working on it”

Later on ...


Sa revenim la povestea cu slujba. Deocamdata este totul provizoriu ( a se citii „mess”, vezi cablurile care atarna din tavan); lucram la al patrulea prototip pentru proiectul care o sa inceapa peste 15 zile. Partea asta este super ok .. ca incercam sa facem (si mai ales sa stricam tot ce nu pare o solutie viabila). Saptamana trecuta a fost o saptamana in care ..ca sa il citez pe Scott, „we code in anger” (adica am incercat sa vedem daca deadline-urile sunt realiste si am incercat sa ne tinem de specificatzii si sa programam ca si cand am lucra efectiv ”in the real project”). Toata chestia asta e faina, pacat ca nu prea merge cu realitatea (realitatea e ca nu am acces la internet, cand am cerut un caiet si un pix mi s-a parut ca se uita la mine ca si cand is cam pretentios. Si cand ne-au adus cele 2 „post-it notes” au avut grija sa spuna ca unul e pentru Dorin :)

Toata treaba trebuia sa fie provizorie si de vreo 2 saptamani tot ni se spune ca o sa ne mutam fie in mijlocul saptamanii in care suntem, fie la sfarsitul ei.

Azi am aflat ca Maxime (olandezul) si-a dat demisia. Sa fie conditziile de lucru? ;). Si-a gasit un job pe contract care automat iti aduce mai multzi banii (si probabil ca si mai mult stres, but nothing is for free, right??) Pana la urma s-a dovedit ca e un „olandez zburator”). Sincer imi pare rau ca a fost unul dintre putzinii oameni care mi-au dat sfaturi in legatura cu credit card, asigurare, etc. Sper ca in astea trei saptamani cat mai sta cu noi sa ma lamureasca si cu alte chestii care inca nu imi sunt cunoscute.

In locul lui Maxime a mai venit un Greg ... asta insa are vreo 150 de kg. A trebuit sa reamenajam toata mobila ca sa il putem primi.

Insa chestiile legate de lucru se intampla cu un ritm cu care nu am fost obisnuit. Mi-am amintesc de o faza care s-a intamplat intr-o zi: a venit Scott (arhitectul) si ne-a spus (pe la ora 11) daca e ok sa vina cu business analist-ii pe la 3 p.m. sa le aratam ce am facut pana acum, si apoi pe la ora 1 p.m. era deja cu ei la usa. La fel s-a intamplat si cu data cand trebuia sa inceapa proiectul. Tocmai am aflat ca s-a decalat cu o saptamana mai inainte. Sau ... intr-o vineri am mers la pranz la un pub si (dupa vreo trei beri de fiecare), cand ne-am intors la servici, ma asteptam sa stam linistitzi sa ne „pregatim de weekend” insa nu ... a venit Scott pe la fiecare si ne-a intrebat ce am facut, daca suntem „on the schedule”.

Una peste alta imi place ritmul asta. Cred ca e ceea ce imi lipsea ... banuiam eu ca asa se intampla in „real life” :) Se pare ca nici aici nu s-au adeverit povestile ca australienii is "kicked back and relaxed" ... poate nu astia ai mei, probabil ca asa is cei care trebuie sa ne elibereze etajul 1, unde o sa stam noi in viitor.

Oricum partea funny e ca vineri e „casual Friday” .. adica putem veni imbracatzi cu blugi si tricouri (in rest sunt in pantaloni de stofa si camasa). Tot azi am aflat ca vinerea viitoare o sa avem un „social event” pe banii firmei de data asta (si ca o sa mergem undeva unde o sa putem sa bem bere). That sounds good! Sper sa nu fie o tzeapa ca si in prima vineri, cand ni s-a spus ca suntem invitatzi de clientzi la „lunch” ca sa ne cunoastem mai bine, si in care mi-am comandat o portie delicioasa de calamari + un orange juice. Si pana la urma cand a fost la plata, am inteles de ce ceilaltzi colegi mancau sandvich-uri :). Noroc ca am fost inspirat sa imi iau banii cu mine (si aici se potriveste partea cu „there’s no such thing as a free lunch”).

Luch time ... de vreo doua zile am gasit un parc dragut la vreo 5 minute de mers pe jos de lucru. Am hotarat sa profit de vremea faina de afara (azi au fost 25 de grade .... in miezul iernii), si sa vad si eu cum arata lumina zilei. A fost super fain! Bineinteles ca am imbinat utilul cu placutul, caci mi-am luat de citit si ultima varianta de specificatzii, dupa ce am terminat mancarea.



Hai ca v-am plictisit destul pentru azi. Sper sa ne (re)vedem in curand (de cand Alina a inceput serviciul, am acaparat laptopul si am intrat la creatie pe tren). Ascult audible books si scriu povesti brisbaneze.

Sa auzim de bine!

Dorin